sâmbătă, 21 mai 2011

Eu, tu, umbra...

   Azi nu sunt eu. Nu știu cine sunt. Mă uit insistent în oglindă și, curios, în persoana cu ochi albaștri și trăsături familiare nu găsesc nimic cunoscut. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă aș sparge-o, oare în imaginea multiplicată în zeci de cioburi m-aș putea regăsi? Clar că nu. Deci oglinda e safe.

    Sunt calmă, ciudat de calmă, deși totul clocotește în mine. Privesc liniștită ecranul laptop-ului, dar în spatele retinei se derulează haotic scene, întâmplări, imagini... Tastez ritmic, în tandem cu tic-tacul ceasului din perete și urmăresc literele uniforme, care apar în fața mea, deși tot ce vreau e să închid ochii și să plâng... În jurul meu se mai aude doar ploaia, care lovește violent în pervazul geamului. Dacă aș ști cum, aș primi-o în mine, să spele și să ia cu ea toate gândurile, toată ceața care m-a cuprins, toate cuvintele pe care mi le-ai spus și care au rămas suspendate între prezent și trecut... Tremur, deși nu-mi este frig deloc... Simt un gol în mine care mă apasă, mă copleșește, mă termină... Cum dracu' poate să te apese un gol? E ilogic, doar e "gol"...Și constat că nici cea care scrie, nici cea din mine nu sunt eu.

   Azi sunt doar o umbră... Sau poate tu ești...



Azi am fost la un concert de muzică folk. Se pare că m-a pălit pe acolo inspirația și m-a făcut să am spor la aberat... Pentru cei care au rezistat să citească tot, fără să mă vizualizeze într-o cămășuță albă cu mânecuțe lungi, lungi, legate la spate, o melodie care-mi place mult.:)
Enjoy!

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu