Cod albastru

Îmi place ploaia. Îmi place să stau cu ochii închiși, în patul meu de lângă geam și să respir aerul ud. Să-l simt adânc în mine. Să pună acolo stăpânire pe tot, să șteargă imagini și să înlocuiască gânduri.

Îmi place ploaia și mai mult dacă vine la pachet cu fulgere și tunete. Miros apa, văd lumina și număr. Apoi calculez dacă ploaia vine spre mine, sau dacă-și duce în altă parte armatele de nori supărați.

Și motanului meu îi place. Stă pe geam în pozițiile lui obișnuite și se mai scutură din când în când să alunge câte un strop care a îndrăznit să vină pe el să se odihnească. Și nu-mi dau seama dacă nu se sperie de tunete pentru că-i deștept sau pentru că e foarte prost...

Stau cu ochii închiși și mă gândesc la un copac, niște catacombe, un boss, niște bere, F11 și la o tastatură care vrea să mă ia în brațe.

Mi-e dor de tine. Și respir ploaia...

Faleză de sfârșit de mai

Azi am fost pe faleză. Și, probabil pentru că se apropie 1 iunie, sau din cauză de lună plină sau de alinierea astrelor, azi am fost un copil perfect! M-am cățărat după agudele cele mai coapte dintre cele verzi și am adunat un pumn întreg, care a adus după el o dorință. Una care știu că nu se va îndeplini, dar nu pot să nu încerc... Apoi mi-am cules o pungă de pietre, viitoare pisici, căsuțe sau gărgărițe... Am dispărut încontinuu printre tufe după flori și am traversat boscheții de pe malul apei, ca să ajung la nisipul umed sau noroiul pe lângă care am făcut exerciții de echilibristică, în căutare de melci transparenți sau scoici albe. Și am mirosit teii înfloriți ...

Pentru că nu aveam stare, m-am furișat pe după copaci să pozez păsări. Noroc de zoom-ul aparatului, că nu mă pricep la furișat, chiar dacă am luat, când eram mică, lecții de la Winnetou. Și n-am nici chestie din aia care zboară și face poze de sus!

Aproape am ratat o șalupă care mai că zbura pe apă. Așa că, imediat ce a apărut un vapor, am alergat de-a lungul malului ca să-l prind fix în locul în care trebuia să apară în poză.

Oile tot nu erau la locul lor, peste Dunăre... Dar văd că au apărut niște vaci. Poate au făcut schimb de pășuni...

În schimb copacii din locul nostru magic nu mai sunt în apă. Semn că, nu peste mult timp, o să putem merge să aprindem un nou foc. Unde să facem voodoo cu bucăți generoase de porc tânăr, sacrificat, feliat și condimentat cu ierburi secrete, alese cu grijă, așa cum zic scrierile culinare sacre.

Soarele a fost șef toată dimineața. A jucat cu mine ascunselea: el printre nori, eu pe sub copaci... Iar furtuna anunțată toată dimineața nu mi-a stricat ziua. A avut bunul simț să stea departe de oraș și de mine. Mai bine, că tocmai ce a fost pe aici și a avut ceva zgomot, efecte luminoase și apă cu ea... Dar acum îs în casă, cuminte, deci poate să-și facă de cap cât vrea ea. Îmi place.

Tot n-am văzut nici un gărgăr... Probabil de data asta erau în vacanță la munte. Acolo, în locul meu... Unde n-o să mai merg niciodată.

Azi am descoperit existența a două tipuri de nori nemaiîntâlniți până acum: norul măturat și norul elefant. Le-am făcut repede poze, să am dovada în caz că propune cineva să apar și eu, cu descoperirile mele, în vreun tratat de norologie...

Cam atât pe ziua de azi... Bună dimineața!

P.S. Oare are vreun mesaj în ea?...

Mămică de pisici

Săptămâna asta am fost baby-sitter. Acum am 4 copii în loc de 2! Și, coincidență, toți negri, toți iubicioși, alintați, bine educați și mâncăcioși! Sunt deja mămică de cățel și de motan, dar zilele astea sunt și mămică de pisici, așa cum mi-a zis Aida.

Mai bine zis, sunt kitty-sitter... Iar programul zilnic e în felul următor. Intru în casă, strig... Nu, nu-i nevoie să fac asta, pisicile sunt deja la ușă, vorbind în același timp, spunându-mi bună ziua, unde ai fost, unde e mama, ai adus ceva bun, sau multe alte chestii pisicești... Apoi se țin după mine până în bucătărie, unde îmi iau un pahar cu apă, ca să nu leșin după ce am urcat atâtea scări. Multe... Urmează un telefon în care dau mămicii "raportul", îi zic ce fac copiii, timp în care împart mâna cu care nu țin telefonul între cele două fetițe dornice de scărmănat. Urmează pliculețul minune, care întrerupe miau-rile pentru scurt timp. Delice, Supreme iar mâine va fi Iepure în sos alb. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc!

Nu știu pe care s-o mângâi prima, pe care s-o iau în brațe, pe care s-o pup mai întâi și cu care să mă refugiez în vârful patului: eu s-o alint, ea să mă toarcă. Oricum aș face, cea care nu se bucură de atenție ÎN MOMENTUL ĂLA se supără, e geloasă și se retrage mai încolo, cu o față de: nu te vreau, nu mă interesezi. Zilele trecute, una s-a urcat chiar în pod și nu voia neam să coboare de acolo. Daaar, ca un kitty-sitter profesionist ce sunt, știu limbi străine! Am început s-o chem pe limba ei, până am câștigat bătălia și a coborât de acolo iubindu-mă maxim. De fapt, recunosc că nu am nici cea mai vagă idee ce i-am zis, dar se pare că ea știa, că îmi răspundea... Ha!

Mai am în grijă și un banc de peștișori, dintre care unul e cu capu' rău de tot... Sau are ADHD, că nu stă locului o clipă. Se foiește în lung și-n lat și-și aleargă toți colocatarii, fără să obosească și fără să se gândească la o chestie: că unora le crapă inima de stres și devin plute. Sau poate se gândește și tocmai aia vrea... Nu știu să educ pești, deci l-am tot gonit de colo colo, în speranța că se potolește. Nu s-a...

Iar luni, cum am ajuns acolo, cine credeți că era pe fereastră și se plimba pe geam? Nu, răspuns greșit, pisicile nu pot face asta că alunecă... Era un găăărgăăăr! Un pui de gărgăriță. Cel mai mic gărgăr pe care l-am văzut eu vreodată... Nici nu se înroșise de tot iar punctele erau mici mici. Până să mă gândesc eu la un nume, a șters-o de acolo, nu știu unde, că nu l-am mai găsit. Cred că s-a dus să mai crească puțin, ca să fie mare și frumos când o să-l întâlnești tu! Hmmm...ca să vezi cu cine locuiești în casă și nu știai!

So... Mami, dacă citești postarea asta, să știi că fetele-s bine, cuminți, pupate, răsfățate și îndopate mai ceva ca propriul meu plod! Și, ca să fim înțelese, aștept scrisoare de recomandare, semnată de toată familia!

P.S. I have a surprise... :>

ROGVAIV

Și-a fost odată o furtună. Una mare, urâtă, care nu se mai termina. Și-ntr-o zi, între două fulgere, în întunericul de sub norii grei de amintiri, fragmente contorsionate de sentimente și stări contradictorii, a apărut un curcubeu. Era mic. Era o umbră mică de curcubeu. Și-abia se vedea, dar eu l-am observat. Și mi-a plăcut și i-am zâmbit și m-am agățat de el. Îmi tot zicea să n-o fac, dar m-am agățat de el. Într-un final, mi-a întors zâmbetul. A fost una dintre cele mai frumoase zile pe care mi le amintesc. În ziua aia am știut cum e să ai ca prieten un pui de curcubeu.

Ca să nu dispară, pentru că asta fac toate curcubeiele după un timp, ca să nu rămân fără el, l-am luat și l-am prins de suflet. Strâns. Atât de strâns, că parcă era acolo de când lumea, parcă-l știam dintotdeauna. Curcubeul meu. Din mine. Nu știu dacă a simțit vreodată cum e să fii tatuat pe sufletul cuiva...

Azi a plouat mult, până s-au terminat norii.
Azi curcubeul meu a fost fără culori.
Azi am zâmbit stingher, nu știu de ce, apoi am tăcut, pentru că n-am știut ce să fac.

Și n-am înțeles nimic. Și a durut ca naiba.
Și mi-a fost dor de puiul meu de curcubeu...

Floricele-n sacoșele

Am alături un morman de floricele. Nu cred că am mai avut, până acum, atât de multe odată. Și atât de frumoase... De parfumate și delicate. Miros atât de bine, de parcă-s culcată în mijlocul lanului! Dacă le ating și închid ochii, simt cum soarele fierbinte le întețește mirosul blând pe care vântul cald îl poartă pe tot spre nările mele înfometate și îmbătate de asemenea arome de vis...

