Poveste de Craciun...

   Sau, ca să parafrazez ce-ai scris tu... Când cuvintele au suflet...
  
   Acum ceva timp, mă miorlăiam într-o postare că a trebuit să dau un interviu. Și am zis că mi l-a luat cea mai faină ziaristă ever... Ei bine, asta e puțin spus... Articolul pe care l-ai scris e cea mai frumoasă chestie pe care a scris-o, pe care a gândit-o cineva, vreodată, despre mine... Și, da, ai scris doar ce ți-am spus eu atunci, dar în cuvinte care trăiesc... Și, da, m-ai facut să văd ce înseamnă, privit din afară, să pui suflet în ceea ce faci... Și, da, m-ai lăsat fără cuvinte!... Iar asta se întâmplă foarte rar... Aș vrea să-ti spun o mulțime de lucruri... Dar hainele cuvintelor sunt mult prea strâmte iar ideile nu-și găsesc printre ele mărimea potrivită... Așa că, o să-mi adun toate vorbele mari, frumoase, importante pe care le gândesc în momentul ăsta si o să le comprim într-una singură: MULȚUMESC!
   Dar de ce Poveste de Craciun... Mi-ai spus ieri că, dacă nu-i scriu, Moș Crăciun n-o să vină... Bun... Deci, m-am pus și i-am scris... Așa, într-o doară... Și, fară prea mare convingere, i-am zis și ce vreau pentru mine: să pot visa din nou... C'mon... E doar Moș Craciun, n-o să poa' să facă asta... Și totuși... Azi e 24 decembrie. Articolul tău e primul și, cu siguranță, cel mai frumos dar de Crăciun! Așa cum eu pictez și dăruiesc, dar nu știu niciodată, cu adevărat, cât de mult se bucură cel care primește și tu ai scris și-ai publicat dar sigur nu ți-ai imaginat cât de mult o să însemne pentru mine... Nu știu ce truc magic ai folosit tu acolo dar, după ce am citit, m-am regăsit pe mine... Așa cum eram la început, așa cum poate n-am mai fost în ultimul timp... Așa cum o să fiu iarăși de acum înainte... Și, da, pot din nou să visez!...

P.S. Îți doresc un Crăciun frumos, bogat, bucuros...plin de surprize, de cadouri, de lucruri mărunte dar frumoase, de iubire... Și, să fii fericită!!! >:D<

Scrisoare pentru Moșu'...

             Dragă Moș Crăciun,
 
   Nu ți-am mai scris de mult, mult timp. M-am cam schimbat de la ultima scrisoare... Mai înaltă, mai mulți ani la activ, mai multe probleme, gânduri, decepții, răni, idei, realizări... A, și, în caz că te uiți cu binoclul tău fermecat să mă găsești, să știi că acum am părul scurt... But it's same old me... În mare, cel puțin... Și să știi că am fost cuminte, uneori poate prea... Dar lucrez la asta și văd că începe să-mi iasă...
 
   Înainte de toate, tre' să-ți spun ceva. Mult timp am crezut că nu exiști... Asta e, m-am luat după ceilalți, după cei mari... Știu că asta nu e o scuză, dar... Cei mari care cred ca ei te-au inventat... Și care, cât ești mică, îți spun că Moș Crăciun există și-ți aduce daruri dacă ești cuminte dar, cum crești puțin, ți-o trântesc verde-n fața, ca Moșul nu există... Mdeah... Doar una dintre cele două variante e adevărată și nu-i ultima, nu?...
 
   Sincer, dragă Moșule, nu știu de ce m-am pus să-ți scriu acum... Nu știu ce-aș putea să-ți cer... Nu prea obișnuiesc să cer chestii așa, pe degeaba... Vezi, m-am schimbat... Ultima dată când ți-am scris, ți-am livrat o listă uriașă... Oare asta înseamnă că am crescut?!?... Hmmm... Dar, dacă mă gândesc eu bine, ar fi unele lucruri pe care vreau să ți le cer. Vreau să ai grijă de prietenii mei, să le îndeplinești toate dorințele! Dacă nu toate, toate, măcar pe cele mai importante! Și, când spun prietenii mei, de data asta nu mă refer doar la cei pe care-i iubesc si care ma iubesc și ei... În seara asta, în rândul lor, vreau să incluzi și pe cei la care țin doar eu... Asta e, azi sunt generoasă dar, pe bune că, persoana la care mă gândesc eu merită să-i îndeplinești dorința! Sper că știi ce vorbesc eu aici! Frate, doar ești Moș Crăciun, tre' să știi!!!... O să-ți dau doar câteva indicii, doar nu vrei să-ți fac eu munca de cercetare... Mai întâi, nu vreau zăpadă anul asta de Crăciun, de revelion sau după...Să se poata circula, de colo-dincolo, fără probleme... Să reunești sufletele gemene, să desparți apa de foc iar pe cei care sunt deja împreună, să-i treci ușurel peste hopuri...Să le dai inspiratie și idei... Să le mai dai peste nas șefilor, ca să nu mai stea cu el așa, pe sus, să-i chinuie pe alții... Să ai grijă de căței și de pisici! În rest, pune mâna și studiază liste de dorințe... Și, vezi că te controlez după Crăciun să văd dacă ai făcut ce ți-am cerut!
 
