Vreau să mă mut. Mda, vreau să mă mut din viața mea. Să evadez, să fug, să dispar... Și vreau s-o fac întocmai ca-n scenariul unui film prost. Pentru că, în ultimul timp, cam asta trăiesc. Locuiesc într-un film prost... Și, la naiba, e așa pentru că, de ceva vreme, regizorul nu mai sunt eu. A fost o întreagă bătălie pentru locul rămas vacant. Nu știu exact cine a câștigat până la urmă: divinitatea, vreun muritor, sau poate fac cu schimbul, sau au format o echipă să nu uite care cumva vreunul vreo mizerie pe de lături... Și uite așa, episod după episod, după episod se întrec pe ei înșiși... Și te trezești că ești spectator la ceva ce odată regizai doar TU... Și, oricât aș protesta și m-aș agita și aș da din coate, nu iese nimic... Am realizat, într-un final, de ce: pentru că, atunci când ceva nu depinde de tine, poți să te dai ritmic cu fundu' de pământ, să stai în capul propriu și personal sau să faci tumbe până amețești...degeaba. Rezultatul e același: ți se flutură pe sub nas bucăți din viața care se presupune că e a ta, nu, care chiar e a ta... Și nu oricum, ci însoțite de câte un zâmbet sadic, împietrit, fericit/triumfător, din ăla de sub care sclipește, prin desenele animate, preț de o secundă, câte un dinte... Huh, naspa viziune... Și tot ce poți face e să speri, prostește, că totul va reveni la normal. Și să dai din coate cu toată forța și încăpățânarea de care dispui, ca să devii iar regizorul vieții tale...:)
Dar până atunci, n-ar fi o idee proastă să încerci să te muți tu, odată, din viața mea. Definitiv...
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu