Sunetele de vineri seara

Ieri seara. Stăteam eu calmă, în sacul meu de dormit cel cald și moale. Făceam ceva bun de papa, sirop de pin, fructe uscate, bomboane de portocale... Ochii începuseră să mi se închidă, prevestind iar un somn care începe înainte de 12, de la duș mă muiasem toată... Happy kid... Sună domnul telefon cu soneria pusă grupului de prieteni (acțiune realizată cu scopul precis de a ști când tre' să sar după el să răspund, sau când pot să mă întorc liniștită pe partea cealaltă...). Ca să n-o mai lungesc, era o invitație la concert. Și tot ca să n-o mai lungesc, am zis că mă duc... Am sărit în țoale, mi-am ciufulit oleacă freza și ea cam adormită, parfum, geacă, pantofi... Paaa, mamaaa...

Masă cu scaune înalte, berică, prieteni, fain. Nu-i știam pe cei care cântă, da' suna bine tare. Mi-a plăcut mult dacă... DACĂ nu erau la masa de alături doi retardați! Și nu orice fel, ci din ăia de se dau în spectacol, să fie mai tari ca ăi de cântă. Genul de cocalar îmbrăcat cu țoale scumpe, telefon ultimul răcnet, portofel gras și părul dat cu juma' de kil de gel ca să arate "bine"... Și la toate astea ce se asortează? Capete goale, desigur! Seci, adică... Băutura, la un om normal, se duce-n picioare, se urcă ea și la cap, dar nefiind loc prea mult rămâi cu mintea-ntreagă, rămâi tu... Da' la ăștia nu, mă... Toate paharele alea fără număr de vodcă s-au dus toate toate și au umplut golul de la mansardă. Prăpăd! Jumatea lor de neuron scămoșat a amorțit de tot și masculii-minune s-au transformat brusc în două creaturi semiprimitive. Oamenii ăia de pe scenă cântau, și bine de tot, iar ăștia? Au vorbit tot concertul, au scheunat, au urlat, s-au bătut pe spate, s-au luat iubitori în brațe, au vorbit și cu alții de pe la alte mese... Și, periodic, răgeau frate, de ziceai că ești la zoo, nu în bar. La zoo unde e operat un urangutan în călduri, pe viu, ca să i se facă implant de creier să poată spune și el alfabetul și cifrele până la 10! Sau poate alea nu erau răgete, poate era doar zgomotul pe care-l făcea aerul care trecea prin spațiul gol dintre urechile lor... Îmi venea să le pun țigara aprinsă sub fund, să le torn în cap ciocolata caldă a vecinului de masă, să-mi scot șosetele și să le îndes, împreună cu șervețelele în care-și tot suflau mucii, drept în jurul omulețului, probabil la fel de retardat, din gâtul domniilor lor! Dar totuși țin la viața mea, deci am stat cuminte-n scaunul meu înalt și am încercat să-i ignor, să triez cumva zgomotele, să le ascult doar pe cele care merită... Na, mi-a ieșit, oarecum, mai mult sau mai puțin...

Da', una peste alta, a fost fain tare concertul! Aveți aici o mostră. Iar aseară, melodia asta a sunat mult, mult mai bine...


Berti Barbera si Nicu Patoi-Every breath you take