Remediu garantat pentru tristețe și alte alea...

Ai avut o săptămână nașpa rău? Piticii au luat-o razna mai ceva ca de obicei? Simți că-ți vine să încerci duritatea peretelui cu pumnii sau să vezi din câte lovituri poți sparge nasu' cuiva? Ți-e atât de dor de o persoană încât ți-e frică să închizi ochii pentru că știi c-o s-o "vezi" imediat lângă tine dar n-o s-o poți atinge? Ai avut bafta să fii nevoit să mergi, din diferite motive, la spital? Ai interacționat nefericit cu persoane "oficiale"? Vrei să spui cuiva ce simți dar, de fiecare dată, îți îngheață discursul și se transformă într-un frison rece pe șira spinării?

Dacă răspunzi cu "da" la mai mult de 3 întrebări, începe să țopăi pe loc, tocmai am descoperit, absolut întâmplător, remediul ideal, complet și care nu dă greș niciodată. Vrei să-ți reduci piticii la tăcere pentru un întreg week-end? Atenție! Ochii ca la melc și urechile ca la elefant...

Și am eu un loc preferat, undeva într-un sătuc de munte. Și mai am o mână de prieteni cu care mă simt bine no matter what. Și m-am gândit eu să le combin pe amândouă să văd ce iese. Deci, se întreabă, pe rând, cei mai buni 4 prieteni dacă nu vor să meargă la munte. Da' nu oricum, ci în așa fel încât să nu te refuze. Apoi se ia telefonul în mânuță, sau mai exact, se roagă mama să ia telefonul în mânuță și să sune la tanti care stă în sătucul minunat, ca să fii sigur că nu dormi în mașină, cu prieteni cu tot... Se stabilește șeful grupului, adică cineva pe post de "mama". Ultima chestie importantă e: se duce "mama" la supermarket ca să umple mașina de chestii yummy și băutură de calitate... Și, GO!

Toate-au mers șnur. Cu ochii pe indicatoare, cu media de viteză de vreo 50 la oră, cu doar 3-4 mașini depășite prudent, cu bancheta din spate plină de sforăicioși, cu o pauză de pus benzină și alta de masă și țigară, am ajuns, după vreo 3 ore și ceva, la destinație: undeva în munții Vrancei. Soare, toamnă, aer tare, miros de vacă, răcoare, cârduri de gâște, mâțe leneșe, ulițe pietruite, nuci la tot pasul...

Că o fost fain tare, nu cred că mai e nevoie să spun, se subînțelege... Da' o s-o zic, așa, pe scurt: jucat cu mâțe din care poți face orice vrei fără să protesteze, popas în poiană cu pauză de fumat, într-o casă uriașă începută dar încă neterminată, plimbare printr-o pădure ca scoasă din povești, vizitat o bucățică de istorie, ocolit satul, escaladat ditamai dealu', cu inima bătând haotic în piept, întors la casa cu terasă care ne găzduia, mâncat bunătăți, băut vin sec și bere aromată, povestit până noaptea târziu, somn întrerupt de zgomote de pași pe scări, pe acoperiș, și de biluțe care cad singure pe gresie...iar a doua zi, trezit în nori aromați de cafea proaspăt făcută... Și în tot timpul ăsta, zâmbete, glume, hai și poze, poze, poze... Cum să nu fie geniale toate astea?

Acum, cică le-o plăcut și lor "escapada" (cum a numit-o una dintre prietene). Io una, abia aștept s-o mai repetăm... Mai mergem, da? ;;)