duminică, 4 noiembrie 2012

Cu dragoste, din nori...

Sunt un artist zăpăcit și încă necunoscut. De obicei culorile îmi țin partea, dar azi e altfel. Azi am cuvintele aliate. Am schimbat, pentru o zi, felul în care folosesc creionul. Azi nu mai acopăr cu el hârtii albe, cu dungi și umbre, azi desenez litere, una după cealaltă, cuvânt după cuvânt... Azi te iubesc în cuvinte, ale mele și ale altuia. Azi te iubesc cu o carte, așa cum de ziua ta te-am iubit cu două pisici pe o pânză iar de Crăciun cu tuș și acuarele. În restul zilelor, te iubesc pur și simplu...

Și azi sunt, ca de obicei, un copil mare care tot timpul se ridică pe vârfuri să fie cât mai aproape de soare. De cel de pe cer, sau de soarele tău interior... De asta sunt mereu cu capul în nori! Iar acolo sus am găsit ceva pentru tine: din cei mai pufoși nori, ți-am adus "Povești din al nouălea cer". Poate nu-i o carte tocmai potrivită pentru o declarație de dragoste, dar exact așa mă simt eu de când te-am cunoscut, când sunt lângă tine: în al nouălea cer! Dar acum o să-ți spun povestea mea, pe ale lui Valentin Nicolau o să le citești tu singură...

Piesa mea de teatru are, ca prima povestire din cartea de care-ți spuneam, tot două personaje: un artist timid, care-și cam înghite cuvintele și se înroșește din orice și cea mai frumoasă femeie. Cortina s-a ridicat în viața lui, atunci când a întâlnit-o, la prima lui expoziție importantă. Atunci când te-am întâlnit... În spate, stătea cuminte dragostea. Nu mai văzuse pe nimeni atât de frumos până atunci, ai speriat-o de-a binelea și atât de tare, că a sărit drept la mine în brațe. Și acum tot acolo e, nu vrea să mai plece...

Povestea mea e calmă, potolită, cumințică... Așa, ca mine. N-are politicieni, cârciumi transformate de preoți în biserici, n-are părți negative și nici can-can. Ne are doar pe noi doi, animăluțe negre, un apartament la înălțime, poze în zilele însorite, un scaun în formă de inimă, cea mai bună cafea cu lapte, doar vise frumoase și, uneori o cafenea mică, cu etaj, aceeași masă rezervată din timp, o felie de tort uriașă și delicioasă, sau o întreagă faleză doar a noastă... Iar toate astea, pe mine mă teleportează în al nouălea cer!

În carte, el a câștigat-o pe ea, la poker, pentru o zi. Și în povestea mea e vorba de un câștig, pentru totdeauna, sper. Pesemne în ziua în care te-am cunoscut, am tras lozul norocos și viața mi-a făcut cadou unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au întâmplat vreodată: tu! Dar cum cadoul a venit brusc și fără instrucțiuni de utilizare, m-a luat pe nepregătite. Nu aveam în program să mă îndrăgostesc, n-aveam destule cuvinte potrivite pe stoc în neuron, pentru o asemenea ocazie și, colac peste pupăză, nici curajul să-ți spun ce simt nu era acasă... Așa că, tot ce am făcut a fost să strâng într-un colț de inimă ce am găsit mai bun prin mine, să adaug un praf magic din cele mai calde sentimente, din cele mai intense trăiri și să-ți aduc, de fiecare dată când ne-am întâlnit, câte o "porție" din acest ingredient personal, invizibil!

În continuare nu aș fi găsit curajul să-ți spun ce simt, noroc de Nemira și de o carte. Mi-au dat un ghiont și iată-mă... Șed aici, pe blog, îmi "ard" urechile de emoție, scriu simplu și mă fac de râs... Pentru că nu știu să fac declarații de dragoste, știu doar să iubesc. Fără s-o țip în gura mare, fără anunțuri oficiale, fără planuri și fără limite... Nu știu dacă voi reuși să te cuceresc cu o carte, cu cea pe care am ales-o. Dar poate, dacă o să vrei să adăugăm la povestea mea alte zile și alte episoade, o să putem scrie propria noastră carte, cu care să cucerim timpul. Și poate o să ne-o publice Nemira, cine știe?...

Postare pentru SuperBlog 2012, etapa 15.

4 comentarii:

  1. Frumoasa declaratie de dragoste. Sunt multi cei care simt asa, dar prea putini se pricep sa astearna pe hartie ceea ce inima lor stie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mulțumesc! :) sper să placă și juriului...

      Ștergere
  2. nu-s in juriu,dar sunt cititor si mie ..placee :)

    RăspundețiȘtergere