Amintiri cu cifre și cuvinte

Am vrut să scriu ieri postarea asta. N-am reușit. Nici azi nu cred că o să pot fi prea coerentă. Dar nu mă interesează... Mi-e tare dor de tine. Și de vremea când mă trezeam dimineață pe 1 octombrie ca să-ți zic la mulți ani. Să te sun, să spunem tâmpenii și să ne hlizim. Să fac ceva inedit și să-ți trimit. Mi-e dor să-ți citesc articolele și să comentez pe site. Să mă iau de retardații care nu pricepeau nimic... Să nu știi că sunt eu și să-mi răspunzi frumos, ca unui prieten nou, necunoscut, de departe, pe care vrei să-l cunoști. Nu ți-am arătat niciodată că pot să scriu. Îmi pare rău, știu că ți-ar fi plăcut... De cele mai multe ori eram cuminte, tăcută, te ascultam doar. Ascultam atentă tot ce ziceai. Adoram poveștile tale. Și întotdeauna când te priveam, zâmbeam larg. Și eram așa mândră de tine... Aș vrea doar să te mai pot suna să vorbim. Și să mai stăm să gătim tâmpenii cu nume ciudate, pe care apoi să le mâncăm încântați, indiferent cum ies. Mi-e dor de multe, multe. Mi-e tare dor de tine. Tare.

Schubert...