Mă uitam la tine, tăceam și zâmbeam larg. Nu, nu râdeam de tine și nici de vocea ta, să fie clar! Zâmbeam că știu că te enervează când mă uit la tine și tac zâmbind. Sau zâmbesc tăcând, cum preferi... Și mă amuză că tot găsești subiecte și vorbești de toate, doar doar mă faci și pe mine să zic ceva. Iar eu zâmbesc la tine cât de larg pot... Și tu știi de ce. Pentru că
Abia am așteptat să treacă săptămâna asta și abia aștept să vină următoarea. Și ziua aia în care o să vorbim mult. În care o să vorbesc și eu mult. Nu mi s-a întâmplat nimic deosebit, toate cum le știi, dar o să am ce-ți zice. Iar dacă nu, o să te bat doar la cap, o să vreau hug-uri și o să te fac să râzi. Și asta chiar dacă n-o să-ți ardă de râs...
Mă gândeam azi că aș vrea să te sun, să te aud, să spun prostii și să mă hlizesc. Nu, nu de vocea ta! Dar mi-am amintit că ne purtăm ciudat când vorbim... De parcă gândurile noastre live nu-s tot aceleași ca cele făcute din cuvinte scrise... Cred că vina e doar a mea, sunt oleacă tâmpă uneori. Ca atunci când îmi odihnesc privirea în ochii tăi și nu mai știu decât să zâmbesc... Eh... Dar eu zic că odată și-odată o să treacă și asta. Nu? Cred că n-avem de ales!
Și-mi ziceai o poveste. Nu-mi amintesc cum te-am convins s-o faci... Știu doar că era frumoasă și că, după ce am ascultat o bucată bună din ea, te-am oprit. Îmi plăcea mult, dar n-am vrut să te las s-o termini. Ți-am zis să taci și am continuat-o eu, cu amănunte, fără opriri, de parcă aș fi știut-o de când lumea. Așa cum te știu pe tine de când lumea... M-ai ascultat fără să-mi zici nimic și, când am terminat-o cu un zâmbet mare pe mine, ai dat să spui ceva, dar ți-am oprit cuvintele cu degetele mari lipite ușor de buzele tale. Sigur voiai să-mi zici că povestea ta nu se termina așa. Știam deja asta. Dar erai cu mine și era un vis mult prea frumos ca să încapă în el o poveste cu final trist...
Acum mă duc să mă culc. Nu vreau să te mai visez. Data viitoare când o să fiu cu tine vreau să fie cât se poate de real.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu