REALitate gustoasă

Sunt în tren. Am fost într-o mini-vacanță, de trei zile, într-o țară vecină. Am ras deja, de câteva ore, toate sandvișurile și acum mor de foame... Tastez cu dreapta, iar în stânga am un măr. Din ăla verde, mare, lustruit cu talent, zici că-i bibelou, nu obiect de ronțăit. Mi-a făcut cu ochiul dimineața, de pe raftul bufetului suedez din hotel și părea atât de singur și trist, că m-am decis să-l iau cu mine. Tocmai am mușcat de două ori din el și acum mă întreb dacă s-o mai fac și a treia oară. Foame masivă - pe de o parte, gust de apă expirată, ușor dulceagă, în formă de măr - pe de altă parte... Sincer, sincer? E cam câh... Și uite așa, pe principiul inversat al madlenei lui Proust, un gust anost m-a dus cu gândul la unul adevărat: la gustul merelor din copilărie.

Și nu doar de atunci... Anul trecut am descoperit în județ, la Liești, o livadă generoasă, cu unele dintre cele mai bune mere mâncate în ultimii ani. Nu știu ce soi sunt, dar rivalizează serios cu merele "de Voinești" sau cu cele "aurii" imense pe care mi le aducea bunicul din piață. Acum, dimensiunea e discutabilă, nu știu dacă merele erau imense, sau dacă le vedeam eu așa pentru că eram un pitic mic... Dar asta nu contează, ce era genial la ele era gustul! Aromate, dulci, zemoase, yummy!!! Cele de Voinești, așa cum le denumea bunica, sunt de fapt merele "bot de iepure", pe care le mâncam doar până prin decembrie, apoi deveneau mălăiețe și nu-mi mai plăceau. Dar pentru restul iernii, rămâneau "auriile". Nu cele galben deschis și lucioase, alea nu erau pe gustul meu pentru că nu erau destul de dulci, pe cele mate și mai închise la culoare le adoram! Le divinizam, preaslăveam, admiram și, în cele din urmă, cam da...le rodeam încet, încet, până nu mai rămânea nici o probă incriminatorie a acțiunii! Văleu...se băteau și turcii și tătarii și toate celelalte neamuri războinice la gura mea când prindeam mere din astea...

Azi? În piață sunt mere perfecte, toate de aceeași dimensiune, culoare și formă. Din România. Aha...siiiigur... Îs din România via Polonia, Italia, Argentina sau mai știu eu de unde... Așa că, ori de câte ori vreau ceva garantat românesc, îmi iau în spinare desaga și fac o excursie la "Standul produselor românești". Cum de unde? Din supermarket-ul Real! Măcar știu sigur că cele de acolo chiar îs românești! Și sunt alese cu grijă, să fie mereu proaspete și gustoase. Iar faza faină tare e că acolo se găsesc produse specifice zonei respective. De unde știu? Păi, acum în drum, mi-am vizitat o prietenă din Ardeal și m-a luat cu ea la cumpărături. Și văd eu la standul ăsta românesc de acolo niște chestii lungi, verzui-roșiatice, care aduceau cu niște tulpini prea crescute de țelină... Am întrebat, cu cea mai inocentă față a mea, ce-i aia și m-am ales cu un val de râsete: "e rubarbă". Ookk... Nu știam ce-i aia dar am aflat într-un fel delicios: sub formă de compot! Bun! Și românesc.

Acum, nu e din cauză că am fost eu plecată din țară și m-a pălit pe acolo naționalismul, așa sunt eu dintotdeauna. Știu că poate părea un clișeu, dar nu e! Produsele românești chiar sunt mai bune și mai gustoase ca cele importate, crescute în cuburi de nuștiuce, fără pământ și "îmbuibate" cu tot felul de substanțe care să le facă mari, grase, colorate, perfecte... Păi nu-i chiar așa! Pentru mine perfect e mărul ăla care miroase de la 10 metri, de după colț, la care ajung luând urma ca un cățel de vânătoare. Sau ardeii grași (pe care i-aș mânca oricând, cu orice) aia mai strâmbișori, cu câte o pătuță pe ei, unul mare, altul mic... Cei perfecți, parcă scoși din borcanele mele de culori și cântărind fiecare 300 de grame, mă lasă rece. Ca să nu mai vorbesc de ceapa noastră românească, ce te transformă invariabil într-un trubadur plângăcios, care fără voia sa începe să facă vocalize de plăcere sau de usturime, gen: "aaaaaaa, aa, a, aaa, aaa...ce tare-i ceapaa astaaa"... Să mă contrazică cineva dacă poate! N-are cum... Pentru că până și rețetele noastre moldovenești,  delicioase și faimoase peste tot, reușesc mai bine dacă folosesc produse locale, chestii din zonă, proaspete și bune. Mai știi, or fi având și legumele informații genetice zonale, care se transmit din tată-n morcov!

Și mai e ceva. Ne tot plângem că nu merg treburile și la noi ca-n alte părți. Ne plângem și atât. Apoi cumpărăm căpșuni din Spania că-s mai mari și le lăsăm pe ale noastre mici să se strice... Roșiile cherry îs la modă deci mai bune ca alea uriașe, cărnoase, de grădină. Ridichile trebuie să aibă dimensiuni precise, altfel nu se potrivesc cu salata care și ea, dacă e ambalată-n folie și vine din Congo, e sigur mai bună ca cea firavă a băbuței de la taraba din spatele pieței... Par lucruri minore astea, dar nu cu un lucru mare schimbi lumea ci cu mai multe mici. Cumpărând de la producătorii locali ajuți cu un ghiont la bunăstarea lor și implicit a regiunii unde ei produc. Cumpărând de la ei îți faci ție un bine, pentru că mănânci sănătos, le faci lor un bine că-i încurajezi și îi faci să "crească" și faci bine și altora care găsesc acolo un loc de muncă. E simplu și sună logic, așa-i?

Din păcate eu n-am avut bunici la țară, deci n-am avut noroc să am o grădină proprie. Dar cum scăpam prin zone rurale, pe la alte rude, mă găseau băgată în grădină până la gât! Cu lopățica scurmam la morcovi să-i "aerisesc", mai pășteam câte o frunză verde de pătrunjel, mai un snack dintr-o roșie nespălată mușcată cu sete de mă stropeam toată... Din astea făceam eu... Ca să nu mai vorbim de escaladatul pomilor, pentru că cele mai bune fructe erau întotdeauna cele de sus! Ce vremuri... Pe care nu le pot aduce înapoi, dar le pot recrea uneori cu un simplu drum la Real, la standul de care vă vorbeam. Unde nu pun în pungi fructe și legume, ci "scurm" morcovi, "culeg" ceapă verde, aleg verdeața, "bat" prunele și miros merele să văd de care vreau în ziua respectivă... Unde mă regăsesc mică și-mi regăsesc o bucățică de copilărie. Și de unde știu că mănânc românește așa cum o făceam odată, demult, când eram o zgâtie mică și blondă, îngerașul de la oraș evadat în jungla sălbatică a câte unei grădini de legume...

Postare pentru SuperBlog, etapa 26.