Mămică de pisici

Săptămâna asta am fost baby-sitter. Acum am 4 copii în loc de 2! Și, coincidență, toți negri, toți iubicioși, alintați, bine educați și mâncăcioși! Sunt deja mămică de cățel și de motan, dar zilele astea sunt și mămică de pisici, așa cum mi-a zis Aida.

Mai bine zis, sunt kitty-sitter... Iar programul zilnic e în felul următor. Intru în casă, strig... Nu, nu-i nevoie să fac asta, pisicile sunt deja la ușă, vorbind în același timp, spunându-mi bună ziua, unde ai fost, unde e mama, ai adus ceva bun, sau multe alte chestii pisicești... Apoi se țin după mine până în bucătărie, unde îmi iau un pahar cu apă, ca să nu leșin după ce am urcat atâtea scări. Multe... Urmează un telefon în care dau mămicii "raportul", îi zic ce fac copiii, timp în care împart mâna cu care nu țin telefonul între cele două fetițe dornice de scărmănat. Urmează pliculețul minune, care întrerupe miau-rile pentru scurt timp. Delice, Supreme iar mâine va fi Iepure în sos alb. Cunoscătorii știu despre ce vorbesc!

Nu știu pe care s-o mângâi prima, pe care s-o iau în brațe, pe care s-o pup mai întâi și cu care să mă refugiez în vârful patului: eu s-o alint, ea să mă toarcă. Oricum aș face, cea care nu se bucură de atenție ÎN MOMENTUL ĂLA se supără, e geloasă și se retrage mai încolo, cu o față de: nu te vreau, nu mă interesezi. Zilele trecute, una s-a urcat chiar în pod și nu voia neam să coboare de acolo. Daaar, ca un kitty-sitter profesionist ce sunt, știu limbi străine! Am început s-o chem pe limba ei, până am câștigat bătălia și a coborât de acolo iubindu-mă maxim. De fapt, recunosc că nu am nici cea mai vagă idee ce i-am zis, dar se pare că ea știa, că îmi răspundea... Ha!

Mai am în grijă și un banc de peștișori, dintre care unul e cu capu' rău de tot... Sau are ADHD, că nu stă locului o clipă. Se foiește în lung și-n lat și-și aleargă toți colocatarii, fără să obosească și fără să se gândească la o chestie: că unora le crapă inima de stres și devin plute. Sau poate se gândește și tocmai aia vrea... Nu știu să educ pești, deci l-am tot gonit de colo colo, în speranța că se potolește. Nu s-a...

Iar luni, cum am ajuns acolo, cine credeți că era pe fereastră și se plimba pe geam? Nu, răspuns greșit, pisicile nu pot face asta că alunecă... Era un găăărgăăăr! Un pui de gărgăriță. Cel mai mic gărgăr pe care l-am văzut eu vreodată... Nici nu se înroșise de tot iar punctele erau mici mici. Până să mă gândesc eu la un nume, a șters-o de acolo, nu știu unde, că nu l-am mai găsit. Cred că s-a dus să mai crească puțin, ca să fie mare și frumos când o să-l întâlnești tu! Hmmm...ca să vezi cu cine locuiești în casă și nu știai!

So... Mami, dacă citești postarea asta, să știi că fetele-s bine, cuminți, pupate, răsfățate și îndopate mai ceva ca propriul meu plod! Și, ca să fim înțelese, aștept scrisoare de recomandare, semnată de toată familia!

P.S. I have a surprise... :>