Imagini mișcate

Din ciclul: "la doctor în gașcă", azi voi publica, pentru a fi citit de domniile voastre, episodul 2: la oftalmolog.

Dacă ne întoarcem ușurel în negura timpului, ca să înțelegeți despre ce e vorba, povestea de azi începe astfel: de ceva timp, începusem să văd așa cum se vedea la televizorul pe care-l aveam când eram mică și căruia trebuia să-i pocnesc o anumită lampă ca să nu se mai dea imaginea peste cap și să nu mai tremure... În plus, începuseră să mi se întâmple tot felul de chestii ciudate. Făceam într-o zi niște cercei cu mâțe și deodată au început amândouă să dea din coadă... Ca să nu mai vorbesc de gărgărița care-mi făcea cu ochiul! Oricât de fain ar suna astea, era și puțin stresant. Adică, mâțele alea, dacă dau din cozi, nu pot să le pictez, frumos, fundița roșie. Sau, poate ating inimioarele din jur și le strică... Iar gărgărița, dacă mi-ar fi făcut doar cu ochiul, ar fi fost nostimă, dar își mai și foia bulinele negre de pe spate de nu mai știam care unde e!

Soluția? O bicicletă mică și cochetă, așezată nu sub fund să pedalez, ci fix pe nasul din dotare! Simplu, nu? Ei bine, nu! Complicat tare chiar... Că de multe luni tot zic să mă duc la nenea doctorul, să-mi recomande el un model de bicicletă cât mai șmecheră, una perfectă pentru ochii mei superbi, albaștri care, în ultimul timp, dau rateuri cu drag și spor... Ce-i așa complicat? Păi e, că nu-mi place să mă duc la doctor, remember? Dar uite că și de data asta am avut baftă și am găsit cu cine să merg.

N-am mai fost la oftalmolog de muuuult timp, de pe la 6 ani, așa, deci nu știam la ce să mă aștept. Adică, singurul lucru la care mă așteptam era să-mi bage nenea doctorul nush ce pistol în ochi să vadă dacă respectivul deține tensiune oculară sau nu. Asta-mi zisese o prietenă cu o zi înainte... Nici acum nu știu dacă e adevărat sau dacă a glumit... Dar asta nu-i așa important.

Și intru eu cuminte în cabinet, unde dau de un nene tare pașnic, blând și politicos. Hai că-i bine, îmi zic, dacă-mi bagă pistolu'-n ochi, poate nu apasă și pe trăgaci... Și m-o pus să mă uit într-o chestie în care se vedea un copăcel. Aaaa...frumooos! (Nu, nu-s retardată, mă fac doar...) Și cred că aparatul ăla i-a zis lui ce-i defect la spoturile mele. Că, dup'aia, m-a pus să citesc niște litere. Mai mari, mai mici, de toate erau acolo. Și se cam bâțâiau ele pe loc și se foiau de parcă se fereau de privirea mea... Totuși, să le citesc părea ceva simplu, că alfabetul îl știu bine. Sau cel puțin așa credeam eu... Că, atunci când am ajuns la alea mici, i-am zis eu ceva acolo, dar se pare că n-a fost mulțumit de răspunsul meu și mi-a pus niște lentile între ochișorii mei albaștri și literele fâțâicioase. Wow...frate, literele, probabil impresionate de aspectul meu magnific, s-au oprit și stăteau nemișcate, nici nu mai respirau! Și, hmmm, unele, cele mai mici, dispăruseră și acum erau altele în locul lor! Tareee... Iar eu vedeam, vorba unei prietene, HD!

A, între timp am mai stat să mă holbez într-un aparat, sau mai exact, conform instrucțiunilor primite, la urechile lu' nenea doctorul... Nu mă întrebați de ce, dacă vă roade curiozitatea prea tare, mergeți la control și întrebați acolo! Bun. Și se așează el, începe să scrie rețeta, alea, alea, apoi pa și la gară. Stai, stai, stai... Cum adică? Așa, fără să-mi bage respectivul pistol în ochiometru? Dezamăgire la puterea n!... Păi, așa nu s-a întâmplat nimic funny, eu despre ce mai povestesc interesant? N-o să mă pot lăuda că am stat cu arma la cap și n-o să am nici măcar motiv să mă mâțâi că m-a durut... Nașpa... De-a dreptul tragic! Da' asta e, acum ce să fac, viața merge înainte...

Concluzia? În curând voi fi mândra posesoare a 2 perechi de ochelari, cu care voi arăta genial, pe care-i voi alege tot în gașcă, clar, și pe care o să-i scot de pe nas ori de câte ori o să vreau să-mi facă gărgărițele cu ochiul...

Ninsoare fericită!...

Și-am stat eu azi în casa, la căldurică, toată ziulica. Și-am lucrat liniștită. Și-am făcut biscuiți delicioși, de mirosea pe toată scara, și-am înnebunit cu ei vecinii, de poftă... Știu asta, că am găsit niște băltițe suspecte în fața ușii! Pătuț cu animăluțe-n el, că da, azi au vrut ambii copii să stea cu mine... Păturici moi, pufoase și calde... Șosetuțe flaușate cu dunguțe colorate... Raiu', cel mai rai!

Și se face 7 jumate. Seara, evident. Și-mi amintesc eu că azi am uitat să mănânc. În frigider cam bătea vântul... Da' nu-i bai, mai am o supă toxică, adică chestie din aia delicioasă la pungă, în cămară. Aaaa...nu mai era! Dispăruse... Tragedie națională! Bag mâna, disperată, în punga de lângă mine...2 snacks-uri amărâte se odihneau pe fundul ei... De acum ăsta-i complot! Când am constatat că nici caramele nu mai am, brusc am început să cred în teoria conspirației mondiale împotriva mea și numai a mea!

Mă cobor din cuib și mă uit pe geam. Fulgi răzleți, ici și colo. Bun, nu pare așa grav. Mă echipez cu ce am găsit mai gros, fular, fes, mănuși (fără dește, evident...), bocanci, îmi iau inima-n dinți și ies. Frate... Cum am trecut de ușa scării, m-a pălit un val de zăpadă drept în moacă, de mi-a băgat-o și unde n-aș fi crezut niciodată că poa' să intre zăpada... Deja voiam să mă întorc. Da' nu se putea, aveam o urgență alimentară acută în stare avansată... Și nu de orice fel, ci gravă rău: suc, snacks-uri, pomelo, caramele, pufuleți...chestii din astea fără de care n-aș fi putut supraviețui până mâine!

Când am ajuns la magazin, după 5 minute de mers și așteptat la semafor, eram albă! Adică, de obicei sunt albă, eram toată ninsă, am vrut să zic! Ce "vreau să ningă să facem un om de zăpadă"? Eu eram deja om de zăpadă fără să fac nimic și, mai ales fără să vreau asta! Waaaaaa!!!... Și aveam toate degețelele bocnă, dacă mă puneam să aplaud, ar fi căzut cu zgomot, în grup! Iar cât am stat în magazin, toată minunata și imaculata zăpadă adunată pe fes și fular, a găsit de cuviință să se topească și să curgă pe ceafa mea, alunecând spre spate într-o extaziantă dâră rece ca...da, bingo, ca gheața...

Așa că... Sper ca toți cei care și-au dorit zăpadă, să aibă norocul să li se strice mașina, să fie nevoiți să aștepte autobuzul, să beneficieze din plin de o porție generoasă de viscol, ger și omăt, să primească și ceva bulgări în creier de la cretinii programați să facă asta, ca să le ajungă și să nu-și mai exprime dorințele sadice de: "vreau să ningă" cel puțin 5 ani de-acum încolo! Și, bonus, le doresc și ce le-a dorit Cami ieri... Cu urări de bine...

