Concert de liniștit cățeii...

Trebuie să recunosc că, în viziunea unor doamne din altă generație, nu-s tocmai o persoană normală. Nu-s măritată și nici nu am asta în program pe viitor, nu am un copil care să-mi transforme nopțile în zi sau să mă facă să mă simt arestată la domiciliu, n-am reușit să-mi fac o casă numai a mea și nici copaci nu-mi amintesc să fi plantat. Deși în ochii lor sunt un rateu complet, eu mi-s foarte fericită așa: am unde să stau și stau bine, grădina din fața blocului e plină de flori și copaci care au crescut singuri, n-am o "jumătate" căreia să fiu nevoită să-i dau mereu explicații și, iaca na, am și ceva ce eu consider copii: cel mai cuminte și mai dulce cățel din lume și cel mai tâmp, mai bun și mai frumos motan tot din lume! Chiar dacă-s negri, îmblăniți, cu patru picioare și nu pot zice mama, ei sunt copiii mei dragi!

Dar a venit toamna, hămăilă al meu a stat prea mult afară și a răcit puțin. Să fiu sigură că nu pățește nimic, am fost la doctorul lui de familie și i-am luat pastiluțe. Toate bune și frumoase până ieri. Aveam o treabă urgentă, vernisajul primei mele expoziții, chestie importantă, nu aveam cum să nu mă duc. Deci voi lipsi de acasă jumate de zi. Tratamentul copilului a devenit problemă de stat și am început să caut pe cineva care să stea la mine acasă, cât timp lipsesc. Ăla are treabă, celălalt e la muncă, mama nu-i în oraș, mătușa face mâncare...ultima salvare era una dintre prietenele mele care muncea după masă. N-o mai lungesc, n-are rost să povestesc cum m-am înțeles cu ea proaspăt sculată din somn, ideea e că mi-a promis că vine să aibă grijă de cățel, să mă înlocuiască până îmi termin treaba.

Plec eu liniștită, pentru că știu că adoră animăluțele dar, după vreo oră, n-am mai rezistat, trebuia neapărat să-mi văd copiii, să știu că-s bine. Nu sun, că voiam să-i văd! Așa că, iau iPhone-ul și deschid aplicația EdiView ca să văd imagini live de acasă. Sper c-ați aflat deja de camerele de supraveghere PnV de la Edimax. Eu am montată acasă o IC-7100, frate, o comoară! Când am auzit pentru prima oară de ele, m-am cam speriat, pentru că nu-s chiar în cea mai bună relație cu tehnica... Dar, nu, e tare simplu, tehnologia Edimax Plug-n-View e fantastică. Doar câțiva pași simpli și gata, camera e conectată și o poți accesa de pe ce vrei sau ai: tabletă, telefon, laptop... Dar să revenim la ziua de ieri.

De obicei controlez camera prin browser, că urmăresc imaginile pe laptop, dar de data asta îi stabilisem un anumit traseu de monitorizare, adică locurile pe unde știu că mișună piticii mei de acasă: pățuțuri, castronelul de mâncare, apa, coșul cu jucării... Deci, se deschide aplicația de pe telefon și... Doamne, am înțepenit! Prietena mea era în mijlocul camerei, cu minitermosul meu de inox în mâna dreaptă, țopăia pe loc, agita mâna liberă pe unde apuca și mai făcea și genuflexiuni din când în când. Iar ăia mici stăteau cuminți, în fața ei, uitându-se cu cele mai nevinovate și curioase priviri pe care le-am văzut eu vreodată.! Mă, ce naiba a pățit? I-a pus la lecții și le predă metode canino/felino/umane de autoapărare, le explică de ce au dispărut dinozaurii, sau poate vrea să le testeze capacitatea de concentrare în condiții de stres avansat? Da' stai așa olecuțică, camera aia de pe tavan are și sonor! Deschid repede laptopul, că aveam nevoie de browser, și... Oare cine m-a puuuuuuuus?!?!???

Nu era vorba de nici una dintre variantele de mai sus. Le CÂNTA! "Ton chien est ton meilleur ami/ C'est le plus fidèle aussi/ Quand tu es triste et tout seul dans ton coin/ Il pose sa tête dans ta main." (cățelul tău îți e cel mai bun prieten/ e și cel mai credincios/ când ești trist și singur în colțișorul tău/ Își pune capul pe mâna ta.) Adică... Ăla nu era cântat... Era... Cum să vă descriu eu ca să înțelegeți. Mmmm... Îl știți pe Pavarotti, nu? Ei bine, imaginați-vă un Pavarotti cu trei cârlige prinse de nas, cu coardele vocale strânse cu ușa, gâtuit de o hoardă de extratereștri nervoși și cu gura plină de gumă de mestecat. Gata? Vă imaginați cum sună? Ei bine, el, în condițiile enumerate mai sus, ar suna mult mai melodios în comparație cu... Aaaaaa!!! Prietena mea înțepenește brusc și toți ochii se îndreaptă în sus, că acolo e montat difuzorul. Și asta pentru că am zis aaaaa-ul ăla cu voce tare și s-a auzit la ei în cameră!

Se uită ea în dreapta, se uită în stânga... "Copii, ați auzit și voi un AAAAAA?" "Copiii" se uitau la ea clipind des, fără să se miște. "Mi s-a părut, o fi vocea conștiinței mele care învață alfabetul, să continuăm, văd că vă place cântecelul!" Moment în care am rugat-o, cu cea mai disperată voce pe care o am, să nu mai cânte! Se uită iar în sus și exclamă: "Doamne, tu ești?" "Nu, sunt eu, Ina, îți vorbesc din difuzorul din spatele tău, și nu, nu sunt înăuntrul lui, sunt încă la expoziție! Dacă iubești animăluțele alea, și știu sigur că da, nu le mai "cânta", or să rămână marcate pe viață." M-a întrebat repede dacă mi se pare mie că-s stresate. Măi, cam avea dreptate aici, nu arătau deranjate în vreun fel de sunetele scoase ce creatura pe care probabil o înghițise, care i se înțepenise în gât și care acum cânta cu vocea prietenei mele... Erau chiar calme și se uitau la ea foarte atent, parcă mai voiau. Mă, le-a plăcut...

Îi dau dreptate, îi zic că-mi pare rău că am intervenit în munca ei de babysitter, îi explic că doar grija și dorul de copii m-a împins să vreau să-i văd, am asigurat-o că am încredere deplină în ea și-n metodele ei de ținut blănoșii în frâu și i-am promis solemn că n-o să mai arăt nimănui înregistrarea. "Adică, stai așa, ce înregistrare?" "Păi, cea de acum, de mai devreme, camera aia din tavan înregistrează tot, deja mi-a trimis și imagini cu tine, la mine pe mail!" Nu mai povestesc despre cum s-a agitat când a auzit asta, mai zic doar că am primit permisiunea să folosesc "filmulețul", ori de câte ori mititeii mei sunt zbenguiți și vreau să-i potolesc. Eu probabil voi avea dopuri în urechi, dar ei vor beneficia de aceeași ședință de relaxare de ieri, iar și iar, până prietena mea va veni din nou să stea cu ei și voi avea o înregistrare nouă, cu alte cântecele minunate!

Postare pentru SuperBlog, 2012, etapa 10.