Cu gheață, vă rog!

Cum în ultimele zile piticu' pufos a dat semne de intrat în hibernare, mă pregăteam și eu să fiu mai liniștită, fericită, cu zâmbetu' mai toată ziua lipit de moacă. Ei, da, vezi să nu... A apărut altul! Pitic. Așa, brusc, furios și nu știu de unde. Unul mirositor și lipicios! Nu, n-am pitici jegoși în dotare, ăsta e frumos mirositor și delicios de dulce. Ca să înțelegeți...

Mi-a venit mie brusc să țin dietă, neimportant asta, ideea e că nu beau sucuri cu zahăr. Deci, vaivaivai, anu' ăsta m-am lins pe bot de socată, una dintre chestiile care-mi plac mult. Că jumatea aia de zahăr din bidonul socăcios nu se pupă și se urăște de moarte cu dieta mea. Big problem, ce mă fac? Da' dacă (vine ea, ideea salvatoare), dacă-mi fac eu sirop de soc? Câte un pahar de suc, făcut cu apă minerală rece și cuburi de gheață, savurat încetișor în timpurile care vor veni, când surplusul de bacon o să-mi mai dispară și o să pot să-mi permit s-o scap pe alături și să dau pe gât cantități decente de "ceva dulce". Da, daaa, minunată idee!

Tastez pe net frumos: sirop de soc, plesnesc cu deștu' tasta enter și încep să explorez nenumăratele site-uri culinare care se înșiruiau ordonate pe laptopul meu. Prima rețetă nu m-a convins. Următoarele se cam băteau cap în cap și se înțelegeau doar într-o singură privință: se lasă florile-n apă, care zice cu, care fără zahăr, 5 ZILE, timp în care se amestecă viguros, de câteva ori pe zi. Adică...făurirea minunatului sirop durează ciiiinci ziiile??? Ceva e complet și foarte grav în neregulă...

Nu mai vreau, nu-mi mai trebuie, mă biiiiip în el de sirop, lala lala la la... Piticu' a început să urle disperat că el nu poate fără sirop și eu, cu un satâr virtual în mână, mă uitam sadic la sacoșa burdușită cu flori delicate, cu miros suav, care trona în bucătăria mea. Da, mă mâncase și le luasem  înainte să văd rețeta... Am tras aer în piept, am trimis piticu' să se culce sau îl dau afară pe geam cu sacoșa cu flori cu tot, am scărpinat partea stângă-spate a frezei și m-am pus pe gândit, cu fum și scuturături de neuron.

În loc să las florile alea fleoșcăite-n apă 5 zile, în frigiderul în care n-am loc, ia să fac eu un fel de ceai din ele, aromat și gălbior, care să păstreze-n el tot parfumul micuțelor floricele de socuțel. Și le las până-n ziua următoare, când le storc până la ultima picătură. Trântesc zahărul, fierb maglavaisu' până mi se pare mie că arată lipicios și gata, fierbinte-n sticle, ascunse apoi în pături. Sună a plan bun. Genial, chiar! Și așa am făcut (după ce am stat 2 ore să culeg flocirelele alea minuscule de pe crăci...) Și a ieșit yuuuuummmyyyy!!! Că, asta e acum, am ținut dieta de vorbă să nu se prindă și am băut și io 2 guri de suc din ăsta rece, acidulat, acruț și cu gust de fix socată!

În rest... Azi am văzut, de la distanță, alt pitic care se uita insistent la mine. Și nu era chiar nașpa... Dacă mă trezesc cu el pe aici, poate vă povestesc. Bună dimineața!