P.S. Există o singură excepție... Pentru care aș ieși afară și aș face oameni de zăpadă...

Pregătiri colorate

A fost odată ca niciodată, o armată de gărgărițe. Și erau toate îmbrăcate în costume de camuflaj roșii cu puncte negre. Locuiau într-o cutie de tablă, de biscuiți, cu inimioare roz pe capac. Și, în fiecare zi, își făceau noi prieteni. În prima zi, s-au întâlnit cu niște omuleți colorați. În a doua, au găsit niște monstruleți care stăteau singuri și speriați. I-au luat și pe ei în cutia lor rotundă de tablă. A treia zi a mai adus o trupă: niște floricele agățătoare multicolore. În ritmul ăsta, în curând vor fi așa mulți că n-or să mai încapă în cutie și vor trebui să se mute în alta mai mare. Noroc că există multe alte cutii cu desene vesele...

Fiecare gașcă, are conducătorul ei. Și toate se pregătesc intens! Pentru Marele atac de 1 Martie... Când se vor împrăștia și vor încerca să cucerească inimile cât mai multor femei. Rița Gărgărița e cea mai rebelă dintre toate. Și cea mai frumoasă... Și zâmbește mereu. Dar în curând vor trebui să se descurce fără ea, va pleca în misiune ce cercetare. Vrea să vadă cât de mult poate să bucure pe cineva... Și după, o să comunice și celorlalți, prin undele emise de antenuțe, cum stă treaba, cum trebuie să arate și să se comporte ca să facă figură frumoasă. Pentru că, în nici un caz, nimeni din cutia rotundă nu vrea să se facă de râs când va porni să înfrunte zăpada și frigul ca să anunțe că acuș-acuș e Martie, sau când o să se agațe fericit la vreo tanti-n piept... 

Dar până atunci mai e. Mai au ceva timp să se pregătească, să arate că-s cei mai buni! Mai ales că se înmulțesc pe zi ce trece. Mâine, de exemplu, s-au anunțat niște fluturași... Mai urmează inimioare, steluțe, poate li se alătură și niște albinuțe, arici sau oițe... Toate gata de atac! Cel mai pufi atac ever...

Poza din mine

Tușesc. Tot timpul, cu patos și cu spor... Și, ca să scap de gura mamei, care mă trimitea aproape zilnic la medic, iaca m-am dus. Bine, bine, recunosc... A mers cineva cu mine, că altfel nu călcam acolo nici dacă aș fi știut că o să "concertez" așa tot restul vieții!

Și aveam frate, de dimineață, o față de ziceai că mă duc să mă radă cineva în cap și să-mi facă apoi implant de cuie în formă de floricele pe tot scalpul... Colac peste pupăză, s-a trezit și stomacul să protesteze în maxi-taxi, la felul în care zguduia mașina nenea șoferu', care tot punea frâne la fiecare traversare. Și nu știam nici prea bine unde trebuia să ajung, doar ceva gen: pe lângă un peco... Mă rog... În cele din urmă am nimerit. Intru să întreb unde o găsesc pe doamna doctor care urma să mă audieze, pozeze și să-mi dea verdictul final. O tanti în halat "de spital", cu mască pe moacă îmi dă indicații de stânga/dreapta... Fac slalom printre virușii care probabil mișunau peste tot prin curte și ajung unde trebe. Început promițător...

Intru. Lume... Care tot intra, intra și eu - fraieră, nu m-am pus să-mi bag capu'-n cabinet, să agit mânuțele ca să mă bage cineva în seamă. Pentru că, da, mă aștepta... Dar să trecem peste asta, data viitoare promit că o să încerc să dau buzna, să dau din coate strategic și să evit astfel coada, virusații de pe hol și muuulte minute pierdute degeaba. Da' măcar am avut o satisfacție: toți ăia care au intrat înaintea mea, arătau ca naiba și tot neamu' lui! Ha!

Și așa am avut timp să observ ce era pe acolo. Creepy... Pe bune! Era o cameră în care intrau unii și se auzea cum erau puși/obligați/torturați să sufle-ntr-o chestie. Sub privirile atente ale unei tanti asistente care făcea urât la ei. Adică, făcea urât la orice pe acolo. Doar cu noi a fost numai lapte și miere... Nah, ce să-i faci...o fi fost din cauza farmecului nostru personal! Și mai era acolo o cameră unde intrai și...sorry...scuipai într-o cutiuță ca să analizeze ei câți viruși/bacterii/germeni/sau ce-or fi alea, ai pe centimetru cub... Îh... Nu, noi n-am făcut asta! Cred că arătam mult prea bine ca să fie nevoie de așa ceva...

Și se deschide ușa la un moment dat și intră un nene. Nimic nou. Mai erau și alți neni pe acolo... Asta până-l aud că zice unei asistente că are niște șuruburi și tre' să și le scoată. Ăăă... Poftim? Eram la clinica de boli pulmonare! Șuruburi? De ce, oare i-au căzut plămânii și i-au fixat cu Șuruburi?... Îl și vedeam pe un scaun și cineva, cu o bormașină: vruum, vruum în spatele lui... Creeeepy!

Mai era o tanti și gata, urmam noi. Ieee... Și o aud: "dacă vreți, puteți intra înaintea mea". I-am zâmbit frumos, ce drăguță... Sau m-o fi auzit când am zis că vreau să omor pe cineva! Cine știe... Faza e că, în sfârșit am obținut bilețelul magic care ne deschidea ușa palatului unde se făceau pooooze! Am zâmbit frumos, mi-am ținut răsuflarea de am zis că ies de acolo de culoarea prunei turbate și, în fix 5 minute, aveam proba în mânuțe. Știu că atât a durat că mai aveam un cm. jumate din țigară...deci, 5 minute...

Mă, da' ne-a pus naiba să ridicăm pozele înspre cerul însorit și fără nori ca să vedem cum am ieșit... Vaaai... Și în momentul ăla mi-a picat guvernul! Și am început să văd tot felu' de puncte, umbre, valuri și pete pe plămânașii mei pe care, până atunci, mi-i imaginam roz, frumoși și sănătoși... Noroc că n-am mai stat să așteptăm mult pe holul groazei și am intrat să aflăm că: tanaaaaammm, suntem bine, perfecte și fără urme de nimic malefic în aspiratoare! Phiu! drept urmare, când am ieșit de acolo mi se părea cel mai încântător loc din lume! Ei, nici chiar așa, da' ați priceput, nu?...

P.S. Îmi pare rău că te-am stresat o oră cu: "vreau acasăăă!" Nu mai fac! Până data viitoare...

Cuvinte puține

În ultimul timp, mi se spune tot mai des că vorbesc puțin. Și recunosc, cam așa e. Nu din cauză că nu-mi place compania sau că nu mă simt bine cu persoanele respective ci pentru că...de ceva vreme, așa sunt: tăcută. Din contră, sunt așa cu persoanele care-mi plac, pe care le simt aproape, care știu că nu mă judecă și mă acceptă așa cum sunt. Adică, sper să fie așa...

