Apocalipsa din vârf de deal

Festivalul de film "Future movie". Melancholia lui Lars von Trier. Noapte. Răcoare. Multe scaune care te invitau să te așezi și să vezi liniștit un film în aer liber. Da' noi, nu. Ne-am cățărat pe dealu' din coasta ecranului. Era mai liber, nici o creatură pocnitoare de sămânță în jur, iarbă...

Toate bune și frumoase, până mai au și alții aceeași idee ca noi. Și așa începe, în paralel cu filmul, șou' din ciclul: de ce să fii retardat și să știi doar tu, când poți să deschizi gura și să afle toată lumea. În față, pe ecran, se derulau imagini mai mult sau mai puțin apocaliptice, în spate, pe vârfu' dâmbului, trupa de genii cu neuroni uscați de soare își vedea de ale ei.

Și uite așa am aflat noi o mulțime de chestii în seara asta. De la aventurile sexuale ale verișoarei, care are un plod pentru că a ajuns prea târziu la doctor, la o întreagă listă cu bunăciuni. Acum știm care e prin Italia, care și-a făcut testul să vadă dacă are sida și cum vor merge ei la mare, direct de la Ploiești, fără să mai facă duș, "că oricum ne băgăm în mare acolo"...

Am avut parte și de lecții, că de, film și distracție, dar să ne și cultivăm... Până azi nu știam că melancolia e o "stare plăcută", zise ea, "dar tristă, pentru că n-o să se mai repete niciodată", completă partea masculină a cuplului, accentuând dramatic vorbele, presărându-le cu gârâituri de diferite tonalități, pentru a da mai multă greutate sclipirii de inteligență pe care a avut-o. Și am mai aflat că, vino aici se zice în engleză: "camă here", repetat obsedant, cu o voce suavă, de domnișoara care rumega popcorn, necheza fericită și gusta delicat din doza de bere a masculului propriu și personal.

Despre vecini, medaliații de la olimpiadă, sau diversele citate celebre despre organele lor genitale nu mai zic nimic. Deja începusem să-mi doresc să iasă planeta aia din film și să-i pocnească pe toți în moalele capului. Să văd și eu cum se aude impactul dintre Melancholia și niște capete ca felinarele din pepene, mari și goale, totul cu Wagner ca fond sonor!

Dacă mai merg și zilele viitoare, mă așez în primul rând, ca la școală. Personajele de genul sigur îl ocolesc, chiar dacă e vorba de primul rând al unui cinematograf improvizat pe stradă... Și-mi iau și ochelarii de soare, ca la 11 jumate noaptea, când plec de acolo, să nu mai văd munții de coji de semințe și dozele goale de bere care tronează peste tot, printre scaune!

În rest, frumos...