Cu sfinții nu-i de glumă...

Am căutat azi pungi de cadouri. Amuzante, simpatice, cu ursuleți, buline, antene de crocodil, șosete colorate, cireșe care zâmbesc, brioșe, ninja, furnici care cântă în cor..., ceva drăguț. Dar am avut doar trei genuri de opțiuni: teancuri de sacoșele de crăciun, maldăre de pungi cu inimioare în toate pozițiile, cu sau fără trandafiri roșii, și aia pe care am luat-o. Era singură și tristă într-un colț de magazin, nimeni nu se uita la ea, nimeni nu-i zâmbea, nimeni nu-i dădea nici o atenție. Și am salvat-o eu, deși nu era nici pe departe ceea ce căutam...

Dacă ai norocul să fie ziua unui prieten în perioada asta, ai face bine să te gândești să-i iei cadou cu măcar o lună înainte. Că, deși mulți țipă și-și întorc nasul scârbiți că de ce sărbătorim noi Sf. Valentin, se duc pe șest, ei și mulți alții, să cumpere cadouașe drăgălașe, atât de dulci și siropoase de te îngrașă numai cât le vezi, chiar dacă pe ele scrie no sugar, doar bumbac 100% sau chestii de genul... Nu generalizez, mai sunt și oameni drăguți care nu riscă să-și îmbolnăvească de diabet jumătatea oferindu-i siropoșenii. Drept urmare, prin magazine ori găsești numai lucruri cu inimioare, ori nu mai găsești nimic!

Mie nu-mi pasă de Sf. Valentin! Ha!

Și acum, cititorii mei se împart în mai multe categorii:
- ăia care au gândit imediat: daaa, asta e o tristă din aia care nu știe să se distreze; că ăsta e un motiv de încă o sărbătoare, ce strică un party în plus?
- cei care știu ei: clar nu are pe cineva... n-are cui să-i dea cadou; ah, ce bine că iubi al meu e lângă mine acum! Iubi, ce-am vorbit noi? Să nu mai scuipi cojile de semințe pe jos... Că nu vine mă-ta să aspire persanu' din sufragerie! Și mi-ai promis că nu mai faci pârțuri când mă uit la telenovele! Știi doar că-mi sare inima din loc... Iepurelul meu scumpic!
- cei care nu trag încă concluzii și citesc mai departe să vadă ce, cum și de ce.
- ăia doi care deja și-au dat seama și știu de ce nu-mi pasă de Sf. Valentin.

Păi, nu-mi pasă pentru că am ceva mai mult, mai mare și mai tare de sărbătorit! Cu o zi înainte. Deci pe 14, de ziua îndrăgostiților, cel mai probabil bugin cu sfârâit de drujbă toaaaată ziua. N-am nimic împotrivă, doar nu-mi pasă. Ce poate fi mai meseriaș și mai puternic decât ziua dedicată dragostei???, vor întreba unii acum, vizualizând pe iubi (masculin sau feminin, după caz) într-o ramă în formă de inimioară, cu inimioare din sclipici pe ea și cu alte inimioare din pluș care atârnă de ea. Să nu mai măresc suspansul, să nu mai chinui domnițele curioase, dezvălui misterul: mai mișto decât asta, MUUUUUULT mai, e că pe 13 eu sărbătoresc pe Sfânta Camelia! Cu de toate, cum se cuvine. Asta e, fiecare cu sfântul lui.

Încep de dimineață prin a citi cu grație acatistul născut din marea inspirație de geniu pe care am avut-o anul trecut. Continui cu drumuri prin oraș, că mi-am amintit că mai am de cumpărat aia, ailaltă și, da, pungi de cadouri, cum ziceam mai sus. Ambalez cadouri, scriu etichete, compun dedicații, lipesc ambalaje, râd singură când lipesc unele mesaje pe cutie, caut o sacoșă să le cuprindă... Întotdeauna primele două-s prea mici și a treia e cât sacul lui Moș Crăciun și ar trebui s-o târâi, la doi metri în spate, după mine, juma' de oraș. Abia a patra e perfectă! Oare am luat tot? Cred că da. Aoleeeeu... mamaaaaa, chestia cutare e pe dulapul de lângă tine, dreapta, rândul doi? Da. Mi-o aduci și mie, te roooog, că-s înțepenită-n pat, cu toată camera plină în jur și nu am pe unde păși. Deci, cam așa ceva... Apoi party! Pardon, PARTY!

Și când ai toate astea, când ai un prieten mai mișto și mai mirobolant ca toți iubii din lume, de ce ai vrea să sărbătorești pe 14 Sf. Valentin? Păi nu vrei! Vrei doar să vină mai repede 13 februarie, să se facă seară, să iei un taxi și să cobori direct într-un hug baban, mai mare ca toate de peste an, mai strâns și mai fericit ca restul. Și apoi moaca aia de copil responsabil care se bucură când rupe ambalajele, ochii ăia veseli care îți zâmbesc și alte treburi pe care n-o să le povestesc acum. Și toți la mulți anii ziși, scriși și cântați. Toate urările interminabile cu paharele în mână. Toate...

Pe bune, Sf. Valentin??? Nope! Puteți să vă păstrați sfântul, valentinii și valentinele, inimioarele și trandafirii roșii. Să vă bucurați de ele. Eu am sfântul meu! Și, pe barba lu' Burebista, așa cum zicea o prietenă din copilărie, e cel mai valabil sfânt! Iar pe 14, soooooomn! Am zis!

Mica apocalipsă

Azi, dragii mei cititori, e o zi specială. Azi vă voi povesti despre fanul numărul unu al blogului meu.

E cea mai drăguță persoană din galaxie; timidă și tăcută, sensibilă, foarte prietenoasă cu toată lumea. Prezența ei îți înseninează ziua, oricât de mulți nori ar avea. Îți dă mereu dreptate, zâmbindu-ți cald, te strânge în brațe și te încurajează, spunându-ți cele mai drăguțe lucruri pe care ți le poți tu imagina. Aura ei pozitivă te face să te simți în preajma ei în al nouălea cer, roz, cu norișori pufoși, iar energia ei puternică te remontează indiferent de problemele pe care le-ai avea. Fină și delicată, știe mereu să-ți lumineze ziua cu o vorbă bună și... Ăăăăă... Scuze... Stați așa... Paragraful ăsta e din altă poveste! Și noi azi vorbim de:

Madam Hitler. Nu cred că mai trebuie detalii, numele zice totul. Când intră într-o încăpere, se produce un mic cutremur, pereții se înghesuie unul în celălalt, terorizați, tremurând din toate colțurile și pălindu-le varul de frică, indiferent de culoarea pe care o au. Scaunul se face mic și înțepenește îngrozit sub fundul ei. Berea încearcă să se ascundă-n adâncul sticlei și abia abia curge-n pahar, trecând-o fiori reci de groază prin gulerul de spumă. Odată a comandat o salată și nu înțelegeam de ce o mănâncă așa încet. Pentru că bucățile de mâncare, frunzele și sosul alergau disperate prin farfurie, urmărite sadic de furculița-i nemiloasă, sperând să scape de moara care, între timp, mesteca cuvinte cu viteza unui Harley Davidson pe o autostradă americană.

I se mai spune și Sadica, prietenii știu de ce, dar și din motive evidente ce i se citesc pe chip numai cât te uiți la ea. Dacă îți trece prin minte să studiezi mai în amănunt acest aspect, sigur ești masochist sau iubești senzațiile tari. Gen monologuri interminabile în care apuci să zici câte un: da, sigur, ai dreptate, mhm, ahaa... că de, nu vrei să riști s-o superi, să i se zburlească bufnița și să te trezești parașutat în primul copac. Nuuu, nu te aruncă ea de la geam, nu e violentă (sper... că voi fi lângă ea când citește postarea), sari tu de bunăvoie, de frică și de amenințarea unui nou discurs ce e pe cale să-l înlocuiască pe cel abia încheiat!

Vrăjitoarea? Mda, tot dumneaei. Cică asta fuse în viața anterioară. Păi da, sigur e adevărat. A observat cineva, prin filme, că vrăjitorii bolborosesc și spun încontinuu ceva? Da, exact! ÎNCONTINUU! Ăsta e cuvântul și dovada. Bla, bla, bla, taca taca taca,.. Plus că, numai dacă a fost vrăjitoare (și mai e și acum puțin) poate să facă cutii așa de frumoase și de magice cum face ea!

Angajații îi spun Șefa. Ar trebui să ia, cu toții, la salariu, spor de groază, teroare și de amenințare-tăcută-cu-scalparea-în-caz-de-dat-în-bară. Îmi imaginez că toți fug ca potârnichile din calea ei. Până și Dunărea curge mai repede când trece ea peste. Într-o zi cred că o să aflăm de la știri că Dunărea s-a refugiat în Marea Neagră, TOATĂ, că a aflat că vine doamna. Și în ziua aia Moise va fi mic copil pe lângă ea, care va trece albia secată în pas alergător, cu sceptrul ei cu bufniță-n vârf, țipând la plodul patruped că i-a ștampilat cu noroi nădragii. Imagine apocaliptică de film S.F. horror sau de comedie mută cu sonorul dat la maxim. Doamne apără și păzește...

De ce scriu toate astea? Că e ziua ei! Și, mai mult ca sigur, cum s-a trezit azi a verificat blogul să vadă dacă am scris ceva și a fost foarte dezamăgită să vadă că nu. Dar există postare programată, iar asta, deși a fost scrisă aseară, se publică singură în fix momentul în care ajungem la jumatea primei beri. Și, dacă tot sunt șmecheră și pot face asta, o să scriu și urările aici, să nu mai fiu nevoită să țin un discurs live. Deci: dragă doamnă, să vă fie viața senină ca cerul însorit de iunie, cel de-al am-uitat-al-câtelea trandafir prins în buchetul vieții să rămână mereu tânăr, fie ca... just kidding! Să fii la fel de scorpie ca până acum, că-i fun, să ai noroc în zilele pare și în alea impare să ai baftă, să vină banii la tine ca purecii pe Poxi nedată cu picătură, colecția de zburătoare să se mărească atât de tare că vei câștiga la loto un apartament ca să ai unde să le ții, să reușești să-ți iei carnetul fără să fie decretată în România stare de urgență în ziua în care dai examen, să ai inspirație și chef de creat minunății, spor și voie bună, piersici, prune și-o alună! Și să nu bei prea mult la petrecere, că o să uiți unde ți-ai parcat mătura... La anu' și la mulți ani!

Moși de zăpadă

Dacă încep postarea cu: vaai, ce ninge afară, sigur mă înjurați, că doar aveți și voi geam pe care nu se vede nimic de la viscol. O să zic doar că azi am ajuns la muncă om de zăpadă, cu gheață peste tot, inclusiv în budigăi, cred... Frumos tare!

Și, la cum e afară azi, îmi pare tare rău că nu-s mică. Mamă, ce m-aș fi bucurat de zăpada asta, de vâjgărău și de o posibilă zi cu școli închise. Și, la ora asta, deja aș fi scârțâit la tata să mergem cu sania! Și aș fi căutat zăpadă neumblată s-o tropăi și împrăștii. Așa, acum, la capitolul ăsta îs și eu un adult plictisitor care bombăne când merge primul pe stradă dimineața și tre' să facă potecă prin nămeți. Dar gata despre subiectul ăsta, că-mi aduc aminte că tre' să plec de aici la 4 jumate spre casă și cică codul va fi în floare la ora aia...

Să vorbim despre chestii mai vesele. Nu știu voi, da' eu am avut un Crăciun magic! Fără brad, dar cu pisici, cu fes de moș pe cap, cu poze făcute la cadourile împachetate, despachetate și cu oameni dragi alături. Cei mai dragi! E mișto să primești cadouri, da'-i la fel de fain să te uiți la cei pe care-i iubești cum le despachetează pe cele de la tine și la cum se bucură de ideile tale de Moș Crăciun fără barbă!

Și acum, dragii moșului, am ajuns la momentul în care tre' să mă laud! Pentru că trebuie și pentru că pot!
Am avut cel mai Crăciun dintre toate! Renos la maxim! Adică plin de reni. Că cică i-am făcut moșului capu' praștie cu ei anul ăsta și mi-a adus să mă satur și să nu mă mai audă vorbind de reni. Pfff, faza e că acum vorbesc și mai mult de ei, că tre' să anunț în ce combinație renoasă mă îmbrac, câți am pe mine în fiecare zi și, în curând, cred că o să le dau și nume. Azi, de exemplu, am pe mine puloverul cu ren bleumarin și fularul cu cănăfiori. Și, da, cu alți doi reni pe el!

Gata, nu mai plâng că vreau reni, trec la nivelul următor: Snoopy! De vină e mega-cămașa cu el și agenda făcută special pentru mine, primită de curând. Deci, moșuuuu, când ai zis că mai vii? Eu sunt foarte cuminte...

Și cu ce vreau să mă mai laud? Că tot e frig afară și urât și cam gri. Vreau să vă zic că am cei mai buni prieteni din galaxie! Știți voi, oameni din ăia de nu contează nimic altceva dacă-i știi alături. La care nu te simți niciodată "în vizită", ci acasă. Care-ți colorează ziua, chiar și cu un mic sms huguicios. Sau care te fac să zâmbești larg numai cât te gândești la ei. Sau care te fac să te întrebi dacă definiția cuvântului familie nu e cumva alta... Câțiva, se știu ei și acum cred că zâmbesc citind. Și mă uit la alți oameni și mă gândesc că, dacă ar vrea să fie invidioși pe mine, nu prea ar avea motive, dar ar putea fi pentru prietenii mei.

Și dacă tot postarea asta e un mix de idei viscolite, în care vorbesc de toate, zic eu să mulțumesc celor care se încăpățânează să mă citească, care încă mai râd de tâmpeniile pe care le zic/scriu (în tramvai, la muncă sau pe budă), celor care mă fac să fiu zen la târguri, celor care mă suportă la bere, cafea sau pur și simplu, care nu mă dau afară pe geam când încep să cânt ceva, celor care-mi fac cârnăciori rumeniți și cele mai bune paste și care-mi arată melodii pe care niciodată nu le știu și mi se tatuează în memorie. Și celor care sunt departe, dar aproape.

Cum asta mai mult ca sigur e ultima postare pe anul ăsta, vă zic și la mulți ani și ce se mai zice la sfârșit de an. Numai de bine și fără din alea cu "sărbători luminate", "fie ca" și poezii stupide cu săniuțe și îngerași. Dar cu reni, muuuulți reni!

Cozonăceală veselă

Și m-am dus eu marți la cofetăria preferată, să-mi comand un cozonac. Nu doi, nu cinci, nu nouă, unu' singur voiam. "Nu mai primim comenzi pentru sâmbătă, dacă vreți, luați de azi". Să mănânci tu cozonac de cinci zile, grăia nervos privirea mea... Și-am zis: lasă, merg la Gigi, o covrigărie (da, știu că nu se zice așa, da' mie așa-mi place!) descoperită de curând, acolo sigur pot face comandă la unicul, minunatul, pufosul cozonac din visele mele. Așa a fost, acolo luau comenzi. "Doar de la cinci cozonaci în sus". Ce pisici să fac cu cinci? M-am uitat urât la tanti cu bonetă pe căpățână și am plecat bombănind.

Și, într-un acces de nervi pe coaliția tantilor de la cofetării, care au complotat împotriva mea și vor să mă lase să halesc salata de ou de anu' ăsta fără cozonac, am decis: ia să-mi fac eu, mă, fir-ar bip... bip... biiiiip...

Asta fiind hotărât, îmi trebuiau ingrediente, că n-aveam nica prin cămară. În afară de oo, da' alea-s în frigider. Făină-checked, zahăr-checked, stafide-checked, arome-checked, rahat-nu este. Cum să nu fie? E ditamai magazinu'.... Ei bine, în 3 ditamai magazinele nu era! Abia la al patrulea aveau, din ăla mai scump, tăiat gata. Perfect!

Mă trezesc eu azi dimineață, cu noaptea-n cap, adică pe la 9 jumate, mănânc oleacă, beau o gură de suc, mă scarpin în cap a cugetat profund, îmi pregătesc toate ingredientele și...plec până afară. Că era așa soare și cald și eu trebuia să pun bani pe card... Și mă învârt și mă foiesc și nu-mi vine să intru în casă. Dar chemarea cozonacului se auzi deodată și m-am motorizat spre home sweet home...