Înainte, vorbeam mult. Mult. Și zâmbeam tot timpul. Eram cea mai optimistă persoană din lume, vedeam doar lucrurile bune și nu credeam că se pot întâmpla și chestii rele atâta timp cât nu le gândeai. Dar s-au întâmplat. Și-am pierdut pe cineva drag. Nu brusc, să nu-mi dau seama ce se întâmplă, ci încet de tot, o jumătate de an în care vezi zilnic cum se scurge nisipul dintr-o clepsidră imaginară... Și nu poți face nimic să-l oprești sau să-l încetinești, oricât ai lupta și oricât te-ai zbate. Un fel de joc idiot cu moartea, un puzzle în care, sub ochii tăi, se adaugă câte o piesă, zi după zi, până imaginea devine completă. Game over... Fiecare reacționează altfel. Eu am tăcut... Și-am crescut brusc. Mai mult decât aș fi vrut... Cică timpul le vindecă pe toate. Într-o oarecare măsură e adevărat. Le MAI vindecă... Dar nu de tot, rămân acolo, în tine, și ies la suprafață atunci când nici nu te aștepți. Îmi pare rău, m-ați cunoscut prea târziu... Acum, la primul semn de furtună, mă bag în carapace și încerc să simt vântul cât mai puțin... Probabil odată și-odată o să-mi revin, și-atunci o să-mi spuneți să mai tac... Odată... Nu știu când și cum. Sper doar să mă mai suportați așa și să nu vă săturați de silent-Ina... Măcar mi-a rămas zâmbetul...

Singurul "tratament" care-mi vine în minte? Un "da" spus privindu-mă în ochi și-un zâmbet larg... La o întrebare pe care n-o să ți-o pun niciodată...

Inamicul din umbră

Mult timp m-am lăudat că eu n-am dușmani. Funny, știu... Apoi am crescut. Și am constatat că pot să n-am eu dușmani, da' mă au ei pe mine... Motive? Ete na: că pe mine mă iubește mai mult; am 5 fire de păr în plus pe cap; am câștigat cu 7 lei mai mult luna asta; ce fac eu, fac mai bine, mai repede și mai frumos; am prieteni geniali care țin la mine; am ochi albaștri; îmi vin ideile mai ceva ca fluturii la bec; etc., etc., etc. Deja am o viziune cu câte o persoană pentru fiecare exemplu, în care stau și se holbează sinistru la mine... Plus alții, care stau cuminți la rând... Hmmm, asta e! Nu mă agit că n-am de ce. Dacă țin morțiș să-mi fie dușmani, în condițiile în care eu nu vreau asta, apăi atunci e doar problema lor!... Da' nu despre genul ăsta de creaturi vreau să povestesc eu acum. Ci de ăia minusculi, pe care nu-i descoperi decât când e deja prea târziu.

În timpul săptămânii lucrezi, vine weekend-ul, ieși să te distrezi. Azi așa, mâine așa, toate bune și frumoase, până într-o zi când, zbang, te pocnește! Cum cine? Streptococu', de el vorbesc! Și dă-i cu pastile, dă-i cu gargară, ai apela chiar și la cuțit, doar doar să scapi de el... Și scapi într-un final, da' rămâi c-o stare nașpa, nu tu club, nu tu bere rece... Da' s-o luăm cu începutul.

Stabilim ora, locația și migrăm în turmă spre ea. Ne hotărâm ce comandăm și ne punem pe taca-taca cu drag și spor. Mai o gură de ceva, mai o țigărică, din astea... Fericite, liniștite, ne vedem de ale noastre fără să știm că dușmanul ne pândește din umbră. Sau nu... Că, în timp ce râdem și vorbim noi, încântate nevoie mare, pe scaunul de alături stă el, cu ochii țintă pe noi, întrebându-se pe care să sară mai întâi. Alte perechi de ochi și pe buza paharului, camuflate de o urmă de ruj. Stau la observator... Dacă le sufli niște fum între felinare, poate se mai calmează, nush, zic și eu, la albine funcționează...

Da' parcă ne-am plictisit. Parcă vrem în altă parte. Niște bunți-bunți nu sună chiar rău. Ajungem la club, ne amestecăm printre sardine și începem să ne agităm. Lângă noi, în semiîntuneric, o pereche de ochi ne fixează insistent. Ne măsoară, ne cercetează atent, ne dă târcoale. Și, clar, nimeni nu-i vede, că nimeni nu-i atent la așa ceva. Dar el e în permanență acolo, streptococu'-i în coasta ta, gata de atac. Nu-l vezi? Nu-i nimic, e fix ce ziceam mai sus, te vede el pe tine... Îți suflă-n ceafă și așteaptă momentul potrivit să atace. Întrebarea e pe cine? Dar la asta nu știu să răspund, n-am nici cea mai vagă idee de cum "gândește" și alege un...d'ăsta... Îh...

Și pleci acasă, nani, apoi încă o săptămână de muncă, timpul trece, nimic rău nu se întâmplă, până într-o zi... Când izbucnește iadul! La propriu... Nu acolo e roșu, fierbinte și te chinui teribil? Păi da, asta pățești și dacă dă streptococu' peste tine! Și dă-i cu pastile, dă-i cu gargară... Eh, trece până la urmă, dar amintirea cred că te chinuie încă mult timp...

Și, da, drept urmare, subsemnata va continua să bea, și de acum înainte, berea direct din sticlă! E muuult mai safe... Și mai fain!!!

P.S. Postare cu rol educativ. Nu conține detalii reale...

Stuff...(5)

or more...:)

A fi sau a nu fi...

Și m-am uitat eu azi în buletin. Și am făcut niște calcule. Și mi-a dat un număr de ani. Cică-s om matur... Păi, dacă așa scrie acolo, așa o fi! Sau nu... Grea dilemă! Da' am citit dup'aia o postare genială și am tras concluzia că cică aș fi... Dar nu despre asta e vorba acum. E vorba că azi am avut o revelație. Na, o fi din cauză că am umblat pe la guru prin blog, cine știe... Asta va rămâne un mister. Cert e, că am ajuns la concluzia că, oricât de "mare" ești și oricât de multe ai crede că știi, tot mai afli și mai înveți uneori lucruri noi. Pe care credeai că le știi deja! Dar nu. Uneori ai surpriza să constați că ceea ce credeai tu ca fiind sigur, clar și adevărat nu e nici pe departe așa...

Până acum, credeam că ignorant înseamnă, conform definiției din DEX, următoarele: IGNORÁNT, -Ă, ignoranți, -te, adj., s. m. și f. (Om) incult, fără cunoștințe elementare; neștiutor. – Din fr. ignorant. Hmmm... Nu mă laud, da' cred că am cunoștințe mai mult decât elementare. Și nici neștiutoare parcă nu mi-s... Phiu, deci nu mi-s ignorantă! Da'...surprize, surprize...m-am bucurat prea devreme! Pentru că, de curând, am avut onoarea să fiu suspectă de: mda, ignoranță! Pentru că și deoarece, se pare că definiția din DEX e puțin expirată și mult îmbunătățită de unele minți luminate, mult mai luminate ca a mea, a ta sau a ei...Da' s-o luăm metodic, ca să mă lămuresc și eu ce și cum, se pare că azi îs mai grea de cap... Nu de alta, da' vreau să știu sigur ce sunt, că altfel n-o să pot dormi la noapte!

Buuun. S-o luăm metodic deci. De exemplu, se ia un grup de prieteni, se plasează într-o locație unde toți se simt bine, ca acasă, li se dă o masă plină de bunătăți, niște idei de jocuri și sunt lăsați să se simtă bine ore-n șir. Toate bune și frumoase până peste câteva zile când, se trezește unul să zică c-a văzut el un bau-bau care se plimba liber prin cameră în seara aia. Oookkk... Faza e că, nimeni altcineva n-a mai văzut bau-baul. Și dă-i cu argumente, și încearcă să-l convingi că n-a văzut bine, că bau-bau nu există, că una, că alta. Da' nu și nu, frate, bau-bau era prezent printre noi și suntem a naibii de neștiutori și de vinovați că nu l-am văzut și nu ne-am luptat cu el! Damn! 0-1... Ignorantă scrie pe mine!

