marți, 13 mai 2014

Poveste povestită de povestitor

A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi fost, acum aș fi stat cuminte să sparg bile pe facebook în loc să chinuiesc tastele laptopului, a fost un mare și vestit grup de spiriduși artiști. Și se înțelegeau între ei ca untul cu gemul, ca pisica cu cașcavalul, albina cu floricica, pofta cu pizza, perfect adică, ați priceput voi ce vreau să explic aici... Și fiecare meșterea, în legea lui, chestiuțe minunate, după cum îl ducea capul sau îl bombardau ideile când stătea, fericit, pe budă.

Din timp în timp, șeful lor spiritual se ocupa de organizarea unor adunări în care toți își expuneau creațiile, ca să le vândă și să primească în schimb praf magic. Dar, pentru că hotărâseră că sunt un grup unit, la bine și la rău, se mai întâlneau și cu alte ocazii: mai o cafea, mai o aniversare, când își scoteau albinele la plimbare seara sau, pur și simplu, fără nici un motiv. Și se simțeau bine mereu, se distrau și se îmbrățișau strâns după ce nu se vedeau perioade mai lungi de timp.

Toate bune până într-o zi, când se pare că a dat strechea-n ei... Nu-și mai vedea fiecare de invențiile lui și, brusc, în căutare de mai mult praf magic, au început să se poarte ciudat. Nu mai erau de ajuns ideile pe care le avea fiecare, unii le găseau mai strălucite pe cele de alături. Sau, poate stăteau mai puțin pe budă și, astfel, le veneau mult mai puține idei... Nu se mai ajutau ca înainte, fiecare era pentru el și pentru praful magic. Nu se mai recomandau unul pe celălalt, ca prietenii, și-și furau admiratorii între ei.

Nici adunările-expoziție nu mai erau la fel. S-au dat peste cap când a apărut Zâna Pisălogelii, care s-a ținut de fiecare-n parte să meargă la adunarea ei, că-i mai mare, mai frumoasă, mai profi, nu ca celelalte, care cică erau mai ca la țară... Și s-a mai trezit și unul dintre spiriduși că-i el mai moțat și poa' să facă și el expoziție. Bine, la marginea pădurii, în luminișul din dos, da' ce contează, poate și el! Unii dintre ei au rămas uniți, da' ce folos, erau prea puțini... Totul se schimbase.

.................................

Zilele noastre.

La sfârșit de săptămâna asta trebuia să-mi plimb mâțele și gărgării prin mall, la târg. Da' nu se mai ține... Așa că, mă gândesc eu, măi frate, ia să fac eu un târg! Păi ce, bă, io-s mai fraieră? Ce, eu nu pot să dau, mult și prost, din papagal, să agasez lumea din toate direcțiile și să promit vânzări spectaculoase care vor intra în cartea recordurilor? Ei nu... Așa că:

Lume, lume, organizez târg handmade! La mătușa-n curte, într-una din zile, prima la dreapta după copacul ăla mare, din balamaua porții și până-n gardu' dorsal al curții. Ofer, din partea casei, păturică în carouri pe care se poate expune marfa și umbra făcută de pomi. În caz de sete, apa de la robinet se plătește, că mătușa are apometre. Dar, bonus, veți avea fiecare o șosetă, ușor uzată dar personalizată, în care să vă strângeți câștigurile după târg. Cei care cred că vor da lovitura să mă anunțe din timp să le rezerv dresuri, există doar 3 perechi, deci, grăbiți-vă. Taxa este gratuită și costă 15 lei de persoană. Pentru alte detalii și nelămuriri, cugetați singuri, că nu-mi place să vorbesc la telefon și am uitat parola de la mail. Vă doresc succeși mari, inspirație la cumpărături și fir întins! Și vă aștept la cel mai frumos, mirific, genial, extraordinar de splendid târg! Nu știu încă care este acesta, dar, imediat ce aflu, vă anunț!

8 comentarii:

  1. rezerv un dres in primul rand, stiu sigur ca prin pozitionare corecta in gradina voi goli paturica rapid :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. pentru tine, că te-ai grăbit și ești prima, am un dres cu swarovsky. Da' te rog să nu te iei acum de mine cu poziționare sau chestii din astea, pentru că e loc pentru toți sub soare. la umbră sunt mai puține locuri, dar ne descurcăm noi!

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. da... gărgării mei sunt deprimați și plâng pe rând...

      Ștergere
  3. Si online unde putem admira oferta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ce ofertă? gărgării și mâțele mele? alea sunt, câteva doar (că-s puturoasă și nu pun poze :D ) pe pagina mea de facebook, adică aici:

      https://www.facebook.com/InacheLandHandmade

      Ștergere
  4. Rezerv si eu un loc in "fundul" curtii, nu de alta da' ma pregatesc de acasa cu o groaza de "dos-papiren" ... asa sigur burdusesc soseta :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. cur-papier, adică :)) n-avem! că fundu' curții e ocupat cu persoanele obișnuite să pupe respectiva zonă, singura disponibilă, că, momentan, fundu' meu e-n grevă și nu acceptă pupături. :D

      Ștergere