Musca din lapte

Am uneori zile în care stau ca pensionarii, pe o bancă, la o cafea și o țigară, cu câte cineva. Asta dacă avem norocul să bunghim vreo bancă liberă, neocupată de adevărații pensionari, care se cred stăpânii absoluți ai parcurilor, autobuzelor, băncilor și, în general, ai universului.

Azi a fost cod vișiniu pestriț dungat cu bulinuțe - de vânt. Cu alte cuvinte, am avut noroc, banca mea preferată dintr-o anumită zonă a orașului era liberă de vietăți bârfitoare, puțin spălate și emițătoare de păreri și sfaturi atotvalabile. Se pare că teama să nu le pice vreo cracă-n cap, oală de ciorbă sau ghiveci de flori, le-a ținut în arest voit la domiciliu.

Așa că, mi-am înșurubat cât mai comod fundu' pe stinghiile de lemn încălzite de soare, cu cafeaua fierbinte în mână și mă bâjbâiam prin buzunar după brichetă. O găsesc, dau foc țigării slim mentolate/minunate și-mi umplu cu sete plămânii de fum aromat, închizând ochii de plăcere. Cum n-am decât un set de plămâni cu care să respir, după câteva secunde expir încet, deschizând în același timp obloanele. În fața mea se afla EL. Nu, n-am avut o viziune, era o țigară normală... "El" era un moș durduliu, cu nădragi jegoși și privire de cucuvea senilizată care mă fixa. Adică se holba la mutra mea fericită din acel moment.

"Nu e bine să fumezi." Ei, da, pe bune? "Da' nu fumăm, ținem țigările aprinse să le bată vântul", i-a zis prietena mea cu un zâmbet angelic. "Nu e bine să fumezi." Da, a mai zis asta o dată iar eu am auzit din prima... Îmi scarpin piciorul stâng, atacat de vânt și mă uit în altă parte, poate se simte și pleacă. A avut efect, moșul se duce-n drumul lui. Noi taca taca, chiți biți, bla bla bla... "Nu mai fuma". Nu, n-am avut auzenii, era același fel de țigară normală aia de o fumam și în stânga mea era același moș. Venise de unde plecase mai devreme și a găsit de cuviință să ne atenționeze iar de pericolele apocaliptice care ne pasc dacă ne delectăm cu frunze aprinse.

Și am stat eu acolo, pe banca, la soare, în bătaia vântului turbat și codat, gândindu-mă: ce dracu'-i face pe oameni, de la o anumită vârstă, să fie așa băgăcioși? Chiar nu poa' să treacă pe lângă tine, un străin, fără să se bage-n seamă, fără să dea sfaturi divine și fără să se bage-n viața altora? Să treacă-n treaba lor și să te lase pe tine-n treaba ta! Se pare că asta e ceva imposibil, teribil și foarte improbabil... Și, din păcate, vârsta la care se declanșează această manie, cea a băgării în seamă, scade pe zi ce trece...

Pleacă creatura înțeleaptă acasă și noi ne punem iar pe tocat mărunt ale noastre. Nu pentru mult timp. Că brusc apare o mamaie, oleacă mai bătrână ca mumiile, în tricou polo fucsia, care s-a așezat zâmbind lângă noi. Zic eu ceva, se uită la mine. Zice prietena mea ceva, se uită la ea. Moment în care am tăcut și am început să suflăm fum gros de ziceai că aveam trabuce... Nu știu dacă a impresionat-o cu ceva, da' s-a cărat în cele din urmă. Și-am plecat și eu.

La aprozarul din drum, unde m-am oprit să iau struguri: "le-ai scăpat și s-au trecut". Am făcut ce? S-a trecut ce? Și, mai ales, ce-au azi persoanele de vârsta a cinșpea cu mine??? Aveam în buzunarul de la cămașă o chestie culeasă din copac, un fel de lampioane cafenii cu bobițe negre înăuntru iar tanti evident trebuia să remarce că floarea mea, sau ce era aia, trebuia culeasă cu 2 zile, 6 ore, 27 de minute și 41 de secunde mai devreme, ca să arate în toată splendoarea ei. Floarea, nu tanti. Nu pierdeți șirul... După care mi-a zâmbit, m-a tras de mânecă și mi-a făcut cu ochiul. AAAAAAAAAA... Nu-i tocmai visul meu ca domnișoare de-o vârstă cu mama lu' Decebal să fie vrăjite de farmecul meu irezistibil și să pice ca găinile în fața mea, făcându-mi ochi dulci... Pe ce lume trăim?!?...

În rest, vântul s-a oprit complet, copilu' păros mă pândește nu cumva să mănânc ceva bun fără știrea ei și un film mă așteaptă să-l văd. Bună dimineața!