Sunt la un târg. Oboseală, căldură, plictiseală... Stau zilnic, mai mult de 12 ore printre oameni. Unii destul de nașpa... Dar nu mă mai deranjează, așa cum se întâmpla de obicei. Îmi sunt indiferenți. Totul îmi e indiferent. Gândurile mi se topesc încet și fuzionează în ceva monocolor, abstract, difuz. Dându-mi o stare ciudată de je m'en fiche. Nu mă mai interesează nimic. Doar tu contezi... Nu mai e nimic altceva rămas în mine... Fumez mult și mă gândesc. Atât. Și doare...
Singura briză, care mai adie din când în când, e adusă de cuvintele frumoase venite de la prieteni. Cei care încă mai cred în mine... E o rază care, din păcate, se stinge repede. Și apoi doare. Iar... Constant. Apăsător. Aproape fizic.
Se întunecă. O să mă opresc din scris, am întâlnire cu o stea... Încă mai cred în povești...
P.S. Săru'mâna, bestie...:)
Bravo! Esti o persoana norocoasa! Ai nimerit unde trebuie... :)
Bai, eu nu stiu cum e cu prietenii tai, dar daca inca ii mai poti auzi de acolo, departe, unde esti tu, e de bine.
RăspundețiȘtergereImi imaginez pe cate unul incercand sa te nimereasca cu harponul, sa te traga inapoi, in lumea reala - si uneori buna, sa stii.
Nu e dracul asa de negru, o sa vezi, doar asteapta o vreme >:D<
săru'mâna :)
RăspundețiȘtergerefaza e că sunt în lumea reală...de aia mă simt așa fain...:)
aștept, ce dracu' să fac altceva...
>:D<
imi place cum scrii :)
RăspundețiȘtergeremulțumesc:) și mie îmi place cum scrii tu;)
RăspundețiȘtergere:)multumesc
RăspundețiȘtergerewell... data viitoare cand ne nimerim pe aceeasi terasa, poate schimbam o vorba-doua :)
de ce nu...:P
RăspundețiȘtergere