Cu sau fără hârtie...

Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu. Ai mei mi-au păstrat primele creații: un carnețel cu hieroglife și desene, asemănătoare celor preistorice găsite prin peșteri. Creion și pix pe foi alb/crem... Când am mai crescut și am descoperit poveștile, am vrut musai să inventez și eu câteva. Deja trecusem la stilou, cuvintele arătau mai bine iar desenele erau fără posibilitate de corectare... Au urmat scrisorile! Lungi, cu de toate și scrise în cel mai amuzant stil din dotare. Ele nu erau citite doar de destinatar, ci și de prietenii acestuia, pentru că nimeni nu vrea să râdă de unul singur, e mai nostim în grup! Jurnal - deși era la modă și toate fetele dețineau măcar unul, n-am avut. Nu mi s-a părut logic și nici interesant să scriu ceva ce apoi nu citesc decât eu... Partea distractivă era tocmai să vadă și alții ce scriam, să mă laude și eu să mă împăunez ca un berbec model ce sunt! Așa că, am fost în culmea fericirii când au apărut "oracolele", care erau niște caiete cu întrebări la care trebuia să răspunzi, în plus, puteai scrie acolo orice altceva voiai. A fost de ajuns să prestez la vreo 2 colege, că au început toate să se înghesuie la mine. Era un fel de SuperBlog basic, cu multe teme dar fără premii... Pe vremea aia totul implica hârtie. Știam ce e un calculator, dar târziu am văzut unul. De cumpărat nu mai zic, abia acum câțiva ani mi-am luat primul laptop...

Vedeam ceva frumos sau interesant și voiam și eu? Fugi la xerox, stai la coadă, ceartă-te cu tanti că ți-a făcut copia prea închisă și nu vezi nimic, apoi vino acasă, caută mapa cu chestii, depozitează foaia, apasă bine că teancul e prea mare și nu mai vrea să se închidă... Azi e floare la ureche. Ridici capacul scanner-ului, pui hârtia, salvezi copia într-un folder și gata! Poți accesa informația oricând vrei iar biroul e lejer, lipsit de teancurile de foi care-l inundau acum câțiva ani. Iar dacă vrei s-o trimiți mai departe cuiva, un mail și-n câteva minute ajunge în capătul celălalt al lumii...

Toate-s mai simple azi, mai rapide, mai degajate. Scriem zilnic multe mail-uri, pe care le trimitem fără să ne coste nimic; am văzut că se poartă să-ți ții jurnalul pe blog, nu închis cu lăcățel, în cel mai dosnic sertar din casă; desenele, mai nou, se fac pe tableta grafică, nu pe blocul de desen cu grosimea hârtiei aleasă în funcție de ce culori folosești... Și e normal așa, tehnologia evoluează continuu și noi cu ea. Dar... Unde mai e, de exemplu, farmecul scrisorii clasice, pe care trebuia să lipești timbrul cu lipiciul de pe spate ușor dulceag, pe care o căutai zilnic în cutia poștală de pe scara blocului sau îl opreai pe poștaș să-l întrebi, până-l exasperai, dacă azi n-ai primit ceva? Unde e plăcerea să alegi o anumită hârtie, un plic în aceleași nuanțe, să umpli stiloul pătându-ți invariabil degetele cu câteva cuvinte nescrise, s-o compui în liniște, recitind periodic ultima frază atunci când pierzi șirul gândurilor... Unde e zgomotul pe care-l face cuțitașul care taie plicul, foșnetul hârtiei dinăuntru și parfumul celui care a scris, rămas discret printre cuvintele adresate ție... Azi e doar click, click, citești rapid ceva scris de multe ori fără literă mare la începutul propoziției, fără punct și fără prea multă trăire. Chiar dacă e o scrisoare în plic, în majoritatea cazurilor înăuntru e un text scris în word, scos la imprimantă și îndoit la dungă. Totul prea perfect, prea formal, prea rece. Citești informații, nu sentimente sau senzații, nu-l mai citești practic pe celălalt...

După perioada când toată lumea foșnea câte ceva cu foi, când mulți căutau, printre altele, câte o multifuncțională ieftină și scoteau apoi la ea maldăre întregi de foi, a venit brusc una cu foldere stocate pe HDD, ziare scrise pe net, updatate în timp real, mii de poze ținute pe un pătrățel în aparat, zeci de mail-uri primite zilnic... Sau cărți cumpărate de pe diverse site-uri și încărcate pe un gadget, de unde apoi le citești... Practic îți poți lua cu tine biblioteca oriunde mergi, îți poți lua cutia de scrisori, ziarele și revistele preferate. Și toate în rucsacul de laptop, toate cântărind sub 3 kg...

Eu, spre rușinea mea, n-am încă imprimantă. Deși am nevoie mai mereu de una... Noroc de prieteni, că-mi mai scot câteva foi, sau de centrele specializate în asta. Dar care nu prea sunt o soluție, pentru căăă...a început școala și, în ultimul timp cel puțin, am prins mereu momentul în care câte 2-3 puști își făceau copiuțe pentru examene. Hmpf. E frustrant să stai la rând după așa creaturi, când știi că tu ai fost întotdeauna mult prea fraieră ca să copii... Dar asta e altă poveste... Cu alte cuvinte, și aici voiam să ajung, vreau imprimantăăă!!!! Par cam disperată? Da, par pentru că sunt!

Pe lângă mâțe, gărgărițe, arici și floricele, pe care le desenez "în direct" pe bijuuri, talentul nemăsurat din mine mă împinge și la lucruri sfinte: pictez și icoane. Pe sticlă, artă naivă. Pentru care am nevoie de modele autentice. Care modele, trebuie "întoarse" cum le zic eu, adică practic trebuie scoasă la imprimantă imaginea în oglindă pentru a o transpune frumușel pe sticlă... Complicat, nu? Dar concluzia e una simplă: pentru asta și pentru multe altele, îmi trebuie musai o imprimantă. Și ghiciți ce: am și găsit niște oferte HP pe care nu le pot rata. La magazinul online Azerty! Sincer, nu prea mă pricep eu la multifuncționale, dar asta nu-i o problemă. Întâi o să mă uit ca mâța-n calendar la descrierile complexe și la pozele de 360 de grade de pe site, iar apoi o să dau o fugă în showroom-ul lor avangardist și o să întreb acolo, pe unul dintre nenii ăia drăguți și deștepți, ce mi s-ar potrivi mai bine. HP să fie! Nu știu de ce, așa mi-a șoptit piticu' de după neuron și, când e vorba de pitici, apăi nu-i de joacă...

Îmi place tehnologia, ador să am ultimele modele de aparate, dacă se poate, dar ceva din trecut a rămas în mine pentru totdeauna. N-o să renunț niciodată la cutiile mele cu scrisori, la articolele printate în care se vorbește despre mine, la albumele cu poze adevărate, pe care le poți răsfoi sau la cărțile cu foi... Pentru că, pentru mine, toate astea nu-s doar informații, amintiri sau mesaje. Pentru mine contează și cum simt în mână scrisoarea, cum miroase poza proaspăt developată, cum foșnește cartea, parcă spunându-mi și ea o poveste, sau completând ce citesc eu...

Iar primul lucru pe care îl voi scoate la noua mea imprimantă va fi un album cu creațiile mele. Cum de ce?!?... Păi ce farmec are să am doar eu pozele în laptop, fără să le vadă și alții și să mă laude... ;)

Postare pentru SuperBlog, etapa 19.