Yes, it was my way!

   Tonight I feel a little blue... O răceală nesuferită m-a făcut să parchez, mai devreme decât aș fi vrut, în pătuțul propriu și personal. Și n-am avut altceva mai bun de făcut decât să umblu, perseverent și haotic, printre amintiri. Nu din cele palpabile, gen poze, un colț de hârtie scris, un maimuțoi...păstrate cuminți într-o cutie pe dulap. Nu, din alea nu am. Nu mai am... A fost o preumblare printre amintirile alea stocate frumos în memorie. Doar că, de data asta, am ajuns și la cele pe care le-am înghesuit la repezeală, unele peste altele, în cele mai întunecate zone ale minții, sperând că or să rămână acolo ascunse, neputincioase, fără să găsească vreodată forța să mai iasă la lumină... Mda. Și probabil ar fi rămas acolo dacă nu mă apucam eu azi să le caut cu lumânarea, ca să zic așa... Dar, până la urmă, a fost un lucru bun. Așa mi-am dat seama că unele lucruri s-au schimbat... Și tre' să-i dau dreptate unei prietene care mi-a tot zis că timpul le vindecă pe toate... Nu de tot, dar pălesc și își pierd din forță cu fiecare zi care trece peste ele. True.

   Și uite așa constați că poți respira și singur, deși, da, mai ai momente când simți că ai nevoie de o pungă de hârtie pentru că ai prea mult aer doar pentru tine... Așa constați că inima ta poate să bată foarte bine de una singură, fără o alta cu care să se ia la întrecere... Fluturi în stomac? Wow, au rămas cam puțini. Or fi dintr-o specie pe cale de dispariție... Lacrimi? Neee, s-au oprit, o fi și la ele revizie generală cum e în tot orașu', de n-avem apă caldă de 2 săptămâni... Și, pe bune că stai și privești un morman de amintiri de toate culorile și nu mai doare așa de rău... Și uite așa constați că a fost absolut inutil și copilăresc să încerci să le înghesui și să le ascunzi care pe unde a încăput... Și da, clar dai vina pe instinctul de conservare, pe subconștient, pe extratereștrii care răpesc oameni, pe primul ministru, bla, bla, bla, alea alea... Bullshit! Asta e cam așa cum făcea motanul meu: fura diverse lucruri, se juca cu ele și, când se plictisea, le ascundea sub covor și se făcea că plouă, zicându-și probabil că nimeni n-o să le găsească ca să-l certe și așa totul o să fie ok... Da' nu era, că le găseam eu și țipam la el, moment în care venea cățelul și-l disciplina cu propriile lui metode care, culmea, erau foarte bune... Da, știu, ca la nebuni. N-am pretins niciodată că-s normală, doamne ferește! Clar că și animăluțele din jurul meu sunt la fel ca mine.

   Concluzia? N-o să mai "înfund" niciodată amintiri. Acum ceva timp am luat o hotărâre, m-am dat cu capu' de tavan și am învățat să trăiesc cu ea, am reușit să rămân Eu și în picioare, deci nu are nici un rost să mă răzbun pe amintiri... O să le țin aproape, o să-mi dau cu ele-n cap, o să le privesc trist sau ironic, o să le râd în nas, o să le ignor pe față, o să fac orice cu ele numai n-o să le mai ascund. Pentru că, după ce ai luat un pumn în față, n-are nici un rost să te machiezi ca să ascunzi vânătaia. Pentru că asta n-o face să dispară. Rămâne acolo, doare un timp și, în cele din urmă, dispare. Amen! Hmmm, nu-i bine, încep să fiu prea înțeleaptă... Și-s doar un  învățăcel, acolo... Cică... Da' o să fie guru-ul meu mândru de mine! Auzi, guru-le, n-ai nevoie de un asociat, ceva? Că-i prea obositor să fii guru de unu singur...

   I still feel a little blue...:Așa că, o să termin cu un cântec care mă face întotdeauna să mă simt mai bine, să mă simt EU. Care mă ridică întotdeauna când nu are cine s-o facă... Și, cu toate scăpările pe care le-am avut, cu toate cucuiele rămase de la dat cu capul în zid, cu toate greșelile și prostiile pe care le-am făcut până acum, când îl ascult, pot să stau cât de dreaptă îmi permit oasele mele bătrâne, pot să privesc pe oricine fix în ochi și, mai ales, pot să mă uit oricând în oglindă și să mă privesc, eu pe mine, fără să simt nevoia să-mi cobor privirea... Și pot să spun oricând și oricui: "I faced it all and I stood tall and did it my way". Și asta e ceva...

   Și, dacă tot vorbește berbecul din mine...

   For what is a man, what has he got?
   If not himself then he has naught
   To say the things he truly feels
   And not the words of one who kneels
   The record shows I took the blows and did it my way!



   Și dacă tot sunt pe blogul meu, deci se presupune că pot să fac ce vrea muschiu' meu, o să fac o dedicație specială, unei persoane deosebite, la care mă gândesc ori de câte ori ascult melodia asta. Se știe ea cine e. Pentru că știu că-i place și pentru c-o reprezintă. Pentru că ești așa cum ești. Și pentru că mă faci să mă simt mândră că te cunosc.:)
   Enjoy!