Se ia un scriitor de succes al secolului nostru și i se citește una dintre opere. Despre o femeie, să zicem. Și scrie acolo că respectiva e mai albă ca fantoma călărețului fără cap, are nasu' mare, mustață și țoalele atârnă pe ea ca pe cuier. Oookkk... Mișto descriere, am priceput ce-a vrut să zică, numa' că nu-s de acord. Da' nu, cică n-am priceput nimic! Ăăăă...era scris negru pe alb, știi...eu am citit cu atenție, știu ce înseamnă cuvintele respective și, deși n-am fost niciodată as la comentarii, am înțeles perfect ce a vrut să zică autorul... Adică...descria o femeie așa cum o percepe dânsul în imensa lui exaltare creativă... Aiurea... N-am văzut bine! N-am înțeles nimic! Nu știu tot adevărul! A? Da' nu scria el că... Nu! 0-2 Ignorantă! Ufff...

Cazul 3. Am eu o prietenă pe care o știu a naibii de bine. Drept urmare, poa' să vină la mine și Sfântu' Petru, să-mi fluture cheile raiului pe sub nas și, sub amenințarea că mă trimite cu liftul la subsol, să încerce să mă convingă că prietena mea e nașpa, că a făcut și a dres, că e așa și pe dincolo...nope, nu ține... Cred c-aș face ochii mari, dup'aia i-aș face mici, mi s-ar ridica sprânceana stângă (dreapta nu-mi funcționează...) și aș începe un monolog prin care să încerc să-l conving că se înșeală și că n-are dreptate. Că vezi tu, o CUNOSC și, cu tot respectul datorat unui sfânt, ea nu-i așa cum crede el! Șanse? N-aș avea, clar! El e Sfântu' Petru, le știe pe toate, io-s doar un biet muritor care-și cunoaște, prețuiește și apără prietena de "sfintele" și nefondatele acuzații... 0-3 Înainte să apese pe butonul liftului, ridică disprețuitor din umeri: ce știi tu... Ignoranto!

Mă taie pe mine într-o seară talentul și scriu 2 scrisori. Mititele, drăguțele, numai cuvinte frumoase, pufi, etc., etc., etc. Da' ce-ți veni? Cum ai îndrăznit să faci așa ceva? Cine, eu? Tu, tu! Păi, am vrut să zic niște chestii simpatice cuiva... Ha! Copil! Unii chiar ar trebui să mai crească! Da'... Erau funny!... Ha, s-o crezi tu! 0-4 Ig-no-ran-tă!

Să mai continui? Nu cred că e nevoie. Am priceput cum stă treaba... Ufff... Deci, dacă ai avut ghinionul să nu-l vezi pe bau-bau, dacă citești descrierea urâtă a unei femei "urâte" și nu-ți place asta, dacă-ți cunoști prietenii și îi susții atunci când știi sigur că n-au făcut nimic rău, dacă îți spui părerea sinceră și pufi despre cineva deosebit la care ții mult... Tanaaaaam... Ești, dap, ignorant! A, da, și bonus: tre' să mai crești!...

Păi... Știți ce? I'm guilty as charged! Și, în ordinea asta de idei, de azi înainte o să fiu mândră să mă prezint așa: Ina, în creștere și ignorantă!

P.S. Cu această postare am participat la concursul "Vrei să fii ignorant?", pe care l-am câștigat cu brio după ce am folosit varianta ajutătoare "apără-ți un prieten"!

Stuff...(4)

E curios cum niște amintiri frumoase pot să doară atât de mult...
Cât e de ciudat să vrei ca cineva să se întoarcă, deși știi că asta nu e posibil?...
Exact când crezi că ai trecut peste, constați că ți-e mai dor ca niciodată...
Și-ți lipsește ca naiba.
Și-l vrei înapoi.
Și asta nu se poate...

