Just perfect

Cum începe o zi perfectă? Cu un drum prin soarele de foc, să plătești o rată. Nașpa. Dai din picioare cât de repede poți, ca să ajungi odată acasă. Unde e la fel de cald. Căldură pe care tot încerci s-o stingi cu multă apă. Și cu pepene roșu. Poate și cu puțin sorbet de fructe de pădure.

Continuă cam ca de obicei. Culori, creioane, pensule, mărgeluțe, biluțe colorate... Azi și cu discuri mici de ceramică. Șlefuit, găurit cu o bormașină senilă, care cam trebuie scoasă la pensie, desenat. Diverse. Nu prea mai am pisici, tre' să-mi refac echipa! Pisicuțe și lăbuțe. Plus o turmă de oițe. Albe/negre, cu fundiță, fără, cu inimioare, fără, toate zâmbitoare.

Eu - înconjurată în toate direcțiile, asaltată, de chestii cu multe culori pe ele. Care uscate, care pe cale să se. Eu - cuminte, cu pensula când în mână, când între dinți. Cu degetele muiate prin tuburi și palmele pline de degradeuri... Cuminte. Când vine, via sms, ideea. Măreață, sclipitoare, apocaliptică de-a binelea: "luăm cartofi și facem cartofi prăjiți". Oaaa... CARTOFI PRĂJIȚI!!! Azi. Eu - cartofi! N-am mai fost în stare să mă concentrez la nimic... Vedeam în fața ochilor doar cartofi pai, aurii, fierbinți, sărați, muiați frumos, doar până la jumate, în sos alb de iaurt. Văleeeu!

Dacă vrei să vezi cel mai fericit om din lume, zi-mi că-mi faci cartofi prăjiți! Cred că am un pitic cu asta... Adică am, nu cred! Unu' mare, bine crescut, sănătos și vesel. Care alerga de nebun în juru' neuronului, tropăia, bălea de poftă și urla ca apucat de streche. Ce pisici, cercei, oițe, mărgeluțe... S-o gătat chefu' de treabă și am început să fac 13-14, visând cu ochii deschiși la dezmățul ce mă aștepta.

Se face ora. Plec în viteză, tornadă, nu alta... Cumpăr aia, ailaltă, și plec spre maxi. Drumul e pe lângă un părculeț. Așa vedeam în față doar cartofii ăia, care mergeau înaintea mea ordonați, că nu m-a mirat nici măcar ce se întâmpla în jur. O trupă maaare de plozi/tineri își umpleau bidoane și găleți în fântâna arteziană și le turnau fiecare-n capu' vecinului... Da. O chestie nouă, nu știu ce era și la ce folosea... Am zburat mai departe, să-mi urmez viziunea!

Trecem peste amănunte nesemnificative, gen maxi-taxi cu geamuri închise și persoane foarte mari care ocupau un scaun jumate, soare care mă fixa drept în moalele capului, multe etaje de urcat, 60 de grade în bucătărie... Și ajungem la: eu în fund, cu o privire profund admirativă, ușor retardată, în fața castronoiului cu delicioasa armată galbenă, frumos mirositoare, care-mi făcea cu ochiu' și mă îmbia s-o halesc. Și devorată fără pic de remușcare a fost, plus bonus mămăligă și cartofi țărănești cu usturoi și rozmarin, făcuți într-o pungă magică, ce nu s-a topit în iadul din cuptor.

Apoi sirop de trandafiri cu multă gheață. Țigări mentolate. Bere rece. O gărgăriță la câteva cuvinte. Un zâmbet frumos pe o femeie frumoasă. Două pisici. Cerculețe de ceramică. Ațe colorate. Albastru. Verde. Aer răcoros cu aripi de liliac. Hug cald. Fluturași.

Așa arată o zi faină, specială, minunată, divină, PERFECTĂ! Perfectă ca tine.

Săru'mâna că m-ai răsfățat azi!