Tortură culinară de weekend

Cum credeți că e când stă omu' cuminte și relaxat, la răcoare-n căsuța proprie, cu un suc sănătos alături și un covrig semiuscat primit ieri de la o vecină, cu motanu' torcând pe umărul drept, căștile îndesate pe urechi și cu moaca preocupată-n documentarul de supraviețuire care "merge" pe laptop? E bine și frumos. Exceptând covrigu', care ar fi trebuit să fie cald, da' trecem peste amănunte din astea... Și, din jumate-n jumate de oră ți se face foame, că s-a trezit PMSu' să te viziteze brusc, da' găsești prin casă chestii de ronțăit și nu dai colțu' de foame.

Dar, în calmul ăla care te-a cuprins, se aude zdraang în căști, semnalul de mesaj pe facebook. Te uiți și... mori! Că vezi poza aia --> Și altele asemenea, trimise ție cu cruzime, una după alta, plus comentarii de genul: "din aia suculenți la interior și bine prăjiți și grătăriți la exterior, gumicioși și fierbinței", "și muști așa din micuțul delicios și fierbințel și se scurge din sosuleț puțin și e delicios, și-l tăvălești și prin muștar, tăvălit bine, și muști încă o dată". Cum credeți că e? A? E inumaaaan!!! Și mai rozi o bucată de covrig uscat și mai privești bălind o poză...

Drept urmare, în acest moment, îl urăsc pro-fund pe ăla de-a inventat micii! Da' știți cum? Tare de tot! Imens, sinistru și cu porniri psihopate. Dacă ar fi acum în fața mea, l-aș tranșa, amesteca cu usturoi și trânti direct pe grătar, să-i treacă ideile culinare criminale care chinuie oameni decenți și liniștiți aflați în stare de relaxare, în păturica lor.

Cum, bre tataie, să inventezi asemenea grozăvii? Nu putea ăla/aia, să inventeze ceva cu pâine la grătar și untură, frunze e ștevie marinate-n baiț de ouă de struț, chiftele de fasole cu coadă de piropopircăniță afumată, sau friptură de talpă de gâscă făcută-n untură de sconcs maturată-n soare? Ce-avea dacă inventa din astea? Da' cuuum asta...a trebuit să-i vină-n minte fix micii! Ăia aromați, zemoși, picănței și rumeiori... Și, că nu era de ajuns să tortureze oamenii nevinovați, a mai decis și ca respectivii să se halească bine fleoșcăiți prin muștar gălbior, iute-acrișor. Plus că, dacă tot a creeat tortura asta, putea măcar să-i numească mari și să-i facă de 30 de centimetri!

Da' lasă că mă fac eu mare și mă duc în raiu' micilor, care e aproape de Galați, și-mi comand acolo toți micii de la terasă! Să-mi aducă o stivă de un metru pe masă în fața mea și să-i văd pe toți ceilalți cum înghit în sec și leșină pe capete în jurul meu, cu privirea la maldărul meu de mici și cu mirosu' lor suav în nările fremătânde... A, da, și o găleată de muștar, plus un butoi cu bere rece, proaspătă și răcoritoare! Și, în timp ce halim micii, (la plural, că nu mă duc singură acolo...), să-l pomenim pe ăla de i-a inventat, cu multe laude cu biip, ca să-i treacă chefu' (în caz că mai trăiește sau s-a reîncarnat între timp) să mai comită asemenea crime împotriva umanității, ca inventatul micilor...

În rest... Dacă n-ai grătar, oare merge să faci micii la brichetă?