Nuntă cu cântec...

Vorbeam zilele trecute cu un prieten, care-mi zicea că nu-s printre cei mai subtili oameni din lume. I-am dat dreptate, cam așa e... Și am recunoscut că-s un bolovan! Nu știu ceilalți bărbați cum sunt, dar eu, când vine vorba de femei sau bijuterii, intru într-o ceață mai deasă decât cea londoneză... Când ambele noțiuni fac parte din aceeași propoziție, încep să văd în depărtare cum vine spre mine sfârșitul lumii! Iar dacă în ecuație mai apare și cuvântul nuntă, deja nu mai am pe stoc cuvinte să descriu amploarea groazei care mă cuprinde... Uneori stau și mă gândesc, oare ce specie de artist sunt, dacă nu mă pricep la chestii așa simple?... Dar să vă povestesc.

Mă anunță vară-mea că se mărită. Mă gândeam că-i fac un set de bijuterii vesele, un tablou cu un câmp de maci, îi adoră, și scap, nu mai trebuie să merg la nuntă. Nu-mi plac nunțile, mi se pare un calvar îngrozitor, împărțit în mai multe episoade, presărate de-a lungul unei zile! Dar atâta mi-a trebuit să zic, că prietena mea mi-a și sărit, cât e ea de lungă și frumoasă, în cap: cum se poate așa ceva, cum să-i fac doar cadou, cum să nu merg, cum să...diverse chestii! Mai ales că ea tocmai și-a cumpărat o rochie nouă, neagră, de seară și nu are unde s-o îmbrace în viitorul apropiat. (Îmi stătea pe limbă să întreb: "atunci de ce ți-ai mai luat-o?", dar cred că ajung 2 războaie majore în istorie, nu e cazul să stârnesc tocmai eu unul nou...) O singură problemă ar mai fi, nu are și bijuterii potrivite pentru rochia minune. Aaaaa...când am auzit asta, mi s-au aprins ochii ca farurile Daciei mele antice și am zis fericit că asta e ca și rezolvat, îi fac eu bijuterii noi pentru...uf...nuntă! Credeam că faza cu ochii inimioare e un mit, dar nu, m-am uitat la ea și exact așa îi avea! Plus un zâmbet laaaarg și iubitor...

Trece săptămâna, fac cadourile pentru vară-mea, ies bestiale, fac și bijuurile pentru iubită și mă duc la ea, cu doar o zi înainte de nuntă, să i le duc. Și eram, frate, bucuros nevoie mare, sclipeam de bucurie la gândul că o voi face fericită, pe ea și pe doamna rochie cea nouă... Ajung, o sărut vesel și o întreb ce mână alege. Da, sunt un copil mare, știu, țineam cadoul la spate, așa fac mereu când îi duc ceva. Ea, cu cel mai larg zâmbet pe care mi l-a dăruit vreodată, alege. Îi întind pachețelul. Îl deschide. Și... Cum să vă explic eu ca să înțelegeți? În momentul ăla am văzut cea mai straight face ever! S-a albit și parcă-și înghițise limba, nu mai zicea nica. Eu zâmbeam în continuare ca tontul, fericit, am zis că face așa că-i plac prea mult... Ha! De unde... Când a început deodată să plângă, aoleu, ziceai că vrea s-o inunde pe vecina de sub ea și nimic altceva! Iar printre sughițuri și tremolo-uri m-a întrebat ce-i cu mine, cum pot să-i fac așa ceva, tocmai cu O ZI ÎNAINTE DE NUNTĂ???

pisicile problemă...

Nu pricep femeile și pace... Îi făcusem cea mai haioasă pereche de cercei cu pisici din lume! Îi plac pisicile, sunt negru cu alb, se potrivesc la o rochie neagră... Dar, în scurt timp am aflat că nu... Asta era problema: cerceii mei erau foarte frumoși, dar nu erau pentru ținuta ei de seară! Aham... De ce nu, îi stau bine doar?!?... Și în ziua aia am avut eu parte de prima mea lecție despre bijuterii, cum se poartă și cum se aleg pentru diversele ținute sau momente ale zilei. Mă uitam la ea, cu ochii mei albaștri, mari și încercam să procesez informația... Pentru că, fie vorba între noi, asta cu bijuteria în funcție de ținută încep să o pricep, dar chestia cu momentul zilei îmi dă mâncărimi curioase și întrebătoare de cap. Dar s-a liniștit iubirea vieții mele și a început să-mi explice, cu blândețe și răbdare, ca unui retardat căruia tre' să-i desenezi în culori ca să priceapă...

Și am aflat eu așa: cerceii mei cu pisici erau minunați, dar la rochia de seară s-ar fi potrivit ca niște pantaloni scurți la geacă, în timpul iernii, pe ninsoare. "Sunt potriviți pentru o ținută ușurică, de vară, rochiță decoltată, chiar blugi cu un tricou sau ceva sport/elegant... La rochia de seară trebuia ceva finuț, poate cu pietre care sclipesc în mii de ape, un colier, un set, poate și un inel din aceeași gamă..." Da, suna logic ce spunea, dar atunci de ce continuam să mă uit ca mâța-n calendar?... Mă vede derutat și continuă cu același calm, pentru care o ador... "Plus că la o nuntă, nu merg îmbrăcată toată ziua în aceeași ținută. Dimineața mă duc cu fetele la Elena acasă, vară-mea, s-o ajutăm cu ultimele pregătiri, o să port ceva lejer. Niște cercei micuți, fără multe pietre, ar fi perfecți. La starea civilă îmi pun pe mine ceva chic, un colier la baza gâtului m-ar completa și m-ar face să mă simt bine. Iar la biserică, voi avea o ținută ceva mai sobră, popa ar zice fără bijuterii, dar eu zic că o broșă fistichie s-ar potrivi de minune. Abia seara voi îmbrăca rochia neagră și atunci va trebui să strălucesc! Deci, îmi trebuie bijuterii diferite, pentru toate momentele astea, nu se potrivește același set pentru toate! Iar tu trebuie să mă ajuți și să mi le găsești până mâine, eu mai am o mulțime de alte treburi." Aha... 1, 2, 3, 4... Îi trebuie 4 chestii diferite, fiecare în funcție de ținută și momentul zilei în care o poartă. Am priceput ceva, nu-s chiar tolomac, mă... Îs băiat deștept și-s...o, doamne, îs terminat, distrus, fără speranță! Unde, doamne iartă-mă, găsesc eu toate astea până mâine?!?...

alegerea perfectă de pe LuxuryGifts! ;)

Și brusc se face lumină în jurul neuronului meu chinuit de remușcări și de prea multe informații aruncate fără milă înspre el. Săptămâna trecută am scris la SuperBlog despre un magazin de bijuterii, Luxury Gifts. Aveau o mulțime de lucruri frumoase pe acolo plus, cel mai important, pot face o comandă rapidă, telefonică, iar mâine curierul îmi și aduce produsele! Cu lecția învățată bine (acum știu cât e de important să alegi accesoriul potrivit...), intru pe site și încep să alerg printre pagini pline cu tot felul de frumuseți. Eram cât pe ce să apelez la sfatul prețios al unui consilier de acolo, care să mă ajute să caut bijuteriile perfecte... Dar nu, am avut ambiția să fac totul singur. Am vrut să arăt că uneori nu-s chiar așa de bolovan și mă descurc cu bijuteriile. Și cu femeile... Și am reușit! Pentru dimineață, niște cercei magici, cu fluturași, din argint și cristale austriece... La prânz, o pisicuță finuță, ascunsă bine printre Bijuteriile de Fantezie, dar găsită rapid de mine, sclipea vesel la gâtul ei superb. La biserică, alesul a fost un măr micuț, cu cristale și sigur nu l-a supărat pe popă, doar mărul e de-al casei pe acolo încă de la începuturile lumii... Iar seara...pentru seară i-am găsit în colecția Couture un colier cu onix, negru ca ochii ei fără sfârșit și o pereche de cercei perfecți pentru rochia de seară!

Iubita a fost încântată de ce i-am ales, a doua zi a fost sclipitoare toată ziua, vară-mea m-a îmbrățișat strâns, strâns când a văzut tabloul cu maci iar nunta n-a fost chiar așa de chinuitoare cum mă așteptam eu. Mai puțin costumul de pinguin nervos pe care am fost obligat să-l port toată ziua și pantofii noi care mi-au terminat nervos degețelele mici... În rest, nu pricep de ce femeile tre' să schimbe 4 toalete la o nuntă, plus pantofi, plus accesorii iar amărâții de bărbați sunt obligați să stea o zi întreagă în aceeași "închisoare ambulantă", numită elegant costum...

P.S. Ghiciți ce? Azi am fost amândoi pe faleză, a fost cald afară și ne-am plimbat juma' de zi. Iar ea a purtat, pentru prima dată, cerceii cu pisici. Da, ACEI cercei cu pisici! Am umplut memoria cu imaginea ei: memoria aparatului foto, dar și pe a mea...

Postare aberată cu drag, spor și veselie, din fix centrul neuronului meu, pentru etapa 17 a SuperBlog-ului.