   Acum te las, Moșule, știu că asta e o perioadă foarte încărcată pentru tine... Dar, înainte, aș vrea ceva și pentru mine... Asta e, m-am razgândit... Dar e cam greu, deci, îți urez succes... Aș vrea să pot visa din nou! Așa cum faceam înainte... E destul de nașpa să nu-ți mai dorești mai nimic... Ia să te văd, asta o să-ți iasă?...
   Cu mult drag și...ne auzim după!...

P.S. Nu cred că ți-am mulțumit vreodată că mi-ai adus, de-a lungul timpului, multe jocuri, jucării, cărți și nu ciorăpei și pulovere, ca altor copii...

Cu și despre pitici...

Azi am avut o întâlnire de gradul lll... Nu, n-am văzut marțieni și nici ozn-uri, dacă nu vă zic, n-o să ghiciți niciodată... Deci, azi am fost la sediul unui ziar, pentru că a avut cineva ideea să scrie un articol despre mine. O să ziceți: wow, ce frumos... Păi da, foarte frumos, doar că a aflat despre asta și piticu' responsabil cu presa și publicitatea personală... Și, din momentu' ăla, s-a rupt filmu'... Prietenii știu de ce... Pentru ceilalți, să mă explic... Ca orice artist care se respectă, am pitici care locuiesc la mansardă. Șeful lor e piticul anti-ziariști... Adica: frate, îmi place să lucrez, să inventez lucruri noi, să pictez tot ce prind, să creez... da' nu-mi place să vorbesc despre asta, despre mine... Știu, sună cam ciudat, dar asta e, asta sunt... Take or leave... O prietenă mi-a zis că, majoritatea din orașul ăsta ar fi bucuroși să se scrie despre ei. Păi știu că da, dar eu nu-s ca majoritatea... Eu sunt eu si "Eu" nu prea iubește să vorbească despre propria persoană... Dar, de data asta am trecut peste voința piticului respectiv, mi-am făcut preș sub ghete reținerile și am zis: da (un "da" cam ca ăla de la starea civilă, spus cu juma' de gura și pe care, imediat, începi să-l regreți...)  Chestia e că nu puteam refuza... Pentru că, cea care mi-a propus să scrie despre mine e cea mai adevărată și mai faină ziaristă ever! (Și asta n-o zic pentru că știu că e posibil să-mi citească postarea... O zic pentru că asta cred!!!).
  
Bun... Și mă trezesc eu dimineața, după numai câteva ore de somn   și încep să mă observ, să văd cum stă treaba... Eh, destul de bine, n-aveam palpitații, nu-mi tremurau picioarele, ideile stăteau cuminți, încolonate la etaj, gata să fie prezentate pentru a fi inșirate, cu inspirație și talent, de ziaristă... Și trece o oră, și trec două... Vine timpul să mă îmbrac și să plec, ca să ajung la timp.. Și, normal, părul n-a vrut să mi se așeze neam...Și dă-i cu gel, dă-i cu fixativ, trage, sucește... În cele din urmă, cred că s-a speriat de amenințarile  mele și s-a așezat într-un oarecare fel...unul nașpa da' nah... Și am plecat... Pe drum, dă-i cu cola, dă-i si cu ceva fumăreală, poate se amețește piticu' și stă cuminte 2 ore... Ei da' de unde! Frate, când am ajuns acolo, deja era crizat rău și-i agita și pe ceilalți... Și, colac peste pupăză, s-a speriat și neuronu' când a simțit miros de ziar și a lesinat cu grație, în mijlocul ideilor, care s-au speriat și ele când l-au vazut și au început să execute o mișcare browniana de numa' numa'... Ăăă, știu, deja sună a ceva gen "Aventuri la etajul 9"... Dar să revenim la subiect... De fapt, n-ar mai fi multe de spus... Decât că, la faze din astea, mă enervez, eu pe mine, rău de tot... Adica, frate, de ce nu pot oare să mă port "normal" când vine vorba de interviuri, de camere de filmat, de ce mi se blochează cerebelu' când tre' să vorbesc despre mine?... Și, pe bune ca  ziarista a făcut tot ce-i omenește posibil să nu fiu stresată, să mă simt bine acolo, ba chiar să nu-mi dau seama că ăla chiar e un interviu... Și atunci, oare ce-o fi așa de greu să vorbești despre tine?!?... Evident astea-s întrebări retorice... Dacă îndrăznește vreunul să pomenească ceva de "psiholog", ne vedem, în spatele blocului, să-i sparg dinții... Nu, nu mă duc acolo, pentru că eu mă îmbrac predominant în negru iar ei nu au decât niște cămăși albe, pentru uriași, că au niște mâneci de două ori cat mâinile mele și nici nu știu să ți le pună pe tine, nush de ce tot vor să lege mânecile alea la spate...
  
Una peste alta, după ziua de azi, pot spune: I'm a survivor!...
 
P.S.  Cred că sunt datoare cuiva cu o chestie... Să mă descriu in 3 cuvinte... (Mă rog, vor fi mai mult de 3...)
   1. Incăpățânată! Destul de tare încât să fiu în stare să fac orice-mi pun în cap... (Dap, sunt berbec!) Și, frate, n-ați vrea să știți câte-mi trec mie prin cap...
   2. Am un suflet mare... Destul de mare încât să pot pune câte puțin din el în orice lucru pe care-l fac... Și, frate, tre' să fie mare tare, că tot dau din el dar nu scade deloc...
   3. Sunt plină de idei. Fără asta, primele două puncte ar fi inutile, nu?...

P.P.S. Ăăă... MULȚUMESC!

