Uneori stau și mă întreb cine sunt. Sau ce vreau... Și de ce sunt așa cum sunt.
Știu bine cine sunt, dar câteodată am impresia că nu mă cunosc. Sau nu-mi place că mă cunosc prea bine...
Știu și de ce sunt așa și nu altfel. De ce o să fiu așa mereu... Pentru că nu pot să mă schimb. Pentru că nu vreau s-o fac și nu aș ști să fiu altfel. În plus, mă plac așa. Mi-aș fi cu mare drag cea mai bună prietenă și mi-aș fi alături forever. Și-mi place să mă mint că forever există. Sau "până la adânci bătrâneți", ca să fiu un patriot adevărat ce vorbește-n limba lui...
Azi citeam pe asfalt că, până la sucursala cea nouă a nuștiucărei bănci, sunt 50 de metri. Sau 80. Tot aia... Pentru că nu am idee ce înseamnă asta. Pot să-mi imaginez tot felul de lucruri, pe unele chiar le văd, proiectate pe un ecran mare, color, în mansardă, pe dreapta, în spatele neuronului. Dar nu-mi pot imagina distanțe. Nu în metri... Știu doar să măsor în: aproape sau departe.
Știu că ești departe, în timp ce eu sunt aproape. Dar ești foarte aproape să fii și mai departe. Erai în mine. Un timp am făcut tot ce am știut ca să te fac să pleci. Departe... N-am reușit. Dar ai reușit tu asta... Ți-aș mulțumi, dar n-ai înțelege nimic. Așa cum nici eu n-am înțeles de multe ori nimic. Aproape...
Azi știu cine sunt. Sunt o gărgăriță. Am zâmbit ieri frumos la domnul soare și el mi-a zâmbit mie. Doar că m-a privit prea mult timp iar eu m-am emoționat de atâta atenție bruscă și m-am cam înroșit. Gărgăriță, așa cum spuneam! Dar fără puncte...
Știu și cine aș putea să fiu dar nu sunt. Nu-mi place deloc când știu prea multe... Sau când stau și mă întreb cine sunt. Sau ce vreau... Și de ce sunt așa cum sunt.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu