Povestea mea de Crăciun

Ultimele pete de culoare, ultimele retușuri și e gata. Am reușit să termin la timp tabloul pentru expoziția de Crăciun. Nici acum nu știu cum m-ai convins să mă înscriu; atâtea nume mari și eu... Mă amuză când se spune și despre mine că sunt un artist "mare". Eu sunt doar al tău, pictez doar pentru tine. Ești inspirația mea și singura persoană care mă face să mă simt important. "Micul meu artist" - mai ții minte când mi-ai spus așa prima dată? Era tot iarnă, ca acum. Ningea, ca acum... Și tu erai cuibărită în brațele mele. Ca acum... Ne uitam la primul tablou pe care ți l-am făcut.

Mai ții minte când te-am pictat prima dată? Prima tușă, puțin imperfectă, pentru că privirea ta m-a făcut să-mi tremure mâna. Tu, ascunsă în pensula mea, apărând, puțin câte puțin, pe pânza goală. Apoi pata finală de roșu aprins, care ți-a transpus buzele fierbinți pe tabloul care-ți furase imaginea, aproape în mărime naturală. Criticii au înnebunit când l-au văzut, mulți și l-au dorit în colecțiile lor particulare. N-am putut să-l vând, ei apreciau doar arta, pentru toți era doar un tablou genial, pentru mine erai tu, era totul!

Nici acum nu știu de unde am găsit curajul să te întreb atunci dacă vrei să-mi pozezi. Te luptai să duci la mașină un brad mare cât tine și tot alunecai pe zăpada transformată în patinoar. Te-am privit zâmbind câteva clipe și... Știu că nimic nu e întâmplător, probabil n-a fost nici momentul ăla în care ai alunecat peste mine și te-ai agățat cu grație de geanta mea cross-over, trăgându-mi fularul roșu de la gât și trântindu-mi aproape bradul în cap. După o clipă de tăcere, am izbucnit amândoi în râs. Mai știi cum se uita Pată la noi? Mintea lui de cățel nu-l prea ajuta să priceapă ce avem. Râdeam ca doi copii, printre fulgii moi care începuseră să cadă din albastrul închis al nopții reci de iarnă. Și brusc în mine s-a încălzit... Te-am întrebat și tu ai fost de acord să vii la mine să te pictez.

Nu mă omor după bijuterii, dar străluceai atât de frumos în seara aia, că, imediat ce ne-am despărțit, am intrat în primul magazin să cumpăr ceva pentru tine. Ceva care să se asorteze cu ochii și cu zâmbetul tău. Bijuterii cu cristale. Era aglomerație, ca-n preajma Crăciunului, câteva dintre lucrurile pe care le-aș fi ales pentru tine erau vândute deja, dar am avut răbdare, am căutat peste tot și ți-am găsit inimioara cu care acum, având soarele complice, desenezi curcubie peste tot. Știi că se spune că la capătul fiecărui curcubeu e o comoară, nu? Tu ești comoara curcubeului meu!

Anul ăsta sunt eu Moș Crăciunul tău. Singurul! Și unul modern... Nu m-am mai luptat eroic, prin magazine arhipline, pentru un cadou, am deschis frumos laptopul, am tastat luxurygifts și, cu un pahar de vin roșu în mână, am comandat cea mai frumoasă pereche de cercei din lume. Mă gândeam că e prea târziu, că or să ajungă cu întârziere, dar nu, curierul a sunat la ușă azi dimineață. Așa că, dacă tot am împodobit de azi bradul și am aprins ghirlandele de lumini, o să ți-i dau acum. Împreună cu noul meu tablou, cel mai reușit portret pe care ți l-am făcut până acum. În fond tu m-ai convins să-l pictez pentru expoziție...

Ești cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Nu știu dacă faptul că te-am ales e scris pe undeva, prin stele sau prin vreun glob magic de cristal, dar sunt sigur că întâlnirea noastră n-a fost întâmplătoare. M-ai făcut să descopăr culori pe care nu le cunoșteam, cuvinte care acum au un alt sens pentru mine și sentimente de care nu mă credeam capabil. Ești cel mai frumos cadou! Iar anul ăsta, tu ești Crăciunul meu, iubito. Povestea mea de Crăciun...

Postare pentru SuperBlog 2012.