P.P.P.S. "Ziarista" in cauza, de fapt, e una dintre cele mai bune prietene pe care le am!

Uite târgu', nu e târgu'...

   Si, iaca, trecu' și târgul meșterilor populari... Și mi-am facut plinul... Nu la portofel... Nuuuuu... Ăla-i tot gol! Plinul de frig, de mârlanet, de fum de mici și aburi de vin fiert (în proportie de 20% vin-restu' apă...), de comentarii inteligente, scremute cu talent de locuitorii minunați ai urbei noastre... Pentru că au fost zilele orașului, nu?!?... Deci, tre' să iasă, cu mic cu mare, la distractie! Și, frate, parcă au fost mai mulți ca oricând... Mai mulți și de calitate din ce în ce mai proastă... Și zău dacă mă mai amuză să-i văd și să-i aud! Au fost de toate națiile. "Doamne" bine care mi-au stresat și agresat retina cu mult prea multele chestii roz de pe ele, inclusiv plodu' din dotare, roz și el... "Domni" scoși din cutie (cutia de pantofi poate...) cu geci strălucitoare, blugi țepeni abia cumpărați din piață si, normal, tunși periută ca să li se vadă bine straturile de șunca de la ceafă... A, și neaparat cu mobilul la ureche, ținut in echilibru cu un singur deget sau, mai rău, cu el pus pe manele... Și, măcar dacă ar fi trecut în liniște sau, mă rog, învăluiți doar în manelele lor! Eh, prea multe vreau, nu?!?... Știu... Uneori sunt o visătoare... Cum să tacă, să ramână cei din jur cu impresia că-s proști, când pot să deschidă gura și să înlăture orice dubiu... 5 zile printre ei a fost cam horror... Nu zic, au fost și oameni normali, dar prea puțini, mult prea puțini! Mi-e dor de târgurile de altadată, când te simțeai bine printre oameni, cand ți-era drag să stai la standul tău și să dai explicații despre produse si despre cum  lucrezi, când lumea aprecia produsele handmade...
   Bine măcar că a fost frumos afară! Că, dacă mai erau și temperaturi negative sau ningea... Dar, poate ar fi fost mai bine, poate ar fi fost mai putină poluare vizuală si auditivă... Următorul târg din Galați va fi la vară. Până atunci, cred că-mi ajunge... Sigur îmi ajunge!

Întrebări fără răspuns...

   Uneori, Dumnezeu face lucruri pe care nu mi le pot explica... Care dor. Care lasă un gol în tine. Pentru totdeauna... Știu, e Dumnezeu, deci poate face ce vrea El... Și totuși...
   El  ne-a creat. El ne planifică viața. El decide ce ni se întâmplă. Day after day, after day, after day... Ce se întâmplă cu noi, cu cei din jur, cu cei pe care-i iubim... Azi ni-i dă, mâine ni-i ia... Așa, pur și simplu... Fără să pricepi de ce... Fără nici un sens... Te lovește bomba și rămâi nauc... Și nu înțelegi... Și n-o să înțelegi niciodată! Anii trec, te iei cu altele, sunt momente în care ai impresia că ai reușit să treci peste... Dar nu e așa, pâna la urmă îți dai seama că golul ăla e tot acolo, în tine, la fel de mare, la fel de urât si doare la fel de rău... Poate ar trebui ca Dumnezeu să se gândească mai bine înainte să facă unele lucruri! Poate și-ar da seama că unele sunt inutile și nu le-ar mai face! Și cei dragi ar fi tot lânga tine... Se zice ca El face totul cu un scop. Și totuși...
   Nu știu ce mi-a venit să scriu despre asta... Mulți dintre cei pe care-i cunosc, dacă ar citi, și-ar face cruci cu ambele mâini și ar striga îngroziți blasfemie! Nu, nu e nici o blasfemie... E pur și simplu ceva care încă doare, ceva ce aș vrea să înțeleg... Ar fi bine dacă, orice lucru de neînțeles pe care-l face El ar veni cu explicații, ca instrucțiunile de folosire de la electrocasnice... Nu, nu ar fi mai usor de acceptat, și ar durea la fel de rău, dar măcar aș ști DE CE... Dar poate nu există nici o explicație... Poate unele lucruri se întâmplă că se întâmplă... Așa, pur și simplu... Și totuși...
   Mi-e atât de dor de tine!...

About Me. About love. And about hate... P.2

   Azi am fost iar la Grădina botanică, la expoziție. De data asta, n-a mai fost distractiv. Deloc! Am stat 2 zile singură și m-am plictisit rău... N-am putut nici măcar să ies afară, să stau pe băncuța mea secretă... De fapt, am fost pe acolo, dar vreo 10 minute doar... Prea puțin... Și era soare și cald... Dar nu avea cine să rămână la stand. By the way, urăsc să-mi numească cineva standul- tarabă! Se mai găsește câte o tanti din aia, cu lanț de aur la gât gen lesă, parfum de firmă care pute pe ea de la 100 de metri si care, normal, nu i se potrivește, inele cât mai mari și cât mai multe, să vorbească la telefonul de fițe la care, clar, nu stie să umble decât închis/deschis/format număr: "Auzi, dragă, e ceva aici, să vii și tu, fată, să vezi că au pus tarabe și-s o mulțime de din aștia în costume populare. Tre' să-i vezi, fată! A, nu, nu am ce să cumpăr de aici da tre' să vii neaparat să-i vezi." La început mă enervam, acum mă amuză... Pentru lămuriri suplimentare, a se citi P.1, secțiunea despre proști...

   Dar uite așa, puțin câte puțin, încep să urăsc lumea în care am ajuns să trăim... În care nu contează dacă țoalele de pe tine te îmbracă sau nu, de firmă să fie! De "firmă", făcute în garajul de după colț... În care nu contează ce ai în cap, dacă pe tine atârnă câteva sute de grame de aur, sub formă de bijuterii de prost gust, ești baștan... În care nu contează că puți, pentru că nu ai facut baie de două săptamâni, dacă peste, ești dat cu juma de sticlă de parfum bun... Frate, parfumul a fost inventat din alte motive, să te facă să te simți bine, să-l facă și pe celălalt de lânga tine să se simtă bine, nu să-ti acopere jegul și putoarea de nesimțit... Sau cei care te înjura pentru că ești într-o Dacie, asculti rock si respecți regulile de circulație. De ce? Păi, știi ceva, normal că meriți înjurătura aia! Pentru că nu ești într-un merțan, cu manelele date la maxim...Uite d' aia... Și, în ultimul timp, văd din ce in ce mai des în jurul meu așa ceva... Și-i urăsc! Din fericire, când simt că nu mai pot înghiți, știu că mă pot refugia în compania prietenilor mei... Ăia puțini pe care-i am... Puțini, dar PRIETENI!

   Și, dacă tot sunt la capitolul țoale, parfumuri, bijuterii, look...vreau să mai zic ceva. Frate, nu-i înțeleg pe cei care te judecă numai după aspectul exterior. Pentru mine, întotdeauna a contat mai mult structura, nu tencuiala... Adică... Dacă ai mai mult de 2 cercei (si ăia în urechi...), a, esti bad, very bad... Dacă mai ai și un tatuaj- ești ratat, ultimul looser... Dacă mai asculți si rock, gata, ești  de-a dreptul satanist! Iar daca mai ai baftă să ai și părul negru, atunci să te ții... Te poți trezi cu aghiazmă pe tine, sau cu imagini de babe care-și fac cruci pâna la pământ să-l alunge pe "ăla"... adică tu... Nu contează că piercing-urile sunt doar niște găuri la fel cu cele date de mami la 1 an, că tatuajul ăla are o poveste și înseamnă ceva pentru tine, că rock-ul e o muzică faină, nu contează că ești deștept, că ai învațat de 100 de ori mai mult ca ăla care te judecă, că ești mai deștept și ai mai mulți neuroni decât toata familia lui la un loc... Nope... Ești very bad, looser, satanist... Ei nu mă-nnebuni... Oare... Să mori tu... Sau, dacă ești fată și fumezi... Wow, în cazul ăsta ești neserioasă, ești "din aia"...Dacă fumezi pe stradă, e si mai grav! "E foarte urât pentru o femeie să fumeze". Aha... Serios?!?... Unde scrie?... Adică ce, asta-i numai pentru bărbați, sau cum?!?... Asta sună a: dacă ești bărbat și speli șosete sau dai cu aspiratorul ești bleg... Ceea ce, evident, nu e așa! De ce oare unii împart chestiile în: pentru bărbați și pentru femei? Care-i problema ta dacă eu vreau să mă îmbrac în pantaloni + tricou sau dacă folosesc un parfum for man? De ce ar fi asta un lucru rău?...Că ești tu prea obtuz si nu pricepi că nu mă simt în largul meu în fustă, sau că sunt zile în care nu am chef să miros a "floricele"... Te simți cumva mai bună și mai deșteapta ca mine numai pentru că tu ești în fustița roz, cu poșetuța roz și miroși a cacharel? Dacă da, atunci să știi că imi pare rău să te dezamăgesc, dar tre' să-ți spun că nu, nu ești! Deci, cu alte cuvinte, urăsc discriminările! De orice fel... Îi urăsc pe cei care au mintea terci și gândesc așa ca-n exemplele de mai sus... Ar trebui să-mi fie milă de ei, dar nu-mi este! I'm so open minded... Și cred că toți ar trebui să fie așa! Sau măcar să încerce să fie! Poate, pană la urmă, le iese... Pe de altă parte, iubesc persoanele care mă VĂD așa cum sunt eu de fapt și pe care nu le deranjează că am tricouri cu maimuțoi, sau ursuleț la rucsac, sau freza- "țepi", sau care nu se uită cu milă și plictiseală atunci când mă opresc și miros o floare, sau când stau și fac poze la nori, la gărgărițe, la un fir de iarbă... Îi iubesc pe cei care mă acceptă așa cum sunt: un copil mare (doar sunt berbec, ce naiba...) care glumește încontinuu (uneori destul de sadic, de ironic...), care iubește jucariile din pluș, care îmbrațisează tot ce mișcă... Și îi iubesc pentru că știu că, dincolo de imaginea asta a mea, e o persoana corectă, cu ceva neuroni activi, pe care te poți baza, care știe să asculte și să dea sfaturi (uneori geniale...), o persoană care are un suflet mare cât să-i cuprindă pe toți. Pe toți cei care merită...

   Bun... Acum ar trebui să termin, că începe să sune a telenovelă siropoasă... Cred că era mai fain când eram supărată, ieșeau chestii mai "tari"... Așa, dacă nu mă opresc, o să dau în diabet...
  Noapte bună! Oriunde ai fi... Poate ne întâlnim într-un vis... Să mai povestim... Să mai...

Zâmbește, n-o să știi niciodată cine are nevoie de zâmbetul tău...

   În ultimul timp, a fost cam înnorat... De, a venit toamna. Afară... Pe strada mea... În mine... A plouat mult. Cam prea mult... Dar într-o zi, când nu se vedea nimic frumos la orizont, din perdeaua rece, care curgea în neștire, a apărut un zâmbet. Mic, timid, puțin stingher... Dar senin... Luminos... M-a luat prin surprindere și n-am știut ce sa fac. Am răspuns și eu la fel. Zâmbetul meu a fost puțin mai trist, dar asta nu se vedea, doar eu o știam... Și, oricum al meu nu era important, eu il vedeam doar pe celălalt... Pe celălalt care a reușit sa-mi reducă la tăcere gândurile, care a făcut măcel printre pitici și care m-a făcut să mă simt ceva mai bine. Și zâmbețelul ăsta continuă să apară, de atunci, aproape în fiecare zi, când mă aștept mai puțin... Cu timpul, a devenit mai larg, mai prietenos. Sau așa mi se pare mie... E un zâmbet virtual, dar, cu siguranță și cel real, din spatele lui, e la fel de frumos... Nu l-am mai văzut de doua zile... Și aproape-mi lipsește... Dar știu că-i acolo. Și, când o să mă aștept mai puțin, o să apară... Și o să mă bucure! Ca de obicei... Și o să mă facă să râd... Să râd cum n-am mai făcut-o de mult. Pentru că, în sfârșit, după mult timp, sunt din nou EU... Și, poate ai și tu o mică parte de "vină" pentru asta...
   N-am realizat niciodată cât de important poate fi un zâmbet. Unul pe care aproape nu-l cunoști. Dar pe care-l vezi fix în momentul în care ai nevoie de așa ceva. Și care nu-i decât un zâmbet. Nimic mai mult! Doar un zâmbet!... :)

Prezent...

Soare rotund și cald-
Fantomele din trecut
Au plecat din nou...

/bye

Toamna mea...

Norii gri și grei...
Suflet cuprins de toamnă  

Primind stropii reci.

/Please

Buna dimineaţa, Soare!

Uneori sunt momente cand vad viaţa în alb si negru. Si gri, mult gri... În ultimul timp, tot mai dese... Si merg asa, pe strada, discutand aprins cu gandurile mele. Doar eu si cu mine. În jur, nici o culoare. Si ploua. O ploaie rece de toamna, care cade gri, dintr-un nor si mai gri... Si, cum mă cert eu asa, concentrata, cu gandurile alea nenorocite (ca, de, tre' sa le tin piept, sa nu-si dea seama, doamne fereşte, ca mă pot învinge...), hopa, vad în dreapta un copac cu frunze galbene... Aaa... Nope. Mi se pare... Si gandul şef: -Un' te uiti, fii atentă la ce spun eu... Si da-i si lupta si...o tufa mare pe dreapta. Verde. Mi se pare? Frate, se intampla ceva ciudat! Aia de acolo e cumva o floare roşie?!?... Nu se poate, doar lumea mea e în alb si negru... O fi vreun virus ciudat, venit odata cu gandurile alea, ciudate si ele... Si, brusc, gandurile nu mai au aceeaşi forţa, au devenit mici, mici de tot... Mă şterg la ochi sa vad dacă-mi revin. Parcă mă dor din cauza culorilor... O raza de soare mă face sa înţeleg ce s-a-ntamplat... O raza de soare din privirea ta... Eşti o persoana deosebita! Îţi multumesc ca mă-nveti sa-mi colorez, din nou, lumea! Si-mi cer scuze pentru toate dătile cand te bat, fără milă, la cap...
  
În jurul meu continua sa ploua... Dar parcă nu mai e la fel de rece, de gri... Doar acum am soarele de partea mea... :) Buna dimineaţa, Soare!...

P.S. Nimic nu e mai minunat ca, atunci cand te aştepţi mai puţin, sa găseşti un prieten!

About Me. About love. And about hate... P.1

   Frate, sunt atatea de scris la capitolul asta, ca sigur va avea mai multe părţi...  Azi am avut o expozitie la Gradina botanica. A fost o vreme superba! Ador sa stau acolo, in gradina, pe bancuta mea secreta! Eram ca un gandac mare, negru, care statea pleoştit, adormit si moale în bataia soarelui... Iubesc soarele! Iubesc si ploaia... Dar urăsc, profund si sincer, umbrelele! Ce dacă mă ploua? Mă udă si gata... Mare branza... Apa nu-ti face nimic rău... Dar se pare ca mulţi nu-s de părerea asta... Mai ales cei care aleg, ferm si decis, sa nu se lase atinşi de ea... Asa ca, urăsc sa merg cu mijloacele de transport în comun! Mai ales vara....cand procentul celor care s-au hotarat sa economiseasca apa si sa nu se spele e mult mai mare...  Îmi place sa merg pe jos! Singura, sa fiu doar eu si muzica mea sau cu cineva, dar sa fie o companie plăcută! Prefer faleza. Goală! Urăsc sa găsesc acolo juma' de Galaţi, jumătatea nasoala de cele mai multe ori... As putea sta ore în şir sa privesc apa si pescarusii... Si-l urăsc pe nenorocitul care mi-a murdărit buturuga pe care acum nu mai pot sta! Cretinule, mi-am găsit alta, stai naibii departe de ea!!!

   Îmi iubesc prietenii! Cu pauze mai mici sau mai mari, depinde de situaţie, depinde de ce mi-au făcut... Dar termin, întotdeauna,  prin a-i iubi. Sau a-i ura...uneori forever... Cei pe care-i iubesc, definitiv si iremediabil, ştiu ca as face pentru ei orice, oricand...sau, sper ca ştiu asta... Dar urăsc sa mă minta, sa mă judece superficial, sa-mi arate ca nu mă cunosc asa cum îi cunosc eu pe ei... De aici, se ajunge automat la varsatori... Îi iubesc... Îi urăsc... Îi iubesc... Nici eu nu mai ştiu... Îţi multumesc ca ai trecut prin viaţa mea... Si ca ai ştiut sa pleci atunci cand ti-am cerut-o... Si-ti multumesc pentru ce-mi ziceai... Si apoi pentru cuvintele pe care nu ni le-am spus...

   Urăsc prostia! Sub toate formele ei. Pe cei care sunt proşti, dar nu-si dau seama. Cei care-si dau seama sunt puţin mai deştepţi ca ceilalţi, daca-ti dai seama ca eşti prost, înseamnă ca tot gandesti tu ceva acolo, în patinoarul dintre urechi. Dar si pe ei îi urăsc... La fel pe cei care vorbesc ore în şir, dar nu spun nimic! Si-mi dau seama, după 3 ore, ca am pierdut timp preţios din viaţa...timp în care puteam, de exemplu, sa duc gunoiul, sa cumpăr şosete, sa studiez de ce vaca e vaca si de ce apa nu-i uscată... Aici trebuie făcute oarece precizări! Sunt persoane cu care vorbesc ore în şir, nu spunem nimic, dar le ador! Adică spunem: lucruri fără sens, glume-din orice, chestii trăznite, absurde, ciudate, discuţie creepy/sf/dili-dili pentru un outsider... Frate, e o plăcere sa discuti cu cineva care are neuronu' în viaţa, sclipitor, sprinten, nu unu' care-i pe cale sa expire, sau care s-a uscat ca n-a fost folosit, sau unu' care moare de inima rea, ca-i singur si se plictiseste...de moarte... Insa nu-mi plac oamenii deştepţi care se cred proşti si nu-si schimba părerea nici macar după ce le aduci argumente solide. Dar poate asta înseamnă ca nu-s chiar asa de deştepţi cum par?!?... De cei prostii care se cred deştepţi nu are rost sa vorbim... A, si dacă se intampla sa-ti spun ca eşti destept, dar tu te simti prost, atunci înseamnă ca eşti prost! Mai gresesc si eu, doar om mi-s...

   Îi urăsc pe cei care nu inteleg ca nu, înseamnă nu! Pe cei care nu ştiu cand sa se opreasca. Mai ales cand le spun clar si raspicat sa se opreasca. Pe cei carora le dai un deget si ei iti iau toata mana, manusa, maneca de la geaca si o bucata din tricoul de sub ea... Pe cei care se cred buricul pamantului desi nu sunt decat o bucata de jeg cazuta de sub unghie... Nu suport oamenii cu mai multe feţe. Acum sa ne inţelegem bine, pe cei cu mai multe feţe am zis, aia cu mai multe personalitaţi sunt ok, macar una dintre ele tre' sa fie de treaba, nu?...

   Îi urăsc pe cei care nu iubesc animalele! Ador animalele! Îi urăsc pe cei care se crizeaza dacă te vad ca dai de mancare la o pisica. Pe cei care chinuie sau omoara animale i-as distribui, personaje principale, în reality-horror-show. Unde sa fie macelariti de animale, incet de tot... Îi urăsc pe cei care se uita la tine ca la un ciudat, doar pentru ca ai în casa un caţel sau o pisica. Care, bineinţeles, doarme în toate paturile, te pupa-n bot si invers, sta la masa cu tine, are mai multe jucarii ca plodu' vecinilor...etc., etc...

   Cam atat pentru azi... Dar trebuie sa fac o mica precizare inainte sa termin. E ciudat ca, pana nu demult, nu stiam cum e sa urasti. Adica stiam definiţia, dar nu o simţisem niciodata. Pana intr-o zi... Cand am descoperit cat de puternic poate fi un sentiment negativ... Si cat de bine poate sa te faca sa te simţi... Doar ca, si acum urmeaza precizarea de care spuneam, apelez la sentimentul asta foarte, foarte rar! Mai sus, am folosit cuvantul "urăsc" de multe ori, dar de fapt el ar trebui inlocuit,în majoritatea cazurilor, cu: nu-mi place, sau cu detest...
   Iubesc viaţa! Te iubesc pe tine! Oare stii?

Dor de trecut...

Folk you. Vama. Liber. Iubire. Viaţa. Tatiana Stepa. Adrian Paunescu. Aripi de înger. Moarte. Tăcere. Gol. Gol imens. Lumina. Liberi. Adio, adică ramai!

Si totuşi exista iubire...

Poate cel mai frumos cantec al adolescenţei mele...

Mi-e dor de chitara mea...

De ascultat... (6)

De ascultat... (5)

De ascultat... (4)

De ascultat... (3)

De ascultat... (2)

Dileme nocturne

   Azi m-am trezit, dupa numai 4 ore de somn, cu o durere teribila de cap. Dar una din aia afurisita, care nu trece cu nimic, o migrena adevarata, ce mai...Am inghitit de-a pastile, pana stomacul meu a inceput sa protesteze, amenintandu-ma si el cu o crizuta...Drept urmare, acum ma doare mansarda mult mai mult decat acum o ora si mult mai putin decat ma va durea in ora urmatoare. Si iar nu pot adormi... Asa ca, o sa incerc sa scriu cate ceva, poate o sa ma simt mai bine dupa! Macar psihic, ca fizic nu cred ca am vreo sansa.
 
   Am depasit de multisor faza in care credeam ca tot ce zboara se mananca. Adica timpul cand, daca cineva zambea ( mai mult sau mai putin frumos...) la mine si-mi vorbea elegant si era dragut, credeam automat ca e una dintre cele mai cumsecade persoane pe care le-am intalnit. Intre timp, am inceput sa ma pricep la oameni, sa-i citesc destul de bine si, rareori am dat gres. E adevarat, cand am dat-o-n bara, am dat-o urat de tot. Si mi s-a intamplat cu? Desigur, cu niste "turnatori"... Dar, sa nu intram in amanunte pe tema asta ca e prea lunga si prea acuta problema pe care am ajuns s-o am, din cauza asta, cu varsatorii... Asta o sa scriu alta data...poate...
 
   Acum pot face diferenta intre zambete si, e clar, majoritatea sunt false! Schimonosite, sictirite, chinuite,aruncate cu dispret pe varful buzelor... Cele timide raman cele mai adevarate. Dar, cel mai mult imi plac cele care sunt acompaniate de un alt zambet: cel din privire, scanteia aia, parca rupta din soare, care lumineaza tot chipul posesorului... Asta ar trebui declarat monument al naturii, specie ocrotita prin lege...eu, una, n-am mai vazut decat unul singur in ultimii ani. Si, slava domnului, stiu ca o sa-l vad si in continuare!
 
   Faza cu vorbitul elegant si politicos...sa fim seriosi...in ziua de azi, si cei mai mari nesimtiti pot fi asa... Ca, "a mai invatat" si ei intre timp chestii, nu mai sunt toti de la coada vacii. Adica sunt, dar unii reusesc sa n-o arate...Si unii profi de la facultate iti vorbeau elegant si politicos dar, asta nu insemna ca, ora viitoare nu te picau la examen, chiar daca stiai, din anumite motive numai de ei stiute (și de noi, bineinteles, dar sa ne prefacem ca nu stim...)
 
   Persoanele dragute? Ha! Sau vor ceva de la tine, sau, au mimat asta de atatea ori,ca au ajuns sa se minta pe ele insele ca-s intr-adevar dragute... Dar nu-s! Si nu vor fi vreodata! Cel putin, nu si pe interior... Hai ca m-a luat valul si sunt nedreapta... Chestia e ca, pentru toate exemplele negative de mai sus, am personaje reale... Persoane dragute mai gasesti, pe ici pe colo, asa, de samanta... Asta am intalnit mai des decat zambete sincere si vorbe frumoase...
 
   Si, acum vine marea mea nedumerire: intr-o lume din ce in ce mai falsa, din ce in ce mai goala, mai plina de situatii si persoane superficiale, o lume in care  uneori ti-e greata sa traiesti si sa respiri, ei bine, in lumea asta de rahat, gasesti o persoana care e altfel...care are un zambet sincer, putin trist, putin nesigur dar luminos! O persoana desteapta, care gandeste poate prea mult, (dar asta n-a omorat inca pe nimeni), cu un simt al umorului desavarsit (cam greu de digerat pt multi, dar perfect compatibil cu al meu...), pe scurt, o persoana de treaba (acum nu vreau sa-mi arat talentele mele de psiholog ratat, as putea continua inca cateva randuri dar, prefer sa ma opresc, ca tre' sa mai raman si eu cu niste asi in maneca, nu?!?...) Ei bine, de ce naiba o astfel de persoana ar vrea sa te convinga ca, de fapt, ea nu e asa...ca dracu-i mai negru si ingerasul nu-i asa alb... Si asa, cu patos , convingator, cu argumente... Nah, complicate-s caile domnului... I-am lasat impresia ca o cred, sa doarma bine la noapte, dar neee... n-am inghitit chestia... pana una alta ii accept versiunea, asa, din respect, dar n-o cred... E dreptul meu, nu? Si, o sa termin aici, pentru ca deja migrena mea a atins maximul de suportabilitate! Ma duc sa mai iau niste pastile, desi stiu ca o sa le pun la gard... O sa termin parafrazand o prietena: Frate, unele persoane sunt...

De ascultat... (1)

Nice, eh?...

      Slipknot : Snuff

Bury all your secrets in my skin.
Come away with innocence, and leave me with my sins.
The air around me still feels like a cage
And love is just a camouflage for what resembles rage again...

So if you love me, let me go.
And run away before I know.
My heart is just too dark to care.
I can't destroy what isn't there.

Deliver me into my Fate -
If I'm alone I cannot hate
I don't deserve to have you...
Ooh, my smile was taken long ago,
If I can change I hope I never know.

I still press your letters to my lips
And cherish them in parts of me that savor every kiss.
I couldn't face a life without your light,
But all of that was ripped apart, when you refused to fight.

So save your breath, I will not care.
I think I made it very clear.
You couldn't hate enough to love.
Is that supposed to be enough?