Telegrams :)

   Dear friend. Stop. I wanna tell ya that your ass is juuust great! Stop. And your face is juuust brilliant. Stop. And your eyes...you have beautiful eyes! Stop. But the best thing you have is your heart...so big and warm... Stop. And your mind...you're so damn smart! Stop. You're the master of the rainbows. Stop. And you're an amazing friend. Stop. MY FRIEND. Stop. So, don't fucking listen to any other bullshit! Hough! Stop! >:D<

   Dear friend. Miau. You're nice, and caring, and sincere, and smart, and strong, and beautiful. Miau. You're the master of the silence. Miau. Cats adore you. Miaaau. Friends too. Real friends, I mean! Miau. You have magic eyes and a beautiful soul behind them. Miau. And you're a great friend. Miau. MY FRIEND. Miau. Don't let anyone upset you. You don't fucking deserve it! Miau. >:D<

P.S. !@%^#&*#@!?$+^!... :|

De An Nou

Prima zi din 2012. Somn, durere de cap, leneveală și amintiri frumoase. Nectar de piersici, limonadă și plăcintă de iaurt. Bună tare... A...și un pomelo devorat fără milă!

Anul ce tocmai s-a încheiat a fost mizerabil. Pe toate planurile. Dar, printre picături, s-au întâmplat și unele lucruri bune.
- Am cunoscut câteva persoane faine tare, de care m-am legat definitiv și irevocabil. Toate diferite, dar toate pe aceeași lungime de undă cu mine.
- Am descoperit că, dacă ești îndeajuns de inteligent să știi să vezi persoanele dincolo de imaginea pe care o afișează, și îndeajuns de căpos să nu crezi tot ce-ți spun despre ele, poți să ai surpriza plăcută să te alegi cu un prieten cum n-ai mai avut niciodată! Pe care să-l iubești, prețuiești și așezi pentru totdeauna într-un loc călduț și moale în zona cea mai bună din inima ta. Știu exact cum ești și ce poți. Știu că uneori ai dreptate când îmi zici că ești așa și pe dincolo. Știu. Dar mai știu că alteori am eu dreptate când te contrazic! Și asta e de ajuns. Pentru asta te bucuri de toată încrederea mea, pentru asta cred în tine chiar și atunci când ceilalți se îndoiesc. Sau când tu te îndoiești...
- Am aflat cine sunt. Cu ajutor. Mult ajutor... Mulțumesc! Știți fiecare pentru ce. Ăsta a fost de departe cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat anul trecut...
- M-am îndrăgostit. De cine nu trebuie, evident. Da' o să treacă. Toate trec...
- Am avut parte de un "first time" super-ultra-mega grandios. Now you know...:P
- SuperBlogul! A fost o experiență faină să constat nu numai că sunt în stare să-l termin ci că o pot face și foarte bine. Bașca procesor de la AMD cadou și voucher pentru 2 zile într-un hotel șmecher din Budapesta.

2012 a început fain. Șampanie, prieteni, pupături, hug-uri, fun, PRIETENI... Ar fi bine să continuie la fel! Și cu ceva în plus, acolo... Nu știu de ce, dar am senzația că, de acum încolo, o să fie totul bine. Și apoi mi-au zis asta și 2 persoane în care cred... Așa că, dacă toate am simțit la fel, tre' să fie ceva adevărat!

Pentru anul ăsta îmi doresc să am mai mult curaj. Curaj să vorbesc... Ce trebuie, când trebuie, cu cine trebuie... Și aș vrea să-mi dau seama mai repede ce vrea și cum ar trebui să fie "the new me"... În rest, îi vreau pe cei dragi aproape! Și îi vreau fericiți!

Vouă vă doresc să realizați că majoritatea dorințelor se pot îndeplini, dacă o vreți îndeajuns de mult și dacă știți să luptați pentru ele. Am aflat-o și eu de curând, de la o persoană dragă...

La mulți ani! :)

Bonus, o melodie faină.


C'est la vie - Emerson, Lake & Palmer

Enjoy!