Imagini mișcate

Din ciclul: "la doctor în gașcă", azi voi publica, pentru a fi citit de domniile voastre, episodul 2: la oftalmolog.

Dacă ne întoarcem ușurel în negura timpului, ca să înțelegeți despre ce e vorba, povestea de azi începe astfel: de ceva timp, începusem să văd așa cum se vedea la televizorul pe care-l aveam când eram mică și căruia trebuia să-i pocnesc o anumită lampă ca să nu se mai dea imaginea peste cap și să nu mai tremure... În plus, începuseră să mi se întâmple tot felul de chestii ciudate. Făceam într-o zi niște cercei cu mâțe și deodată au început amândouă să dea din coadă... Ca să nu mai vorbesc de gărgărița care-mi făcea cu ochiul! Oricât de fain ar suna astea, era și puțin stresant. Adică, mâțele alea, dacă dau din cozi, nu pot să le pictez, frumos, fundița roșie. Sau, poate ating inimioarele din jur și le strică... Iar gărgărița, dacă mi-ar fi făcut doar cu ochiul, ar fi fost nostimă, dar își mai și foia bulinele negre de pe spate de nu mai știam care unde e!

Soluția? O bicicletă mică și cochetă, așezată nu sub fund să pedalez, ci fix pe nasul din dotare! Simplu, nu? Ei bine, nu! Complicat tare chiar... Că de multe luni tot zic să mă duc la nenea doctorul, să-mi recomande el un model de bicicletă cât mai șmecheră, una perfectă pentru ochii mei superbi, albaștri care, în ultimul timp, dau rateuri cu drag și spor... Ce-i așa complicat? Păi e, că nu-mi place să mă duc la doctor, remember? Dar uite că și de data asta am avut baftă și am găsit cu cine să merg.

N-am mai fost la oftalmolog de muuuult timp, de pe la 6 ani, așa, deci nu știam la ce să mă aștept. Adică, singurul lucru la care mă așteptam era să-mi bage nenea doctorul nush ce pistol în ochi să vadă dacă respectivul deține tensiune oculară sau nu. Asta-mi zisese o prietenă cu o zi înainte... Nici acum nu știu dacă e adevărat sau dacă a glumit... Dar asta nu-i așa important.

Și intru eu cuminte în cabinet, unde dau de un nene tare pașnic, blând și politicos. Hai că-i bine, îmi zic, dacă-mi bagă pistolu'-n ochi, poate nu apasă și pe trăgaci... Și m-o pus să mă uit într-o chestie în care se vedea un copăcel. Aaaa...frumooos! (Nu, nu-s retardată, mă fac doar...) Și cred că aparatul ăla i-a zis lui ce-i defect la spoturile mele. Că, dup'aia, m-a pus să citesc niște litere. Mai mari, mai mici, de toate erau acolo. Și se cam bâțâiau ele pe loc și se foiau de parcă se fereau de privirea mea... Totuși, să le citesc părea ceva simplu, că alfabetul îl știu bine. Sau cel puțin așa credeam eu... Că, atunci când am ajuns la alea mici, i-am zis eu ceva acolo, dar se pare că n-a fost mulțumit de răspunsul meu și mi-a pus niște lentile între ochișorii mei albaștri și literele fâțâicioase. Wow...frate, literele, probabil impresionate de aspectul meu magnific, s-au oprit și stăteau nemișcate, nici nu mai respirau! Și, hmmm, unele, cele mai mici, dispăruseră și acum erau altele în locul lor! Tareee... Iar eu vedeam, vorba unei prietene, HD!

A, între timp am mai stat să mă holbez într-un aparat, sau mai exact, conform instrucțiunilor primite, la urechile lu' nenea doctorul... Nu mă întrebați de ce, dacă vă roade curiozitatea prea tare, mergeți la control și întrebați acolo! Bun. Și se așează el, începe să scrie rețeta, alea, alea, apoi pa și la gară. Stai, stai, stai... Cum adică? Așa, fără să-mi bage respectivul pistol în ochiometru? Dezamăgire la puterea n!... Păi, așa nu s-a întâmplat nimic funny, eu despre ce mai povestesc interesant? N-o să mă pot lăuda că am stat cu arma la cap și n-o să am nici măcar motiv să mă mâțâi că m-a durut... Nașpa... De-a dreptul tragic! Da' asta e, acum ce să fac, viața merge înainte...

Concluzia? În curând voi fi mândra posesoare a 2 perechi de ochelari, cu care voi arăta genial, pe care-i voi alege tot în gașcă, clar, și pe care o să-i scot de pe nas ori de câte ori o să vreau să-mi facă gărgărițele cu ochiul...