Să fie...

Mai știi cum era înainte? Când mă trezeam odată cu cocoșu' popii și te sunam să-ți zic La mulți ani, să fiu prima? Sau când "tastam" urarea la țeava din dormitor și tu mă sunai imediat să mă întrebi ce am zis, că nu țineai minte nici unul dintre codurile noastre? Sau când făceam chestii de haleală, ne îndopam și plecam să facem poze retarde pe faleză? Mai știi cum era când îți ziceam La mulți ani privindu-te în ochi și strângându-te în brațe tare tare? Și-ți dădeam cele mai tâmpite cadouri ever, de niciodată nu știai la ce să te aștepți? Era fain...

 Unde dracu' s-au dus vremurile alea? Da, știu, au rămas acolo, departe... Și aici, în mine, unde o să exiști mereu... Știu că probabil nu-mi citești postările pe care le scriu de ziua ta, pentru că, mai mult ca sigur, ai uitat adresa blogului... Dar eu tot le scriu. Și pe bune dacă nu te prind eu odată și te pun să le citești pe toate!

La mulți ani, Unchiules tâmpit! Voiam să zic băbătie, da' mi-am amintit că sunt mai mare ca tine cu 3 săptămâni... Reluăm: La mulți ani! Frumoși, norocoși, bănoși, plini de surprize frumoase, voie bună și bucurii!



P.S.1 Poate-ți faci și tu, ca tot omu', adresă de mail... Zic și eu vorbind cu mine însămi...
P.S.2 Fi-ți-ar Anglia de râs să-ți fie dar, azi și mâine...