marți, 23 august 2011

Agitație de week-end

Azi a fost o zi ciudată. Multe gânduri, dar nu încrâncenate, întunecate și obositoare ca de obicei... Poate pentru că, la primul semn că se trezesc piticii, am intrat într-un blog fain, unul de care sunt dependentă. M-am plimbat pe acolo până m-am rătăcit și n-am mai știut de mine. Până am devenit una cu albastrul. Până gândurile au început să pălească ușor. Până am început să simt cuvintele de pe monitor ca pe ceva material, care gravitează în jurul meu, care poate fi atins, care poate fi simțit cu vârfurile degetelor, cu mintea, cu privirea... Cuvintele pot da dependență, mai ales când se nasc dintr-un suflet mare, cald și frumos. La fel și zâmbetele, privirile senine, misterioase sau cele triste. Discuțiile cu prietenii. Ochii tăi. Tu...

Azi m-am refăcut după un week-end agitat, dar frumos. Care începuse pașnic, cu ceva vorbă la o cafea. Plus cele mai bune bomboane din lume, niște bere, o companie faină... Apoi un concert jalnic, în timpul căruia mă întrebam: oare ăia când naiba or să înceapă să cânte? S-a terminat concertul și n-au făcut-o! Da' poate ei, săracii, veniseră acolo, pe scenă, ca să miorlăie la lună, nu să cânte... Pentru că asta au făcut, mai mult de juma' de oră... Bonus, eram înconjurată de copii. La propriu... Plozi de 12-14 ani, care fumau șmecherește și aspirau bere cu paiul... Urlau extaziați, din motive doar de ei știute, pentru că ăia de "cântau" meritau doar sticle-n cap, nu aprecieri vocale. Încă stau și mă întreb ce piticii mei am cautat eu acolo, în marea aia de plozi care abia scăpaseră de pamperși, buni și grupa mare, ascultând vocalizele unora care probabil voiau să vadă cât de nașpa pot suna corzile lor vocale. Și, în finalul "concertului", am auzit cea mai chinuită, mai storcoșită și mai sinistră interpretare a piesei Aproape de voi...

De acolo, am scăpat pe o terasă. Plină ochi. Dar a contat doar compania, ceilalți nu au fost importanți. După, ne-am mutat, grup, în același loc în care stătusem toată ziua: cameră în semiîntuneric, covor păros, pisică neagră, bere, muzică, prieteni. Și am jucat, eu-pentru prima dată, adevăr sau provocare. La început m-a îngrozit gândul că tre' să vorbesc despre mine, da' a fost ok... Amuzant. Până la un punct, când mi-am dorit să am superputeri, să le pot aranja eu pe toate... Vise fără sens. E foarte fain să constați că nu poți rezolva nimic, oricât de mult ți-ai dori, că nu ești mai brează ca un gândac, de exemplu. A, el e chiar mai tare ca tine, poate merge pe perete sau pe tavan, tu nici măcar asta nu poți... Mda...

Ieri, adunare generală la un concert fain. Mă, da' fain de tot! Cover-uri rock. Aceiași prieteni, aceeași stare frumoasă, bere rece, țigări mentolate, înghionteli, ciufuleală, glume, un pup primit la schimb, o plimbare pe răcoare. Și acasă... Doar mâna ta a lipsit din a mea. Da' lasă că mă fac eu mare...

Azi m-am refăcut după toate astea. Se pare că am cam îmbătrânit... Numai copilul din mine se face că plouă și nu vrea s-o recunoască... Ceea ce-i bine, zic...

Știu că nu-i genul tău. Dar, dacă nimerești pe aici, mi-ar plăcea s-o asculți...:)


Charles Aznavour - Mourir d'aimer

Tu es le printemps, moi l'automne
Ton cœur se prend, le mien se donne
Et ma route est déjà tracée
Mourir d'aimer...

8 comentarii:

  1. Hai sa-ti zic fazele comice. Inainte sa apari sambata, te asteptam acolo jos inconjurata de copii aia de ma uitam eu dezaprobatoare si-mi suna telefonul... scot telefonul. Mama. In spatele meu erau deja chicoteli. Adica, eram la concert si numai pe mine putea sa ma sune mama. Apoi mult spre dimineata cand ai trimis sms-ul de ajuns acasa urmatoarea faza: Liz, cine era cea mai mare dintre noi? Si pe cine a sunat mama? :D Asta ca sa nu mai radem de oamenii mici... care cresc azi.
    Si mai vroiam sa-ti spun ca eu caut o modalitate sa pun evantaiul pe perete desi scopul sau a fost de racorire...inca n-am gasit dar voi reusi...

    RăspundețiȘtergere
  2. duminică, poate, sâmbătă am mers împreună la foișor...
    cine a râs de ei? eu mă gândeam doar ce naiba caută acolo niște puști de 12 ani, cu țigara-n colțu' gurii, care au băut mai multă bere ca mine și care nu aveau nici o problemă să se aprovizioneze de la bar. oamenii mici care cresc azi... nu, nu-i de râs!
    da, eram cea mai mare și m-a sunat mama. funny, știu. mă bucur c-ați avut de ce să vă amuzați...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu am putut sa ascult toata melodia pe care ai pus-o aici pentru ca mi se aglomerasera ochii. Cred, ca mi-a murit sufletul intr-un fel si-l plang amar. Si nu stiu daca am sa il regasesc. Oricat ma mint tot doare si nu sunt eu in nimic din ce fac. Nu mai e viata mea si nu mai stiu unde sa ma ascund ca sa nu vada ceilalti ca nu mai sunt eu cea de langa ei. Nu stiu de ce iti spun tie asta. Sa mor daca stiu. De fapt, ce sa mai moara...?
    Un comment exagerat. Asa-s eu.

    RăspundețiȘtergere
  4. welcome to the club. :) mda, io-s ceva mai sadică, așa, deci ascult numai din astea, de tăiat venele... :))
    o să-l regăsești:) cum spune o prietenă: timpul le rezolvă pe toate... și, n-ai de ce să te ascunzi, fii tu... :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Si mie imi spune "o prietena" multe.
    Sa aiba ea oare mereu raspunsurile? - Asa crede!
    O sa-l regasesc? - O parte!
    Timp? - Cat timp?
    Drama? - Da!
    Suferim? - Toti!

    RăspundețiȘtergere
  6. măi, nu știu cum e prietena ta, da' a mea le știe pe toate...:) dacă a zis asta, înseamnă că așa e;)
    cât timp? depinde de fiecare...
    suferim? așa simțim că trăim...

    RăspundețiȘtergere
  7. Mourir d'aimer... On ne meurt pas, mais on survit a peine, parfois... J'espere que ce ne soit pas le cas :)

    RăspundețiȘtergere
  8. @Catwoman - clar, nu mori fizic, ar fi prea simplu...:) dar poți să mori pe dinăuntru...iar pe-afară totul pare la fel. pare...:)

    RăspundețiȘtergere