Munții din fața blocului

Săptămâna trecută, s-au trezit purtătorii de șosete peste ghete, respectiv moșuleții și băbuțele din bloc, că-i mult prea multă zăpadă adunată pe asfaltul din curtea interioară. Și au făcut ei o miniședință la colțu' blocului, în urma căreia s-a hotărât, "de comun acord", să fie chemat cineva sa dea cea zăpadă la o parte.

Au strâns bani (nu știu cum și în ce fel, că a dat și mama, deși eu n-am fost de acord cu ideea lor magnifică) și au chemat...oare pe cine? Daaa, chiar pe ei, pe băieții buni la toate! Unul era gripat, al doilea scârțâia din toate încheieturile. Și s-au pus ei pe treabă, asudând din greu... Hârș - hârș, au reușit, în câteva ore, să curețe cea mai mare parte din chestia aia bătătorită și murdară care fusese odată zăpadă "albă ca neaua"... În timpul ăsta, io am stat în casă, nu mă interesa deloc acțiunea deszăpezirea.

Da' mi se face poftă de suc. O poftă din aia de te scoate obligat/forțat și din cel mai cald și mai moale pat și te pune pe drumuri reci și înghețate. De obicei io-s cam cu capu'-n nori, așa, dar de data asta parcă am observat că ceva nu-i chiar ok. Și clar nu era! "Geniile" cu lopeți curățaseră toată zăpada de pe asfalt, dar o dădură unde? Fix în jgheabul de scurgere! Cât ținea blocul, deasupra șanțului pe unde ar trebui să se scurgă apa rezultată din topirea zăpezii, trona maiestuos un munte gri, jalnic, de gheață + zăpadă + jeg... Da' ce zic eu? Nu munte, un întreg lanț muntos, care se întindea cât toate cele 6 scări!

Am observat toate astea în trecere, țelul meu era sticla cu conținut dulce, toxic, colorat și yummy! Îmi cumpăr sucul și mă întorc fericită acasă, fără să mă mai gândesc la măcelul pe care l-au făcut cei 2 în curtea blocului. I-am zis doar mamei, să știe pe ce a dat banii... Și unei vecine care a venit la noi la ușă încântată, de-a dreptul extaziată, de felul minunat în care se prezintă locul pe unde trece zilnic, între 2 scări, cât iese de la ea și intră la noi unde merge să stea, zi de zi, la gargară cu o altă tanti. I-am tăiat macaroana scurt, spunându-i că mai vedem noi cât de încântată va fi și a doua zi, când toată apa topită, neavând unde să se scurgă, o să se transforme în patinoar! A făcut niște ochi maaari, și nu-i venea să creadă că există cineva care nu-i fascinat de acțiunea majoră de deszăpezire care tocmai avusese loc...

A doua zi. Evident nu se putea circula, că se făcuse sticlă pe jos și aluneca rău! Tragedie națională, cod roșu, stare de urgență, toate și-ncă altele s-au instituit brusc în bloc. Pe mine mă durea fix în picioru' de la scaun, că dacă-s atentă pe unde calc, nu pic... Urmarea? Cei doi au fost chemați iar, de urgență, să ia zăpada de unde o dăduseră cu o zi înainte și să elibereze cel jgheab! Și s-au mai strofocat băieții câteva ore să repare tâmpenia din ziua precedentă. Au dat-o în grădină. Iar la scara mea unde? Exact în locul unde mi se plimbă copilul și unde știe el că tre' să facă pișu... Da, pentru cei care acum au ochii cât cepele de mai, precizez că io-mi scot copilu' zilnic, de 2 ori chiar, ca să facă partea 1 și partea 2 în grădină! Bine, bine, înainte să facă vreunul infarct, vă zic și că vorbesc de cățelul meu...

Ce-mi veni să scriu despre asta tocmai acum, când a venit primăvara, când copacii stau să înflorească și iarba pândește să iasă la soare? Simplu! Nici până azi nu s-a topit muntele jegos de gheață! Și cățelul meu tre' să-l escaladeze zilnic, alunecând și chinuindu-se... Și io după el... Că de, suntem oameni civilizați, nu lăsăm "producția" să îngrașe grădina...
Știu că privirea nu omoară. Da' dacă-l mai văd pe "nenea bun la toate" pe la bloc, o să mă uit la el cât pot eu de urât, măcar să-l fac să-și muște limba sau să se-mpiedice puțin! Și poate și să dea nițeluș cu fundu' de opera lui măreață... Care, la cum arată, probabil o să se topească abia prin vară...