joi, 12 septembrie 2013

Musca din lapte (p.2)

Și eram eu azi pe aceeași bancă, cu aceeași prietenă, aceeași marcă de țigări și același tip de cafea. luată de la același chioșc. Doar tâmpeniile pe care le trăncăneam erau altele. Când, brusc și fără s-o aud, apare.

Bluză roșie ca...roșia... (paranteză: nu pricep expresia roșu ca focu'...că ăla e oricum: galben, portocaliu, albastru, numa' roșu nu!) Freza sculată rebel. Nu din cauza gelului magic, ci a vreunui somn de după-amiază prea lung și prea pe aceeași parte... Atitudine deloc timidă. Ba din contră, mâinile bine înfipte-n cele două șolduri masive, ce completau de minune alura ei de scândură roasă de timp și umflată de apă. Se oprește în fața noastră, se întoarce lent, ca-n filmele horror și ne fixează cu privirea. Eu nu-i par cunoscută, deci își mută laserul pe prietena mea. Și tace. Sinistru. Apoi tună spre ea: "cu trambucu' în gură, da? E frumos așa, nu?" Și se uită și mai și la noi, cu privirea ei de fantomă a mătușii lu' Decebal... Nu, nu era baba în fucsia de data trecută. Era una nouă! Dar, cum astea nu circulă niciodată singure, tadaaaaam...da, apare de după gard chiar ea, fucsioasa... Am recunoscut-o după tricou. Același. Se pun la vorbă mai departe de banca noastră, tot uitându-se spre noi. Noi, care râdeam cu spume, că nu mai știu ce tâmpenie spusesem eu.

Se termină episodul. Apare în zare și moșu' care era nemulțumit data trecută că ne afumăm plămânii, dar pleacă în altă direcție. Trece tanti care hrănește mâțele și salută politicos, fără să latre vreun reproș sau nemulțumire. Trece și o mâță și halește niște bulinuțe pierdute prin iarbă. Toate bune și frumoase, deci, ne întoarcem la discuția noastră. Taca-taca, maca-maca, hihihi, hahaha, mă uit în dreapta și o văd. Tanti în fucsia se holba la noi. Băi, să-mi dau una...știi cum apar? Parcă levitează, că nu le auzi neam. Le vezi când e prea târziu și nu ai unde să te ascunzi... De data asta voia să știe dacă noi, sora, fratele, vecina mătușii verișoarei de-a doua a cuscrului colegului unchiului, sau oricine altcineva cunoscut nouă și nu ei nu vrea din întâmplare bilete de autobuz din alea moacă, de se dau la pensionari.
Eu: "da'-s altfel, nu le putem folosi noi, că ne dă amendă"
Ea: "le dau ieftin, 1 leu bucata".
Eu: "îs altfel, nu le putem folosi."
Ea: "le voia (de fapt a zis vroia...) aia de la chioșc, da' gratis; nu pot așa, măcar o pâine să iau și eu"
Eu: tac.
Ea: "și Florica (sau Tanța, Veta, Safta, nu mai știu ce nume era...) le vrea, că ei i-au dat doar 5, că a ieșit înainte de vârstă; nu pot să le dau gratis..."
Eu: tac și mă uit deja foarte urât! Prietena mea îi promite că întreabă la serviciu și "afacerista" se cară, bodogănind în continuare chestii despre biletele ei moacă pe care le are de vânzare.

Și m-au apucat pe mine dracii, așa... Băi, frate, ai primit biletele alea gratis, n-ai făcut nimic special să le meriți, doar că ai vârsta lu' Tutankhamon și iei pensie. Și atunci, dacă tot nu te-au costat nimic, de ce dracu' nu poți face și tu o faptă bună să le dai cuiva care chiar are nevoie de ele, dacă tu nu-ți deplasezi târtița decât de la o bancă la alta, prin jurul blocului? Să le dai GRATIS, așa cum le-ai primit! Eu te cred că poate nu ai o pensie foarte mare, deși tricourile tale aproape neon zic altceva, dar chiar și așa, nu poți face și tu ceva frumos pentru ăla de lângă tine, care poate are un sfert din pensia ta? Grrr...

În rest... Azi m-a prins o ploaie cu soare și stropi uriași, prin care m-am plimbat la pas, sub privirile înspăimântate ale duduilor care nu aveau umbrela cu ele; mi-am luat un set megabestial de ștampile și am mâncat porumb fiert. Și mi-a fost dor de tine toată ziua... Bună dimineața!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu