De ascultat... (20)

Without your love my life ain't nothing but this carnival of rust...


Poets of the Fall - Carnival of Rust

Enjoy!:)

Primul "La mulți ani"...

În general, toți se agită să fie primii care spun, de ziua cuiva, la mulți ani. De parcă, dacă ești primul, urarea ta e mai mare, mai importantă, mai prețioasă, mai, mai, mai... Ăăă...surpriiiseee...nu-i așa. Cea mai faină e cea spusă din inimă, indiferent de oră; cea pe care o simți, roz și moale, în momentul în care o rostești; cea pe care, când o dăruiești, o trăiești cu toată chestia aia misterioasă numită suflet...

Sigur o să primești multe urări azi. Cu siguranță, or să fie toate frumoase și speciale. Așa,ca tine... Nu știu dacă a mea o să le întreacă sau nu. Ce știu însă sigur, sigur de tot, e că asta e cea mai frumoasă urare pe care o pot face eu, acum... Nimic pompos: doar un la mulți ani pufos, colorat, cu floricele în loc de punctele de la i, cu numele tău scris artistic după el, cățărat pe un portativ și  fredonat cu grație în cel mai perfect falset cu putință... Cum sună? Șmecher, nu?... Păi da, doar e urare de berbec! ;)

>:D<

Tu, eu, tu...

Mi-e dor de tine. Orice aș face, mi-e dor de tine. Cu oricine aș fi, oricât de mult m-aș distra, oricât aș râde, mi-e dor de tine. Mereu. În fiecare zi, în fiecare minut, în fiecare clipă. În fiecare privire, în fiecare poveste, în fiecare zâmbet te văd, chiar dacă nu ești acolo. Și mi-e dor de tine. Ești prea departe și eu te iubesc prea mult. Atât. Nimic mai mult. Și mi-e dor...


Emilie Autumn - The Art of Suicide

Why live a life
That's painted with pity
And sadness and strife
Why dream a dream
That's tainted with trouble
And less than it seems
Why bother bothering
Just for a poem
Or another sad song to sing
Why live a life
Why live a life...

Enjoy!

Leapșă fredonată

Am primit una bucată leapșă de la Catwoman și am promis c-o execut. Leapșa, nu pe Catwoman...:D Așadar, deci, prin urmare:

1. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care nu-ţi vine să crezi că ţi-a plăcut când erai mai tânăr. 
Toto Cutugno. Eram înnebunită după el. Aveam toate albumele, știam melodiile pe de rost. Nu l-am mai ascultat de foarte mult timp.


2. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care o / îl urai în tinereţe şi pe care acum o / îl adori. 
Metallica. Mă întrebam cum naiba pot să asculte unii așa ceva.


3. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ care a trecut testul timpului, care îţi place de la început şi până acum. 
Patrick Bruel.


4. Numeşte un cântec căruia nu-i poţi rezista şi te apucă bâţâiala sau datul din picioare. 
Nush... În general când aud muzică încep să dau din picioare... Cu bâțâitu' mai greu. Dar să zicem So fucking what - Metallica. Sau unul mai recent: Dirty king - The Cliks.


5. Numeşte un album de pe care îţi place să asculţi fiecare melodie. 
Alors regarde - Patrick Bruel.


6. Numeşte o formaţie sau un cântăret de care eşti atât de sătul/ă încât îţi doreşti să nu mai auzi în veci de ea/el. 
Cicalaca cichi cea/ Orice urmă de manea! Ascultate de nevoie, în mașini străine, cu care tre' să merg de colo colo...


7. Numeşte o formaţie sau un cântăreţ pe care partenerul tău sau prietenii o/îl adoră şi tu nu-l poţi suferi. 
Paraziții...


8. Coverul tău preferat. 
She -  Elvis Costello. Îmi place maxim... Metallica - Whiskey in the jar, So what. The Cliks - Cry me a river...


9. Cântecul sau formaţia preferată în secunda asta. 
Charles Aznavour - Mourir d'aimer :)


Leapșa  se duce fix, țintit, cu direcție la: tadaaammm - Eclipse!!! O vrea, n-o vrea, asta e, obligație de serviciu! :D Și la cine o mai vrea-o...


Bonus: Patrick Bruel - J'te Mentirais

Freză cu cântec - partea a doua...

Și mă uitam eu azi admirativ în oglindă la freza mea cea nouă... Și mai îndreptam o șuviță pe ici pe colo, mai dădeam cu puțin gel, mai ziceam cu voce tare: "mamă, ce freză am", din astea de face un berbec încântat de ceva nou.... Da' brusc am avut o revelație: mă, io nu-s destul de blondă! Waaaaa... După tuns nu mi se mai văd șuvițele! Văleeeuuu... Ce mă faaaac?!?... Simplu! Pun mâna pe telefon și o sun pe tipa responsabilă de minunata mea freză nouă. Da, vreau șuvițe. Azi! Programare la ora 3.

Cum am mai spus, până acolo merge doar autobuzu'. Iau bilet, mă sui, îl compostez cuminte și...frate...puțea a usturoi de nu-i adevărat! Da' așa, de ziceai că unul din ăia de acolo a încurcat borcanu' cu gel de duș cu chisoiul de usturoi și s-a frecat temeinic, peste tot, fără să scape un colțișor de piele... Faza e că n-am reușit să identific nenorocitul, am tot schimbat locul, da' puțea peste tot. Cobor cu 2 stații mai devreme, că nu se mai putea, aveam timp. Ajung acolo, nu era nimeni pe scaun, ma ia gagica imediat, mă înfășoară cu un plastic de începusem să mă simt ca o miniseră și-mi îndeasă pe cap chestia aia prin care scoate șuvițele de păr. Bun. Da' nu, nu-i bun, chestia era nouă și nu avea găurile făcute. O extrage de pe minunata-mi scăfârlie și se apucă s-o găurească cu croșetul, explicându-mi că așa nu riscă să mă rănească atunci când îmi scoate firele care urmează să fie smăcuite, chinuite și, într-un final, decolorate. La care eu, senină: "ei, ce se putea întâmpla, îmi scoteai câteva bucățele de creier și atât"... Frate, ce față a făcut... Și mi-a zis că am imaginație bogată, io i-am zis că doar sunt sadică... A râs cam nesigur... Hehe, nici nu știi ce imaginație am... Îmi tuflește iar pe cap chestia aia de semăna cu o meduză și începe să scoată:1, 2, 3 și se oprește. "Mai bine ți le fac cu folie, nu crezi?" Așa, și pe mine mă întrebi asta?!?!?... Fă ce vrei, numai șuvițe să iasă... Ca să n-o mai lungim, le face, le smăcuiește și mă pune să stau. Și să stau. Și să stau... Timp în care, m-am sms-uit cu niște prietene, am bâțâit artistic din picioare, m-am uitat la gagicile de pe acolo...

Și uite așa am dat de o nouă dilemă: de ce naiba te-ai încălța vara cu cizme luuungi? Adică cizme din piele, decupate în față de ies din ele doar deștele... Asta e ca faza cu nemernicele alea din Cenușăreasa, care aveau picioarele prea lungi și, ca să le vină pantofiorul, și-au căsăpit degetele. Diferența e că aici degetele îs lăsate intacte, da' e tăiată cizma... Și e ciudat rău să fii îmbrăcată în fustiță și bluziță iar în picioare, ditamai cizmele! Jumate din cele care au intrat acolo erau echipate așa... Mda... Probabil nu mă pricep... Ce știu eu de ținute de vară sexi și cizme de piele purtate la 36 de grade la umbra... Recunosc cinstit, mă depășește! Dar asta nu a afectat cu nimic procesul de blondire la care am fost supusă. Mi-au ieșit niște șuvițe faine tare, de care-s foarte încântată! Cum altfel... Așa că, cine m-a văzut ieri, tre' să mă vadă din nou, îs alta azi...

De acolo, am scăpat ca din pușcă unde? La McDonald's, clar! Prea stresată de procesul tehnologic de șuvițare, mi-am refăcut moralul cu cheeseburger-i calzi, pufoși și yummy... Deci, înainte să închei, cine vrea să mă vadă în toată splendoarea mea, să sune să-și facă programare... Nu de alta da' deja weekendu' îi plin...

Din 3 în 3 zile...

Mă uitam eu azi liniștită pe discovery, când, la publicitate, ce mi-a fost dat să văd? Frate, s-a inventat deodorantul pentru nespălați! Mă uitam la reclama aia și nu-mi venea să cred: chiar există un smac, cu care cică te dai și instantaneu te răcorește! Are în el nush ce mineral, numai puțin, să caut pe google, că n-am reținut... Da, are mineralit, ceva scos tocmai din fundu', latura sau buza vulcanului... Și te dai așa cu deodorantu', fâs- fâs, și 3 zile ești fresh și nu mai puți! Ei, pe bune? Jură ca să te cred...

Adică se întâmplă cam așa: se spală Vasile (da' oare se spală?...), se fâsâie la subraț cu minunea și are brusc, instantaneu și imediat...o senzație de prospețime extremă, cu aromă de mentă (sau poate dementă...). Și se pune Vasile pe treabă: rânește la porc, dă apă la găini, duce vaca la păscut, cosește iarba, taie lemne, fugărește nevasta sau amantul nevestei cu toporu' prin bătătură, cară butelia în spinare până acasă, face o căpiță, etc., etc., etc. Și face toate astea timp de 3 zile. Adică vreți să-mi spuneți voi că, după ce trec cele 72 de ore cum zice reclama, Vasile miroase tot fresh a mentă?!?... Ei, na... Pe bune?!?... Pariu că nuuuuu??? Unu: s-a dat cu smacu' doar la subraț, că n-are bani de aruncat să se pufăie pe tot fizicul. Deci, hai să zicem că e adevărat asta cu deodorantul, păi atunci e fresh doar la subraț, în rest tot aromă de sconcs are... Doi: oricât i-ar absorbi mineralul minune transpirația, dacă le face pe toate de mai sus, în 3 zile elimină ceva apă, care se duce unde? Mister... Trei: pielea respiră din părți, că Vasile nu transpiră doar apă, ci și urme de cârnați, tochitură cu usturoi, slană cu ceapă...care lasă urme lucioase peste pielea "uscată, mătăsoasă și frumos mirositoare"...

Și, zic eu, nu-i mai simplu să te speli, frate, zilnic? Și să te dai cu deodorant "pe curat"... Ca să fii într-adevăr fresh! Întrebare retorică, desigur...
Acum aștept cu nerăbdare să văd când se inventează chiloții parfumați pe care poți să-i porți câteva zile, ciorapii care-ți păstrează piciorușele proaspete o săptămână, șamponul cu care te speli și-ți menține păru' curat o lună și, invenția supremă, pasta de dinți pe care o deschizi, o miroși și dinții se curăță instantaneu!...

Freză cu cântec

De vreo 4 luni mi-am lăsat părul să crească, în ideea să-mi schimb freza țepi de care mă cam săturasem. Zilele astea însă, am realizat brusc că nu-mi mai stă în nici un fel plus, bonus, căldura insuportabilă din ultimul timp mă făcea să urc pe pereți de eram mai ceva ca omu' păianjen. Așa că, azi am pus mâna pe telefon și am sunat-o pe tipa care mă tunde. Programare rapidă pentru ora 5.

Buuun. La 4 jumate ma sui voioasă în maxi-taxi și plec spre coafor. Ajung în față și...mda, se mutase... Sun din nou, aflu noua locație, mă duc în stație. Stau și stau și stau... Până mi-am dat seama că mașina pe care o așteptam eu își schimbase stația de acolo. Du-te în noua stație, ia primul maxi, fii atentă la stații că tre' să cobori la una de-i zice "la gradiniță". Ajung la coafor la 5 jumate: era full... Plin de fițoase. Din ălea de vorbesc cu greșeli gramaticale și cu "fată", care-și țuguiază boticul, pline de tatuaje nașpa, făcute în zone total nașpa, gentoaie colorate și sclipicioase și, da, cizme până la genunchi, din care se poartă acum vara... Mă rog, ați înțeles care era atmosfera. Io eram îmbrăcată ca de obicei: pantaloni sport + tricou + geantă crossover cu mâță + sandale unisex. Pe lângă ele arătam ca un pescar venit cu pluta... Da' mă simțeam fain așa. Pe bune! Și se uită tanti la mine și mă întreabă timid dacă pot sa mai aștept. Cât? O ora. Ok, voiam tuns neapărat, deci am zis că mă plimb pe acolo și revin.

Prin zonă sunt niște magazine faine de bijuterii, numai bune de scormonit când ai o oră de pierdut... Intru în primul și, ca niciodată, am văzut 2 inele care, culmea, îmi și veneau... Și ceva cercei, că plănuiesc niște găuri noi prin urechi. Iau inelele, pe amândouă, și dau toți banii din buzunar, inclusiv cei pentru tuns... Mă uit cu părere de rău la cerceii cu mâțe și plec. Acasă, să-mi realimentez buzunarul... Se rezolvă și asta, iar spre coafor iau un autobuz, că altceva nu merge până acolo. Plin de nespălați, ca de obicei, moși care se înghesuie să prindă loc, godaci care țipă din brațele protectoare ale mamelor eroine, din astea...

Pe la jumatea drumului, frate...se suie un "din ăla" de cântă prin autobuze ca să-i dai bani pentru prestația artistică. Mă așteptam la un "Înger, îngerașu' meu", vreo poezie de lacrimogenă, rugăciuni, bla, bla, bla... Neee. Nu azi. Azi avea în program cântecul ăla cu "mamelor din lumea-ntreagă/ eu vă dau un singur sfat/ nu lăsați copii pe stradă/ că este mare păcat" - versurile fiind adaptate, la un moment dat cânta ceva de genu': io stau în canalizare/ și n-am nimic de mâncare... Toate această magnifică creație fiind cum? Pe ritm de manea, desigur! Bueeeiii... Deci ăla își diara vocea ca Guță și explica el cum copilul fără mamă e ca frunza fără plop... Și termină recitalul cu fraza aia înduioșătoare, în care apelează la Doamne-Doamne și cere bani? Nuuuuu! Termină așa: Oameni buni, ajutați-mă și pe mine, că-s bolnav de epidemie, să vă ajute Sfântul Capricorn și Sfântul Săgetător!!!!!! WTF??? Frateeeee... Io pictez icoane și am văzut o droaie de sfinți necunoscuți, da' de sfinții ăștia n-am auzit! Poate doar Urania să știe ceva de ei... Sfântul Capricorn?!?!... Păi ar fi ceva, ca o capră, așa, cu coarne...da', puii mei, ăla nu-i sfânt... E din zona opusă... Mda. Și mă întorsesem ca să nu mă vadă că mai am puțin și fac pe mine de râs, nu de alta, da' era ditamai găliganu', cred că era aproape de vârsta mea și n-aș fi vrut să mi-o iau pe coajă când coboram din autobuz... Mă, acum, ghinionul lui că a încurcat sfinții ăștia, pe bune că, dacă zicea ceva de Sfântul Vărsător, îi dădeam bani!... Asta e, unii mai au și ghinion...

Ajung iar la coafor. Tundea o gagică... Mai durează? 15 minute... Aaarrrghh!!! Ok, atunci io mai am ceva treabă! Și m-am întors la bijuterie, să-mi iau și mâțele... Le-am luat. Și-s happy! Mă întorc. O tundea pe alta... Frate... Și aia era cu soră-sa și cu ploada de 3 ani, sau cât o fi avut. Care, ce făcea ea? Alerga, vorbea, vorbea...vorbea, alerga... La care mă-sa (tipă "bine",  îmbrăcată în animal print...) exasperată de propria odraslă țipă: mă, tu ești chiar nesimțită, mișcă-ncoa' că-mi strici poșeta Louis Vuitton de 4000 de euro... Ok... Din nou: WTF??? Adică agramata aia a dat atât pe o poșetă? Asta în ideea că geanta mea a costat vreo 25-30 de lei... Și m-am luminat brusc, mda, uneori îs cam copil, clar nu i-a dat ea, sau clar aia era un fake luat din piață... Nush, nu mă pricep la poșete de fițe și nu mă interesează borșul altuia, da' acu' parcă-mi pare rău că nu m-am uitat la ea. Să văd și io, dom'le, cum naiba arată o traistă de 4000 de euroi și cu ce e mai bună ca jeanta mea, care are ditamai mâța desenată artistic pe ea... Și pe bune, dacă tipa voia să facem schimb, o trimeteam la plimbare și mă uitam și urât la ea...

The end? A fost unul fericit! Gagica de mă tunde mi-a trântit o freză mă-sa! Care-mi place de mor. Drept urmare, m-am comportat ca un berbec ce sunt, și le-am făcut capu' calendar tuturor cu ea! Săru'mâna că mă suportați! Și-am încălecat pe-o șa, nimeni n-are freză ca a mea...

Declarație oficială 3 :D

Pentru toți cei care-mi sunt aproape. Se știu ei cine sunt... Și, cei care nu-s siguri, să facă bine să mă întrebe! N-ați vrea să ratați așa ceva, nu? Adică, sunt sigură sută-n mie că nu v-a mai spus nimeni, niciodată, ceva atât de drăguț, de genial și de profund... Right?

Hugs for you! Fără număr! >:D<

Agitație de week-end

Azi a fost o zi ciudată. Multe gânduri, dar nu încrâncenate, întunecate și obositoare ca de obicei... Poate pentru că, la primul semn că se trezesc piticii, am intrat într-un blog fain, unul de care sunt dependentă. M-am plimbat pe acolo până m-am rătăcit și n-am mai știut de mine. Până am devenit una cu albastrul. Până gândurile au început să pălească ușor. Până am început să simt cuvintele de pe monitor ca pe ceva material, care gravitează în jurul meu, care poate fi atins, care poate fi simțit cu vârfurile degetelor, cu mintea, cu privirea... Cuvintele pot da dependență, mai ales când se nasc dintr-un suflet mare, cald și frumos. La fel și zâmbetele, privirile senine, misterioase sau cele triste. Discuțiile cu prietenii. Ochii tăi. Tu...

Azi m-am refăcut după un week-end agitat, dar frumos. Care începuse pașnic, cu ceva vorbă la o cafea. Plus cele mai bune bomboane din lume, niște bere, o companie faină... Apoi un concert jalnic, în timpul căruia mă întrebam: oare ăia când naiba or să înceapă să cânte? S-a terminat concertul și n-au făcut-o! Da' poate ei, săracii, veniseră acolo, pe scenă, ca să miorlăie la lună, nu să cânte... Pentru că asta au făcut, mai mult de juma' de oră... Bonus, eram înconjurată de copii. La propriu... Plozi de 12-14 ani, care fumau șmecherește și aspirau bere cu paiul... Urlau extaziați, din motive doar de ei știute, pentru că ăia de "cântau" meritau doar sticle-n cap, nu aprecieri vocale. Încă stau și mă întreb ce piticii mei am cautat eu acolo, în marea aia de plozi care abia scăpaseră de pamperși, buni și grupa mare, ascultând vocalizele unora care probabil voiau să vadă cât de nașpa pot suna corzile lor vocale. Și, în finalul "concertului", am auzit cea mai chinuită, mai storcoșită și mai sinistră interpretare a piesei Aproape de voi...

De acolo, am scăpat pe o terasă. Plină ochi. Dar a contat doar compania, ceilalți nu au fost importanți. După, ne-am mutat, grup, în același loc în care stătusem toată ziua: cameră în semiîntuneric, covor păros, pisică neagră, bere, muzică, prieteni. Și am jucat, eu-pentru prima dată, adevăr sau provocare. La început m-a îngrozit gândul că tre' să vorbesc despre mine, da' a fost ok... Amuzant. Până la un punct, când mi-am dorit să am superputeri, să le pot aranja eu pe toate... Vise fără sens. E foarte fain să constați că nu poți rezolva nimic, oricât de mult ți-ai dori, că nu ești mai brează ca un gândac, de exemplu. A, el e chiar mai tare ca tine, poate merge pe perete sau pe tavan, tu nici măcar asta nu poți... Mda...

Ieri, adunare generală la un concert fain. Mă, da' fain de tot! Cover-uri rock. Aceiași prieteni, aceeași stare frumoasă, bere rece, țigări mentolate, înghionteli, ciufuleală, glume, un pup primit la schimb, o plimbare pe răcoare. Și acasă... Doar mâna ta a lipsit din a mea. Da' lasă că mă fac eu mare...

Azi m-am refăcut după toate astea. Se pare că am cam îmbătrânit... Numai copilul din mine se face că plouă și nu vrea s-o recunoască... Ceea ce-i bine, zic...

Știu că nu-i genul tău. Dar, dacă nimerești pe aici, mi-ar plăcea s-o asculți...:)


Charles Aznavour - Mourir d'aimer

Tu es le printemps, moi l'automne
Ton cœur se prend, le mien se donne
Et ma route est déjà tracée
Mourir d'aimer...

De ascultat... (19 )

Viața e de multe ori ciudată. Unele chestii sunt de-a dreptul absurde. Dragostea face parte dintre ele...
I can't live with or without you...:)


U2 - With Or Without You


Enjoy!

Am promis, am prestat, am postat...

Am promis unei prietene că o să fac poze în "excursia" mea la târgul de la Tulcea. Și m-am ținut de cuvânt... N-am făcut prea multe, că sincer nu prea mi-a ars... Am ales câteva dintre ele, sper să-ți placă. :)
Primele sunt făcute de pe bac, în timp ce traversam Dunărea. E una cu jumate din standul meu, care-i varză, ca de obicei... Niciodată nu am loc să-mi așez chestiuțele, așa că, le înghesui mereu ca să încapă cât mai multe... Ultimele 3 sunt de la Tulcea.

Enjoy!

De ascultat... (18 )

:)


Cargo - Aproape De Voi

Enjoy!

Gânduri supraîncălzite...

Sunt la un târg. Oboseală, căldură, plictiseală... Stau zilnic, mai mult de 12 ore printre oameni. Unii destul de nașpa... Dar nu mă mai deranjează, așa cum se întâmpla de obicei. Îmi sunt indiferenți. Totul îmi e indiferent. Gândurile mi se topesc încet și fuzionează în ceva monocolor, abstract, difuz. Dându-mi o stare ciudată de je m'en fiche. Nu mă mai interesează nimic. Doar tu contezi... Nu mai e nimic altceva rămas în mine... Fumez mult și mă gândesc. Atât. Și doare...
Singura briză, care mai adie din când în când, e adusă de cuvintele frumoase venite de la prieteni. Cei care încă mai cred în mine... E o rază care, din păcate, se stinge repede. Și apoi doare. Iar... Constant. Apăsător. Aproape fizic.

Se întunecă. O să mă opresc din scris, am întâlnire cu o stea... Încă mai cred în povești...

P.S. Săru'mâna, bestie...:)

A vorbi sau a nu vorbi...

Sunt varză. Și nu în sensul bun, cu care mă alintă mereu o prietenă, ci în sensul ăl mai rău. Și, pe tema asta, mi-am stresat toți prietenii. Toți...mă rog, ăia o mână de oameni cu care pot vorbi și cu care-mi pot permite să fiu eu... Am câțiva prieteni vechi cărora nu le-am spus nimic. Nu-i vorba de lipsă de încredere, pur și simplu nu-mi vine s-o fac... Am mai spus-o de câteva ori, nu-mi place să vorbesc despre mine. Dar e foarte curios că, cei cu care simt că pot vorbi sunt persoane pe care le-am cunoscut de puțin timp, timp măsurat în luni și chiar săptămâni.

Acum vreo 10 luni, am cunoscut o persoană interesantă: curioasă dar în limitele bunului simț, vorbăreață dar circumspectă, deșteaptă, amuzantă, sinceră și directă dar reținută, cu un zid ridicat la marea artă și plasat fix între noi. Și, de câte ori încercam să-l sar, mai punea un rând de cărămizi... Vorbeam pe mess. Am simțit de prima dată că o cunosc de când lumea... În a treia discuție, i-am zis, fără să mă gândesc, că simt că aș putea să-i spun orice. Mda... S-a panicat și a mai pus câteva rânduri de cărămizi la zidul ăla dintre noi. Am stat de multe ori și m-am gândit: oare de ce, puii mei, mi-a venit să-i zic asta? Nu are nici o logică, pentru că eu nu prea vorbesc despre mine. Nu-mi place, nu vreau, nu pot... Mă rog, ați prins ideea. Și totuși, a treia oară când vorbeam, i-am zis că pot să-i spun orice... N-am găsit răspuns la dilema asta și probabil nici n-o să găsesc. Faza e că s-a dovedit că am avut dreptate: acum e persoana care știe cele mai multe lucruri despre mine... Deși uneori tre' să apeleze la trucuri ca să mă facă să zic ceva. De exemplu, odată când "nu zic și nu zic", mi-a dat variante ajutătoare, pe puncte, ca un test grilă, din care să aleg ce și cum. Și, la naiba, a funcționat... Iar zidul ăla a scăzut simțitor. Tot mai e, n-o să-l dărâme niciodată complet. Dar pentru mine e așa de mic că, fiind mereu cu capu'-n nori, nu prea mă uit în jos, deci nu-l prea văd. Sau mă fac că nu-l observ...

O altă prietenă bună... Ne știam de mult timp, dar nu eram așa apropiate, ne vedeam rar și vorbeam doar chestii generale. Până anul trecut, când ne-am "re-cunoscut", ca să zic așa... Și încrederea a venit ca ceva normal. Știu că-i pot spune orice și că pot găsi întotdeauna o vorbă bună. Unde mai pui că știe să dea și sfaturi faine, numai bune de urmat. Misiune cam grea pentru un berbec căpos ca mine, da' încercăm să... Bine că s-a prins de asta și are răbdare cu mine! Hmmm...multă de tot... Sometimes, I'm a pain in the ass...

Anul ăsta, am mai cunoscut 3 persoane.

in fact, not so little...:)

Pe una o știam de ceva timp, mă tot învârteam, încercam să mă bag în seamă, alea alea... Nimic. Ignore scria pe moaca mea când eram în aceeași încăpere. N-o făcea special, pur și simplu nu mă observa, sau nu am știut eu cum să mă fac observată... Până de curând, când am zis: gata, așa nu se mai poate, dom'le... Și am dat din mânuțe, din gene, din gură, din tot ce aveam disponibil și mobil... Succes total! M-a văzut... Încă se mai uită uneori timid la mine și mă mai întreabă cine sunt, cum și de unde am apărut... Păi asta-i simplu de răspuns: sunt ceea ce vezi și am apărut din față, privindu-te în ochi și zâmbind. Simple as that! De spus nu prea i-am spus multe pentru că nu-i întrebăcioasă ca ceilalți, deși am avertizat-o că trebuie să fie cu mine... Iar io nu-s tocmai vorbăreață când vine vorba de turuit chestii personale... Da' asta o să se rezolve. Până una alta, e persoana cu care-mi place să tac, mă calmează liniștea ei.

Pe a doua am cunoscut-o pe net. Și am vorbit noi de una alta, până m-am prins eu, repede, că e o persoană de treabă, sensibilă, cu suflet frumos, în care pot avea încredere. Nu i-am spus prea multe pentru că, nush, mi-e greu să mă deschid... În schimb mi-a spus ea câte ceva despre mine de m-a lăsat cu sprânceana ridicată și înțepenită pe poziție, pentru că m-a ghicit ca nimeni altul. Îmi place să vorbim, mă face să mă simt bine... Nu cred că știe, da' m-a ridicat de jos de vreo câteva ori. Și-i mulțumesc...

Pe a treia persoană am cunoscut-o acum vreo 3 săptămâni. Frate...am avut iar senzația aia de deja vù, pe bune că am simțit c-o știu dintotdeauna... Fain. Ne împăcăm de minune: io-s "varză", ea e "bestie". Asta fiind de bine... Pentru cine nu știe, îs ciudată, unele lucruri funcționează pe dos la mine... De cele mai multe ori batem câmpii cu talent. Și-i funny! I-a intrat în cap că vrea să mă facă să vorbesc. Mai greu...da' ce pot să fac, doar nu m-oi certa cu ea din cauza asta... E o persoană enervant de simpatică și îngrozitor de faină... Și eu am avut norocul să mă trezesc cu ea pe cap! Și asta-i bine rău...

Ei sunt prietenii mei. Cei cu care VORBESC...  Și le mulțumesc pentru asta. Și pentru că mă ascultă, mă fac să zâmbesc, îmi dau sfaturi, mă ridică atunci când mă împiedic și dau cu nasu' de pământ... Pentru că țin la mine și pentru că mă văd așa cum sunt... Săru' mâna! Viața mea ar fi nașpa fără voi... Și, dacă tot am avut norocul să vă găsesc fără să fac nimic, așa, ați apărut pur și simplu, am de gând să vă păstrez aproape, să vă iubesc și să vă prețuiesc așa cum meritați... Și sper că e inutil să vă mai spun că sunt aici pentru voi, oricând, oricum, pentru orice! Da'-i mai bine s-o subliniez încă o dată, să vă intre bine în cap... Cu o mică precizare. Pentru cineva anume, care se sperie de cuvântul always: vezi ce simpatic e ursulețu', mă, nu poate fi rău ceva ce scrie pe el... Da' dacă tot te crizează cuvântul, fă-te și tu că nu-l vezi... Adică, nu te îmbăta cu apa rece, el există, e foarte acolo, doar prefă-te că nu-l observi, sau citește în fiecare zi câte o literă din el, până nu mai e așa scary, sau până te prinzi că piticul responsabil cu asta e defect și-l trimiți la plimbare... Că, sincer, eu nu pot să pricep cum e să te gândești că cineva îți e prieten doar pe un timp limitat, după care pa și la gară... Sună prea dezolant pentru mine... Și apoi, hmmm, cred că te-ai cam prins până acum că am de multe ori dreptate... Right?  A, și încă ceva... Mă bucur că v-am cunoscut...

Doar ție nu pot să-ți spun nimic... Nu pot să-ți spun cât de mult te iubesc. Sau că ador să mă pierd în ochii tăi, unde aș vrea să mă rătăcesc definitiv, unde aș vrea să rămân pentru totdeauna, îmbrățișată de tot seninul și căldura din ei... Nu pot să-ți spun cât de mult însemni pentru mine, sau că m-ai invadat, m-ai cucerit și mi-ai ocupat fiecare colțișor din mine... Nu pot să-ți spun nici măcar că vreau să te uit, să te culeg din fiecare celulă în care ai intrat și să te înlocuiesc... Să te înlocuiesc cu cineva care să mă vadă, care să mă simtă, așa cum fac eu... Și poate, cu puțin ajutor, o să și reușesc asta. Într-o zi... Odată...

De ascultat... (17 )

A nu se pune pe repeat...:)


Blutengel - The Dream

Enjoy!

De ascultat... (16 )

You are in my brain, you are in my blood
You are in my soul, you are in my blood...

You are... never mind...


Blutengel - My Nightmare

Enjoy!

Sunt pufos și te pândesc :D

Ce avem noi azi aici? Un motan hug-uitor! Și ce caută el la mine-n blog? Păi, caută pe cineva... A trebuit să-i explic clar ce target are și acu' stă și așteaptă cuminte persoana norocoasă, care va fi făcută "bucăți" fix în momentul în care va păși p'aici.

Și i-am zis cum arăți, da' n-a fost de ajuns. M-a întrebat ce face dacă intră cineva care corespunde descrierii, dar nu ești tu... Ok. Atunci i-am explicat că ai un suflet cald și atât de mare încât sigur o să-l "vadă"; că o să te uiți circumspect la el, pentru că nu-l cunoști, dar că sigur n-o să muști, în caz de ceva, poa' să zică de câteva ori: goosfraba și se rezolvă...; că s-ar putea să ai pete colorate pe tine, pentru că știi să faci curcubeie; că s-ar putea să vii cu piticii după tine, da' să nu se sperie, sunt cumsecade, poate să le dea și lor câte un hug și dup'aia să-i trimită la joacă, au prieteni pe aici; dacă vede că te-ai setat pe modul "gândit intens" să fie atent, poate fi periculos, în nici un caz să nu asculte concluziile tale referitoare la propria persoană, în ultimul timp îs deosebit de subiective și în mare parte neadevărate...; iar dacă tot mai are dubii, să te hug-uie oricum și să se uite la tine: dacă o să vadă că fața ți se luminează de cel mai fain zâmbet ever, atunci înseamnă că a nimerit pe cine trebuie!

Și partea bună e că, dacă te-a hug-uit, ori de câte ori te cuprinde tristețea sau alte alea, e de ajuns doar să închizi ochii și o să simți imediat un alt hug, la fel de mare și de pufos! ;)

Take care!
Și, pentru siguranță, încă un:
                                                 >:D<

Povestea morcovului... :D

Smile |

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi tot s-ar povesti (că ar fi fost căutat și găsit pe google...), un morcov. De ce un morcov? Iaca d'aia! De ce nu... Aveți ceva cu morcovii? Hmmm... Bueeii, fără discriminări la mine pe blog! Deci, a fost odată, alea alea,..., un morcov.

Și, într-o zi, i-a intrat lui în cap ideea că e împăratul grădinii. Și a început să dea ordine cepei, da' nu i-a mers, ceapa l-a făcut să plângă. S-a luat de usturoi, i-a râs ăsta în față de l-a leșinat. Nici cu pătrunjelu' nu i-a mers, că s-a făcut că nu-l aude. Castraveții erau prea sus ca să-l audă ce ordine dă. Roșiile erau deja atât de nervoase încât se înroșiseră. Ardeii au început să-l mitralieze cu semințe. Pe vinete le-a ocolit prudent. Le-a văzut de la distanță că erau vinete de nervi. A mai rămas ceva? Ăăăă... Da, bostăneii. A țipat la ei degeaba. Ăștia aveau o discuție aprinsă, pe teme culinare, cu pepenii. Deci, na, s-a cărat morcovul și de acolo. Și, cum se foia el nervos prin grădină, a văzut o movilă de pământ. S-a repezit spre ea s-o escaladeze și, de acolo de sus, să-i domine și să-i dirijeze pe toți. În drum spre ea a trecut pe lângă fasole. Da' nici n-a apucat să deschidă bine gura că fasolea se și rânjea impertinent la el. A înghițit în sec și-a alergat mai departe spre movilă. S-a urcat din câteva salturi. Moamăăă...ce fain era acolo, îi vedea pe toți, îi domina cu privirea aia a lui de morcov care se credea împărat, îi sfida pe toți... Și, când a deschis sictirit și cuprins de greață gura să-și preafericească "supușii" cu ideile sale mărețe, din movilă a ieșit un iepure și l-a halit.

Morala? Păi să ne gândim... Ăăă, ar fi mai multe variante...
Dacă ești morcov, nu te crede împărat că ești halit.
Dacă ești morcov și totuși te crezi împărat, fii atent ce faci, ce spui și cât de sus vrei să te cațeri, că s-ar putea să apară un iepure. Și da, te halește.
Dacă ești morcov, te crezi împărat, te cațeri sus de tot și nu apare iepurele... Smile! O să apară gospodina și o să sfârșești într-o ciorbă.
Deci, cum ai lua-o, cum ai da-o, cel mai sigur e să nu fii morcov. Iar dacă totuși ai ghinion și ești, sfat de bun simț, nu te crede împărat!

The end.

P.S. Orice asemănare dintre eroul nostru și orice alt morcov real e pur întâmplătoare. Nu-mi asum nimic, nu recunosc nimic. Pentru daune, atât morale cât și materiale, vă rugăm să vă adresați iepurelui sau gospodinei. Amen!