Agitație de week-end

Azi a fost o zi ciudată. Multe gânduri, dar nu încrâncenate, întunecate și obositoare ca de obicei... Poate pentru că, la primul semn că se trezesc piticii, am intrat într-un blog fain, unul de care sunt dependentă. M-am plimbat pe acolo până m-am rătăcit și n-am mai știut de mine. Până am devenit una cu albastrul. Până gândurile au început să pălească ușor. Până am început să simt cuvintele de pe monitor ca pe ceva material, care gravitează în jurul meu, care poate fi atins, care poate fi simțit cu vârfurile degetelor, cu mintea, cu privirea... Cuvintele pot da dependență, mai ales când se nasc dintr-un suflet mare, cald și frumos. La fel și zâmbetele, privirile senine, misterioase sau cele triste. Discuțiile cu prietenii. Ochii tăi. Tu...

Azi m-am refăcut după un week-end agitat, dar frumos. Care începuse pașnic, cu ceva vorbă la o cafea. Plus cele mai bune bomboane din lume, niște bere, o companie faină... Apoi un concert jalnic, în timpul căruia mă întrebam: oare ăia când naiba or să înceapă să cânte? S-a terminat concertul și n-au făcut-o! Da' poate ei, săracii, veniseră acolo, pe scenă, ca să miorlăie la lună, nu să cânte... Pentru că asta au făcut, mai mult de juma' de oră... Bonus, eram înconjurată de copii. La propriu... Plozi de 12-14 ani, care fumau șmecherește și aspirau bere cu paiul... Urlau extaziați, din motive doar de ei știute, pentru că ăia de "cântau" meritau doar sticle-n cap, nu aprecieri vocale. Încă stau și mă întreb ce piticii mei am cautat eu acolo, în marea aia de plozi care abia scăpaseră de pamperși, buni și grupa mare, ascultând vocalizele unora care probabil voiau să vadă cât de nașpa pot suna corzile lor vocale. Și, în finalul "concertului", am auzit cea mai chinuită, mai storcoșită și mai sinistră interpretare a piesei Aproape de voi...

De acolo, am scăpat pe o terasă. Plină ochi. Dar a contat doar compania, ceilalți nu au fost importanți. După, ne-am mutat, grup, în același loc în care stătusem toată ziua: cameră în semiîntuneric, covor păros, pisică neagră, bere, muzică, prieteni. Și am jucat, eu-pentru prima dată, adevăr sau provocare. La început m-a îngrozit gândul că tre' să vorbesc despre mine, da' a fost ok... Amuzant. Până la un punct, când mi-am dorit să am superputeri, să le pot aranja eu pe toate... Vise fără sens. E foarte fain să constați că nu poți rezolva nimic, oricât de mult ți-ai dori, că nu ești mai brează ca un gândac, de exemplu. A, el e chiar mai tare ca tine, poate merge pe perete sau pe tavan, tu nici măcar asta nu poți... Mda...

Ieri, adunare generală la un concert fain. Mă, da' fain de tot! Cover-uri rock. Aceiași prieteni, aceeași stare frumoasă, bere rece, țigări mentolate, înghionteli, ciufuleală, glume, un pup primit la schimb, o plimbare pe răcoare. Și acasă... Doar mâna ta a lipsit din a mea. Da' lasă că mă fac eu mare...

Azi m-am refăcut după toate astea. Se pare că am cam îmbătrânit... Numai copilul din mine se face că plouă și nu vrea s-o recunoască... Ceea ce-i bine, zic...

Știu că nu-i genul tău. Dar, dacă nimerești pe aici, mi-ar plăcea s-o asculți...:)


Charles Aznavour - Mourir d'aimer

Tu es le printemps, moi l'automne
Ton cœur se prend, le mien se donne
Et ma route est déjà tracée
Mourir d'aimer...