Scrisoarea I...

Draga mea dragă,

Sunt blocat aici, în cabana de la munte, pentru încă o săptămână. Pentru prima dată de când ne-am cunoscut, n-o să fiu cu tine de ziua ta... Poate n-a fost cea mai bună idee să vin aici singur să-ți pictez cadoul. Cum e deja martie, am zis că a venit cu adevărat primăvara, dar se pare că vremea a gândit altfel... Zăpada și apoi noroiul de după i-au arătat mașinii mele că nu contează caii putere, sau alte chestii tehnice de ultimă oră și au lăsat-o să stea pleoștită, în curte, împotmolită până la "gât". Singurul motiv pentru care m-am retras aici e că am avut nevoie de liniște să creez cea mai frumoasă pictură pe care am făcut-o până acum. E pentru tine, muza mea dragă, deci clar trebuia să fie ceva unic, nemaivăzut, "nemaipictat" până acum!

Știu că nu e același lucru, dar o să recuperăm după. O să dăm calendarul înapoi și o să mai trăim o dată săptămâna asta. O să mai trăim o dată ziua ta, dar împreună. O să facem abstracție de toți și de toate și o să fim doar noi doi. O zi retrăită ca și cum n-a mai existat înainte... Până atunci, voi avea parte de cel mai lung șir de nopți albe din viața mea. Nopți de dor, de dragoste așternută cu pensula pe pânză, de culori care iau forma ta încet încet...

Ne despart doar un munte, mulți kilometri și câteva zile... Sigur te voi suna de ziua ta să-ți cânt, cu vocea mea care va speria toate păsările din pădure, "La mulți ani" în varianta noastră! Dar m-am gândit că aș putea să-ți scriu și o scrisoare. De dragoste, clar... Una în care să-ți zic multe lucruri frumoase. Simple, așa ca mine, dar cele mai frumoase! Numai că...am constatat că asta nu e deloc așa de simplu cum pare...

În fiecare zi încep să ți-o scriu. Aceeași. Dar care nu vrea să crească deloc, sau să ia forma a ceea ce simt eu cu adevărat pentru tine. Nu mă pricep prea bine la cuvinte... Le tot măsor, le aleg pe cele mai mari, mai frumoase, mai adevărate. Și tot nu-mi iese ceea ce vreau, iese doar un mesaj frumos, dar care nu are forța să-ți strige din toate literele cât de mult te iubesc. Se pare că sunt doar un artist timid, care nu-i tocmai un geniu când vine vorba de scrisori de dragoste... De aceea, mereu se întâmplă același lucru: foaia albă din fața mea se umple de litere și, când constat că nu e ceea ce vreau, fără să-mi dau seama, încep să desenez. Mereu același lucru, chipul tău drag!  Și atunci trimit "scriitorul" la plimbare și mă întorc la paleta mea, să-ți "scriu", în culori, așa cum știu eu, cea mai frumoasă scrisoare de dragoste! Pe care trebuie s-o termin până la ziua ta... O să denumesc tabloul "Poveste de iubire". Bine, recunosc, m-am inspirat din titlul ultimei cărți citite...

Asta e prima scrisoare pe care ți-o scriu... Acum îmi dau seama că, până acum, am fost mereu împreună, n-am avut niciodată nevoie să descriu ceea ce simt în semne înșirate pe hârtie. Întotdeauna a fost de ajuns să mă uit în ochii tăi infinit de albaștri și să-ți spun simplu că te iubesc. Fără cuvinte pompoase, fără zahăr adăugat, fără exagerări și metafore care să încerce să impresioneze. Nici n-ar fi nevoie de așa ceva, ținând cont că, atunci când ne iubim mai tare, ne alintăm cu "bestie mică"! Și știu că pe chipul tău pot scrie ușor "fericire" cu doar zâmbetul meu de copil mare și un "te iubesc" spus când în șoaptă, când atât de tare de s-ar speria și uraganul de el, când desenat doar cu buzele sau clădit din semne cu ambele mâini...

Stau și mă gândesc ce aș putea să-ți zic... Nu-mi vine nici o idee măreață acum și apoi, orice ți-aș scrie, m-aș repeta... Deja ți-am spus, încă din ziua în care te-am întâlnit și până acum, TOT ce simt pentru tine. În serile reci în fața șemineului, în "expedițiile" noastre prin pădure sau la mare printre valuri, sub copacul nostru din parc, care știe toate bucuriile noastre, în vârful patului sau tolăniți pe malul lacului... Cred că de asta nu-mi iese mie acum scrisoarea asta de dragoste, că nu am ce spune nou și n-aș vrea să râzi de mine spunându-mi că înțelegi de ce mă repet, că vârsta-i de vină... Îți place mereu să mă tachinezi cu asta...

Cum cu scrisoarea asta de dragoste cred că am cam dat-o-n bară nițel, aș vrea să pot să-ți dăruiesc măcar un trandafir de ziua ta, știu că e floare ta preferată. Pe aici sunt doar ghiocei, violete și brândușe, dar, chiar dacă l-aș avea, oricum n-aș avea cum să ți-l trimit. Poate doar dacă aș avea un porumbel dresat, mai mare ca un trandafir, ca să-l poată duce... Lăsând gluma la o parte, singura idee pe care o am, e să-ți desenez aici unul! Nu e chiar roșu, dar tu imaginează-ți-l așa!

‎_____/)___/)______./¯"""/')
¯¯¯¯¯¯¯¯¯\)¯¯\)¯¯¯'\_„„„„\)

Știu că e o zicere banală, dar ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat în viață, ești inspirația mea din fiecare zi, spiridușul meu norocos și scânteia care mă face să creez mereu ceva nou. Te iubesc până la soare și-napoi! La mulți ani, buburuza mea veselă!

Cu drag, artistul tău zăpăcit.

Postare pentru SuperBlog Spring 2013, etapa 4.