Mare meșter mare

Când eram mică, arătam ca un îngeraș: blondă, ochi albaștri, zâmbet permanent. Aura îmi mai lipsea... Daaar, fetița care mergea prin vizite, cu părinții, îmbrăcată în rochițe care mai de care mai pline de volane, de fapt era un drăcușor care adora pantalonii, adidașii și tricourile și care avea mereu în mâini sau buzunare: pistoale, mașinuțe, șuruburi și rulmenți. Rulmenții au fost dragostea copilăriei mele...

Păpuși? Yuck! La ce folosesc și cum să te distrezi cu ele? În schimb jocul de construit din care făceam mașini...mamă, ce tare mai era! La fel, mai târziu, bicicleta, patinele cu rotile și paletele de badminton. Bine, cu bicicleta n-am vrut să ies până nu mi-a instalat tata pe ea trusa de scule, plină de chei de toate formele și mărimile, dar asta e altă poveste, n-o s-o zic acum...

Cum și-au dat seama ai mei că n-o să fiu niciodată un plod normal care să facă rochițe, cafea din noroi și plăcintă cu iarbă la păpuși? Pe la 4 ani jumate, m-am dus la nanii mei cu plugușorul. Am mieunat eu ce aveam pregătit, mi-am luat banii pe care probabil mi i-au dat drept răsplată că am tăcut și m-am dus cuminte în balcon, să studiez sculele, că văd dacă a mai apărut ceva nou, din astea, lăsându-i pe adulți să vorbească ale lor. Dar se gândesc ei, la un moment dat, că n-ar fi rău să facă oleacă mișto de plod, că prea stă el cuminte acolo... Așa că, au venit în balcon și nanu' a luat un cui, l-a bătut în masa de lucru de acolo și mi-a zis că-mi dă 100 de lei dacă-l scot. Frateee...100 de lei erau o groază de bani pe atunci, deja vizualizam prăjituri, sucuri și jucării, care-mi defilau vesel prin fața ochilor... Mă uit eu serios la el, se uită el râzând la mine, ai mei se hlizeau... Și mă aplec sub masă, zornăi fiarele din cutie și mă ridic fericită cu un clește. Deznodământul? În seara aia l-am ruinat pe nanu' și am plecat acasă cu 500 de lei! Evident am scos cuiul ăla și apoi țipam fericită: "mai bate unul!" Și a trebuit s-o facă de câteva ori... Cred că ăsta a fost începutul activității mele de meșter amator care, cu timpul, a început să se perfecționeze și să învețe lucruri noi.

Și de aici la umplerea casei de unelte, n-a fost decât un pas. Unul de câțiva ani, dar nu contează... Prima sculă serioasă pe care mi-am luat-o a fost un fierăstrău pendular, "șoricel" cum i se mai zice ( nu știu de ce, că nu seamănă...). Mi-a trebuit, alături de o bormașină cu acumulatori, când am făcut niște schimbări prin casă. Schimbări pe care m-am încăpățânat eu să le prestez. Și mi-au ieșit! Plus că mi-a plăcut așa mult să tai cu el, că, pe lângă pictat chestii am trecut rapid la tăiat scânduri și placaje, fiecare cu lama adecvată, în diferite forme: de la crucifixe la oițe, pisici negre, ceas Moș Crăciun, brelocuri cu ursuleți și zeci de alte lucruri...

Tăiam cu el, finisam cu șlefuitorul electric, pictam. Până când, într-o zi oarecare, am văzut la un amic în atelier un traforaj electric. Aooleeeuoleeeu... A fost crimă! Era bestial, pânza dura muuult mai mult ca la cel de mână și tăiam de 20 de ori mai multe lucruri. Drept urmare...da, am vrut și eu! Singura problemă era una mică: eh, în momentul ăla nu se găseau în România. Dar nu contează. De aia există telefoane și cunoștințe prin alte părți, ca să-mi trimită mie, fix din Germania, un minunat traforaj foarte electric! E tare de tot și funcționează la fel de bine ca în prima zi!

Dar, după un lung timp de meșterit la el, m-am plictisit... Și am descoperit freza. Valijoară de metal ca alea din filmele de spionaj, nenumărate capete, furtun prelungitor, era mai frumos ca-n visele mele. Am cumpărat-o fără să mă gândesc de două ori... Și, cu ideile mele fără număr, am pus-o la muncă. Bună invenție... Fain tare de lucrat cu ea, mi-au ieșit o mulțime de bijuuri și obiecte decorative.

O perioadă am stat cuminte și n-am mai cumpărat nimic. Bine, recunosc, am vrut o șmecherie din aia de taie bagheta la 45 de grade, fierăstrău circular cred că-i zice, ca să fac mai repede ramele pentru icoanele pe sticlă și tablouri dar, din păcate, am renunțat: era mult prea mare pentru spațiul de care dispun eu... Însă nu același lucru s-a întâmplat când am decis eu că e timpul să pun parchet laminat. "Șoricel" aveam deja și, chiar dacă era mai bătrân cu vreo 10 ani, zumzăia la fel de voios prin bucățile de lemn și prin plinte. Dar...bormașina mea cu acumulatori, folosită doar la șurubăreală și găurit ceramică, lemn, placaj, nu avea destulă putere să învingă pereții de beton, ca să fixez plinta în dibluri. Deci, se cerea o nouă jucărie: o frumusețe de bormașină cu percuție! Cumpărat! Și apoi pus parchet impecabil...

Nu știu care va fi următoarea unealtă... Pe moment, sunt într-o pasă în care modelez fimo și asta e treabă mai de fetițe așa... Da' o să mă plictisesc eu, odată și-odată... Și atunci să te ții! Cine știe ce idei năstrușnice or să-mi vină și cine știe ce sculă se va dovedi indispensabilă, necesară și foarte dorită...

În rest... Dacă aveți vreo idee, colecția mea de unelte așteaptă noi prieteni!