Dragoste pe etape...

De când mă știu, adică de muuulți ani dacă e să-mi controlez buletinul, sunt o persoană veselă, iubitoare și prietenoasă. Dar unii dintre inamicii mei veșnici, cu care nu m-am împăcat neam, sunt acul și ața... Și asta deși am avut dese confruntări pe diverse teme și idei, armistiții și scurte episoade de dragoste furtunoasă...

În clasele primare făceam la școală ore de lucru manual. Vaaaiii...erau un coșmar! Îi invidiam curat și din toată inima pe băieți, că ei tăiau la traforaj diverse chestii, le îmbinau și făceau tăvițe cu maimuțoi, aplice pentru camera proprie și personală sau mai știu eu ce minunății nemaivăzute, că neuronu' meu obosit nu mai știe să se întoarcă în timp așa departe ca să mi le amintească pe toate... Noi, fetele, trebuia să coasem. Șorțulețe, semne de carte, mileuri, fețe de masă...toate trebuiau cusute manual, punct cu punct, fir cu fir, ață cu ață... Doamne, am detestat sincer orele alea! Puteam să le fac, nu zic nu, dar nu aveam răbdare să stau atâta timp să buchisesc acolo desene din ață... Noroc că prietenele bunicii se pricepeau la așa ceva, de am avut eu doar 10 și cele mai șmechere lucrări din toată clasa...

Tot prin vremea aia, mama a decis că nu-s de ajuns rochiile pe care mi le cumpăra din magazin și a pus-o pe "Cumătra" să-mi mărească garderoba de volănașe, spre disperarea mea, care eram fan pantaloni și adidași. Cumătra, mama unui fost elev și prietenă de familie, care venea zilnic la noi, era croitoreasă pricepută. Singurul defect al ei era că nu făcea pantaloni, mă ținea doar în fuste, rochii și costumașe... De obicei îmi făcea "proba" la mine acasă, dar o dată a avut nuștiuce treabă și m-am dus eu la ea. Fusta era bună, doar că trebuia să-i termine tivul. Așa că, m-a luat în bucătărie, unde lucra. Aaa...și acolo i-am văzut mașina de cusut! Una neagră, elegantă, cu încrustații discrete pe ea, cu postament din metal, dantelat dar sobru și serios. Avea și nume mașina ei: Singer. Mamă ce dragoste la prima vedere a fost între noi... Eu, aia care nu suporta să coase, nu se mai dădea dusă de acolo! Iar dragostea dintre mine și mașinile Singer care a început atunci, durează și azi...

Și noi aveam mașină de cusut acasă, mai trăgea mama câte ceva la ea, dar nu era nici pe departe așa frumoasă... Era mare, greoaie, cu un dulap de lemn sub ea și, ori de câte ori îmi făceam curaj să cos ceva, mă opream imediat din elan, urmărită de viziuni în care degetul meu de la mâna stângă rămâne cusut pe viață de chestia pe care voiam eu s-o meșteresc acolo... Dar mașina Cumetrei... Oaaa, altă viață! Păi, ceva așa frumos nu are cum să-mi prindă și coasă degetele, pasul e parcă mai regulat, pedala merge mai ușor, ața se termină mai greu... Era ză mașină!

Dar probabil sunteți curioși ce coseam la ea, nu? Fusese ziua mea și, pentru că am mers odată în gașcă la magazinul universal iar eu m-am entuziasmat și am rămas cu ochii lipiți de niște bebeluși mici din plastic, aproape toți plozii mi-au adus din ăia cadou! Aveam nici mai mult nici mai puțin de 7... Deci? Devenisem brusc Alba ca Zăpada, creatoare de modă avangardistă pentru cei 7 "pitici" cu care mă procopsisem. Aia a fost prima mare relație dintre mine, materiale, ață și o mașină de cusut. Pasiunea a durat până le-am făcut la toți toalete pentru cele 4 anotimpuri plus ceva costume de indieni, cowboy și sălbatici din Papua. Timp în care am stat pe capul Cumetrei aproape zilnic, sau ori de câte ori aveam o idee nouă, care trebuia pusă imediat, urgent și fără amânare în practică...

A doua dragoste dintre mine și o mașină Singer, alta ce-i drept, a fost într-o toamnă, când mi-am tuns cățelul prea scurt și a trebuit să-i fac o hăinuță. N-am vrut una cumpărată, că nu mi s-a părut nici una destul de bună pentru "copilul" meu. Deci, am aterizat cu cățel și cu proiect la o prietenă cu mașină de cusut, care mi-a dat stofă de cea mai bună calitate, polar și bentițe, de am creat eu capodopera vieții mele în domeniul creației vestimentare: palton xl pentru patruped supraponderal, cu guleraș chic și loc pentru coadă...

Ultima, cea mai adevărată, mai totală și mai promițătoare pasiune pe care am dezvoltat-o pentru frumusețea, precizia și calitatea unei mașini Singer s-a născut de curând. În mintea mea...că neuronu' cel plin de idei pe care-l am se îndrăgostește de ele... Am văzut într-o zi, într-un magazin de electrocasnice, una electrică: Singer Talent, 21 de programe, peste 370 de cusături combinate, drepte, elastice sau invizibile, pas reglabil al cusăturii (și asta când vreau eu, nu când vrea mașina, așa cum făcea a mamei...), știe să facă butoniere și are BEC, să văd bine și să nu-mi cos degetele...

Clar e mașina potrivită pentru mine! Pentru ce credeți? Aici e șpilu': îmi foarte trebuie pentru noua mea gamă de monstruleți și pernuțe pictate! Că, de, m-am plictisit oleacă de tablouri, bijuuri din fimo, de cutiile pictate și de celelalte minuni pe care le fac și mi-am zis să trec la un alt nivel: inventator de creaturi umplute cu levănțică, pentru un somn profund, liniștit și cu vise colorate. Și monstruleții mei mici nu vor face doar asta, vor fi un "leac" simplu și sigur împotriva monștrilor care trăiesc sub pat, pe care îi vor alunga definitiv și fără drept de apel! Ha!

Drept urmare, vă las să admirați prototipul (cusut la mână!...), la care m-am chinuit o juma' de zi și care acum locuiește la mine-n pat, unde mă păzește și-mi veghează somnul: Gărgărilă! Iar eu, mă pun să fac planuri, cu calcule, scheme și desene, ca să văd cum îmi iau mașina de cusut! Asta ca să nu ajung să-mi duc la bun sfârșit ideea de mai sus când oi ieși la pensie...

Voie bună, somn ușor, vise plăcute, monstrul de sub pat în vis să vă sărute... :D





Postare pentru SuperBlog Spring 2013, etapa 6.