Viață de artist... :D P.2

Suntem cazați la internatul seminarului. Pe strada Gloriei! Deși nu eu îs cea glorioasă. Foarte frumos acolo: toate tantile sunt drăguțe, bucătăresele fac papa bună, e curat, liniște, au și paraclis pentru cine are nevoie... Doar că...(trebuia să existe ceva, nu?) paturile sunt din alea suprapuse. Asta n-ar fi ceva rău, dacă aș fi în cameră doar cu persoane tinere, care să doarmă sus, sau dacă patul de deasupra n-ar fi la doi metri jumate de podea!

Și-așa am ajuns eu să dorm în pod. Că nu poți să urci sus o tanti de 60 și ceva de ani care abia se mișcă, sau un nene de 105 kg... Deci, urcă, Ina mamă, la etaj dacă vrei să dormi undeva noaptea, în Tulcea. Acum, de urcat a fost cum a fost, da' când să cobor... M-am uitat vreo 5 minute-n jos, la scară, la pat, la podea, la scară... Și-am coborât, fără prea multe detalii ale operațiunii, că nu vreau să mă fac de râs. Ce m-a ajutat mult, cred c-a fost berea pe care o băusem înainte să mă culc... Acum m-am obișnuit, deja e fun! Dar tot cu spatele lipit de perete dorm...

Pe strada Gloriei sunt numai căței mici, corcituri de pechinezi, cred. Acum două seri, stăteam la berea și țigara de seara, pe scări, afară. Și apare, mă, un maimuțoi mic de cățel, negru cu alb, care nu stătea locului deloc. Și l-am smotocit pe rând, el ne-a pupat pe rând, și-a lătrat pe acolo, fioros, să ne arate cum apără el curtea. A doua zi am aflat că era un escroc mic, nimeni nu-l cunoștea și curtea pe care o păzea cu atâta zel nu era a lui...

Pe strada asta e o casă tristă. The SAD house. Nu știu cine-a supărat-o și de ce, da'-mi pare rău pentru ea. Mai ales că i-au scris mare, în frunte, asta, să știe toată lumea...

Azi e ultima zi când dorm acolo. Mâine vin acasă! Ieeeee, acasă!!!