I only wish you weren't my friend.
Then I could hurt you in the end.
I never claimed to be a Saint...
Ooh, my own was banished long ago,
It took the Death of Hope to let you go

So break yourself against my stones
And spit your pity in my soul.
You never needed any help...
You sold me out to save yourself...

And I won't listen to your shame.
You ran away, you're all the same.
Angels lie to keep control...
Ooh, my love was punished long ago,
If you still care, don't ever let me know...
If you still care, don't ever let me know...

Must have...

   Pana azi n-am vrut sa-mi fac blog... Nu ca n-as fi avut ce spune sau ce arata...oho...am! :) Da'...prea au toti blog...prea-i "la moda"...Iar eu sunt berbec,merg contra curentului si iau in coarne...nu-s oita, sa urmez turma...Dar,cand spun asta, ma gandesc doar la anumite categorii de cetateni...pentru care blogul e un "must have",dar unul de fite...De exemplu,esti politician,trebuie neaparat sa ai blog...sau,sa ne gandim la un anume gen de duduite...genul "fondanta"...se imbraca in roz din cap pana-n picioare,mobilul-bineinteles roz,in dreapta un catel miniatural,pufos,parfumat, cu zgarda si funda roz,uneori si fleica musculoasa,bipeda,din stanga e imbracata in tricou roz...tre' sa aiba si blog dom'le...cum altfel?!? Pai are si Veta de la 4,nu...tre' sa-si lase comentarii,reciproc, despre ultima reteta de sarmale publicata ieri...sau despre teza de doctorat, comuna, la materia : "cum sa cumperi scump si prost dar cu eticheta de firma"...sa faca schimb de impresii despre ultima marca de oja si bigudiuri...sau sa posteze impresii despre ultimele hituri mondiale ale lui Salam, Parizer,sau Georgica-cremvurstiul minune...Sunt rautacioasa?...Mmmm...Nu cred...Cand o sa dati peste un astfel de blog o sa intelegeti ce vreau sa spun...De fapt,la faza asta am fost chiar prea darnica...Le-am supraevaluat pe doamnele in cauza...sigur multe dintre "fondante" nu-s in stare sa administreze un blog...Eh...
   
   Acum sa nu intelegeti ca sunt complet impotriva celor care au blog...Nuuuuu...Am si eu unele pe care le urmaresc regulat...si vreau sa le multumesc celor care le-au facut, pentru ca,daca intr-o zi e innorat,stiu ca pot intra pe blogurile lor si ca acolo o sa gasesc mereu o raza de soare...
   
   Dar sa revenim...m-a cam luat valul... :d Deci...
    Pana azi n-am vrut sa-mi fac blog...Nici azi n-am vrut cine stie ce... :d Dar am constatat ca si pentru mine a devenit un "must have"...doar ca nu unul de fite ci unul adevarat...De ceva timp m-a pocnit un nou val de talent ( scuze,dupa cum ziceam mai sus, sunt berbec...imi pare rau ca ma laud din cand in cand, mai tot timpul... :d ) si am inceput sa fac tot felu' de bijuuri...Asa ca, pe langa targurile  pentru mesteri populari ( sunt si creator popular, fac arta naiva), am inceput sa merg si pe la cele de handmade.Si, peste tot mi se cere adresa blogului...pe care desigur nu-l aveam...pana azi...Frate, am intrat si eu in rand cu lumea...Wow... Ce naspa senzatia...Dar ma consolez cu gandul ca, de acum inainte, o sa-mi poata admira toti creatiile geniale ( ups...asta era lauda?!?...nuuuuu...e doar o relatare a unui fapt real... :d ) si,mai ales, ca o sa-mi fie copiate mult mai usor decat pana acum, cand eram spionata doar pe la targuri...
   
   Ok....cred ca o sa ma opresc aici...e destul pentru prima postare...Si...de fapt o sa ma opresc pentru ca am incercat sa citesc ce-am scris mai sus si n-am prea  inteles mare lucru... :d Dar nu-mi fac mari probleme pentru asta...oricum, sigur n-o sa intre nimeni sa-mi citeasca aberatiile...hahaha...Daca totusi a intrat cineva in "tara" mea si a avut rabdare sa termine de citit tot articolul ( sau ce-o fi asta...) vreau sa-i zic ceva:
   1. daca te-ai plictisit/enervat si acum ma injuri, te rog frumos sa te opreasti putin si sa meargi in fata unei oglinzi...gata?...bun...acum poti sa-ti reiei monologul dar sa-ti imaginezi ca in oglinda sunt eu si,deci, iti spun aceleasi chestii... :d Si, o mica intrebare, inainte sa-ti spun "Hasta nunca!"...Daca te-a enervat ce-am scris, de ce ai citit pana la capat?!?... Pa pa pa pa pa...
   2.daca ti-a placut...of...nu stiu cum s-o spun...cred ca...scuze...aaa...nu vreau sa te supar dar cred avem acelasi gen de pitici pe creier... :d poate n-ar fi rau sa mai treci pe aici...poate le facem cunostinta si se plac si mai pleaca...cate doi, cate doi...ca deja...nu te deranjeaza ca si-au adus si rudele la ei?!?... :d
    Acum chiar termin...mi-a inceput emisiunea cu fantome si case bantuite...
   
   P.S. O sa incerc sa fac poze si sa le postez cat mai curand ( imi pare f. rau dar asta inseamna ca o sa dureze ceva... :d )
   P.S. bis. Scuzati eventualele greseli si virgule lipsa...e ora 1.08AM...huh...