Culori

Spiridușii știu multe povești. Și toate-s adevărate... Dacă reușești să vezi un spiriduș în timp ce-și face siesta, cu burta la soare și ochii închiși, trebuie să zici repede: piti pata poti pum/ ești prietenu' meu acum! Și gata, vraja care-l ajută să devină invizibil se blochează undeva între lumea lui și lumea ta și tu te alegi cu un prieten magic, pentru o zi. Dar trebuie să te gândești bine înainte să spui descântecul, pentru că ăștia mici nu-s tocmai cele mai liniștite persoane... Sunt mereu puși pe glume, sarcastici, nu stau locului o clipă și noaptea sforăie destul de rău.

Am văzut și eu vara asta unul. Era călare pe o ciupercă din aia roșie cu bulinuțe și moțăia fericit într-o pată de soare, fix în mijlocul unei poieni unde m-am dus pentru că știam eu că acolo găsesc fragi. Eu am deja un prieten magic, e mereu lângă mine, da' individu' stătea prea liniștit acolo, pe ciuperca lui, ca să plec și să-l las în pace. Am strigat tare chestia cu piti, pata, bla bla bla și...mamăăă, ce răcnet speriat a tras când m-a văzut. Am răspuns și eu la fel că, na, m-am speriat și eu de ce tril a scos...

Apoi am zâmbit. El m-a măsurat încruntat dar, după numai câteva secunde a izbucnit în râs și mi-a explicat că niciodată nu reușește să se supere, oricât de mult ar vrea. El sau alții... Și mi-a zis să iau loc pe o ciupercă. Ei, cum naiba să fac asta, mă pregăteam să-i zic bosumflată, dar mă uit puțin în jur și le văd. Măi, poiana era plină de ciuperci de toate culorile și mărimile! Probabil că am făcut o față cât se poate de tâmpă, pentru că l-am auzit explicându-mi că cele două lumi, a lui și a mea, s-au contopit iar eu le pot vedea acum pe amândouă.

A zis că-l pot întreba orice. Și eu am vrut să știu de ce în lumea lor ciupercile sunt de toate culorile.

"Păi, la început erau toate albe. Dar e pe aici un spiriduș foarte sensibil și, ori de câte ori se întrista, ciupercile deveneau negre, tăcute și nu voiau să mai vadă pe nimeni. Azi așa, mâine tot așa, până s-a întâmplat ca un copil să-l dibuie pe respectivul, în timp ce stătea la soare, să zică repede formula magică și să-i devină prieten. Exact ca tine, a întrebat tot de ciuperci. De ce sunt negre? Spiridușul, care era supărat în ziua aia, i-a povestit trist că din cauza lui sunt așa.

Copilul a început să râdă, l-a îmbrățișat strâns de tot și a început să se caute prin buzunare. Când și-a scos mâinile de acolo, erau pline cu tuburi de culori, creioane și vreo câteva pensule. I-a spus că știe el ce să facă și a început să picteze ciupercile, care mai de care mai frumoasă. Fiecare dintre ele, când era gata, se lumina de fericire și începea să cânte. N-a durat mult și toate erau colorate iar poiana n-a fost niciodată mai veselă ca atunci! Dar s-a făcut seară și cele două lumi și-au reluat locurile lor în univers. Copilul s-a întors acasă, convins fiind că a adormit și a visat iar ciupercile au rămas la fel până azi, fără să-și mai piardă vreodată culorile"

Pentru că mai erau câteva ore de lumină, am cerut voie să retușez ce meșterise copilul și să fac ciupercile alea și mai frumoase. Spiridușul mi-a răspuns râzând tare că da, pot. Și m-am pus pe treabă... Am pictat și-am desenat până am rămas fără culori. Ciupercile erau mai frumoase și mai vesele ca înainte. Dar, brusc, m-am gândit la ceva... Am vrut să știu ce se întâmplase cu spiridușul cel trist.

"Hehe...Când a văzut cât de minunate erau acum ciupercile, a început să zâmbească și, din momentul ăla, n-a mai fost niciodată trist. Niciodată!" Și mi-a făcut șmecher din ochi. "A ajuns un spiriduș burtos și zăpăcit, care, în continuare, e prins dormind pe ciuperci, cu burta la soare. Hehe... Tu, în schimb, nu te-ai schimbat prea mult de atunci: ai aceeași privire și același zâmbet!"

Adică... Adică... Înseamnă că... Eu sunt... Copilul ăla eram eu?

"Și eu eram spiridușul cel trist... Nu-i așa că, înainte să se termine magia, o să mă îmbrățișezi strâns, strâns, așa ca atunci?"

Normal că da. I-am dat un hug mare și...a dispărut, odată cu soarele care apunea printre brazi. Iar eu am ținut minte tot ce s-a întâmplat în ziua aia, n-am mai crezut că am visat. Pentru că acum sunt mare și știu că spiridușii există!

În rest... Mă duc să-mi pregătesc culorile. Am de pictat niște zile un pic mai negre...

Bună dimineața!