Postare de sfârșit și de început

La mulți ani, dragii și simpaticii mei cititori, oameni care nu știu de ce mă citiți dacă nu vă place ce scriu și persoane care nimeriți aici întâmplător când căutați pe net chestii dubioase. La mulți ani și fanului meu numărul unu! De la mine, prințesa cu litere de haur, pentru madam Hitler, pentru fata cu mașină roșie, pentru Șefaaa, fără număăăr!!! Hop, hop! (don't ask!)

În cele ce urmează, vă prezint o aglomerare de gânduri fără cap și coadă.

Știu, n-am mai scris de mult... Am fost întrebată, aproape rugată și delicat amenințată să mai zic și eu ceva. Care că vrea să citească ce-am mai făcut și cine m-a călcat pe coadă, care că n-a mai râs de mult de tâmpeniile fără sens pe care le povestesc, care că n-are ce citi pe budă... Fiecare cu ce-l doare.

Pe mine nu m-au durut foarte multe în perioada asta (printre altele, un genunchi), n-am avut un an prea rău, doar n-am prea avut chef de povești. N-am pățit nimic, doar bucățele de viață care m-au oprit să "vorbesc". Să vorbesc în scris... Să vorbesc cu oricine.

Din fericire, orice s-ar întâmpla, rău sau bun, am lângă mine pe cine-mi trebuie. Mereu, constant, necondiționat. Cică singura care îți e mereu alături când ai nevoie e familia. Fleoșc. Mie îmi sunt alături oamenii pe mi i-am făcut familie. Și e reciproc, că exact același lucru l-a zis unul dintre ei de curând, după ce mi-a făcut cel mai bun piure din lume. Mereu extramegasuper fantastic de bun și mereu mai bun ca cel anterior!

În rest, în materie de personaje, anul ăsta a avut de toate: pe scurt, oameni care m-au surprins plăcut, persoane care m-au enervat așa de tare că m-am transformat în ninja și oameni care m-au dezamăgit. Plus minunații pentru care nu contează ce vrei tu, știu ei mai bine ce-ți trebuie și-ți aranjează viața "cum trebuie". Din păcate cum le trebuie lor, nu ție... Amuzant e că niciunul dintre ei nu știe că a făcut asta. Chestie de percepție, de potriviri, totul e relativ, zăpada e rece și Alba ca zăpada, anul ăsta, a fost blondă.

Liste cu bune/rele, rezoluții și prostii de genul pe anul trecut n-am. Am doar fotografii pe laptop, stik-uri, carduri și în mine, cu sonor, arome, senzații. Și amintiri cu trenuri hurducăicioase, bodegi ciudate, zâmbete cu mici între dinți, somn cu mâțe tropăind pe casă, căni despre amante, cu snoopy pe căsuță, pe cană, croșetat și cel mai breloc, cu o seară perfectă în mansarda mea preferată, cu whatsapp, manele (dont ask!), minioni, șnițele crocante, parfumuri secsi, halate moi, etichete cu poezii, sărit din copaci, pantaloni care curg, lac cu noi în rațe, concerte cu aromă de frăguțe, pat plin cu cadouri ambalate și pisici neambalate, un pepene murat, creveți și sos verde. Multe, multe amintiri cu puțini, puțini oameni. A, da, și am telefon nou cu touchscreen!

Planuri pentru anul viitor? Normal. Da' nu se fac publice, oricum cei cu care le am le știu deja. Cei care nu le știu... probabil e un motiv pentru care nu le știu. Și ce-mi place cel mai tare e că orice plan de an nou începe cu ziua ta și continuă cu ziua noastră.

Cu ocazia noului an, vreau s-o salut călduros și pe tanti Camelia Băncilă care a nimerit pe blogul meu și s-a gândit să nu plece cum a intrat, fără să mă facă oleacă de căcat la mine acasă, că așa e frumos să facă o oaie cre(ș)tină. Că ea e o sensibilă și o deșteaptă și vrea să-mi salveze sufletul. Sau, pur și simplu, s-a gândit că cititorii mei merită să afle cât e ea de speeeciaaalăăă... Saaau, probabil a vrut să ilustreze vorba aia din înțelepciunea poporului, a intrat bou și a ieșit vacă. Auzi, bre mamaie, dacă nu știi despre ce e vorba și nu pricepi ce citești, de ce te bagi?

Duduia în cauză s-a trezit dimineață cu dorința arzătoare de a se pune bine cu Doamne-doamne și a căutat cu încăpățânare pe sfântul net dacă nu cumva a scris cineva și un acatist pentru numele ei, să-l citească în timp ce face mătănii în fața peretelui pe care e pusă carpeta cu răpirea din serai. Mna, ghinion, am scris eu ceva cu titlul ăsta. Ceva ce nu are nimic de-a face cu religia, ceva pentru o prietenă, de ziua ei. Da' duduia s-a ofuscat rău și m-a luat cu, citez: Nu stiu ce.i in capul tau...crezi ca ai haz, asa.i? Mai intreaba si tu in stanga si.n dreapta. Mi se pare mai mult decat jenant sa postezi asa ceva.dar fiecare inceraca sa iasa in fata cu ce poate.daca nu stiai, afla ca pt fiecare cuvant dam socoteala in fata lui Dumnezeu.ce ai scris tu aici sunt numai cuvinte de hula impotriva lui Dumnezeu si a sfintilor Sai E infiorator sa ma gandesc ca cineva poate fi atat de mandru de o opera literara de.a dreptul 'desavarsita'. Sfatul meu e sa.ti folosesti timul pt ceva mai constructiv.

Pe scurt:
1. Normal că am haz! Nu tre' să întreb pe nimeni ca să aflu. Și normal că nu știi ce-i în capul meu, în schimb noi știm ce-i în al tău: nimic!
2. Nu încerc să ies nicăieri, e absolut treaba mea cum îmi urez prietenii de ziua lor și nu mă interesează DELOC ce ți se pare ție.
3. Cuvinte de hulă? De unde ai dedus mata că postarea mea are vreo legătură cu Dumnezeu și sfinții săi??? Că n-are. N-ARE!!! E în totalitate despre și pentru un OM foarte drag! Dacă nu-l cunoști, nu ai cum să te prinzi de toate chestiile despre care am scris în postare. Dar, evident, poți să te bagi ca musca-n curu' calului să ne împărtășești părerea ta neprețuită...
4. Dacă prostia ar avea moacă, s-ar vedea pe tine când se uită în oglindă dimineața.
5. Mi se rupe de sfaturile tale, oferă-le cui ți le cere. Sau și mai bine, taci dracu' și nu mai enerva și pe alții cu fâsurile isterice care ți să năzar după ce ai prizat prea multă tămâie. Să fii credincios e una, să fii prost și să te crizezi când citești ceva și nu pricepi e cu totul altceva...
6. E înfiorător să mă gândesc zici? Nope... E înfiorător că nu gândești! Și, da, sunt foarte mândră de postarea aia care nu-i tocmai desăvârșită... Va fi când o să scriu și partea a doua!
7. Îmi folosesc timul pentru ce vrea tastatura mea.
8. Dacă Dumnezeu a citit postarea asta care te-a băgat în spasme cu spume la gură, a râs cu siguranță! În schimb dacă citește comentariul tău, își pune mâna în cap și te trece pe lista cu rebuturi și produse cu defecte tehnice datorate procesului de producție.
9. La mulți ani și ție! Să-ți aducă noul an un neuron. O să fie greu la început, dar poate te obișnuiești cu el...
10. Partea a doua a "acatistului" în curând. Fiți pe fază!

Zi cu soare, iarbă tare, babă proastă și-o cântare...

Și-am avut, frate, un weekend plin și nebun... În principal a fost "ocupat" de Târgul creatorilor populari, unde mi-am dus și eu gărgărițele, pisicile și alte alea... A început bine de tot, cu un nene și a lui criză de nervi că-i călcăm în picioare "iarba" lui cea verde, mare și tare. Am pus ghilimele că de fapt, acolo unde eram noi, era doar pământ uscat fără fir de plantă pe el...  Mare e grădina Domnului... La propriu!


Și la târg am aflat așa:

Că, dacă ți-e prea cald în casă, îți înnebunesc grav piticii. Drept urmare, îți ridici poalele la spate și defilezi, la ore de vârf, prin mijlocul Târgului supraplin, arătând lumii întregi ce mândrețe de posterior gol ți-a dăruit mama la naștere. Dacă ar fi unul tânăr, revoluționar, bine făcut și ridicat în slăvi, aș ovaționa și încuraja asemenea manifestări. Da' când ai un cur scos la pensie, obosit, cu o vădită tendință spre delăsare și alb ca mușețelu', apăi nu faci din astea, să-mi agresezi, sperii și șochezi ochișorii mei care au nevoie de ochelari de vedere din februarie, dar care totuși văd bine...

Am mai auzit apoi, direct de la sursă (una mirosind a parfum prost, cu iz de mumie, ruj dat pe bot ca pișatu' boului și față mai acră ca varza în postul Crăciunului) că, țineți-vă bine, băncile sunt pentru pensionari! Da. Ignoranților! Credeați că voi, ca tineri, aveți voie să vă odihniți pe băncile patriei? Ei bine, nu, așa ceva e interzis cu desăvârșire de...de cine-n puii mei?!? De o coțofană care a venit în fața mea, a pufnit nervos că am ocupat banca, și-a înșurubat sănătos cele 7 buci din dotare în locșorul liber de lângă mine, 5 pe partea lemnoasă, 2 pe piciorul meu stâng și a zis prețios și plin de înțelepciune milenară: repet, BĂNCILE-S PENTRU PENSIONARI! Ei, pe bune... Să-ți moară ție proteza și să-ți sece bășinile-n drum spre cur... Da' unde scrie, măiculiță, grozăvia asta? Cred că, în curând, creaturile astea vor scoate afișe cu slogane și le vor lipi prin parcuri, cabinete medicale și în autobuze. Că și acolo dețin monopolul, dacă prinzi un scaun liber poți să bifezi realizarea-n calendar, că n-o să mai pupi curând așa ceva...

Apoi, mamaia cu damf de spray stătut pentru molii mutante și-a început programul probabil zilnic... Și așa am aflat cum suntem noi, artiștii, niște boschetari care luăm marfă de "peste tot" și încercăm apoi să i-o vindem ei. Sau cum fetele din ziua de azi sunt niște "putori" care ar trebui închise în casă. Și mi-aș mai fi îmbogățit cunoștințele cu multe alte cugetări scuipate cu ciudă, dacă mai rezistam mirosului crunt și nu mă sculam de pe banca EI minunată, ca să fug cât mai departe de norii toxici ce-i pluteau, amenințător, în jur. După un timp, s-a plictisit de mâncat căcat, probabil același pe care-l "servește" zilnic atunci când iese la plimbare și s-a cărat de acolo, aruncându-mi o privire ucigătoare pentru că am îndrăznit s-o contrazic și să-i răspund la cretinitatea cu trecerea băncilor de către domnia sa în posesia de drept a prea cuvioșilor și prea respectabililor pensionari.

După ceva timp, în aceeași zi, a apărut pe aceeași bancă un boschetar. Care, la un moment dat, mi-a luat un inel de pe masă și s-a făcut că plouă. Adică nu, nu un inel, mi-a luat un GĂRGĂR! A vrut să plece cu el și să mi-l ducă într-o lume urâtă, unde nu l-ar fi iubit și îngrijit nimeni. Deci, trecem peste amenințările inutile să mi-l înapoieze și ajungem la scena în care l-am apucat de mânecă, i-am zis că-i fut una dacă nu se oprește și la smulsul gărgărului mic și nevinovat de pe degetul slinos și scârbos al individului. Dar l-am recuperat! Și șters temeinic cu șervețel umed antibacterian...

Zile nebune, v-am zis... Și calde tare, cu soare mult și încăpățânat, cu suc yummy și rece, plictiseală majoră în orele amiezii și cu glume înțepătoare pe care unii nu le-au înțeles. Ghinion, dacă ești prost, stai oleacă mai departe de mine să nu auzi ce spun! Altfel, dacă te superi, nu-i vina mea...

Pe mâna stângă am o vânătaie. M-a pocnit patul, în mișcarea lui de revoluție în jurul soarelui de la miezul nopții... Dar abia aștept să ne vedem. Să tastez cuminte la interfon 02 și apoi să zic magnific că-s INA! Balerina. Care iubește salata cu aromă de oțet, mirosul de usturoiuț și șorțulețul invizibil de pe Rosalinda. Juana. Dolores de la Mañana von Hambre.

La concert o să merg cu tine. Cu tine, sau n-o să merg... O să cânte doar pentru noi și-o să simțim fiecare notă și fiecare privire care o să i se oprească în ochii noștri. O să fiu fericită, foarte, iar tu o să-mi zâmbești calm și amuzat, așa cum îi zâmbești unui copil care tocmai a primit și mâncat o cutie întreagă de acadele și are stele-n priviri.

One night, the game return(s) where you are, away. Gone...

În rest... Să ne auzim cu bine și voi să fiți cuminți... Eu n-o să fiu...

Asus și muzica

Când vine vorba de ascultat muzică, am de unde alege. Îmi place muzica lentă, latino, simfonică, de operă, ritmată, în franceză, italiană sau engleză, îmi plac multe, dar rock-ul rămâne totuși pe primul loc.

Și într-o zi frumoasă de vară, am descoperit eu cum stă treaba cu DC++ și cu torentele... Am zis c-am descoperit raiul! Și mi-am făcut eu o colecție frumoasă cu de toate în ale muzicii. La ce să le ascult? Mi-am luat un CD-player. Și dă-i bum-bum în căști... Până am primit cadou niște boxe. Wow...nu, asta e raiul!... Am pus bass-ul sub birou și boxele deasupra. Și una-două mă scurgeam din scaun și intram dedesubt să-l reglez... Not so funny... Așa că, m-am gândit că ar fi timpul pentru altceva: un laptop. M-am dat eu bine pe lângă Moș Crăciun, doar doar m-oi trezi cu unul cadou.. Da' nu, moșu' pesemne era ocupat cu copiii și s-a făcut că nu mă aude. Așa că, mi-am luat inima-n dinți și mi l-am luat singură... Și ce fain era... Ascultam ce voiam, când voiam, unde voiam. Și ce bine se auzea rock-ul meu în noua jucărie...

Și-ntr-o frumoasă zi de toamnă primesc un telefon de la o prietenă: vine Iris în oraș, mergem? Daaaaaaaa! O să-i aud stând la câțiva metri de ei, o să fie altceva decât să le tot văd videoclipurile pe laptop... Clar că voiam să merg! Și cum ceilalți prieteni erau care ocupați, care fără chef de ieșit, care fără finanțe, am fost doar noi două. Buuun. Am ajuns cu vreo oră înainte, am luat o bere, ne-am plasat fix în față, lângă boxe și făceam 13-14 de nerăbdare. La un moment dat au intrat pe scenă. Sala era mică dar nici măcar n-am observat când au trecut pe lângă mine... Și-au început să cânte. Frate... Urechile mele au suferit un șoc major. Aia era muzică! Nu ce ascultam eu la laptopul meu... Simțeam fiecare notă în plex. Muzica curgea ca un fluid prin mine, mă învăluia și mă făcea să simt că trăiesc. Și "Să nu crezi nimic" a fost cu totul altceva decât ascultasem eu până atunci...

Asus N55

Și uite că acu' am aflat de noile laptopuri de la Asus: N55 și N75 care au difuzoare de excepție, atât în ceea ce privește calitatea cât și volumul. Trecând peste faptul că designerul de la Bang & Olufsen, David Lewis, a făcut din N55 o mică bijuterie, în ceea ce privește sunetul, cei de la Asus au avut o idee de-a dreptul măreață: când îți tună să asculți muzică la volum maxim, frecvențele joase produc vibrații; astfel, pentru ca difuzoarele să nu-și deranjeze vecinii, respectiv componentele cu care împart aceeași casă, laptopul vine la pachet cu un mini-subwoofer extern care, odată detectat de placa de sunet, preia frecvențele joase care erau redate de difuzoare. Foarte șmecher! Asta ca să nu mai vorbim de memoria 2 x 2 GB DDR 3, 1.333 MHz; de hardul de 640 Gb, 5400RPM, 16 MB buffer; ecran de 15.6" 1600/900 iluminat cu led, anti-glare; CPU: Intel Core i7-2630 QM, 2GHz, quad core, 6 MB cache, 2,9GHz Turbo, 45 W TDP; tot felu' de conectori; card reader SD; bluetooth; camera web HD; o baterie barosană cu 6 celule, 5200 mAh, 54 Wh care rezistă, rezistă, rezistă... Și toate astea în numai 2,7 kg!

Asus N75

N75 e fratele lui mai mare. La 3,4 kg are: același tip de procesor; memorie 2 x 4096 MB DDR3, 1.333MHz; HDD 750 GB, ecran de 17.3" 1920/1080; aceleași boxe faine de la Bang & Olufsen ICEpower și micuțul dar puternicul subwoofer extern; porturi fără număr; baterie Li-Ion cu 6 celule.

Amândouă-s geniale, da' io l-aș vrea pe domnul N55. Hmmm...o să-i scriu iar lui Moș Crăciun, poate cine știe, anu' ăsta e pe fază. Cu așa laptop, mi-aș pune melodiile preferate de la Iris și aș retrăi acel concert de câte ori aș avea chef. Over and over again...

Postare pentru SuperBlog, etapa 1.

Agitație de week-end

Azi a fost o zi ciudată. Multe gânduri, dar nu încrâncenate, întunecate și obositoare ca de obicei... Poate pentru că, la primul semn că se trezesc piticii, am intrat într-un blog fain, unul de care sunt dependentă. M-am plimbat pe acolo până m-am rătăcit și n-am mai știut de mine. Până am devenit una cu albastrul. Până gândurile au început să pălească ușor. Până am început să simt cuvintele de pe monitor ca pe ceva material, care gravitează în jurul meu, care poate fi atins, care poate fi simțit cu vârfurile degetelor, cu mintea, cu privirea... Cuvintele pot da dependență, mai ales când se nasc dintr-un suflet mare, cald și frumos. La fel și zâmbetele, privirile senine, misterioase sau cele triste. Discuțiile cu prietenii. Ochii tăi. Tu...

Azi m-am refăcut după un week-end agitat, dar frumos. Care începuse pașnic, cu ceva vorbă la o cafea. Plus cele mai bune bomboane din lume, niște bere, o companie faină... Apoi un concert jalnic, în timpul căruia mă întrebam: oare ăia când naiba or să înceapă să cânte? S-a terminat concertul și n-au făcut-o! Da' poate ei, săracii, veniseră acolo, pe scenă, ca să miorlăie la lună, nu să cânte... Pentru că asta au făcut, mai mult de juma' de oră... Bonus, eram înconjurată de copii. La propriu... Plozi de 12-14 ani, care fumau șmecherește și aspirau bere cu paiul... Urlau extaziați, din motive doar de ei știute, pentru că ăia de "cântau" meritau doar sticle-n cap, nu aprecieri vocale. Încă stau și mă întreb ce piticii mei am cautat eu acolo, în marea aia de plozi care abia scăpaseră de pamperși, buni și grupa mare, ascultând vocalizele unora care probabil voiau să vadă cât de nașpa pot suna corzile lor vocale. Și, în finalul "concertului", am auzit cea mai chinuită, mai storcoșită și mai sinistră interpretare a piesei Aproape de voi...

De acolo, am scăpat pe o terasă. Plină ochi. Dar a contat doar compania, ceilalți nu au fost importanți. După, ne-am mutat, grup, în același loc în care stătusem toată ziua: cameră în semiîntuneric, covor păros, pisică neagră, bere, muzică, prieteni. Și am jucat, eu-pentru prima dată, adevăr sau provocare. La început m-a îngrozit gândul că tre' să vorbesc despre mine, da' a fost ok... Amuzant. Până la un punct, când mi-am dorit să am superputeri, să le pot aranja eu pe toate... Vise fără sens. E foarte fain să constați că nu poți rezolva nimic, oricât de mult ți-ai dori, că nu ești mai brează ca un gândac, de exemplu. A, el e chiar mai tare ca tine, poate merge pe perete sau pe tavan, tu nici măcar asta nu poți... Mda...

Ieri, adunare generală la un concert fain. Mă, da' fain de tot! Cover-uri rock. Aceiași prieteni, aceeași stare frumoasă, bere rece, țigări mentolate, înghionteli, ciufuleală, glume, un pup primit la schimb, o plimbare pe răcoare. Și acasă... Doar mâna ta a lipsit din a mea. Da' lasă că mă fac eu mare...

Azi m-am refăcut după toate astea. Se pare că am cam îmbătrânit... Numai copilul din mine se face că plouă și nu vrea s-o recunoască... Ceea ce-i bine, zic...

Știu că nu-i genul tău. Dar, dacă nimerești pe aici, mi-ar plăcea s-o asculți...:)


Charles Aznavour - Mourir d'aimer

Tu es le printemps, moi l'automne
Ton cœur se prend, le mien se donne
Et ma route est déjà tracée
Mourir d'aimer...