Tu, eu...noi în Micul Paris...

Mai știi săptămâna aia fierbinte de august, când mi-ai pozat? Umbră și limonadă cu gheață. Nici acum nu știu ce era mai fierbinte: tu, sau aerul cu miros de brad din cabană. Ventilatorul era și el terminat de căldură...Și șevaletul care se tot încăpățâna să se desfacă...Și râsul tău delicat care-mi mângâia urechile în timp ce îl fixam. Iar și iar...Privirea ta răbdătoare care-mi zâmbea în timp ce te măsuram cu atenție, virtual. Privirea mea care aluneca ușor pe pielea ta fină. Mai știi cum râdeai când pensula, pe care obișnuiesc s-o strâng ușor între dinți în timp ce amestec culorile, îmi lăsa urme pe tricou la fiecare mișcare a capului? De atunci am cel mai frumos tricou abstract..."Pictat" în culorile tale...

Capodoperă. Așa au numit-o la vernisaj. Și toți voiau să-mi strângă mâna, să facă poze cu mine. M-au făcut să roșesc, știi că sunt timid...Abia am reușit să îngân câteva cuvinte. "E frumoasă, e unică. E a mea. Dacă ați vedea-o..." "Dar o vedem,da, e superbă, felicitări pentru un debut așa spectaculos." Retardații... Credeau că vorbesc despre tablou...Eu vorbeam de tine. "Pe lângă premiu, ai câștigat un week-end în București. Bravo! O să mergi să vizitezi muzeele, nu?" Muzee...Le-oi fi lăsat impresia că-s venit din pădure...De fapt așa e, știi că-mi place să pictez la cabană, dar probabil am văzut muzeele alea de mai multe ori ca ei! Am altă idee...

Mai știi că ți-am promis că o să te duc, odată, la Paris? Nu, nu acum. Dar dacă mai fac câteva tablouri, o să ajungem și acolo. Răbdare..."Micul tău geniu", așa cum îți place să-mi spui, o să te ducă în Micul Paris. Știi că am imaginație, o să te fac să crezi că ești în Franța. Dacă vrei, o să-ți vorbesc doar în franceză, ca să intri în atmosferă...Când? În weekend-ul ăsta! Nu, nu mă întreba nimic. Vreau să fie surpriză...
.............................................................................


Cum transform Bucureștiul în Paris? N-am nici o baghetă magică...Dar am laptop. Am net. Și am noroc...Am găsit un hotel genial: NH Bucharest. Aparține companiei NH Hoteles. E unul dintre cele 400 din întreaga lume. Arată "occidental" și e..."verde"...protejează mediul. Pădurea. Cabana mea. Îi iubesc...Am făcut rezervare.



..............................................................................

Doar câteva ore de condus pe autostradă. Probabil mi-ar fi trebuit încă pe atât ca să găsesc o parcare...Dar nu, hotelul are parcarea lui. "Am ajuns, iubito. Bine ai venit în "Parisul" meu..."

Am ales bine. Hotelul arată mult mai fain ca pe net. Sunt curios, totuși, cât de "verde" e...Hmmm, chiar nu se lăudau...Sursele de iluminat sunt ecologice. Și mai e ceva: un supliment de "lumină" vine din zâmbetele angajaților, împărțite cu dărnicie tuturor...La recepție, o domnișoară drăguță. Ne dă cheia, bineînțeles, zâmbind...E frumoasă, i-aș face portretul...Tu ești perfectă. Dar ar ieși un tablou frumos...Bagaje nu prea avem, băiatul care voia să ne ajute să le ducem până la cameră aproape s-a întristat când l-am refuzat politicos, mulțumindu-i. Sunt prea amabili! Toți...Parcă au fost atinși de bagheta magică pe care n-o am...Dar nu, le place pur și simplu să împrăștie energie pozitivă..."Nu se poate", aici nu există. Există doar "sigur că pot"...Așa cum, pentru mine, exiști doar tu!

Cameră cu pat uriaș...Sunt un copil, mă știi, normal că am început să mă uit peste tot! Ți-a plăcut și ție. Ți-am văzut privirea încântată când ai intrat...Aer condiționat, internet wireless, mașinărie de făcut cafea, frigider,televizor, minibar și, da, uscător de păr...Parcă au știut că mi-ai spus să-l iau, dar l-am uitat în hol...Draperii roșii. O să ne mai întoarcem aici. O să-mi pozezi în camera asta, iubito, nu-i așa? Ți-am spus vreodată cât de bine ți se potrivește roșul?

Să-ți arăt baia. E acolo ceva drăguț, pentru tine. Gama de cosmetice “Agua de la Tierra”, prezentă în toate hotelurile NH. Ambalajele sunt biodegradabile: 7 ani în loc de 400...E ceva, nu? Păcat că nu avem mașină electrică. Au puncte de încărcare rapidă. Gratis! Green Light, Green Building. Îmi place. “Wake Up To A Better World”. Frumos motto...E fantastic să avem așa ceva și-n România...

Am uitat să-ți spun că azi e pe aici o întâlnire, ceva între artiști. În sala de conferințe. Și aici conceptul de “ecomeetings” e la loc de cinste: folosirea eficientă a energiei și apei, reducerea emisiilor de CO2, utilizarea de materiale biodegradabile. Sună cam "tehnic" pentru mine. Dar când mă gândesc la cabană, la pădurea de acasă...ocrotită, oarecum...îmi sună bine... Nu durează mult, promit. În timpul ăsta, ți-am programat un masaj. Să te relaxezi, mai târziu ieșim pe "bulevard". Are și hotelul restaurant, șmecher...Dar o să te scot la o terasă "pariziană"...Apoi la cumpărături pe Lipscani...Și o noapte albă în centrul vechi. Mâine dimineață, o dimineață târzie, clar, dacă nu reușim să coborâm la bufet pentru un mic dejun spaniol, apelăm la room service. Și o să mai facem ceva amuzant înainte să plecăm: compania are un “Calculator al emisiilor de dioxid de carbon”. O să vedem cât de mult a poluat escapada noastră "pariziană". Sper că moderat spre puțin...
...................................................................................

A fost frumos, nu, iubito? Weekend-ul nostru. Ce frumos sună "nostru"...Într-o capodoperă de hotel. Ca tabloul. Ca tine. Mai știi săptămâna aia fierbinte de august?

Postare pentru SuperBlog, etapa a 13-a.

Declarație oficială 4 :D

Cred că-i prima dată când scriu 2 postări într-o zi... Pentru 2 persoane la care țin...
Una cu motiv, una fără. Asta-i cea fără. Nu mă plictisesc niciodată să tot repet chestiile scrise sub ăia cu budigăii în cap... Chiar dacă știu că nu prea contează...
Una caldă, una rece. Foarte rece... Asta e cea caldă. Foarte caldă... La fel de cald e și hug-ul care o însoțește! The HUG.
Una scrisă aproape cu lacrimi în ochi, cealaltă cu un zâmbet. Un zâmbet adevărat. Senin ca un curcubeu. Ca unul din curcubeele pe care mi le-ai creeat atunci când aveam nevoie. Și pe care eu nu le-am uitat.

For you, my friend. My damn, fucking best friend!
>:D<

P.S. Io-s ăla cu gogoșarii... Ok?

Let's...joke :)

We're friends? Really? It's a joke, right? I'm a little, stupid, fucking joke... Right? Your joke...
If you want me back...I'm down...in hell. I'll be there today. And tomorow. And the day after...
And I'm not waiting for you.
I just hope you're happy. Even I know you're not...
'Cause you're a joke too. Your joke...
See ya! Or not...
Have a nice day! My FRIEND...

And try this. You'll see how I feel...
You're gonna love it...
Hollow like my soul...



You didn't love it! Right? Sorry. My joke...

Despre viteză, procesoare și neuroni...

Viteză. E cuvântul care definește lumea de azi, tehnologia modernă, totul. E cuvântul care mă definește pe mine, ca un berbec adevărat ce-mi sunt...Mașini, calculatoare, gadgeturi, care mai de care mai rapide...Pe zi ce trece mai deștepte, mai complexe, mai șmechere...Dă-mi orice, dacă "miroase" a viteză, o să strălucesc de încântare! Mă adaptez repede, învăț repede, în scurt timp chestia respectivă o să facă parte din mine ca și când ar fi fost acolo dintotdeauna...Și o să vreau ceva mai bun, mai puternic, mai RAPID! Da, am tot felul de obiecte vechi, îmi plac și le țin în măsura în care înseamnă ceva pentru mine, dar în ceea ce privește tehnologia, prefer să am "ultimul răcnet" în materie...Din păcate, toate evoluează mult mai repede decât îmi permit eu să "mă înnoiesc"...

Tehnologie, viteză, progres versus om. Sau, la scară mai mică: Procesor versus neuroni.

