marți, 29 noiembrie 2011

"Croazieră" cu Toyota Prius...

Mai sunt 2 zile până vine oficial iarna. Așa că, m-am gândit eu bine de tot și am decis să profit de ultimele zile cu impresie de "mai cald" și să prestez o minivacanță. Brașov. N-am mai fost acolo de peste 2 ani și mi s-a făcut dor de locurile "mele". Locurile cu verde mult, cu aer tare, cu amintiri frumoase, cu prieteni, cu poze furate...Și, o revedere specială, cere o mașină specială. Așa că am închiriat o mașină șmecheră, care să-mi fie ghid, prieten de distracție și tovarăș de drum. Ce altceva decât marca mea preferată: Toyota. Și nu oricare, ci o șmecherie mică din noua generație a tehnologiei Hybrid Synergy Drive: Toyota Prius!

Destinație - bifat, chef maxim - bifat, soare - bifat, mașină de mașină - bifat, șofer - bif... Auuu...mă luase valul...asta nu-i bifat! Cu așa mașină în raza vizuală, uitasem că n-am carnet(pe motiv de neuroni confuzi, care dau rău de mișcare...). Și acum ce mă fac? Nu te agita, Ina, tre' să existe o rezolvare! Pe numele ei: prieteni cu carnet...Să vedem. Una e ocupată, cealaltă - la Cluj, altul plecat din oraș...mai rămâne...hmmm...aceeași persoană cu care am bântuit data trecută cu Yaris-ul prin oraș...I-a plăcut teribil atunci, sigur o să vrea să încerce și o mașină care combină tehnologia unui motor convențional pe benzină cu 2 motoare electrice!

Convorbire scurtă, complet economică, număr minim de cuvinte...
"Am o Toyota Prius. Vrei la Brașov?"
"Când?"
"Mâine."
"Mă duc să-mi fac rucsacul!"
Asta da eficiență în comunicare...

A doua zi dimineața, dar nu foarte..., ne-am îmbarcat cumințele și am luat cu asalt prima stație de benzină apărută pe dreapta...
"Facem plinul?"
"Clar nu!"
"Cum nu? Când conduc eu, vreau să nu fiu stresată de gândul că putem rămâne în câmp!"
"Relaxează-te, mergem doar până la Brașov. Prius consumă 3,9 litri la suta de kilometri, cu un plin ajungem la Viena..."
"Da' motorul ăsta electric, unde-l încărcăm?"
"Nicăieri. Să-ți explic. De câte ori o să frânezi, energia degajată nu se pierde, se duce fix în baterie și o încarcă! Spre deosebire de alte mașini hibride, Prius reciclează energia. De asta o să cheltuim noi azi mult mai puțini bani pe carburant, deci o să avem mult mai mulți pentru distracție! Ca să nu-ți mai zic ce puțin CO2 o să lăsăm în urmă! Poluăm puțin, stratul de ozon va fi mai compact datorită nouă, ploile acide nu vor mai distruge floricele și gărgărițe, focile și morsele vor continua să trăiască în zone cu gheață, iar pinguinii n-or să fie niciodată nevoiți să devină animale marine, care înoată veșnic, pentru că banchiza pe care stăteau s-a topit...Ai priceput acum, nu?"
"Mda. Deci, ca să se încarce motorul ăla, o să trebuiască să frânez des?"
"Doar dacă vrei să te cerți rău cu stomacul meu, sau dacă vrei să oprim ca să-mi închiriez o bicicletă sau un cal până la Brașov...Și mai știi ceva?"
"Ce?"
"Te sfătuiesc să fii atentă cum conduci! Când o să ne întoarcem din excursia asta, o să afli cât de bun șofer ești...Prius, pe monitorul Eco Drive, îți arată cât combustibil consumi și cât de eficient ai condus! Să vedem dacă treci testul cu "profesorul de ecologie!" Cred că, pe viitor, mașinile hibride vor transforma toți șoferii în conducători eco..."

Rezolvat deci cu alimentarea, apăsat butonul de pornire, apăsat accelerația și...mașina a preluat controlul! Pentru că-i atât de genială, încât știe singură, în funcție de cum și cât accelerezi, dacă să meargă în modul electric, pe benzină sau în modul combinat(când le alternează și combină, hotărând, dumneaei, ce și cum...). Mai pe românește, e mașina perfectă: gândește singură, se conduce singură, parchează singură...noi i-am zis doar unde vrem să ajungem! Și mai are un maaare plus! Când conduci un Prius, e...linișteee...Cum am ieșit din oraș, a intrat în "regim de croazieră". Condus silențios! Iar motorul electric nu face zgomot nici cât o muscă! Nimic...La faza asta, cine-s cei mai fericiți? Piticii noștri, desigur...care se pot relaxa și își pot reface puterile, ca să fie proaspeți și odihniți când vom coborî, la destinație, din mașină...Și, dacă tot am zis "destinație", mai spun doar că am ajuns cu bine la Brașov unde, după atâta liniște, am trecut în extrema cealaltă: ne-am distrat și ne-am făcut de cap în stil mare...Detalii, într-o altă postare, una fără limită de cuvinte...

În 1997 a apărut primul sistem integral hibrid din lume, prima Toyota Prius. Azi, modelul mult îmbunătățit ne-a oferit o excursie pe cinste... Mâine? Urmează, în mod sigur, o mașină cu nivel zero de emisii! Să ne vedem, deci, cât mai curând, într-un sfârșit de toamnă plimbăreț, la volanul unei noi Toyote complet "verzi". Care salvează pinguinii, desigur!...

Postare pentru SuperBlog, etapa 30.

2 comentarii: