Cu calculator, fără calculator...

Zilele astea mi-am dat seama că am o problemă gravă. Cică dacă o conștientizezi și o recunoști, e pe jumătate rezolvată. Da' de unde... Iaca și-n momentul ăsta e la fel de problemă și la fel de importantă ca atunci când am descoperit-o. Nu știu cum s-o zic frumos, să nu supăr, să nu rănesc... N-am idei și nici răbdare să caut, deci o s-o zic direct: mi s-a ramolit laptopul! Da, s-a sclerozat rapid, nu mai știe ce și cum face, are "febră" mai tot timpul iar articulația capacului se distruge încet dar sigur, acesta clămpănind la fiecare atingere sau curent mai serios de aer. Ca să nu mai vorbim că-l lasă vizibil memoria, nu mai face legăturile cum trebuie și are nevoie, din ce în ce mai des, să fie resuscitat cu o apăsare prelungă de buton, urmată de una scurtă, care-l convinge să pornească din nou... Și are hachițe și încăpățânări de bătrânețe, care se termină invariabil cu grevă din partea lui, respectiv se înțepenește și nu mai vrea să facă nimic și cu o ploaie de vorbe de "alint" din partea mea, spuse cu toată dragostea!

Ce mai, cam trebuie scos la pensie pe motiv de pierderi repetate de memorie și retard tehnologic avansat. Doar că...e urât, da' ce să-i faci, asta e viața...înainte să-i dau un loc de cinste pe raftul cu vechituri, trebuie să caut un înlocuitor. Unul tinerel, frumușel și care să facă tot ce-i zic eu fără să comenteze! Unde să găsesc așa ceva? Pe net, clar! Și, din floare-n floare, am ajuns la magazinul MediaDOT. Frate, frumos acolo... Știu că mă repet, da'-i frumos tare acolo... Am văzut procesoare de ultimă generație care să-mi facă comp-ul să funcționeze cu viteza gândului abia gândit, plăci video "vinovate" de cele mai clare imagini văzute vreodată și...ȘI un hard gigantic, HDD 1 TB, pe care să am loc să-mi stochez toate prostiile. Pardon...toate lucrurile minunate și interesante pe care le dețin și fără de care nu am cum să trăiesc! Da, o s-mi iasă un calculator trăsnet. Cel mai tare din parcare, cel mai cool din tot orașu', o să devenim faimoși, or să scrie legende despre noi și or să povestească nepoților despre...dar de ce se întunecă oare? Nu-i încă seară, draperiile nu-s trase și totuși...

Phiu, ciudat, nu știu ce-a fost, dar acum e lumină iar. Doar că... Știu că tocmai l-am vorbit de rău și am povestit cum vreau să-l schimb, dar unde, doamne iartă-mă, e laptop-ul meu??? Stai așa... Mașina de pâine era pe masă și-mi "gătea" un cozonăcel delicios, iar acum nu mai e acolo!  Nici Mp3-ul! Aaaaa...telefoanele mobile au dispărut și ele iar în loc de televizorul mic și color, acum pe dulap e Orion-ul meu cu lămpi din copilărie! Vâjâi prin casă și mă duc repede dincolo: mama, cățelul și motanul sunt fiecare pe fotoliul propriu. Mă speriasem, bine că măcar aici e totul în ordine. Vai, ce ordine? Pe dulap tronează radioul meu cât juma' de aragaz, din copilărie. Mi-e frică să mă duc în baie! Dacă e să gândesc logic, mașina de spălat automată nu mai e și în locul ei voi găsi tancul ăla cât China, la care mă curentam eu mereu când eram mică. Aprind lumina. Da, cum mă gândeam, mașina Albalux e acolo, dacă ar avea față, probabil s-ar uita și ar rânji la mine fericită...

Ce naiba se întâmplă? Unde au dispărut toate? Unde sunt? O fi din cauză că mi-am bodogănit laptopul, care era fermecat și care s-a răzbunat cum a știut mai bine? Să știi că asta e! El e de vină, a văzut că sunt dependentă de tehnologie și a vrut să mă atingă la punctul sensibil. Și acum eu ce fac? La ora asta intram pe Facebook să dau like la poze cu mâțe, îmi verificam magazinul de pe Breslo, vedeam ce comentarii noi mai am pe blog și azi aveam de prelucrat musai niște poze. POZEEEEE... Aoleu, erau în laptop, pe HDD și pe memoria aparatului. Știu, îs paranoică cu pozele, le salvez peste tot, plus pe câteva DVD-uri, să fiu sigură că nu rămân fără ele! Iar acum...acum toate aparatele au dispărut și am rămas fără ultimii 20 de ani de amintiri. Dacă în toți anii ăștia aș fi făcut poze cu Zenit-ul, pe film, acum le aveam pe toate. N-aș fi avut eu chiar mii de poze câte erau pe hard, dar măcar acum ar fi existat câteva albume cu imagini și fragmente din viața mea...

Știu ce s-a întâmplat! Sunt tot în 2012, dar într-un univers paralel, unde nu există calculatoare, internet, rețele de socializare, camere foto/video, telefoane mobile sau restul aparatelor cu care eram obișnuită. Aici toate au rămas pe loc, ca acum mulți, mulți ani. Probabil în universul ăsta s-a întâmplat ceva și nu s-a născut încă persoana care să inventeze procesorul, HDD-ul, placa de bază... Clar fără astea nu există computere și nici sistemele de operare din ce în ce mai performante care sunt în lumea mea. Nici marea de programe și aplicații pe care le foloseam zilnic, fără să le acord o prea mare importanță, nu există aici... Mi se părea totul normal, logic să fie acolo... Aici nu e nimic. Mă simt ca într-o lume goală...

Și modelele mele adunate în ani buni, după care pictam icoane? Sau desenele cu mâțe, flori sau gărgărițe pe care le migăleam răbdătoare, cu pensula, pe cercei? Tot pe hard... Acum trebuie să mi le refac, o să-mi ia mult timp și o să umplu un dulap cu foi și caiete... Abia acum îmi dau seama că hardul meu mic dar puternic e de fapt cât un "dulap" cu hârțoage, plus câteva cutii cu benzi de magnetofon și casete... Aici muzica și filmele sunt "la porție". Cu siguranță nu există card-uri și bancomate, supermarket-uri și mașini performante care se conduc aproape singure. Iar dacă o să am nevoie să merg undeva cu trenul, clar o să găsesc pe cineva care are același loc cu mine, dacă nu există comp-uri, n-au cum să țină o evidență precisă...

Singurul lucru care nu-mi lipsește e Facebook-ul. Cei câțiva prieteni cu care interacționez pe acolo îmi sunt aproape și-n viața reală, deci nu-i bai, că oricum ne vedem mereu. Nu același lucru l-aș putea spune despre mess, cu una dintre cele mai bune prietene vorbesc acolo. Și nu-i știu decât adresa de mail și numărul de mobil... Asta înseamnă că în universul ăsta nu pot lua legătura cu ea! Nu se poate...vreau înapoi în lumea mea, vreau tehnologie, vreau laptop-ul meu ramolit, vreau net! Aaaaaaa...

Da, am strigat așa de tare că m-am auzit și m-am trezit! Adormisem cu mâna pe mouse, gândindu-mă cât de performant va fi noul meu comp iar mintea s-a apucat să-mi joace feste și să-mi arate cum e fără calculator... E urât. E trist. Și e fără tine... Îmi place lumea asta a mea, m-am obișnuit aici, să nu mai prind cumva vreun vis ciudat că mă duce în altă parte!

P.S. Iar tu, după ce citești postarea asta, să faci bine să-mi scrii adresa ta de acasă. Asta ca nu cumva, în cazul unui scenariu nebun de genul ăsta, să fiu obligată să-ți desenez fața din memorie și s-o lipesc pe toți stâlpii de lumină din orașul tău, ca să dau de tine! :P

Postare scrisă pentru SuperBlog, etapa 23.