Mai mici, mai mari, diferite nuanțe de alb, mai mult sau mai puțin înflorite... Dar toate, fără excepție, mirosind a proaspăt, a dulce/sărat, a seară de vară pe o faleză lungă și răcoroasă sau a plajă cu sunet monoton și hipnotizant de valuri. Ori a plimbare luminată de o lună plină de ea și de galben.

Floricele multe, multe, toate pentru copilul din mine, sau pentru adultul care se chinuie zilnic să se impună dar nu prea reușește. Au ajuns la mine într-o sacoșă cu un iepuraș cu oo, pe care scrie să pasc fericită. Cred că a fost făcută special pentru mine și pentru floricelele mele! Pentru că poate nu mi-ar fi plăcut la fel de mult și n-aș fi fost atât de bucuroasă și entuziasmată, dacă le-aș avea într-o pungă de Carrefour. Sau poate da... Că data trecută le-am primit într-o sacoșă portocalie și mi-au desenat pe moacă același zâmbet tâmp de plod fericit!

Am o minunată seară înflorată, parfumată și răsfățată!

Trăiască ăla care a inventat cuptoru' cu microunde și punga de hârtie cu boabe de porumb care explodează cu păcănituri surde, ca de cod morse, care zic: în câteva minute o să te îndopi cu floricele! O sacoșă de floriceleeee!!!

Amen!

Faleză de mai

Săptămâna asta am bântuit pe faleză cu aparatu' de gât și am făcut poze la tot ce mișcă... N-am găsit nici o gărgăriță. Cred că erau la masă, sau în vacanță la mare...

Dunărea încă-i mare, locul nostru de picnic e încă sub apă și nici oile se vedeau în zare... Dar bacul se plimba conștiincios de la un mal la altul.

Deși-i mai, pe faleză e vară. Peste tot e. Începe numărătoarea inversă: mici, cartofi prăjiți, bere, cafea în pahare de plastic, apa rece de dimineață, corcoduș cu pisici, tren cu minigrup, corturi lângă copacul-cuier, mare de data asta calmă x2...

Conurile s-au deschis prin copaci și fac plajă, sau stau în iarbă, la umbră...

Vapoarele se foiesc de colo-colo, mângâind malurile cu valuri și salutând uneori...pescărușii, cred... Iar foișorul stă semeț și bătrân așteptând concerte, oameni, povești...

Și, din când în când, câte un nor-copil privește-n jos la oamenii care se plimbă și se joacă prin fața soarelui, imitând vata de zahăr!

Să bombănim, frați români!...

Am primit, acum ceva timp, un mail care începe așa: "CITITI BINE SI ATENT PANA LA CAPAT!!! Si transmite-ti si altora...". Am înjurat scurt din cauză de cratimă și, mai mult de nervi, am zis să citesc, să văd ce vrea să ne transmită autorul, adică ce vrea să ne zică atât de vital, interesant și de neratat, în ditamai scrierea, punctată pe alocuri cu poze și alte greșeli...

Era din seria Danone și produsele sale care atentează la integritatea stomacului mâncătorilor de lapte ambalat în diferite forme, cutii și arome. Mai exact, despre iaurtul Casa Bună, pe care cică "Multi il mananca, multi il apreciaza, insa putini stiu ce contine." (Da, ce-i între ghilimele e copy/paste din opera nemuritoare a scriitorului necunoscut, care nu a folosit diacritice...) Păi, dacă știi să citești oleacă, vezi pe cutie ce conține... Dar aici e schepsisu': problema de bază, majoră și gravă de la foarte-n sus e că iaurtul are-n el un colorant natural numit coșenilă. Și acum vine punctul culminant, dezlănțuirea de forțe oculte ale universului și o bucățică din teoria conspirației intergalaxice. Dragi oameni buni, colorantu' ăla e obținut din gândaci! Aaaaaa... Oroare! Aduceți aghiazma! Ardeți pe rug iaurtul! Arătați cu degetul vaca ce a dat laptele! Nu, scuzați, asta nu, că ea n-are nici o vină...

Nu pledez pentru respectivul iaurt. După gustul meu, e caca, câh, yuck... Am cumpărat și eu o dată o cutie. Am mâncat doar o linguriță și mi-a fost de ajuns să constat că are o textură ciudată, de ai impresia că mănânci muci. Aromați cu fructe călcate în picioare, fierte în apă de baltă, strecurate prin ciorapi purtați și zeama rezultată amestecată într-o chestie care arată a iaurt dar are consistența lipiciului de tapet.

Deci, nu vorbesc de iaurt aici... Ci despre faptul că el conține un colorant natural obținut din gândaci. Așa, și? Asta dovedește doar că firma nu minte și că respectivul colorant e chiar...natural. Asta nu înseamnă, mă, creier imaculat, care te-ai agitat ca un coi într-o căldare cu subiectul ăsta, că mănânci iaurt cu gândaci. De fapt, îmi accept ignoranța și recunosc că nu pricep de ce e așa de revoltat: că a rumegat ceva ce provine din insecte, sau că-i e milă de sărăcuții gândaci, care-s crescuți și asasinați fără milă, întru binele industriei cosmeticelor, a celei alimentare și nu numai...

Da' problema e că cică-s unii care, deși halesc iaurt din ăsta și le place, ar trebui să fie informați de proveniența colorantului, că-i împotriva religiei sau a modului lor de viață! Aha... La treaba cu religia nu mă bag, că n-am cercetat subiectu' și nu știu foarte exact care-s religiile care interzic mâncatu' gândacilor. Dar la partea cealaltă... Vegetarienii și veganii. Care, reiau, sigur au halit la viața lor iaurt din ăsta, le-a plăcut și n-au pățit nimic după... Da' ce știu eu, ignorantă și insensibilă ce sunt, cum se gândesc ei la bieții gândăcei masacrați, înecați și prelucrați... Cum nu mănâncă ei nimic viu care trebuie omorât, cum se gândesc ei la toate ființele din lume care au un suflețel și dreptul să trăiască! Și întreb și eu, ca un om prost ce sunt: vegetarienii/veganii nu mănâncă niciodată cireșe? Sau zmeură? Sau alte fructe cu mișunători? Că tot aia e... Ba nu, e mai rău ca un iaurt colorat cu extract de gândaci, că-n cireșe îi mănâncă de vii! (Btw...salata e vie și tu, vegetarianule, o omori când o paști!)

Ce nu pricep eu e următorul lucru: oamenii ăștia care se feresc să mănânce ceva extras din gândaci ce cresc pe cactuși fac asta pentru că le e milă de ei și sunt împotriva uciderii lor că "e și ei" ființe? Da' dacă se întâmplă ca apartamentul lor să fie invadat de carcalaci? Mulți, roșii, rapizi, care fac mult sex și mulți pui! Adică oamenii ăia or să lase toate goangele alea fără număr să trăiască la ei în casă? Să mănânce cu ei la masă și să doarmă în același pat? A? Nu prea cred... Cred că fug, ca la maraton, până la primul chioșc, cumpără cel mai mare tub cu spray de gândaci și-l fâsâie pe tot prin casă! Și se uită sadic cum crapă toți gândacii, unul câte unul! Asta dacă n-au probleme grave la mansardă, ca indienii ăia care umblă în pielea goală, nespălați și cu părul netuns, ca nu cumva să omoare vreo vietate, respectiv păduche sau căpușă sau ce naiba mai mișună pe ei...

E un nene doctor care studiază de 40 de ani proprietățile insectelor și face tot felul de preparate pentru tot felul de boli. Toate cu substanțe extrase din insecte. Și-s chiar bune, mama a testat câteva și au avut efecte pozitive. Da' na, ea a avut mare noroc că-i ortodoxă, deci religia i-a "permis" să folosească produsele respective și n-are nici apucături vegane sau strângeri de inimă pentru săracii gândaci care au crăpat pe altarul științei! Trece reumatismul? Crește imunitatea? Atunci la naiba cu gândacii din cremă sau pastile...

Nenea supărat pe gramatică își termină mail-ul cu: "sa nu aud ca va mai luati de chinezi ca mananca tot felul de gandacii". Un gândac, doi gândacii? Ookk... Dar cine se ia de chinezi că mănâncă insecte? Și de ce ai face asta? Dacă le plac, de ce să nu mănânce? Că tu, marele geniu român ești scandalizat și îngrețoșat de asta?

Partea cea mai funny din mail e că ăl de l-a scris, în timp ce își scremea jumatea de neuron să compună acest mesaj patriotic, a băut o sticlă de suc, toată cică. Și, ghiciți ce? În timp ce făcea spume la creier de supărare că, vezi doamne, vor să ne asasineze cu coloranți din gândaci, gâlgâia cu drag și spor suc cu, tadaaam, respectivul și anume colorant! Hehe... Și ca să vedeți de ce am scris postarea asta și de ce mă iau de cineva care scrie asemenea tâmpenii: termină textul cu " WTF...!!Bleah" și asta spus doar după ce a citit eticheta sucului și nu în timp ce l-a băut pe TOT, când a fost foarte bun la gust i-a plăcut maxim!

Închei, mușcând cu poftă dintr-un biscuit yummy cu jeleu de zmeură și, aham...coșenilă! Și vă zic ce spune Andrew Zimmern în finalul fiecărui episod din Bizarre Foods: if it looks good, eat it! Cheers!

Oo-gărgări, lumină roșie și salata creață

Ieri m-am trezit dimineață. Nu știu ce am, da' de câteva zile mă scol la ore imposibile. Plus că dorm alb/negru, sau cu vise tâmpite.

La 9 vopseam oo. Toate tari, toate roșii. Ca niște gărgărițe mari, lucioase. Fără picioare... De Paștele ăsta am multe gărgărițe!

Apoi m-am dus în piață, că aveam nevoie neapărat de juma' de kil de brânză, juma' de ridichi și 2 legături de ceapă verde. Am zis că-i simplu. Cât poate dura să iei toate astea? Muuuult! Dacă te trezești că-ți trebuie fix în ajun de sărbătoare culinaro/religioasă, te costă multe zeci de minute. Era plină piața de o mulțime multă de oameni, toți agitați, toți aproape alergând de colo colo ca niște găini fără cap. Sau cu cap. De găină... Toate mâinile pline cu sacoșe, lista în dinți, telefonul pe difuzor să mai ceară detalii acasă, cozi umane peste tot. O să mă gândesc să fac niște cursuri înainte de marile sărbători românești: de cărat chestii pe cap, ca ăia de prin India sau Africa. Să vezi cum mă umplu eu de faimă și bani... Și ce laude o să primesc de la cei cărora nu le ajung doar 2 mâini ca să care haleală!

Timp de 4 ore mi-am tuns copilu' mare. A durat atât de mult că e chiar mare! Acum arată ca o zebră cu picățele. Dar e curată, spălată și acum, la mine-n pat... Sforăie fericită în păturile mele moi, care miros a Lenor. Și a mine...

Chiar înainte de înviere am mâncat pizza. Cu muuultă brânză. Yummy! Plus bere. Plus vin făcut special pentru suflețelu' ei, plus cafea fără zahăr. N-am mai băut cafea fără zahăr de când am fost ultima dată la tine... Stăteam adormită, cu fundu' pe scări, împrăștiind cu degetele de la picioare roua de pe iarbă și pătându-mi sandalele cu rece... Acum stau în vârfu' patului și beau limonadă home-made dintr-un pahar uriaș de popcorn, cu pai negru.

Nu țin post, nu mă spovedesc și nu prea dau pe la biserică. Asta e, asta sunt, cred în felul meu în unele chestii... În seara asta am ajuns acasă imediat după ce a început slujba de Înviere. Am fost informată de vecina Știe-tot că mama era acolo. M-am dus și eu, am știut că o să se bucure dacă ajung. Avea în buzunar o lumânare și pentru mine, în caz că apar... Mi-am aprins-o și am plecat acasă cu luminița mea roșie, amintindu-mi de copilărie, când toate erau altfel...

Aș vrea ca acțiunea asta de Paște să se întâmple alternativ oarecum. Aș vrea ca măcar într-un an din toți ăștia să nu mai învie Iisus, sau nu doar el... Aș vrea ca măcar într-un an să învie și tata. Sau mama ta. Sau bunicii tăi... Și, dacă s-ar întâmpla asta, pe bune că aș sta la slujbă până dimineața...

Și acum stau într-un fel... Că biserica din apropiere are difuzoare puternice. Ascult slujba din pat, pe fundal sonor de Bizarre Foods... Sau Deine Lakaien. Sau Poesie Noire pe repeat...

În rest, mi-a plăcut cel mai mult urarea să pasc fericită. M-a făcut să mă gândesc la salata creață uriașă, care stă cuminte în frigider. O s-o pasc mâine. Fericită... Promit!

P.S. Am în plan o foarte cremă de zahăr ars! Porție triplă rezervată... Nu băli!

Later update, ora 9.55: Cică e un obicei care zice ca în ziua de Paște să te îmbraci cu ceva nou. Iaca o să fac asta azi! Nu de alta, dar o să ador să fiu îmbrăcată cu tricoul meu cel nou și minunat cu Moș Crăciun! Ha!