• Laptopul propriu și personal - procesor oarecare (nu facem reclamă gratuită...) 2GHz, memorie RAM 1GB, hard de 160GB, sistem de operare: Windows Vista. Slăbuț, știu, da'-i al meu și țin la el...
• Eu - neuroni căpoși, nervoși, cu personalități diferite, lucrează-n ture, rareori sunt toți lucizi în același timp; viteză de acțiune: variabilă, în funcție de situație; memorie: suficientă, în continuă transformare și ușor declin biologic; hard: una bucată creier creț, de culoare gri, cică...; sistem de operare: tip Berbec.

Trei situații(am doar 600 de cuvinte la dispoziție...).

Vreau să-ți spun "te iubesc"...
Laptopul - în câteva minute am tastat, scurt, sec, poate cu un font mai șmecher...da' tot rece arată. Trimit mail-ul. Câteva secunde. Îmi răspunzi în timp real. Dacă am noroc, primesc imediat același răspuns. Sau nu...E rapid!
Eu - Aleg cu grijă un fragment de hârtie, și stiloul...Parcă ar arăta mai bine cu niște flori desenate în colț. Ah, nu-s destul de frumoase! Mototolesc hârtia, nimeresc coșul cu ea și mă apuc din nou. Iar și iar, până arată perfect...O pun în plic, strecor și-o ciocolată, lipesc timbrul și-o încredințez cutiei poștale. N-am răbdare. Mă gândesc doar la asta. Câteva zile la rând, cât durează până primesc răspunsul. Dacă-l primesc...

Am o poză. O știu pe de rost. Azi vreau s-o transform puțin. Azi sunt mai copil ca de obicei și vreau să-i adaug niște inimioare...
Pe principiul "Sesam, deschide-te", mă pun în fața lui și-i zic plină de speranță: "laptopule, deschide-te și pune inimioare pe poză!" Aha...Vezi să nu. E inteligent băiatu', mai ceva ca mine, clar, da'...dacă n-aș avea eu neuroni, degeaba...Că tre' să-l deschid, frumos, să instalez pe el un program de prelucrat poze, să descarc inimioarele de pe nush ce site, să le aranjez, să le pigulesc până îmi place cum arată poza și să-i dau un save, ca să fie totul complet...O poză cu tine...

Viteză? Cine-i mai rapid?
Laptopul - Uneori merge vruum-vruuumm, abia mă dezmeticesc și el a și terminat ce i-am cerut. Alteori, se înțeapăăă și stă, și se gândește, și iar stăăă...Și atunci, gândurile mele sadice la adresa lui sunt foarte rapide! Mult mai rapide decât a fost el vreodată...Vorbesc pe messenger? Emoticoanele-s sarea și piperul. Mi le trimite rapid de tot acolo unde trebuie. Cui trebuie...Ție...>:D<
Eu - Da, messu'-i rapid, recunosc. Dar prefer să vorbesc cu tine face to face. Să te privesc în ochi, să te ating, să te sărut, să te simt...Încet. Încet de tot...Și în momentul ăla, pe bune că uit de viteză și de procesoare și aș vrea să mă moșcăi așa o viață. O viață cu tine...

Plusuri și minusuri de fiecare parte. Nici tehnologia dar nici omul nu-s perfecți. Mai rapid? Depinde de situație...Cert e că ambii evoluează, avansează în paralel. Și, clar, creierul uman va fi mereu cu un pas înaintea tehnologiei. De ce? Simplu...În spatele fiecărei chestii ultramegașmechere de azi se află, dap, omul care a inventat-o! Și oamenii care au făcut-o...Cel mai rapid procesor din lume, 8,4GHz, se află deja în cartea recordurilor. Dar, tot acolo ar trebui să se afle și cel care l-a inventat. Părerea mea!

Postare pentru SuperBlog, etapa a 12-a.

De ascultat... (26)

You're a supergirl...:)


Reamonn - Supergirl

Enjoy!

Unde-s doi, puterea crește...

Trebuie să recunosc că, pentru prima dată de când a început concursul SuperBlog, m-au trecut toate apele când am citit enunțul prezentei probe...Pentru că, fiindcă, deoarece...

Fac parte din generația care,în copilărie, juca pe afară ascunselea, șotron, rațele și vânătorii...Am descoperit târziu ce-i ăla calculator,ce faci cu el și cu ce se mănâncă. Dar din momentul ăla m-am îndrăgostit de el, definitiv și irevocabil...Mult timp am învățat, am căutat și am jucat pe desktop-ul unei prietene. Acum câțiva ani, mi-am luat și eu unul. Al meu. Un laptop. Pfoaaiii...ce încântată eram. Vreo 2 luni am dormit doar câteva ore pe zi, în rest, eram "călare" pe el, zi și noapte. L-am butonat, l-am cercetat și căutat prin cele mai ascunse cotloane,să știu cine e, să știu tot ce face, să-l cunosc bine. Pentru că era al meu. Trebuia să fim prieteni...

Și așa am ajuns să știu ce face una,ce zice cealaltă, să știu unde găsesc prin el ceea ce caut, sau unde să intru dacă are vreo problemă, dacă-l doare ceva și trebuie să-l aranjez...Și-am ajuns să ne cunoaștem bine. Am devenit buni prieteni. Eu am grijă de el, el are grijă de ceea ce i-am încredințat spre păstrare. I-am schimbat setările ca să fie ca mine. După chipul și asemănarea mea. Să se simtă că-i al meu. Laptopul meu, încet,încet a devenit EU.

Evident, sunt multe lucruri pe care nu le știu. Încă. Le voi descoperi cu timpul pe toate.Câte un secret odată, până n-o să mai fie nimic nou de aflat. Daaar...Și aici avem un maaare DAR...Nu știu din ce-i făcut micuțul meu. Adică,tot ce știu despre interiorul lui e că are un hard, pe care pun eu toate prostiile proprii și personale, ceva numit procesor, memorie (care constat deseori că-i insuficientă...),un ventilator care-l răcorește să nu facă "febră" și fire...Mda,știu, tragic...Da' asta e...Până acum nu mi-a trebuit să știu "ce conține"...

Noroc de link-ul găsit pe pagina cu enunțul probei! Intrat, citit, înțeles și acum: explicat publicului larg...Deeeci, o să mă întorc "la școală", unde trebuia să spun, cu cuvințelele mele,ce am înțeles din lecție...Și unde,da, recunosc, o cam luam în freză la materiile "reale"...Ceea ce probabil o să pățesc și aici...Asta e, dacă oi zice tâmpenii majore, o să-mi accept resemnată nota intrată la apă, care o să se alăture celorlalte din categoria: coșmarul științelor exacte...

AMD APU face ca un computer să fie mai mic, mai rapid, mai deștept, mai precis. Și astea cu un consum mai scăzut de energie. Mai mic-pentru că CPU și GPU sunt combinate într-o singură piesă. Mai deștept-pentru că poți face simultan și mai rapid o mulțime de chestii: să intri pe site-uri, să asculți muzică, să folosești messenger-ul și multe altele. Mai precis-deoarece realizează corecții de culoare, claritate și stabilizează imaginea; astfel, cu AMD APU poți converti un format standard de video într-unul aproape de calitate HD.

Noua șmecherie lansată de AMD este AMD Radeon™ Dual Graphics. Dacă upgradezi un comp cu AMD APU din seria A într-unul cu AMD Radeon™ Dual Graphics performanțele lui vizuale cresc cu 123%. Dacă ești pasionat de jocuri,asta înseamnă că n-o să te mai dezlipești de comp nici cu ordinul procuraturii!

Noua tehnologie AMD Radeon™ Dual Graphics face ca procesoarele AMD APU și plăcile video AMD Radeon™ să lucreze împreună, mânuță în mânuță, întru fericirea împătimiților de calculatoare. Și,pe principiul "unde-s doi puterea crește", platforma oferă capacități nemaivăzute și nemaiauzite de high definition și DirectX® 11 & DirectX® 10.

Tehnologia AMD Radeon™ Dual Graphics este creată pentru sistemul de operare Microsoft Windows 7(Professional,Ultimate,Home Premium,Home Basic OS) și este suportată de procesoarele AMD APU din seria A împreună cu plăcile grafice din seria AMD Radeon™ HD 6000 astfel:

    -Pentru notebook-uri: procesoarele AMD APU A4, A6, A8 și plăcile video AMD Radeon™ HD 6620G, AMD Radeon™ HD 6520G, AMD Radeon™ HD 6480G.
 
   -Pentru desktop-uri: procesoarele AMD APU A4, A6, A8 și plăcile grafice AMD Radeon™ HD 6550D, AMD Radeon™ HD 6530D, AMD Radeon™ HD 6410D



Postare pentru SuperBlog, etapa a 11-a.

Spaceballs și ASUS Transformer

Planeta Druidia. Mare nuntă mare. Regele Roland își mărită moștenitoarea, frumoasa prințesă Vespa, cu adormitul și jalnicul prinț Valium, ultimul prinț din galaxie. Din nefericire pentru planetă (dar din fericire pentru ea, ținând cont de cum arată viitorul soț...), prințesa e răpită de cei de pe planeta vecină, Spaceball. Care,da, evident vor o recompensă ca s-o returneze vie și nevătămată. Și nu orice, vor tot aerul de pe Druidia! Drept urmare, regele Roland îl angajează pe Lone Starr, cel mai mare escroc din galaxie, să-i salveze comoara neprețuită, pe prințesa Vespa (pe fiică-sa, cu alte cuvinte...) și s-o aducă înapoi la nuntă.

Toate bune și frumoase, o găsește, o salvează, da' când să se întoarcă pe planetă, i se defectează rabla cu care zbura și aterizează de urgență pe nush ce planetă. Bineînțeles, urmărit de cei de pe Spaceball, care aveau musai nevoie de prințesă, pentru că aveau musai nevoie de aerul-recompensă-al Planetei Druidia...Și-aici începe acțiunea noastră!

Tam-tadaam-taaam-tam-tadaaam.......tam-tam-tadaaam....(asta-i muzica de fundal, ce să vă fac, tre' să v-o imaginați...)

-Lone Starr, unde mergem, spre ce ne îndreptăm? Nu văd decât nisip în jur...
-Ce te face să crezi că eu știu?...Ce-ar fi să nu mai pui întrebări din astea, feminine, și să mă lași să mă concentrez! Poate găsesc drumul...
-Drumul? Care? E numai nisip în jur...
-Taci, femeie, îmi distragi atenția!
-"Taci, femeie" să-i spui lu' bunică-ta, derbedeule! Cu mine să vorbești frumos! Asta ca să nu-ți mai amintesc că sunt și prințesă...Nu știu ce-a fost în capu' lu' tata când te-a angajat! Dac-ar fi să mă bazez pe tine, am rămâne aici, în deșert, până am arăta ca niște pui rotisați! Văd că trebuie să iau în mână frâiele problemei și să ne salvez!
-Ha! S-o vedem și pe asta...Ce tot cauți în geantă? Nu-i cazul să ne oprim ca să-ți refaci tu machiajul...
-Machiaj gratuit, uniocular o să primești tu imediat, dacă nu taci odată...Uite ce căutam...

Și scoate prințesa Vespa o frumusețe de tabletă ASUS Transformer din geantă.
-Ecran de 10.1", procesor NVIDIA TEGRA de un 1 Ghz, memorie RAM de 1GB, sistem de operare Android Honeycomb3.01. Ha! Asta o să ne scoată de aici!
-De unde o ai? Am căutat în toată galaxia și n-am găsit...
-Dar de nuntă de la prințu' Valium. De ce crezi c-am acceptat să mă mărit cu el? Doar nu crezi că pentru felul grațios în care cască toată ziua...
-Și acum?
-Are GPS...O potrivim în stația de andocare, punem net-ul mobil intergalactic într-unul din porturile USB și căutăm un loc în care putem să-ți reparăm rabla, ca să putem pleca de aici înainte să apară spaceballs! Uite, am găsit, e aproape. Mergem la Yogurt, înțeleptul! Îi trimit acum un mesaj să ne aștepte.
-Yogurt...Desigur...Da' ce faci acolo cu tableta?
-Cum ce fac? Nu vezi? Niște poze și un filmuleț HD, să i le trimit lu' tati, să știe că sunt bine!

-Spaceballs, ne-au găsit!
-Uite, înțeleptul! S-a teleportat aici...
-Sunteți înconjurați, spuse Lordul Dark Helmet, dacă prințesa vine cu noi vă cruț viețile voastre mizerabile!
-Sunt Lone Starr, nu te atingi de prințesă decât dacă mă omori pe mine mai întâi, iar asta o să fie cam dificil, pentru că tocmai mi-a dat Yogurt inelul sforței. Acum sunt invincibil!

Lordul Dark Helmet când a văzut
 tableta Asus Transformer

-Haha, și eu am inel! Nu știai că Dark Helmet are unul? Dar stai așa. Ce-i aia din mâna prințesei? E cumva tableta ASUS Transformer, întrebă Lordul Cușmă-ntunecată.
-Exact! E ultima noutate în materie, din galaxie.
-Știi ce? Nu mai vreau aerul de pe Druidia, pot să găsesc altă planetă pe care s-o dezaerisesc. Deci poți păstra prințesa dacă-mi dai tableta Asus în schimb!
-Tableta mea!!! Lone Starr, fă ceva!
-Stai liniștită, Yogurt tocmai mi-a dezvăluit că sunt prinț! Așa că mă pot căsători eu cu tine! O să-ți dau eu una cadou!
-Lone Starr...
(kiss...)

Și au trăit fericiți, până la adânci bătrâneți. Cu noua tabletă ASUS Transformer. The end.

Postare pentru SuperBlog, etapa a 10-a.

De ascultat... (25)

Demult, ca s-o ascult trebuia să pun o casetă Agfa în casetofon. Acum, e de ajuns să mă gândesc la tine...


Chris Isaak - Wicked Game

Enjoy!

Aventuri cu gust de toamnă

Mașină-avem. Toamnă caldă și însorită-avem. Weekend-este. Prieteni, 4 la număr, dornici de plimbări și distracție-avem. Ne mai trebuie doar un plan de bătaie și suntem gata de aventuri în culori pastelate de toamnă, cu zgomot de frunze uscate, cu îmbrățișări de raze firave ale unui soare cu dinții din ce în ce mai mari și, pe alocuri, cu miros de ploaie...

Să plănuim, deci...Unde putem merge, ca să facem cât mai multe lucruri în doar 2 zile? Ăăă...Munții Măcinului! "E" aproape, traversăm Dunărea și dăm nas în nas cu ei, "e" munți, deci au și trasee de umblat, plimbat, omorât picioare și tocit pingele...Da' stai așa! Ar trebui să fie fun, nu să ne alegem cu tălpi înroșite și dureri de genunchi de la prea mult marș forțat...Biciclete!!! Și nu oricum, din ălea șmechere, de te poți baza pe ele, fie că ești în oraș, fie că pedalezi printre bolovani, broaște țestoase sau mărăcini, în cei mai vechi munți din țară. Dacă vă întrebați (că de, românu-i curios din fire...) unde-o să băgăm 4 biciclete într-o singură mașină, vă explic imediat, ca să nu mai stresați bietul neuron cu probleme de logică...Se ia un laptop, se intră pe Aventuria.ro, cel mai complex centru de închiriere și vânzări de echipament sportiv si soluții de transport și se închiriază frumușel un suport de biciclete! Simplu nu?

Acuuum...altă problemă...Cum faci să încapă bagajele a 4 femei într-o singură mașină? Aha, asta pare fără soluție, nu? Neee, orice se rezolvă cu puțină imaginație și cu o conexiune la internet! De pe același site luăm, tanaaam...o cutie portbagaj maaareee, de 480 de litri, așa o să putem să cărăm după noi o mulțime de chestii, clar, 75% din ele absolut inutile, da' na, dacă asta o să ne facă fericite, ce mai contează...

Principalele probleme fiind rezolvate simplu și rapid, rămâne de stabilit ruta, de unde, pe unde, până unde... Asta-i ceva mai complicat, o să facem ședință de grup, cu propuneri, argumente pro și contra și, la urmă, vot...Daaar, în mare, va fi așa. Eu una am un pitic. Adică am mai mulți, da' ăsta văd că-i constant acolo, în zona cenușie...Mai exact, îmi plac monedele antice, să le țin în mânuță, să le ating, să le sucesc pe toate părțile, să le cataloghez și...să le am...Și-mi plac locurile care au legătură cu bucata aia de istorie pe care am atins-o...Deci, vreau, vreau, vreau să văd cetatea Dinogeția care a fost construită în timpul împăratului Dioclețian și cetatea Arrubium. Asta am votat-o de una singură, prin puterea ce mi-a fost conferită de funcția supremă pe care o am în grup, aceea de organizatoare de drumeție!

Și, dacă tot mișunăm pe lângă Dunăre și pe lângă tot felu' de bălți și lacuri, de ce să nu închiriem și-un caiac roșu (neaparat roșu!...), să ne modelăm puțin bicepșii în timp ce agităm grațios vâslele (sau cum s-or numi la caiac chestiile alea care-l fac să înainteze...). Singurele probleme ar fi că o să ne plimbăm pe rând șiiii, că una dintre noi nu știe să înoate decât în saramură... Da' și asta se rezolvă ușor, cu un colac bine înșurubat în jurul regescului său trup!

În rest, dacă om mai avea timp, ne mai foim prin Parcul Național Munții Măcinului. Poate om mai găsi ceva plante, animale, păsări și fluturi din specii protejate, care nu s-au speriat încă de venirea toamnei. Pentru că, pe un teritoriu foarte mic (mai puțin de 1% din suprafața României) se găsesc peste 50% din speciile de floră și faună din țară.

Acestea fiind spuse, mă retrag strategic de pe blog și mă duc să mă pregătesc pentru marele consiliu care urmează să definitiveze această aventură multilateral plănuită!

Postare pentru Superblog, etapa a 9-a.

Dacă-i plimbare, e Toyota Yaris!

După mai multe zile de frig, ploaie și vânt, azi, în sfârșit, s-a mai încălzit. Arată mai degrabă a primăvară decât a toamnă... Și, cum nu știu cât o să dureze minunea, ar fi bine să profit de ultimele raze ale unui soare obosit de atâta vară și să ies pe afară. Dar să ce? Mmmm...O plimbare cu mașina prin oraș. Nu sună cine știe ce, daaar...dacă spun că mașina se numește Toyota Yaris și e din ultima generație? Eh? Deja ochii încep să sclipească, așa, ca ai lupului când a văzut-o pe Scufița roșie, nu?... Cu geamurile lăsate, muzică bună, cafea într-o mânuță și trabucu'-n alta...asta eu, că șoferu' tre' să șadă cu "ambele" două mânuțe pe covrig să nu-și ia amendă, puncte, alea-alea... Și dacă tot veni vorba de șofer, plimbare-plimbare, asta am stabilit-o, da' cine conduce mașina? Că io n-am carnet și nici nu cred c-o să, vreodată... Din cauză și pe motiv de rău crunt de mișcare...Deci...să răsfoim mental lista de prieteni...

Doi nu sunt din oraș, doi n-au carnet, una era răcită, mai rămânea...aoleu...cineva care a condus doar o dată, ocazie cu care a apăsat frâna, care de fapt era accelerația (sau ambreiaju'?...uite că, nu mai știu exact cum a fost povestea...) a făcut trosc și de atunci nu vrea să se mai urce decât în mașini cu 2 pedale... Dar, când a auzit că poate "încerca" o Toyota roooșie cu de toate-n ea, n-a mai contat numărul de pedale și a zis un da scurt și hotărât!

Pornirea a fost funny: nexam cheie, doar buton de start/stop...Prima oprire, locul meu secret de unde iau cea mai bună cafea din oraș și cel mai rece suc...toate așezate strategic și "regulamentar"(cum zice prietena mea), în locașurile special create de "părinții" lui Yaris...Și,da, niște hamburgeri așezați să stea cuminți,la rece, în torpedoul cu aer condiționat. Orașu'-l cunoaștem, n-avem nevoie de hartă, da' clar, n-am rezistat să nu folosim sistemul Toyota Touch & Go, și să vedem cât de exacte sunt hărțile de la Google sau ce sugestii de obiective turistice știe să facă mașinuța...

Apoi am încercat Cd-player-ul dar, până la urmă mi-am conectat Mp3-ul propriu și personal ca acolo aveam "de toate"... Telefonul meu stătea cuminte-n buzunar, dar pe-al ei l-am conectat prin bluetooth la minunea aia de le face pe toate-n mașină, ca, la un eventual apel, să poată vorbi în liniște și cu ambele mânuțe pe colac, pentru a evita o eventuală îmbrățișare cu primul coș de gunoi, tufă sau maidanez.

Parcări? Am făcut vreo 7, nu că am fi avut nevoie...doar ca să ne amuzăm cu camera retrovizoare care transmite tot ce mișcă-n spatele mașinii, iar imaginea-i superclară! Și stăteam așa, în scaunele moi și comode, minute în șir, să purtăm discuții "filozofice", respectiv miștouri la puterea a doua...După care, plecam mai departe, încă vreo 2 km...Singura chestie enervantă a fost că, atunci când depășeam și noi puțin limita de viteză, gata, șmecheria ne depista cu senzoru' și făcea ne capu' mare...

La un moment dat, aplicația "meteo" ne-a avertizat: o scurtă aversă, ca să nu uităm că e totuși toamnă. N-o fost bai, că s-a trezit senzorul de ploaie să regleze viteza ștergătoarelor de parbriz! Am închis repejor geamurile prin care zburda caldă briza Dunării și ne-am bucurat de interiorul mașinii care e îmbrăcat într-un material delicat la atingere, piele și are ornamente cromate. Cum se întunecase ceva din cauza norilor, senzorul de aprindere automată a farurilor a zis: "să fie lumină!" și s-au aprins fără să ne ceară voie...

Cam asta a fost după amiaza noastră prin oraș. Din fericire, n-a fost nevoie de cele 9 airbaguri plasate prin toată mașina și nici de sistemele de control ale stabilității sau tracțiunii...A fost doar o plimbare leneșă, amuzantă și relaxantă! Șiii, cel mai important, stomacul meu supărat pe mașini a fost fericit, liniștit și s-a bucurat de un tratament "regal" din partea noii Toyota Yaris!...



Postare pentru Superblog, etapa a 8-a.

P.S. I hope I made you smile...:)
>:D<

Din viitor, cu drag...

Am nevoie de un cadou special. Urgent! Azi! Acum! Și nu orice, vreau cel mai cadou dintre cadouri! Trebuie să fie absolut genial, pentru că e pentru cea mai bună prietenă. De data asta nu mai e de ajuns ceva pictat manual, bijuterii handmade, ciocolăți sau bomboane, îmi trebuie, ca să spun așa, cireașa de pe tort! Doar că, n-am nici cea mai vagă idee ce și unde să caut... Am fost prin magazine, am răscolit rafturi, am suportat vânzătoare prea băgăcioase dar nimic... Și toți voiau să știe cu ce ocazie fac cadoul. Păi, cu nici una, uite așa mi-a venit mie...Sau...cu ocazia că...există...Se pune? Sau doar pentru că vreau s-o văd cum zâmbește...

Am căutat, căutat, căutat, degeaba, nimic nu mi-a atras atenția. Și deodată mi s-a aprins beculețu' roșu de lângă neuron: să caut pe net! Măcar așa nu mai am de-a face cu vânzătoare curioase care mă urmăresc peste tot...Și am ajuns la magazinul on-line de Cadouri Borealy. Tot click-uind pe acolo în stânga și-n dreapta, am dat nas în nas cu o sticlă șmecheră de whisky, de 18 anișori...Hmmm, bunicică, o iau, dar tot nu-i un cadou îndeajuns de șmecher. Mai trebuie ceva. Și mi-am zis să dau click și pe o bulină albastră din colțul site-ului, pe care scria 2031. Brusc s-a stins lumina și a amuțit totul în jur. După câteva secunde, când a revenit, am observat data de pe laptop...Călătorisem în timp, eram în anul 2031! Pe ecran era tot site-ul magazinului Borealy, dar...altfel.

Erau mult mai multe categorii de produse din care puteai alege. M-am uitat repede la bijuterii. Erau așa de multeee...Și majoritatea de argint, cu sau fără pietre, ceea ce era un lucru foarte bun, argintul e mai elegant și are vibrații pozitive. Ce mi s-a părut funny era că, puteai trimite prin mail poza și datele persoanei căreia voiai să-i faci cadou o bijuterie și, în foarte scurt timp, primeai sugestii cu ce ar trebui să poarte persoana respectivă: model, piatră sau metal.

Și mai era ceva nou pe site: hehe, ca la teleconferință...o doamnă drăguță, răbdătoare, care îți zâmbea cald și pe care puteai s-o întrebi orice despre produse. Îți oferea detalii live, îți dădea sugestii, dar numai dacă îi cereai asta, și avea și o nuștiuce care genera holograma produsului pe care voiai să-l cumperi, în dimensiune naturală, și în culoarea pe care o doreai. Asta e foarte util, mai ales când vine vorba de mărimi, culori sau materiale...Dacă vezi obiectul 3D, e mult mai ușor să te hotărăști.

Și modalitatea de plată era șmecheră tare în viitor. Puteai să plătești și așa: laptopurile au o zonă, în care dacă pui mâna, ți-o scanează, aprobi suma pe care o ai de plată și gata, se rezolvă imediat, e retrasă din cont fără coduri, pin-uri, cifre...Și fără posibilitatea de fraude, că doar nimeni nu mai are aceeași palma ca a ta, iar scanner-ul recunoaște pielea, nu poți "purta" altă amprentă!

Altceva nou? Puteai cumpăra și unele produse unicat, personalizate, sau cadouri absolut speciale. Exact așa cum căutam eu când am intrat pe site. Mi-am zis să arunc o privire pe acolo...Și-am găsit, în sfârșit, cadoul genial pe care-l căutam: o supertare geacă de piele, realizată printr-o tehnologie "viitoare", moale, subțirică și delicată, dar care ține foarte cald. E perfectă pentru prietena mea, căreia îi e mereu frig...Așa o să aibă o haină unică, șmecheră, cu un design din anul 2031, pe sub care o să poată purta doar tricoul, chiar și la temperaturi de -20 de grade! Bonus, am primit o pereche de mănuși din același material, fără degete, dar cu un câmp de căldură generat în părțile unde materialul lipsește, ca să nu-i cadă degețelele de la ger...

M-am declarat mulțumită! Am luat cadourile și m-am întors în 2011. Unde mă aștepta cuminte și sticla de whisky...Acum trebuie doar să le ambalez frumos, handmade, desigur, și să merg să culeg un zâmbet...






Postare pentru SuperBlog, etapa a 7-a.

A dream game...

Republic of Gamers. Recunosc, loud and clear, că nu auzisem până azi de ROG...Asta e, nu m-am jucat prea mult, în viața mea, pe calculator...Când eram mică, ne jucam de-a "de toate" pe afară. Când am crescut și am învățat cu ce se mănâncă un calculator, deja nu mai aveam răbdare pentru jocuri...Da, am stat câteva zile să ochesc bile când am descoperit Zuma, vreo câteva am împușcat găini și asteroizi în Chicken Invaders și câteva zile m-am învârtit prin Aztec Bricks...În rest, joc  Mahjong sau Solitaire, care nu-mi solicită prea mult râșnița...

Dar cum "Republic of Gamers" sună megașmecher și cum mi-s berbec curios, m-am pus să caut...Hmmm...Din toate detaliile tehnice pe care le-am găsit eu pe Sf. Net, am dedus că povestea-i cam așa: produsele Asus ROG (plăci de bază, grafice, notebook-uri, căști și un monitor 3D cu diagonala de 27 inci) sunt echipamente de înaltă performanță, concepute special pentru pasionații de jocuri. Și încă ceva...Design-ul notebook-ului pentru gaming e inspirat de avioanele de luptă invizibile. Wow...deci, când te joci, ai impresia că ești pilot în forțele aeriene și că ești în misiune! Dacă mai ai și căștile Vulcan ANC înșurubate peste urechi, deja faza cu pilotul devine aproape realitate...Pentru că ele filtrează sunetele exterioare, atenuează zgomotul din jur și-ți bombardează timpanele cu un sunet de cristal, fie că-i muzică, film sau joc.

Dar să revenim la jocuri...Tre' să recunosc, sus și tare, că singurul cu care îmi mai pierd timpul e ferma de pe Facebook...Mda, am ditamai propietate virtuală, populată de muuuulte animale și cam juma' dintre "prieteni" mi-s vecini. Dar intru din ce în ce mai rar pentru că, în ultimul timp, laptopul meu consideră că nu mi-e prea utilă această experiență și îmi încarcă ferma greeeeu tare, halind în acest proces toată memoria anemică de care dispune...

Se apropie haloween-ul și peste tot am numai bostani, mâțe negre, lilieci, tufe și copaci ciudați care se uită la tine. Dar ce naiba? Castelul ăla parcă nu avea ochi ieri! Și ce se aude? Liliecii zburau liniștiți, acum le aud clar țipetele ascuțite! Și imaginea...e 3D? Niciodată n-a fost așa clară, culorile atât de reale...Reale? Eu chiar sunt în ferma mea! Și e atât de mare, nici nu-i văd marginile. Bine că sunt lângă grajduri...Calul ăsta în armură e tare simpatic, oare mă lasă să-l călăresc? Da, e chiar blând, se vede că am avut grijă de ei, mă iubesc...La galop, căluțule, arată-mi totul pe aici! Recunosc, pe rând, locurile prin care trecem. Dar...Roșu? N-am așa ceva în fermă, sunt foarte sigură de asta! Ținutul roșilor? Dar asta e...Metin? Eu nu joc Metin! Prietena mea e fanul numărul unu' și mă ciondănesc mereu cu ea că nu vreau să descarc jocul pe laptopu' meu...Atunci, cum e posibil? Dar bine că am cal cu armură, văd numai războinici în jur...Ce se aude?  O luptă...unii omoară păianjeni uriași...Loviturile de sabie se aud perfect până la mine. Dar ce de magazine pe aici...Poate ar trebui să intru să cumpăr câte ceva, ca dovadă, n-o să mă creadă nimeni când o să povestesc unde am fost! Ah, sunt atacată, îmi trebuie o sabie! M-a lovit! Mâna stângă începe să-mi amorțească și o simt din ce în ce mai rece...Nu cred că o să mai ajung să povestesc cuiva prin ce am trecut, pe lângă ăsta care mă lovește cu sabia, vine spre mine o panteră neagră. Îi simt răsuflarea pe față, ochii îi sclipesc în întuneric, are nasul rece și...ud? Pisi? Aha...Phiu...iar am adormit cu laptopu'-n brațe și cu mâna stângă pe mouse...Acum, pe el tronează mâța mea care, desigur, roade iar cablul de net...al treilea pe săptămâna asta...Să mă grăbesc să postez, că cine știe cât a ciugulit din el de data asta...

Deci așa funcționează produsele Asus ROG? După așa experiență, cred c-o să mă apuc de jocuri...Pentru că, fie vorba între noi, sunt sigură, ăsta n-a fost doar un vis...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 6-a.

Din și către viitor

-E gata. Mai am câteva reglaje de făcut și putem s-o încercăm. Sper să funcționeze!
-Cum adică speri să funcționeze?!? Nu ești sigur c-o să ajungem în viitor?
-Aproape sigur...Știi că noi de la Octal.ro suntem cei mai buni, dar totuși vorbim de o mașină cu care poți călători în timp...
-Da, așa e. Dar ne-am pregătit mult pentru călătoria asta, cu siguranță va fi un succes, trebuie!
-Gata cu vorbăria, să ne îmbarcăm. Trebuie să ajungem în viitor, să vedem cum arată și ce pot face calculatoarele de mâine. Tastează anul și să pornim.

Apăs cu emoție butonul roșu. Totul în jur începe să devină cețos. E o senzație ciudată...Îmi simt fiecare celulă din corp, aproape aud cum îmi curge sângele prin vene, percep totul de sute de ori mai puternic. Și sunt ușoară, parcă zbor. Pentru o secundă simt că mă dezintegrez...Am ajuns. Timpul se comprimă brusc și corpul parcă "se adună". Sunt iar eu. Îmi ating mâinile, fața...da, sunt la locul lor...Înainte să coborâm, deschidem camera video, să vedem unde suntem. La naiba?...Ăla e...Frate, ce caută un brontozaur în viitor?!? L-or fi clonat...Pe dracu'! Dacă moda pe aici nu-i să porți o blană aruncată pe tine și părul vâlvoi, înseamnă că...Suntem în epoca de piatră!!!

-Cum ai tastat anul ăla? Ce-ai făcut? Trebuia să mergem în viitor, nu să ne întâlnim cu Flintstonii...
-Nu știu... în câteva minute remediez și plecăm de aici.
-Ne-au observat...Vin spre noi, nu mai e timp!!! Introdu iar anul și să plecăm!

Mă învăluie aceeași senzație ciudată, de data asta durează ceva mai mult. Ne oprim, pornim camera și privim afară. Soare, oameni care se uitau prietenoși la noi și...un covor roșu exact în fața "mașinii" noastre. Coborâm. Ca să n-o mai lungesc, ne așteptau! Știau că vom veni și ne-au pregătit o primire pe cinste. Suntem în sediul Oktal.ro din anul 2035. Am primit permisiunea să merg peste tot, să mă uit pe unde vreau. Trebuie să strâng informații despre calculatorul viitorului. Îmi scot stația temporală ca să pot transmite ceea ce văd pe acolo.

În mijlocul clădirii e o...chestie...multe butoane și un ecran uriaș. E unitatea centrală care stochează toate informațiile magazinului on-line. Mă îndrept rapid spre sectorul cu calculatoare. Sunt atâtea modele și forme...Toate sunt incredibile, cu configurații care mai de care mai spectaculoase. Au reușit să le facă atât de fiabile, încât oferă garanție pe termen nelimitat...Sunt mult mai mici decât cele din timpul nostru dar mult mai puternice. Ecranele depășesc cu mult performanțele celor HD pe care le știu eu. Nu ai nevoie de ochelari 3D, care-ți obosesc ochii, apeși doar un buton și imaginea se transformă. Tehnologia se bazează pe iluzii optice complexe, personajele de pe ecran "coboară" lângă tine iar sunetul e surround. Și trăiești totul la intensitate maximă.

Hard-urile sunt gigantice, pentru ce știu eu că e posibil. Pot stoca foarte multe informații, fără riscul de a se deteriora sau de a se pierde ceva de pe ele. Memoria e mare. Se bazează pe o tehnică nouă, pe cristale. Se reglează singură, în funcție de ceea ce rulează pe calculator, astfel încât acesta să nu se înțepe sau să se blocheze. Procesoarele sunt puternice, fac mai mult decât am visat eu vreodată că ar putea...Și nici un calculator nu are probleme cu sistemele de ventilație, oricât de incredibil ar părea la asemenea configurație. Doar mouse-ul arată la fel...Dar fără fir...Da, în viitor totul e wireless...

Laptop-urile sunt geniale, se fac la comandă, cu forma, culoarea, materialul și configurația dorită de client. Poți să ți-l personalizezi până la cel mai mic detaliu! Iar acumulatorii sunt ecologici și țin atât de mult că uiți că trebuie să-i mai și încarci.

-Trebuie să ne întoarcem. Acum! Mașina începe să devină instabilă! E destul pentru prima călătorie în timp...
Mulțumin oaspeților , tastăm 2011 și... Din nou acasă...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 5-a.

Aventuri în estul sălbatic...

În weekend-ul trecut am fost la o expoziție la Odessa. De fapt, a fost un Festival etnic, cu multe standuri, cu mulți oameni, cu multe chestii frumoase. Dar s-o începem cu începutul...

Am plecat joi, cu un microbuz încărcat până-n tavan, cu toate, inclusiv noi, claie peste grămadă. De moldoveni am trecut repede și am ajuns în vamă la ucrainieni. Toate actele erau ok, fiecare stătea cumințel cu pașaportu' în mânuță, nimeni n-a coborât, eram cetățeni model. Ei, făceam mișto de ei, da', na, se mai întâmplă... Ne-au ținut o oră jumate... Și cică asta a fost bine, că șoferu' a stat odată 8 ore... Mda... Și-am plecat de acolo zicându-ne că în 3-4 ore suntem la destinație. Aha... Drumu' e numa' găuri! Una lângă alta și încă una între ele... Stomacu' meu, dacă ar fi avut cap, și-ar fi pus mâinile-n el... Am uitat să menționez că am rău de mișcare... Da' un rău, rău de tot!

Reni, Izmail, Odessa. Am scăpat de vamă și, deși făceam slalom printre găuri, mi-am scos aparatu' să încep să fac poooze... Ăăă... Stai așa... La ce? De-o parte și de alta nu era decât stuf! Muuult timp doar asta am văzut... Hmmm... Și brusc, juma' de autocar a vrut pană de tufiș. Și chiar de tufiș a fost, că pe acolo benzinăriile nu au bude... Pentru mine a fost pauză de tigări... Ca să n-o mai lungesc, pe la 7 seara am ajuns și noi la Odessa.

portul, hotel Odessa, sala unde a avut loc festivalul

Cum am ajuns la hotel, în 15 minute ne-au și dus la masă. Tocmai începuse operațiunea "îndoparea"... Salată de roșii/brânză/busuioc roșu, ciorbă de varză, șnițel cu cartoafe, prăjitură. Și în pahare: compot. Pe atunci încă nu știam dar în zilele care au urmat am aflat că: 1. toate zemurile conțin invariabil varză și sfeclă rasă; 2. pe acolo nu se bea la masă vin, bere, suc sau apă, doar compot... Cu burțile rotunde ne-am dus în port, în locul unde era târgul. Am stat vreo 2-3 ore și ne-am așezat standurile. Rupți de oboseală și chiori de somn am plecat fericiți spre hotel în ideea că, în 15 minute, facem un duș și nani. Hehe... De unde atât... Șoferu' nostru, un nene de peste 200 de kile, era paralel cu orientarea, cu indicatoarele, cu hărțile și chiar cu sfaturile celor din mașină care bănuiau drumul. Și uite așa ne-am plimbat noi prin toată Odessa noaptea târziu... A fost fain, nu pot să zic nimic, de fapt, bine că a greșit drumul, că dup'aia nu am prea avut timp de plimbări... Joi seara deci, nani ca cizma!

Vineri. Mă scoală tanti cu care eram în cameră, la 6 jumate. Crăcănez un ochi nedumerită, trebuia să coborâm la 8... Păi cică ei sunt cu o oră în urmă. Ookk... Mă târăsc jos din pătuțu' cald și moale, aterizez drept în baie, trântesc tricoul și blugii pe mine și la geam să afum aerul rece de dimineață. Coborâm. La 8 fix eram jos în hol. Evident că nu era nici dracu' acolo... Pentru că, la fel de evident, ora lor e la fel cu a noastră... Noroc că erau niște canapele mișto pe hol...

farul

La 8 încep să se strângă românașii noștri. Să mergem la masă... Bufet suedez. Farfurii miniaturale. Care au fost umplute nu pe lung, nu pe lat ci în sus... Salam, cașcaval, ouă prăjite și salate. Salată de sfeclă roșie! Yummy... Mi-am cărăbănit rapid în farfuriuță 2 linguri + 3 de mazăre. Și-mi bag eu fericită furculița-n ea... Îîîh... Mai bine-mi băgam picioarele! Oribilă! Era doar sfeclă fiartă cu ulei... Și nici unul nu pricepea altă limbă decât a lor, să cer niște oțet... Mazărea, în schimb, a fost delicioasă... Io-s fan mazăre, deci m-am dus, fără pic de jenă, și mi-am mai cărăbănit 2 linguri, că tot nu mai mânca nimeni din ea... La sfârșit, da, compot cafea și țigară. Și ne-am cărat la expoziție. Cu plimbarea de rigoare, că șoferu' uitase drumu'...

Vineri a trecut liniștit. Cu calcule, că a trebuit să echivalăm prețurile din lei în moneda lor; cu 2 mese luate acolo, la un restaurant, cu nelipsita supă de varză și compotul de rigoare; cu zeci de oameni care ne puneau întrebări în păsărească și nu se opreau nici măcar când le ziceam, în engleză și prin semne, că nu înțelegem ce dracu' zic ei acolo; cu ieșiri afară la câte o țigară; cu poze, multe poze făcute prin port.

în rest, orașul părea curat...

Seara am ieșit să vedem și noi o bucățică de Odessă. Da' am luat-o în direcția greșită și am văzut 2 mâțe grase, un morman impresionant de gunoi, străzi slab iluminate și un magazin din care mi-am luat mere, suc și ciocolată... Și ne-am întors, că eram doar 5 și ni s-a zis că nu-i indicat să ne plimbăm noaptea... La hotel n-am reușit să conving stick-ul de net să se conecteze și nici butonul de wireless să funcționeze... Atunci m-am gândit la tine, am ronțăit ciocolată, am fumat la geam (că erau detectoare de fum în cameră...) și m-am culcat , mică, tristă și obosită...

Cam boring, nu? Urmează chestii mai interesante, da' altă dată, în episodul următor... :)

De ascultat... (24)

I wish...


nightwish-wish you were here

Enjoy!:)

5 zile pe un colț de poveste

Luis Fernando. Nu, nu-i un personaj de telenovelă. E prietenul meu mexican. Ne-am cunoscut acum vreo 11 ani. Amândoi colecționăm monede și bancnote. Un anunț într-o revistă, o scrisoare și în scurt timp am devenit prieteni buni. Nu tu net sau e-mail...Scrisori pe hârtie, puse întotdeauna în plicuri cât mai frumoase, cu timbre deosebite. Scrisori care fac câteva zile pe drum până la destinație. Care foșnesc când tai cu grijă plicul și care mai păstrează parfumul celui care a scris-o...

În ultima pe care am primit-o, m-a anunțat că vrea să vină 5 zile în România. Vrea să cunoască locurile despre care i-am tot vorbit, oamenii, cultura...I-am spus atâtea povești, i-am trimis fotografii făcute prin zonele în care am fost, cu alte cuvinte, i-am făcut capul calendar cu cât de frumoasă e România...Sigur l-am făcut curios! Pare o sarcină ușoară să stabilesc un traseu, dar nu e deloc: avem atâtea locuri frumoase că o să-mi fie foarte greu să mă hotărăsc unde să-l duc...E arhitect. Deci, primul obiectiv: mânăstirile din nordul Moldovei, cât mai multe dintre ele, pentru că-s atât de diferite...Apoi...hmmm... Castelul Bran și Sighișoara. Și, na, ce-om mai găsi frumos pe drum între ele, că doar nu zburăm...L-aș fi dus în Deltă dar e deja toamnă, e rece și plouă mult...Data viitoare...

Mă gândesc să închiriem o mașină în Suceava, de la Autonom Rent a Car, cea mai mare firma de închirieri mașini din Romania, cu peste 800 de mașini și filiale în 21 de orașe. Asta-i fain, înseamnă că putem să returnăm mașina, la sfârșitul vacanței, în alt colț de țară...Și, cum drumurile noastre-s în unele zone ca șvaițeru', o să luăm noi, frumușel, un SUV, mai exact o Dacia Duster. Nush cât de bună e, nu mă pricep la mașini, da'-mi place maxim cum arată...(Am o prietenă care, la faza asta, mi-ar replica: "femeile!"...:D)

Mânăstirile din nordul Moldovei. Moldovița, Sucevița și Voroneț, ca să vadă picturile exterioare. Ar fi frumos să avem timp să ajungem până la Putna, i-am povestit odată cum a ales Ștefan cel Mare locul în care a construit mânăstirea. Dragomirna, pentru arhitectura ciudată și neaparat oprire la Marginea, că tot e-n drum...Să-i arăt ceramica neagră. Pentru că e unică în lume datorită tehnicii preistorice de ardere înăbușite a lutului și apoi lustruirea lui cu o piatră de râu. Doar la el , în Mexic, se mai fabrică ceva asemănător, deci cred c-o să-i placă...De acolo o luăm în jos, spre Neamț. O să ne oprim peste noapte la Mânăstirea Neamț, locul meu de suflet...O să fie șmecher de tot să mâncăm seara cu călugării, să dormim în chilii și, a doua zi dimineață, să ne bem cafeaua în cerdacul de acolo, pe care îl ador...

A doua zi, dacă tot avem mașină de teren, o să-l duc la schiturile din jur, prin pădure...E superb pe acolo...O să-i mai arăt Agapia, Văratecul, Bistrița (cea de lângă Piatra Neamț) și pornim spre Bran. Deja știe că nu-i nici o legătură între Vlad Țepeș și Dracula, am avut grijă să-l lămuresc de la început...Acolo: pensiune rustică, mâncare adevărată și eco...dacă o vrea cred că poa' să-și ia singurel ouăle de sub găină, să mulgă vaca, din astea...

Spre Sighișoara o s-o luăm prin Brașov. Am prieteni pe acolo, creatori populari ca mine, Luis o să fie încântat să vadă costume cusute cu migală, păpuși îmbrăcate în port popular și sculptură în lemn. Și, hmm...suntem români, nu? O să trântim și un grătărel...În Sighișoara sigur o să aprecieze orașul vechi și cetatea medievală. Și clar o să-l duc pe la prietenii mei care împletesc multe, multe chestii din papură.

Buun...În mare, planul e făcut. Mânăstiri, Bran, Sighișoara...Arhitectul  din el va fi fascinat, omul- încântat de localnici și de peisaje...Amănunte, vedem noi atunci...Și, nu, nu mă răzgândesc, vreau Dacia Duster!...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 4-a.

Adrenalina, bate-o vina...

Om cumpătat...Mda. Trebuie doar să te uiți la mine și asta-i tot ce vezi pe fața mea...Parcă aș avea o etichetă în frunte pe care scrie, cu litere de aur:cumpătare...E funny...Da' fiecare poate să-și facă ce imagine vrea despre mine, dacă-i una de "îngeraș blând și bun" cine-s eu să mă pun în calea fericirii lor și să-i contrazic? Hmmm...Proba asta vrea să-mi dea de furcă...Bineee, ținând cont că nu-s prea mulți cei care-mi citesc blogul (jumate din ei fiindu-mi prieteni, deci mă știu de ce-s în stare...),o să-mi permit să distrug acest mit și să prezint publicului adevărata mea față. Să fie confesiune, așadar...

Sunt berbec. Răbdarea n-a fost inventată pentru mine...Și nici cuvântul "da", explicațiile interminabile sau viteza întâi. Dacă te moșcăi lângă mine, cel mai probabil o să te dau la o parte și o să termin eu ceea ce faci, într-un timp de 5 ori mai scurt, doar ca să nu stau să aștept și să mă uit la tine cum te miști în reluare.  Dacă vrei să faci ceva și mă întrebi cum, îți explic rapid;dacă nu pricepi din prima, da, o să fac eu ce-ți trebuie doar ca să nu mai fiu nevoită să-ți explic iar și iar. Mă apucă bucătăreala? Cinci feluri în 2 ore! Că la urmă bucătăria arată ca după război, e altă poveste...Dacă merg cu mașina și mă duci cu 50 la ora, încep să fac 13-14, mă bâțâi în scaun, vorbesc mult ca să nu mor de plictiseală, din astea...

Concluzia? Plăcerea supremă? Viteza! În toate cele: de la tăiat morcovi, mâncat, îmbrăcat, lucrat, până la vâjâit prin supermarket după ce-mi trebuie, folosit laptop, gândit, vorbit, explicat...Singura excepție e fuga. Dacă mă împinge necuratu' să alerg, după 50 de metri îmi iese limba cât cravata și mi se vede inima cum duduie în gât...De aia prefer chestiile cu motor! Cu ele prind viteză da' nu obosesc. Șmecher...Visul meu secret e să fiu la volanul unei mașini puternice, pe o autostradă fără găuri, eventual nu prea plină și fără radare, fără pete de ulei și bețivi care traversează...Și să gonesc. Cât mă ține mașina! Sau tupeul...Să depășesc tot. Să nu mai fie nimeni în fața mea, să-i las pe toți în spate. Să zbor pe șosea! Să văd acul indicatorului de viteză cum urcă, și urcă...Și,da, îmi doresc ca mașina să aibă frânele noi, perfecte...

ASUS Automobili-Lamborghini VX7. M-a lăsat într-o postură nu tocmai elegantă, adică bouche bée...Cu un design inspirat de Lamborghini Gallardo LP560,(fantele de ventilație care imită stopurile mașinii, palmrest-ul "îmbrăcat" în piele, șasiu durabil din aluminiu) laptopul e disponibil în 3 culori clasice pentru mașinile Lamborghini: negru, portocaliu și fibră de carbon.





Cu așa design și ținând cont și de performanțele lui, nu mai știi ce ai în față:un laptop sau o mașină...E un bolid sport! Cu un "motor" Intel® Core™ i7-2630QM din cea de-a doua generație, cu o memorie DDR3 1333MHz de până la 16GB și două harduri hibride a câte 500GB. Este primul notebook din lume cu grafică discretă NVIDIA GeForce GTX 460M, susținută de 3GB de memorie video dedicată și are un ecran Full HD de 15.6”. Și mai are: tadaaam...porturi USB3.0 pentru viteze de transfer de până la 10 ori mai mari față de cele obișnuite! Frateee...ăsta-i raiu'! Viteză, viteză, VITEZĂĂĂĂĂ!!! Dacă l-aș avea, ar însemna: pagini încărcate rapid, ferestre deschise fără număr, programe gen photoshop care să ruleze fără să fiu nevoită să închid tot ce mișcă pe laptop...Și uite așa stau și mă uit la poza cu VX7, mă uit la laptopu' meu care merge ca o râșniță expirată, mă uit iar la poză și încă o dată la rabla mea...și mă bate un gând:ce-ar fi să-l fac avion, să-l "zbor" pe geam și să văd dacă știe să aterizeze! Hmmm...ce bine sună...Da' mai bine nu, că abia-s la etapa a treia și n-o să am pe ce scrie în continuare...

Postare pentru SuperBlog, etapa a 3-a.

Va veni vacanța, cu trenu' din Franța...

Muncă, muncă, muncă tot anu'. Nu tu mare, nu tu munte. Încă... Dar asta e pe cale să se schimbe. La sfârșitul lunii am în plan o chestie: marea evadare! De la muncă, dintre probleme, fugă de facturi, lăsat gânduri în spate, plecat din orașul aglomerat, ați priceput ce vreau să spun, nu?... Doar eu, câțiva prieteni, o valiză cu bunătăți, o geantă cu bere și un rucsac cu zâmbete... Dar nu orice fel de bagaje, unele faine tare, American Tourister, de calitate, design modern, simplu, deci nimic prea colorat, încărcat sau de fițe... De unde, când și cum? Păi să vă povestesc.

A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi s-ar inventa și tot s-ar povesti, un magazin. Și nu era ca toate celelalte, ci crescuse deodată mare, mare și spațios. A fost botezat simplu și frumos: Real. Și șade el cuminte pe malul Dunării, plin de oferte care mai de care, așteptând cumpărătorii. Cum azi era programată o zi de cumpărături de toate culorile, mi-am zis să merg acolo, în supermagazinul minune. Și înainte să intru, am stat să-l privesc, cum sclipea el în soarele blând de toamnă, exact ca un cavaler în armură. Ca să n-o mai lungesc, am nimerit exact unde aveam nevoie: raionul de genți, valize și-alte cele. Doi spiriduși (pe care oare-i vedeam doar eu?) mi-au arătat o ofertă incredibilă: bagajele din gama premium American Tourister (al doilea mare producător de valize din lume), o colecție formată din 8 produse (trolere, geantă de călătorie cu roți, geanta pilot, geantă mică de voiaj, rucsaci și geanta pentru cosmetice), au o reducere de 60% până pe 15 februarie!

Wow... Acu' să vezi problemă majoră, că toate-s faine și nu știu ce să aleg! Păi să ne gândim pe-ndelete... Unde vreau să plec? La munteee... Mai exact undeva în Vrancea, acolo-i locul meu preferat... Și-o să merg peste dealuri acoperite de pajiști, cu brazi răzleți, împrăștiați cât vezi cu ochii, prin pădurea deasă, cu luminișuri încălzite de soare, peste pâraie repezi de munte, limpezi și reci ca gheața, prin sat, pe ulițe pietruite... La câte bagaje îmi car de obicei după mine, hmmm...mi-ar trebui un troler, mare și cu roți solide. Da' nu prea bate, că acolo unde vreau să merg nu-i șosea netedă ca-n palmă. Și mă știu eu, dacă am un gentoi cât mine, pe tot îl umplu! Și n-o să-l pot urni de pe loc, că doar nu l-oi trage prin pârâu după mine... Atuuunci... Da, clar, rucsacul mare e perfect! Frate, parcă cel care l-a inventat mă cunoaște... E fix ce-mi trebuie. Are o mulțime de buzunare interioare, laterale și unul în față, ascuns de privirile indiscrete... Și mai are...tadaaaam...compartiment cu protecție, pentru laptop! Asta-i genial! Pentru că eu nu plec nicăieri fără el, fără laptopu' meu drag... Micuțu' de el, de acum o să aibă locșorul lui și numai al lui, la mine în rucsac. Parcă-l văd cum o să înceapă să plângă de bucurie când o să-i spun... Și mai e ceva: spatele rucsacului e căptușit. Așa pot pune ce vreau în el, fără teama că o să-mi intre diverse chestii în spinare...

Îmi plac lucrurile solide, cu fermoare sănătoase, din materiale de calitate, nu foarte colorate și de preferat de pus în spate. Rucsacul ăsta de la American Tourister e perfect! Acum, trebuie doar să adun 20 de puncte și o să mi-l iau la un preț special. Până la sfârșitul lunii, când e programată excursia, am tot timpul... Și poate cine știe, mă lipesc și de geanta de cosmetice, că de, aia-i mereu utilă...

Primele puncte le am deja, mi le-a dat prințesa de la casă. Le-am pus bine, în seif, să nu vină zmeul cel rău să le fure... Acum, până una alta, mă duc să beau un ceai magic și să dorm puțin. Mâine de dimineață plec în alt regat cu treabă: expoziție importantă, multinațională... Hmmm... Ar fi fost bună geanta de călătorie cu roți...

Postare pentru SuperBlog, etapa 2.

Asus și muzica

Când vine vorba de ascultat muzică, am de unde alege. Îmi place muzica lentă, latino, simfonică, de operă, ritmată, în franceză, italiană sau engleză, îmi plac multe, dar rock-ul rămâne totuși pe primul loc.

Și într-o zi frumoasă de vară, am descoperit eu cum stă treaba cu DC++ și cu torentele... Am zis c-am descoperit raiul! Și mi-am făcut eu o colecție frumoasă cu de toate în ale muzicii. La ce să le ascult? Mi-am luat un CD-player. Și dă-i bum-bum în căști... Până am primit cadou niște boxe. Wow...nu, asta e raiul!... Am pus bass-ul sub birou și boxele deasupra. Și una-două mă scurgeam din scaun și intram dedesubt să-l reglez... Not so funny... Așa că, m-am gândit că ar fi timpul pentru altceva: un laptop. M-am dat eu bine pe lângă Moș Crăciun, doar doar m-oi trezi cu unul cadou.. Da' nu, moșu' pesemne era ocupat cu copiii și s-a făcut că nu mă aude. Așa că, mi-am luat inima-n dinți și mi l-am luat singură... Și ce fain era... Ascultam ce voiam, când voiam, unde voiam. Și ce bine se auzea rock-ul meu în noua jucărie...

Și-ntr-o frumoasă zi de toamnă primesc un telefon de la o prietenă: vine Iris în oraș, mergem? Daaaaaaaa! O să-i aud stând la câțiva metri de ei, o să fie altceva decât să le tot văd videoclipurile pe laptop... Clar că voiam să merg! Și cum ceilalți prieteni erau care ocupați, care fără chef de ieșit, care fără finanțe, am fost doar noi două. Buuun. Am ajuns cu vreo oră înainte, am luat o bere, ne-am plasat fix în față, lângă boxe și făceam 13-14 de nerăbdare. La un moment dat au intrat pe scenă. Sala era mică dar nici măcar n-am observat când au trecut pe lângă mine... Și-au început să cânte. Frate... Urechile mele au suferit un șoc major. Aia era muzică! Nu ce ascultam eu la laptopul meu... Simțeam fiecare notă în plex. Muzica curgea ca un fluid prin mine, mă învăluia și mă făcea să simt că trăiesc. Și "Să nu crezi nimic" a fost cu totul altceva decât ascultasem eu până atunci...

Asus N55

Și uite că acu' am aflat de noile laptopuri de la Asus: N55 și N75 care au difuzoare de excepție, atât în ceea ce privește calitatea cât și volumul. Trecând peste faptul că designerul de la Bang & Olufsen, David Lewis, a făcut din N55 o mică bijuterie, în ceea ce privește sunetul, cei de la Asus au avut o idee de-a dreptul măreață: când îți tună să asculți muzică la volum maxim, frecvențele joase produc vibrații; astfel, pentru ca difuzoarele să nu-și deranjeze vecinii, respectiv componentele cu care împart aceeași casă, laptopul vine la pachet cu un mini-subwoofer extern care, odată detectat de placa de sunet, preia frecvențele joase care erau redate de difuzoare. Foarte șmecher! Asta ca să nu mai vorbim de memoria 2 x 2 GB DDR 3, 1.333 MHz; de hardul de 640 Gb, 5400RPM, 16 MB buffer; ecran de 15.6" 1600/900 iluminat cu led, anti-glare; CPU: Intel Core i7-2630 QM, 2GHz, quad core, 6 MB cache, 2,9GHz Turbo, 45 W TDP; tot felu' de conectori; card reader SD; bluetooth; camera web HD; o baterie barosană cu 6 celule, 5200 mAh, 54 Wh care rezistă, rezistă, rezistă... Și toate astea în numai 2,7 kg!

Asus N75

N75 e fratele lui mai mare. La 3,4 kg are: același tip de procesor; memorie 2 x 4096 MB DDR3, 1.333MHz; HDD 750 GB, ecran de 17.3" 1920/1080; aceleași boxe faine de la Bang & Olufsen ICEpower și micuțul dar puternicul subwoofer extern; porturi fără număr; baterie Li-Ion cu 6 celule.

Amândouă-s geniale, da' io l-aș vrea pe domnul N55. Hmmm...o să-i scriu iar lui Moș Crăciun, poate cine știe, anu' ăsta e pe fază. Cu așa laptop, mi-aș pune melodiile preferate de la Iris și aș retrăi acel concert de câte ori aș avea chef. Over and over again...

Postare pentru SuperBlog, etapa 1.

Remediu garantat pentru tristețe și alte alea...

Ai avut o săptămână nașpa rău? Piticii au luat-o razna mai ceva ca de obicei? Simți că-ți vine să încerci duritatea peretelui cu pumnii sau să vezi din câte lovituri poți sparge nasu' cuiva? Ți-e atât de dor de o persoană încât ți-e frică să închizi ochii pentru că știi c-o s-o "vezi" imediat lângă tine dar n-o s-o poți atinge? Ai avut bafta să fii nevoit să mergi, din diferite motive, la spital? Ai interacționat nefericit cu persoane "oficiale"? Vrei să spui cuiva ce simți dar, de fiecare dată, îți îngheață discursul și se transformă într-un frison rece pe șira spinării?

Dacă răspunzi cu "da" la mai mult de 3 întrebări, începe să țopăi pe loc, tocmai am descoperit, absolut întâmplător, remediul ideal, complet și care nu dă greș niciodată. Vrei să-ți reduci piticii la tăcere pentru un întreg week-end? Atenție! Ochii ca la melc și urechile ca la elefant...

Și am eu un loc preferat, undeva într-un sătuc de munte. Și mai am o mână de prieteni cu care mă simt bine no matter what. Și m-am gândit eu să le combin pe amândouă să văd ce iese. Deci, se întreabă, pe rând, cei mai buni 4 prieteni dacă nu vor să meargă la munte. Da' nu oricum, ci în așa fel încât să nu te refuze. Apoi se ia telefonul în mânuță, sau mai exact, se roagă mama să ia telefonul în mânuță și să sune la tanti care stă în sătucul minunat, ca să fii sigur că nu dormi în mașină, cu prieteni cu tot... Se stabilește șeful grupului, adică cineva pe post de "mama". Ultima chestie importantă e: se duce "mama" la supermarket ca să umple mașina de chestii yummy și băutură de calitate... Și, GO!

Toate-au mers șnur. Cu ochii pe indicatoare, cu media de viteză de vreo 50 la oră, cu doar 3-4 mașini depășite prudent, cu bancheta din spate plină de sforăicioși, cu o pauză de pus benzină și alta de masă și țigară, am ajuns, după vreo 3 ore și ceva, la destinație: undeva în munții Vrancei. Soare, toamnă, aer tare, miros de vacă, răcoare, cârduri de gâște, mâțe leneșe, ulițe pietruite, nuci la tot pasul...

Că o fost fain tare, nu cred că mai e nevoie să spun, se subînțelege... Da' o s-o zic, așa, pe scurt: jucat cu mâțe din care poți face orice vrei fără să protesteze, popas în poiană cu pauză de fumat, într-o casă uriașă începută dar încă neterminată, plimbare printr-o pădure ca scoasă din povești, vizitat o bucățică de istorie, ocolit satul, escaladat ditamai dealu', cu inima bătând haotic în piept, întors la casa cu terasă care ne găzduia, mâncat bunătăți, băut vin sec și bere aromată, povestit până noaptea târziu, somn întrerupt de zgomote de pași pe scări, pe acoperiș, și de biluțe care cad singure pe gresie...iar a doua zi, trezit în nori aromați de cafea proaspăt făcută... Și în tot timpul ăsta, zâmbete, glume, hai și poze, poze, poze... Cum să nu fie geniale toate astea?

Acum, cică le-o plăcut și lor "escapada" (cum a numit-o una dintre prietene). Io una, abia aștept s-o mai repetăm... Mai mergem, da? ;;)