Iau rețeta, o împart la doi, că era pentru un kil de făină și încep. Da' stai așa, 5 ouă împărțite la doi...mda, 3 ouă deci! Deschid capacul și pun, pe rând, măsurate cu atenție (da' nu cine știe ce...) tăti chestiile care se vor transforma magic în cozonacul-mult-visat. Acum vă întrebați: "oare ce capac a deschis asta?", nu? De la mașina de pâine, normal! Că doar nu mi-au căpiat piticii să-l fac la lighean, frământând și asudând din greu...

Fixez programul, apăs butonu' și zmmm, zmmm, zmmm... (asta era mașina care muncea!) Singura problemă era că înăuntru trona o chestie bălegoasă, fără nici o formă definită, care bolborosea... Simplu, mai trebuie făină! Și toarnă, toarnă, TOARNĂ, Ina, făină, până se ridică aluatul gogoloț în găletușa aparatului minune. Numai că, acum, dacă am mai pus aproape juma' de kil de făină, mi s-au dat peste cap toate proporțiile. Parcă ar mai trebui unt. Un bucățoi generos! Și zahăr, mai mult ca sigur! Turnat direct cu punga, dat din cap aprobator și turnat încă puțin. Parcă nu miroase așa tare, să-i mai pun niște vanilie. Și niște rom... Stafideeee!!! Da, vreau! Pun vreo două mâini, din alea aurii și dulci. Stafidele, nu mâinile... Mă...da' acum parcă-i cam tare... Ce să fac, ce să fac? La el de simplu ca mai devreme: trântesc înăuntru un ou terciuit oleacă cu furculița + ceva lapte. În tot timpul ăsta, mașina amesteca harnică maglavaisu' inventat de mine... Bag un deșt înăuntru, parcă se lipește. Ulei trebuie! Da' nu scrie în rețetă, era doar unt. Așa, și ce dacă! E cozonacu' meu, vreau ulei în el!!! Torn cu sticla de vreo trei ori, mașina amestecă de zor, eu mă uit circumspect prin gemușor, îmi scarpin freza cu mâna stângă, deschid iar capacu' și împung aluatul cu primul deșt de la mâna cealaltă și zâmbesc fericită: e PERFECT!

Și brusc îmi aduc aminte: da' dacă nu e de ajuns câtă drojdie am pus? Aoooleeeu și văleleeeu! A fost de ajuns... Că a început să crească și să crească de nu mai aveam în ce să-l pun să nu fac vreo inundație cozonăcoasă. Și-a ieșit pufos și aromat și plin de umplutură. Yes! Și mă gândesc eu așa: toate mătușile, mamaile și bunicile, dacă ar auzi halu' în care am făcut eu azi cel mai bun cozonac din lume, ar scuipa în sân speriate și și-ar face și cruce... Că ele au un ritual de cozonac: cu frământat, aruncat în aer, trântit și bușit aluatul, acoperit cu prosopel, făcut cald în bucătărie de leșină varu' pe pereți, descântece ca să crească, liniște să nu-l sperii, uși închise și focul la cuptor nuștiucum... Al meu? Păi, fiind, ca întotdeauna, cu drojdie uscată, a crescut ca apucatu'... Mai întâi în mașina de pâine, apoi într-o oală (că dădea afară din mașină...), în dreptul ușii iar mai târziu sub hota pe unde adia briza...

În rest, m-am distrat azi! Iar acum mă duc să MAI halesc o felie. Păi nu-i păcat de el să se usuce și să se strice! Hehe... Bună dimineața!

O floare și doi grădinari

Fie ca sfânta zi de azi să-ți lumineze pașii și calea (ca lanterna cu baterie pătrată, becu' de la stâlp, sau ecranu' de la smartfeon). Îți urez din inimă multă sănătate, fericire și prosperitate. Sper ca sărbătoarea de azi să-ți aducă lumină în suflet și în casă și viața să-ți fie încununată de succes și numai bucurii. Cum dorește căprioara apă rece de izvor, așa îți doresc eu ție mult noroc în viitor. Primăvara vieții să-ți surâdă cristalin și să nu fie niciodată umbrită de nori. Precum o floare minunată (eventual de magnolie...) să crești și să înflorești. Iar sufletul să-ți rămână de-a pururi tânăr și curat ca lacrima (de crocodil) și necazurile să nu te atingă niciodată. Și, nu în ultimul rând, îți doresc ceea ce-mi doresc eu mie! Îți mulțumesc că exiști (o, tu, minunea vieții mele... înfloooreaa treeemurătooor...). Ave Caesar! (da, știu că nu te cheamă așa...) Aleluia! Bingo!

I did it myyyyyyy, waaaaay...

Bună dimineața, Soare! Și, La mulți ani, păpușe!

Nom nom nom și-un gnom

Azi, aproape toată ziua, am studiat zâne, elfi și gnomi. Am avut una dintre ideile mele mărețe și, ca s-o pun în aplicare, trebuie să fie rumegată bine de tot. M-am uitat... M-am gândit... Iar m-am uitat. Am schimbat planul, proiectul, detaliile și, până la urmă, am reușit să fac un desen care să fie cât mai aproape de banner-ul cu ideea, care flutură fericit pe neuronu' meu!

Nu pot să zic încă despre ce-i vorba, e strict secret, în dosar negru iar ideea e bine păzită de pitici. De piticii mei! Ăia din cap, cum care... Treaba e că azi, cu toată magia care m-a înconjurat, s-a întâmplat ceva minunat de fantastic de frumos: a venit moșu'! Da, da, știu, e deja ianuarie și trebuia să vină luna trecută. Păi a venit și atunci și azi! A? Cum sună asta? Nu că tare de tot?

Ciocoleți. Nu e ciocolată și nu-s pufuleți. Îs de-a dreptu' și fără nici un dubiu ciocoleți! Cică un elf de-al moșului era așa de răcit, că a adormit dus și vasele cu ciocolată s-au vărsat peste pufuleți. Banda de ambalare și-a făcut treaba și nimeni nu și-a dat seama de greșeală. Doar elful, când s-a trezit, dar i-a fost frică să povestească ce făcuse... Așa că, ciocoleții au fost puși în cadourile de Crăciun, au fost livrați pe 24, ca în fiecare an și gata. Numai că, anul viitor, trei sferturi dintre copii au scris moșului că vor iar ciocoleți. Au stat toți elfii cu moșu'-n frunte, s-au sucit, s-au învârtit și, nimic, nu știau ce-s ăia și ce vor copiii. Dar, în cele din urmă elful dormicios a mărturisit speriat ce făcuse. N-a pățit nimic, nici nu avea cum...descoperise, din întâmplare, a 11 minune a lumii: ciocoleții!

Zmeură. Da, da, acum, în mijlocul iernii! E direct din grădina moșului, ce știți voi... Ce? Grădina e la Polu' Nord deci nu are cum să fie acolo zmeură? Ba da! Grădina moșului e magică iar eu am în seara asta zmeură de acolo! E drept, e înghețată, da' mi se pare normal ca la pol zmeura să crească înghețată! Nu?!...

Nectarul de banane, în schimb, e făcut și livrat direct din țara lui. Elfii, călare pe reni, adună bananele, renii le pun la presă, în centrifugă, la pasteurizat și...diiirect la mine acasă apoi! Păi, da, că dacă ar trece mai întâi pe la Polul Nord ar îngheța și s-ar transforma în granita de banane. Iar moșul știe că mă doare gâtul dacă beau foarte rece. Așa că... Special pentru mine, nectar de banane din fabrica moșului din Țara-cea-caldă. Nie, nie, nie!

Un ren are entorsă și cam șchiopătează, deci au cam hurducăit sania și au întârziat puțin... Drept urmare, iaurtul s-a amestecat cu vișinele iar înghețata s-a muiat oleacă, doar atât cât să devină catifelată și să fie numai bună de savurat! S-a mirat cineva că mi-a adus înghețată iarna? Doar vine de la pol, normal că mi-a adus înghețată... Făcută de doamna soția sa! Yummi...

Atât vă zic. Restul darurilor sunt secrete. Sunt doar pentru mine! Pentru că moșu' înseamnă magie. Iar voi, oamenii mari, oricum nu mai credeți în el...

În rest... V-am zis că anul ăsta am avut cel mai fain Crăciun? Acum x2. Bună dimineața!

Azi, mâine

Mai toată lumea scrie acum ce-a făcut anul ăsta, ce vrea pentru la anu', bilanțuri și chestii care încep cu "de anul viitor voi..."  Eu nu prea știu ce să scriu la capitolul ăsta. Nu că aș ține neapărat să povestesc tuturor viața mea... Care probabil doar mie mi se pare frumoasă, amuzantă și simpatică, ceilalți sigur o văd boring, ciudată și cu ușoare tendințe psycho...

Azi mi-a țiuit decent telefonul a mesaje. Asta pentru că, de 2 ani, nu mai răspund celor care trimit urări la grămadă, sau din alea-n versuri stupide, copiate de pe net, cu urări "ca să fie" și stas-uri în ele... Nu am priceput niciodată, de exemplu, aia cu "îți doresc, la cumpăna dintre ani, bla bla bla...". Păi cum îi aia? Că acum e anu' ăsta, mâine e altu'. Cumpăna aia poate fi doar între secunda 12.00 și 12.01. Deci tu îmi urezi chestii doar pentru câteva bucăți de secundă, cum s-ar zice... Și, știu că mă repet, mă enervează îngrozitor de groaznic mesajele alea copiate de pe net, trimise la toată lista! Le-aș face la toți ăștia compul guler și le-aș arunca telefoanele în budă!

Nu mă pricep la postări de sfârșit de an. Dar... Să încercăm...

Anu' ăsta a fost ok. 

Am avut târguri la care mi-a mers bine. Iar drumurile spre și de la, au fost demențiale...

Am făcut lucruri mișto și am primit valuri de laude. Îmi place maxim când mă laudă lumea! Da' să fie pe bune...că, dacă e doar pupat în fund, mă-nervez. 

Am făcut cadouri frumoase și am primit la schimb hug-uri strânse și priviri surprinse, fericite, care râdeau... 

Am dat cu glet, pentru prima dată, o cameră întreagă. Acum ăla, deși nu e la mine acasă, e gletu' meu! 

Am avut câteva zile în care am fost mai fericită ca niciodată și-n care râdeam în hohote în fiecare sms. 

N-am fost la mare, dar o ieșire la bazin, cu mici, pâinici făcute la comandă și miros puternic de clor, a fost cam la fel de faină...

Am găsit un pui de cameră foto care știe ce-mi place și se chinuie să-mi facă pe plac.

Și am avut cel mai fain crăciun din câte îmi amintesc eu...

A fost un an ok. Păcat că în final a fost de căcat...

Anu' ăsta, azi mai exact, am făcut, pentru prima dată, salată boeuf cu boeuf. Până acum era salată boeuf cu pui. Și n-am făcut că e revelionu' și trebuie neapărat să existe în meniu... Mi s-a făcut ieri poftă de ciorbiță de văcuță și m-am gândit să fac ceva 2 în 1, cu cât mai puțină muncă... Așa că, s-au distrat cu toatele, pentru câteva ore, în aceeași oală, ca mai apoi să o ia pe drumuri diferite.

Ciocolata de casă tre' să fie albă, cu foarte multă vanilie, de preferat în formă de pisici. Pate-ul e pate doar dacă e din ficăței îmbătați cu vin aromat, dreși cu piper și frecați cu un pachet de unt până le sare muștarul. Iar plăcinta de iaurt cu brânză nu e bună dacă nu inventezi rețeta pe moment, dacă nu "scapi" în ea mai multe ouă decât trebuie, sau dacă nu-ți explodează oleacă în cuptor...

Ce-o să fac la anu'? Păi, tot ce fac și acum. Că "la anu'" e peste câteva ore și clar n-o să mă schimb brusc în altcineva care face altceva... "La anu'" probabil o să fiu în pantalonii mei de pijama de la TheBestSantaEver, o să am o sarma, jumate-n mână, jumate-ntre dinți, un pahar cu ceva în el, cel puțin un mâț alături, poate un grup-hug, din astea...

Și, la anul, într-o zi, o să am un cățel. :)

În rest... Vouă, celor care treceți mereu pe aici, vă zic LA MULȚI ANI! De la o anumită vârstă, când începi să scârțâi, urezi celorlalți sănătate și asta vă zic și eu... Iar sufletul, care o să rămână mereu de plod căpos și pus pe șotii, vă zice: nu fiți prea cuminți, faceți ce vă face fericiți, nu vă gândiți la "ce-o să zică lumea dacă..." și distrați-vă (chiar dacă asta înseamnă, de exemplu, să vă dați cu trotineta, la muuulți ani în buletin, pe o faleză plină de moși care te comentează. Priceless!) Bună dimineața!

P.S. Iar unei persoane mai speciale, așa, îi doresc:

        -să-i iasă pe cur bube în formă de ponei care se cacă curcubeie.

        -mult noroc adus zilnic de câte un găinaț de cioară (păcat că nu există pe aici și struți zburători...), bine plasat pe capul sec.

        -dea domnu' să-ți crească și ție măcar juma' de neuron, să nu mai beși păreri de capră miloagă pe moșia altora. 

Și-i dau un sfat deștept: dacă simți nevoia să te manifești public, mănâncă căcat pe blogu' tău, nu-mi mai umple mie spamu' cu comentarii dobitoace, care demonstrează că nu ai mai multă minte ca un cur de maimuță cu râie la subraț. Și mergi la un control la etaju' 9, îți trebuie și e gratis cu trimitere de la medicu' de familie. Marș!

Oo-gărgări, lumină roșie și salata creață

Ieri m-am trezit dimineață. Nu știu ce am, da' de câteva zile mă scol la ore imposibile. Plus că dorm alb/negru, sau cu vise tâmpite.

La 9 vopseam oo. Toate tari, toate roșii. Ca niște gărgărițe mari, lucioase. Fără picioare... De Paștele ăsta am multe gărgărițe!

Apoi m-am dus în piață, că aveam nevoie neapărat de juma' de kil de brânză, juma' de ridichi și 2 legături de ceapă verde. Am zis că-i simplu. Cât poate dura să iei toate astea? Muuuult! Dacă te trezești că-ți trebuie fix în ajun de sărbătoare culinaro/religioasă, te costă multe zeci de minute. Era plină piața de o mulțime multă de oameni, toți agitați, toți aproape alergând de colo colo ca niște găini fără cap. Sau cu cap. De găină... Toate mâinile pline cu sacoșe, lista în dinți, telefonul pe difuzor să mai ceară detalii acasă, cozi umane peste tot. O să mă gândesc să fac niște cursuri înainte de marile sărbători românești: de cărat chestii pe cap, ca ăia de prin India sau Africa. Să vezi cum mă umplu eu de faimă și bani... Și ce laude o să primesc de la cei cărora nu le ajung doar 2 mâini ca să care haleală!

Timp de 4 ore mi-am tuns copilu' mare. A durat atât de mult că e chiar mare! Acum arată ca o zebră cu picățele. Dar e curată, spălată și acum, la mine-n pat... Sforăie fericită în păturile mele moi, care miros a Lenor. Și a mine...

Chiar înainte de înviere am mâncat pizza. Cu muuultă brânză. Yummy! Plus bere. Plus vin făcut special pentru suflețelu' ei, plus cafea fără zahăr. N-am mai băut cafea fără zahăr de când am fost ultima dată la tine... Stăteam adormită, cu fundu' pe scări, împrăștiind cu degetele de la picioare roua de pe iarbă și pătându-mi sandalele cu rece... Acum stau în vârfu' patului și beau limonadă home-made dintr-un pahar uriaș de popcorn, cu pai negru.

Nu țin post, nu mă spovedesc și nu prea dau pe la biserică. Asta e, asta sunt, cred în felul meu în unele chestii... În seara asta am ajuns acasă imediat după ce a început slujba de Înviere. Am fost informată de vecina Știe-tot că mama era acolo. M-am dus și eu, am știut că o să se bucure dacă ajung. Avea în buzunar o lumânare și pentru mine, în caz că apar... Mi-am aprins-o și am plecat acasă cu luminița mea roșie, amintindu-mi de copilărie, când toate erau altfel...

Aș vrea ca acțiunea asta de Paște să se întâmple alternativ oarecum. Aș vrea ca măcar într-un an din toți ăștia să nu mai învie Iisus, sau nu doar el... Aș vrea ca măcar într-un an să învie și tata. Sau mama ta. Sau bunicii tăi... Și, dacă s-ar întâmpla asta, pe bune că aș sta la slujbă până dimineața...

Și acum stau într-un fel... Că biserica din apropiere are difuzoare puternice. Ascult slujba din pat, pe fundal sonor de Bizarre Foods... Sau Deine Lakaien. Sau Poesie Noire pe repeat...

În rest, mi-a plăcut cel mai mult urarea să pasc fericită. M-a făcut să mă gândesc la salata creață uriașă, care stă cuminte în frigider. O s-o pasc mâine. Fericită... Promit!

P.S. Am în plan o foarte cremă de zahăr ars! Porție triplă rezervată... Nu băli!

Later update, ora 9.55: Cică e un obicei care zice ca în ziua de Paște să te îmbraci cu ceva nou. Iaca o să fac asta azi! Nu de alta, dar o să ador să fiu îmbrăcată cu tricoul meu cel nou și minunat cu Moș Crăciun! Ha!

UFO

(Unde UFO nu e prescurtarea de la: un furnic obosit...)

Azi a fost o zi... Adică ieri, că e deja azi și eu zic de azi-ieri nu de azi-azi...

Am lansat lampioane. Ador să lansez lampioane!!! Data viitoare o să-mi iau un pachet întreg și le dau drumul la toate. EU! Da, când e vorba de lampioane sunt egoistă. N-aș da la nimeni, le iubesc și le vreau pe toate numai pentru mine. Cică berbecii îs egoiști. Eu îs berbec. Asta mă face egoistă, nu? Pe lângă ciudată, bleagă, nașpa, tăcută, refugiată-n lumea mea, varză sau căpoasă. Mi-a zis o prietenă să nu mă mai leg de zodie, că nu totul ține de asta. Știu că e așa, dar i-am răspuns că tre' să dau vina pe ceva, doar n-o să zic că-i vina mea...

90% ține de zodie... Din păcate...

Mi-e milă de cei care zic că au o inimă mare. Eu sper să nu am așa ceva, pentru că asta nu înseamnă decât că ai insuficiență cardiacă. Iar inima aia mare nu folosește la nimic. Mare = nasol. Uneori dimensiunea chiar nu contează! Plus că, am mai zis o dată, inima nu face decât să plimbe sângele prin tine. Dacă-i mare nu-i mai bună și nu te face superom... Nici bun. Nici deosebit. Te face doar pacient de cardiologie!

La primul lampion am uitat să-mi pun dorință. Oricum cred că asta-i o poveste de adormit copiii. Și nici măcar una foarte bună... Dar la cel de-al doilea mi-am amintit și...nu știu de ce continui să pun dorința aia... Și să sper să se îndeplinească... Am o listă întreagă, aș putea alege orice altceva. Orice! Dar în momentul z uit lista...

Lampioanele noastre au zburat frumos. Au fost perfecte. Eu nu sunt perfectă dar sunt eu. Oare cineva, pe undeva, s-a întrebat în seara asta dacă nu cumva vede OZN-uri?

Astea au fost de azi-ieri. Azi-azi vreau să-ți zic La mulți ani! Fără alte adaosuri și floricele, că nu pot aduna nimic din adâncul neuronului. Nu că n-ar fi acolo un maldăr de chestii numai bune de dorit, cu etichetă cu numele tău pe ele... Dar e 4, îs amorțită, gândurile-mi sunt împrăștiate pe unde nu trebuie, domnul neuron cască cu zgomot și mâine tre' să mă trezesc la 6 jumate, că am târg cu aromă de scrumbie. Adică azi... Și nu mi-e somn. :I

Mi-e sete și n-am suc de zmeură, motanul patrulează zgomotos prin casă, mă doare ceva-n dreapta și nu e cotul, net-ul îmi pică mai des ca de obicei și mi-au înghețat degetele de la picioare. Iar mâine o să fiu grumpy și o să trăiesc în lumea mea. Și o să fac poze la păpădii, copaci și gărgărițe, dacă o să-mi recuperez bateriile mele colorate...

La mulți ani! Pisoi! (Da, știu că te enervează să-ți zic așa...da'-i prea funny să n-o fac!)
Florile au nevoie de pământ, apă și soare ca să se facă mari și frumoase. Și dragoste. Și cineva să le fie aproape, să le zâmbească și să le păzească fundu' ca să nu le rumege capra... Ție nu-ți trebuie apă, să nu ruginească încheieturile. Pământ, nu-i așa amuzant să fii cu picioarele pe el. Când soarele ăla adevărat e cu capu'-n nori, poți apela oricând la cel care există în tine. Iar restul ai... Plus că, în oraș nu există capre! Iar tu ești deja mare și frumoasă.

Me.

La mulți ani! :)

Foarte mulți.

Sfârșitul lumii

Nu, nu vă speriați, glumesc doar. Nu e programat nici un sfârșit de lume azi. Doar unul de an. Sau de lună... Sau, în cazul meu, un sfârșit de sticlă de suc, tocmai am terminat una, de bani, am rămas fără, de tine, a fost ciudat să vorbim așa ieri... La sfârșitul de an fiscal nu vreau să mă gândesc, că asta implică hârtii de completat, calcule de făcut și cozi la care trebuie să stau.

Începusem aseară să scriu o postare roz și dulce, cu fluturași, floricele, zâmbete și chestii frumoase. Până mi-a zdrăngănit odată tavanu' în cap de mi-a tăiat cheful de lucruri sweet. Pentru că, da, vecina mea trânticioasă s-a întors acasă, a hârâit 2 ore scaunele și și-a scăpat pe jos, nu știu, dulapul din bucătărie, cred, după ce zgomot a făcut! Deci adio fun și chef de scris chestii pozitive... Plus că, m-am gândit eu că cei care sunt mereu acolo, lângă mine, știu ce mi-a fost bine sau rău, ce m-a bucurat sau ce m-a durut. Pe restul, oricum nu cred că-i interesează așa mult de viața mea, deci n-are rost să-i plictisesc cu povești și bilanțuri de sfârșit de an...

Am vrut să scriu totuși ceva, ca să le spun LA MULȚI ANI celor care mă citesc: pentru că mă cunosc, pentru că-i amuză, sau îi enervează..., din curiozitate, pentru că vor să vadă dacă n-am murit cumva, sau că au ajuns la mine dintr-o întâmplare și se mai întorc periodic să vadă cum bat câmpii... Să aveți un an frumos, colorat, cald și cu un portofel supraponderal spre obez. Cu oameni dragi și buni în jurul vostru, cu familii sănătoase, cu căței, pisici, pești sau alte animăluțe lângă, în pat sau peste voi. Cu zâmbete sincere, îmbrățișări strânse și multe curcubeie. Cu vacanțe faine tare, ieșiri fără număr, bere rece, cafea cu muuuult lapte, prieteni nebuni alături și cuvinte de toate felurile, numa' frumoase și bucuroase să fie.

Și mai vreau să zic ceva. La mulți ani, bestie! Să fii bine, enervant de bine!

Azi. O zi normală...

Azi am băut, pentru prima dată, țuică fiartă. Și am aflat și cum se traduce beutura respectivă în engleză: romanian plum brandy. Sună ciudat, dubios și nu așa bun ca: țuică. Se arde zahăr, nici prea mult, nici prea puțin, doar cât să se coloreze oleacă și să umple camera de miros dulce de caramel. Se stinge ușurel cu țuică (pronunțată de francezi "suica" și turnată pe gât până se termină sticla...). Șapte boabe de piper și scorțișoară cât încape pe vârfu' ascuțit al unui cuțit mai mic. Se păzește, cu nasu' plasat deasupra, până începe să bolborosească pe limba ei și se numără răruț până la 120. Nu se pune în shot-uri, să nu crape, se aleg cănițe drăguțe, rumene și încăpătoare și se îndestulează cu lichidul care tre' să arate a whisky vechi dar să pută a țuică de prună din aia mică, slabă și afurisită.

În acest punct, ești deja pe jumate mucificat, pentru că, da, ai stat cu nasu' deasupra ibricului să studiezi procesul de fabricare. A, să nu uităm, fix în acest moment se aruncă delicat în căni 2 feliuțe de mandarine, clementine sau alte citrice terminate în "ine" sau nu... Mai tragi în piept vreo două nasuri de aburi, că face bine la răceală, și iei o gură. Prima te face să tușești cu patos și te face să simți că ai gât precum și fiecare centimetru din el. Te vaiți că frige, că-i tare, că mai trebuie zahăr, bla, bla, bla da', până se răcește, tre' să gați cana. Dacă nu, se poate încălzi la microunde, nu explodează și nici nu devine cană flambată. Când ai terminat tot, ești matrafoxat, paleta, abcd urs (cuvinte împrumutate din înțelepciunea prietenilor...)

Se povestesc, râzând prea mult, diverse chestii interesante sau nu, asta nu contează, se trag concluzii filozofice, se mai chinuie o mâță, mai o țigară, mai un nas roșu, te mai bâlbâi puțin și apoi râzi iară, din astea... Și se pleacă acasă devreme și pe jos. Ca frigul să te aducă la realitate. Dar cum realitatea-i relativă...

Pe stradă am observat că am plecat de la tine cu doi viruși, se țineau strâns de haina mea. Le-am tușit în nas, i-am desprins de pe mine și i-am agățat de primul copac. Dacă-i vrei înapoi, tre' să ieși să-i recuperezi, eu am ajuns deja acasă, nu mai ies în seara asta. Dar să știi că păreau fericiți, cred că o să le placă să înghețe bocnă până mâine!

Pe drum până acasă, am scris în gând o postare. Era foarte funny. Nu, nu-i asta, asta e alta, pe aia am uitat-o... Dar, la semafor am văzut o mașină-ren. Sau era ren-mașină? Nu știu, avea coarne maro, nas roșu, 4 roți, arăta ca o mașină, stătea la stop și, când a pornit, făcea vrum-vruuummmm... Știu la ce te gândești în momentrul ăsta, da' nu e de la țuica fiartă! Chiar era la semafor o reno-mașino-ren. Și mai era, pe partea cealaltă a străzii, un grup de neni și tante cu căciuli de blană, foste vedete în timpul regimului comunist, năpârlite și uzate acum. De căciuli vorbesc, pe posesori nu i-am studiat foarte bine, deci nu pot zice nimic despre. Doar că vorbeau prea tare. Poate asta era de la țuică fiartă. A lor...

Am o gărgăriță pe degetul din mijloc, mâna stângă. Îi tot zboară câte o bulină și tre' s-o refac. Până o să mă enervez și o s-o șterg. Și o să desenez alta, poate pe alt deget. Guru a zis că nu pot avea încredere în gărgărițele zburătoare. Așa o fi... Dar aș avea încredere într-un dragon. Vreau unul doar al meu. Și nu știu de ce tot repet asta de ceva timp... Guru nu știe nimic despre dragoni. Poate o să scriu despre ei și o să-ți explic ce și cum. Poate, nu promit...

După ce termini de băut tot elixirul din căniță, trebuie neapărat să mănânci feliile de mandarină. Sau clementină. Sau ce ai pus tu acolo...

LA MULȚI ANI, Cristi! ;)

P.S. De ce dracu' Moș Crăciunu' lor face " ho ho ho!" ???
P.S. bis. N-am mâncat nici cârnați, nici sarmale, răcitură, salată boeuf, friptură sau jumări. Pentru că n-am făcut. Pentru că și azi, chiar dacă-i sărbătoare, Crăciun, zi specială, stomacu' meu n-a crescut peste noapte și în el încape aceeași cantitate de haleală ca de obicei... Deci, am ras dimineață o feliuță de tobă și 2 cm de lebăr, primite de la o vecină, pe la 3, în deplasare, o troacă de șorici fraged împărțită cu 2 pisici și seara un polonic jumate de ciorbă genială de văcuță, făcută de mine. Și, dacă nu mi-ar fi așa lene la ora asta, mi-aș trânti și un pudding de ciocolată. Dar îmi e, deci...mâine...

Crăciun fericit și îndopare plăcută în continuare!

12. 12. douămii12

E 12 și 12 minute. AM... 12 a 12-a 2012. Azi nu se întâmplă nimic? Adică, ceva alinieri de planete, invazii extraterestre, avalanșe în Sahara, cutremur de mică adâncime la acvariul din Constanța, furtuni de nisip pe fundul Atlanticului, sau poate o înflorire bruscă a vișinului din fața blocului... Ceva? Orice? Nimic?

Cică pe 21 a 12-a e sfârșitu' lumii. De ce atunci și nu pe 12? Da, știu, pentru că așa au zis maiașii sau cam așa ceva... 21 e săptămâna viitoare iar eu am târg! Primul Târg de Crăciun din oraș... Cam amețit, ce-i drept, că cică vor fi doar câteva, patru, căsuțe populate doar de noi, tabăra creatorilor populari din urbe, frumos decorate și plasate într-un parc central unde e un brad mare, luminos, un om de zăpadă, parcă, și un ren! Deci sigur n-o să se sfârșească atunci lumea, e prea interesantă acțiunea iar eu o să am treabă în ziua aia. Mama, azi: "vineri începe târgul? și te duci, că e sfârșitul lumii și vreau să stai acasă"... Hmmm... Dacă chiar ar fi ceva, sunt sigură că nu contează unde o să mă aflu eu, lumea ar putea să se sfârșească foarte bine și fără mine!

Deci, am stabilit: vinerea viitoare, mă, lume, nu fă figuri... Pe 21, eu, mâțele, gărgărițele mele și numai vom îngheța artistic în parc, lângă ren și termosul cu vin fiert. Că ce târg de iarnă e ăla fără un vin fiert de mine, cu mix-ul propriu și secret de condimente?

Cu alte cuvinte, azi pe 12 va fi booooring. Nici un eveniment special, nimic interesant, toate vechi și noi în toate...

Mâine, adică azi..., vrei să-ți mai trimit un pup? Prin delegat! Sau poate vrei 12... Pe care să le întorci, transformate-n hugus giganticus, cu prima ocazie! Și nu te uita afară, nu ninge. E doar aer alb solid care se scutură din Univers. O să dispară mai devreme sau mai târziu, să știi. Promit!

Mâine, adică azi..., cu ocazia că e 12 a 12-a, a anului cu 12 în coadă, o să mai vorbești mult cu mine? Măcar  cu atâta lucru să mă pot lăuda și eu că s-a întâmplat special...

Cea mai...

Ieri, a fost cea mai frumoasă zi de până acum. Cea mai frumoasă... Și-atât. De data asta nu zic mai mult. Să nu-și piardă din magie. Sau pentru că așa, dacă nu povestesc, rămâne doar a mea. Toată! Pentru totdeauna! Și apoi, oricum, cu siguranță cuvintele nu m-ar ajuta. Așa ceva, ce-am simțit, ce-am trăit, nu se poate descrie în litere, ar fi ceva...nu știu...sec...

A fost cel mai frumos! Atât...

Săru'mâna! Tuturor și fiecăruia în parte... Inclusiv celor de departe, care și-au amintit și m-au sunat... Vă iubesc mult de tot! Pe toți. Nu știu ce oi fi făcut eu bun de am avut șansa să vă cunosc, dar mă bucur enorm că vă am aproape. Când îs nașpa, dar mai ales când mi-e bine... Cei mai faini oameni din lume! Și, iaca, s-au nimerit să fie toți prietenii mei!

>:D< >:D< >:D<

Martie, ziua a 8-a

Întotdeauna mi-a plăcut 1 martie. Îmi place să dau mărțișoare prietenilor. Uneori le cumpăr, dacă văd ceva deosebit, sau le fac, așa sunt sigură că fiecare primește ceva care să-i placă. Niciodată nu dau mărțișoare că trebuie, sau "ca să dau". Doar dacă-mi face plăcere! Și, clar, îmi place și să primesc. Dacă e ceva făcut special pentru mine, aia e sărbătoare de-a binelea!

Nu m-a impresionat însă niciodată 8 martie. N-am simțit ziua asta ca pe ceva special, care trebuie sărbătorit. Sunt mai degrabă genul "1 iunie"... Până anul ăsta. Când, puțin după miezul nopții, am primit un "La mulți ani" cald și sincer. Care mi-a mers drept în zona unde presupun că se află chestia aia abstractă numită "suflet". Apoi azi... Azi am mai primit o urare, cea mai frumoasă din câte există! A sunat fain tare, să știi, și m-am bucurat mult că simți asta în ceea ce mă privește... Clar, ploaia de urări, venite de la voi toate, mi-a făcut ziua mai frumoasă!

Azi a fost un 8 martie altfel... Azi am simțit că trebuie, că VREAU să felicit câteva persoane! Puține... Dar de ajuns! Cele mai importante femei din viața mea! Fără de care aș fi mai tristă, mai singură, mai săracă... Cele mai frumoase și mai puternice femei pe care le cunosc. Cele mai haioase, mai sincere și mai deștepte! Se știu ele care sunt... Pentru voi, încă o dată, La mulți ani, cel mai mare hug din lume, cel mai vesel zâmbet și cei mai strălucitori pupici din Calea Lactee! Cam sună a urare de copil, așa-i? Na, ce să-i fac, asta sunt!...

Azi am stat în casă și am lucrat. Încă mă mai chinuie o tuse afurisită, relicvă a gripei de care abia am scăpat. Dar înghit tot ce se poate, ca s-o anihilez rapid! Pentru că mâine am în plan să sărbătoresc. Și să-ți mai împrăștii din nori... Cu o mică întârziere, da' nu contează... Pentru prima dată, o să fac ceva ce știu că e "de 8 martie"! Și o să fie fain, o să vezi. Abia aștept! Abia aștept să sărbătoresc primul meu 8 martie! Cu tine și cu cele două doamne prietenoase de care mi-e foarte dor...


Bryan Adams - Have You Ever Really Loved A Woman?

P.S. Mai vreau să zic "La mulți ani" doamnelor care mă citesc! Cu o urare specială pentru Cudi... De ce? Nu știu. Așa mi-a venit!... Sau poate pentru că-i faină...

Pregătiri colorate

A fost odată ca niciodată, o armată de gărgărițe. Și erau toate îmbrăcate în costume de camuflaj roșii cu puncte negre. Locuiau într-o cutie de tablă, de biscuiți, cu inimioare roz pe capac. Și, în fiecare zi, își făceau noi prieteni. În prima zi, s-au întâlnit cu niște omuleți colorați. În a doua, au găsit niște monstruleți care stăteau singuri și speriați. I-au luat și pe ei în cutia lor rotundă de tablă. A treia zi a mai adus o trupă: niște floricele agățătoare multicolore. În ritmul ăsta, în curând vor fi așa mulți că n-or să mai încapă în cutie și vor trebui să se mute în alta mai mare. Noroc că există multe alte cutii cu desene vesele...

Fiecare gașcă, are conducătorul ei. Și toate se pregătesc intens! Pentru Marele atac de 1 Martie... Când se vor împrăștia și vor încerca să cucerească inimile cât mai multor femei. Rița Gărgărița e cea mai rebelă dintre toate. Și cea mai frumoasă... Și zâmbește mereu. Dar în curând vor trebui să se descurce fără ea, va pleca în misiune ce cercetare. Vrea să vadă cât de mult poate să bucure pe cineva... Și după, o să comunice și celorlalți, prin undele emise de antenuțe, cum stă treaba, cum trebuie să arate și să se comporte ca să facă figură frumoasă. Pentru că, în nici un caz, nimeni din cutia rotundă nu vrea să se facă de râs când va porni să înfrunte zăpada și frigul ca să anunțe că acuș-acuș e Martie, sau când o să se agațe fericit la vreo tanti-n piept... 

Dar până atunci mai e. Mai au ceva timp să se pregătească, să arate că-s cei mai buni! Mai ales că se înmulțesc pe zi ce trece. Mâine, de exemplu, s-au anunțat niște fluturași... Mai urmează inimioare, steluțe, poate li se alătură și niște albinuțe, arici sau oițe... Toate gata de atac! Cel mai pufi atac ever...

De An Nou

Prima zi din 2012. Somn, durere de cap, leneveală și amintiri frumoase. Nectar de piersici, limonadă și plăcintă de iaurt. Bună tare... A...și un pomelo devorat fără milă!

Anul ce tocmai s-a încheiat a fost mizerabil. Pe toate planurile. Dar, printre picături, s-au întâmplat și unele lucruri bune.
- Am cunoscut câteva persoane faine tare, de care m-am legat definitiv și irevocabil. Toate diferite, dar toate pe aceeași lungime de undă cu mine.
- Am descoperit că, dacă ești îndeajuns de inteligent să știi să vezi persoanele dincolo de imaginea pe care o afișează, și îndeajuns de căpos să nu crezi tot ce-ți spun despre ele, poți să ai surpriza plăcută să te alegi cu un prieten cum n-ai mai avut niciodată! Pe care să-l iubești, prețuiești și așezi pentru totdeauna într-un loc călduț și moale în zona cea mai bună din inima ta. Știu exact cum ești și ce poți. Știu că uneori ai dreptate când îmi zici că ești așa și pe dincolo. Știu. Dar mai știu că alteori am eu dreptate când te contrazic! Și asta e de ajuns. Pentru asta te bucuri de toată încrederea mea, pentru asta cred în tine chiar și atunci când ceilalți se îndoiesc. Sau când tu te îndoiești...
- Am aflat cine sunt. Cu ajutor. Mult ajutor... Mulțumesc! Știți fiecare pentru ce. Ăsta a fost de departe cel mai bun lucru ce mi s-a întâmplat anul trecut...
- M-am îndrăgostit. De cine nu trebuie, evident. Da' o să treacă. Toate trec...
- Am avut parte de un "first time" super-ultra-mega grandios. Now you know...:P
- SuperBlogul! A fost o experiență faină să constat nu numai că sunt în stare să-l termin ci că o pot face și foarte bine. Bașca procesor de la AMD cadou și voucher pentru 2 zile într-un hotel șmecher din Budapesta.

2012 a început fain. Șampanie, prieteni, pupături, hug-uri, fun, PRIETENI... Ar fi bine să continuie la fel! Și cu ceva în plus, acolo... Nu știu de ce, dar am senzația că, de acum încolo, o să fie totul bine. Și apoi mi-au zis asta și 2 persoane în care cred... Așa că, dacă toate am simțit la fel, tre' să fie ceva adevărat!

Pentru anul ăsta îmi doresc să am mai mult curaj. Curaj să vorbesc... Ce trebuie, când trebuie, cu cine trebuie... Și aș vrea să-mi dau seama mai repede ce vrea și cum ar trebui să fie "the new me"... În rest, îi vreau pe cei dragi aproape! Și îi vreau fericiți!

Vouă vă doresc să realizați că majoritatea dorințelor se pot îndeplini, dacă o vreți îndeajuns de mult și dacă știți să luptați pentru ele. Am aflat-o și eu de curând, de la o persoană dragă...

La mulți ani! :)

Bonus, o melodie faină.


C'est la vie - Emerson, Lake & Palmer

Enjoy!

Crăciunul cu povești

Aud peste tot de magia Crăciunului. Adică, e Crăciun, zbang, musai zilele alea tre' să fie magice. Indiferent de situație. Totul strălucește, toți devin brusc mai buni, toate-s cele mai cele, ai chef, n-ai chef tre' să faci cadouri la toată lumea, să zâmbești și să faci doar fapte minunate... Pe bune? Nu mă-nnebuni... Așa, pur și simplu...

De câțiva ani încoace, Crăciunul a fost doar o zi ca oricare alta. N-am mai făcut brad, nici mâncare specială, nici turte, am stat acasă și mi-am făcut de treabă, ca de obicei. Am făcut cadouri tuturor dar am primit doar câteva, nu m-a deranjat însă, clar e mai funny să dăruiesc decât să primesc. Moșu' m-a tratat cu spatele și s-a făcut că n-aude ce i-am cerut... Din astea... Și, evident, mă gândeam că și anul ăsta va fi la fel... Dar nu... Mai crede cineva în povești cu zâne mov, spiriduși veseli și prințese delicate cu aripi roșii? În seri magice, cu pisici negre, cu căței agitați, sau cu țestoase care merg prin somn? Dacă nu, să vă povestesc eu!

Se stă câteva zile și se construiesc cadouri faine. Cele mai! Se așează frumos în punguțe albastre cu steluțe. Se merge la cumpărături pe post de elfu' moșului. Se prestează cel mai bun tort din lume. Se primesc invitații perfecte, în locuri unde te simți ca acasă. Se ajunge acolo, și... Cel mai fain e să culegi zâmbete, atunci când dai cadourile. De toate felurile: mai timide sau mai largi, mai strălucitoare, fâstâcite, uimite, "tâmpe" dar adorabile, copilărești sau mature...

Fain e și când primești tu ceva. Cam e, de ce să nu recunosc... Când te uiți la pachet preț de câteva secunde, încercând să ghicești ce-i înăuntru. Când rupi hârtia și descoperi cele mai șmechere lucruri ever și toate-s ale tale! Mâță care păzește creioane și pensule; portocală, brioșă și, tannaaam, ou kinder; leac cu miros mov, pentru insomnii; ceva pictat manual care așteaptă biluțe colorate ca să se înveselească; cutiuță de culoarea cerului, cu destinație precisă; poze adevărate, pe hârtie, care se vor a fi răsfoite mereu, păstrate într-un castel păzit de un ursuleț și dăruite cu un bilețel cu o dedicație pufoasă; inimioară cu papion și...cel mai genial tricou, pentru primul meu Crăciun tematic, de la cel mai adevărat "Moș", cumpărat de cel mai adevărat spiriduș - ajutor de "Moș"... Hug-uri reale și pe net atunci când ai nevoie, discuții nocturne, serioase, despre gărgărițe și un ciufulit virtual care să-mi alunge tristețea.

Cele mai tari cadouri. Cel mai frumos Crăciun. Cei mai faini prieteni. Da, anul ăsta am avut un Crăciun magic! Dar nu pentru că așa zice la teveu, pentru că trebuie, sau pentru că s-a pogorât asupra noastră duhul sfânt și așa ne-a pălit pe toți bunătatea... Nu... Pentru că așa se întâmplă atunci când ai cei mai buni prieteni din lume! :) Care sunt așa tot timpul, tot anul, zi de zi, nu doar câteva zile pe an... Și da, puteți fi geloși tare de tot. Pentru că-s cea mai norocoasă ființă din lume, de pe planetă, din univers că i-am descoperit (eu pe ei sau ei pe mine...), pentru că-s ai mei și pentru că nu mai există alții ca ei! Punct! Cu P mare!

>:D<

Scrisoare muzicală

Anul ăsta nu i-am mai scris Moșului... Pentru că anul trecut a fost o acțiune absolut inutilă. Zgomot de taste... Nu s-a întâmplat nimic. Și apoi, ce i-am scris anul trecut e încă valabil... Așa că, dacă ai terminat deja de împărțit cadouri la mucoși, poate arunci un ochi la scrisoarea aia... Și, cum de acum până în decembrie viitor o să șomezi cu talent, ai putea să încerci să prestezi ce te-am rugat eu pe acolo.

Mda. Știu că e degeaba... Așa că, trimit cuvintele la culcare că-i târziu și las notele să vorbească pentru mine. Să-ți vorbească...
Mi-e dor de tine. Dor... Gândurile, cuvintele, sentimentele - dor... Dor-esc. Te... M-am săturat să-mi populezi doar gândurile, și telefonul, și visele, și ființa... M-am săturat să încep totul cu "dacă"... Te vreau. Sau mă vreau înapoi. Acum! Dacă nu, întoarce-te-n lumea ta... Și lasă-mă să te uit... Dor... Și e doar vina mea, știu.

Tot ce vreau de Crăciun ești tu. Pentru totdeauna...


Mariah Carey - All I Want For Christmas Is You

"She" for you...

   Am început de ieri postarea asta, pentru că am vrut s-o salt pe blog de ziua ta. Da' n-a fost să fie. Am tot modificat-o până am lăsat-o baltă... Asta e, mai depinde și de stare uneori. Ieri, mai greu... Da'-i ok și așa, știi doar că nu ai cum să te superi pe mine... Never, ever. Right?
   Soooo, la mulți ani, bestie bătrână! Să-mi trăiești, să înflorești, să rămâi la fel de nebună și de frumoasă (ca să zăpăcești audiența, clar...). A, da, și poate încerci să te mai deștepți și tu în anumite privințe, nu le mai enumerăm că le știi bine și poa' să le vadă concurența...

   Stăteam și-mi aminteam azi cât de fain era înainte, când erai aici, când puteam să te văd oricând, când făceam toate nebuniile posibile și imposibile, cât de fain a fost că am crescut practic împreună și cât de norocoasă am fost că ai tăi s-au gândit să se mute fix în blocul în care urma să mă nasc eu... Și, da, de fapt cea norocoasă ai fost tu, că m-ai cunoscut, altfel, ce te-ai fi făcut fără mine? Tre' să recunoști! Ar fi fost o chestie să ne oprim din crescut la un moment dat și să înghețăm timpul, nu? Acum ai fi aici și-ar fi bine... Singurul lucru care înclină balanța în partea opusă e gogoașa aia minunata pe care o ai. Și pe care, btw, încearcă să n-o mai scapi așa des în cap, nu de alta da' ai depășit deja numărul legal permis de bușituri și o să iasă din ea ceva cam așa, ca mine...ceea ce n-ar fi un lucru tocmai rău, nu?... Abia aștept s-o învăț chestii! Ce crezi că am în plan s-o învăț prima dată când ne vedem? Păi, cum să ia toate CD-urile cu manele ale lu' ta-su și cum să facă floricele pe partea lucioasă... Și, da, neapărat trebuie arătat copilului cum se dezinstalează jocul ăla nenorocit cu găini, a lu' taaati, din cauza căruia nu pot eu să vorbesc cu tine pe mess... Mda, și o groază de alte surprize minunate... Fără număr!...

   Deja m-am umplut de amintiri, multe și faine, o să termin aici pentru că sunt mult prea multe și n-aș ști despre care din ele să scriu și despre care nu... Și, clar, am și o melodie în program... Care alta dacă nu "She"... For you, my friend!



   Mda, era să uit... Să-mi mulțumești, loud and clear, că nu te-am strigat niciodată Lenuța, Leana, Lenuș, nici măcar Elena... Deci, merit aplauze, da?
   Pup, Unchiulesule! Sper să reușești să vezi postarea asta până, ce știu eu, să zicem în decembrie...

De Florii, cu drag...

   Pâna acu' ceva timp, nu aveam pe nimeni cu nume de floare, să zic și io un "La mulți ani" acolo, de Florii... No, treaba s-a schimbat prin toamnă și m-am ales cu una bucată floricică, mică, scumpică, frumușică și alte epitete de bine, cu "ică"-n coadă, desigur... Da' ce spun eu aici...am cea mai cea floare ever! Ouch, pardon, floricică, ever...
   Deși unii sigur o văd ca pe ceva gen plantă carnivoră, care mușcă tot ce prinde și nu-i convine, care dă cu tine de pereți, dacă o meriți, pân' te face tapet, pentru mine e ăăă, cum să zic eu, minunată, fantastică, așa ca cea din "Jack și vrejul de fasole" de exemplu. Acu' sper să nu mă înțeleagă greșit, n-am vrut să-i zic că-i o fasole. Departe de mine gândul ăsta infam și de-a dreptul nerușinat... E mai degrabă o floare de colț, rară și delicată, pufoasă și perfectă, distinsă și mereu cu fruntea sus, indiferent de vreme sau de vremuri, indiferent de cât de tare bate vântul peste ea, mereu în picioare, mereu dreaptă, mereu învingătoare, mereu ea... A din poză e o margaretă, e singura pe care am găsit-o-n inventar, din păcate n-am avut încă plăcerea să pozez o floare de colț. Și nu, n-o cheamă Margareta... Da', paranteză. De ce se numește floare de colț? A fost obraznică și a pus-o mama ei să stea la colț? Sau e din cauză că dă mereu din colț în colț? Hmmm, o avea colți? Nu, că am văzut eu poze și parcă nu se vedea nici un fragment de proteză ieșind din ea... O fi din cauză că răsare pe colțul muntelui... Da' nici munte cu colți n-am văzut până acum. Munții au vârf. Și în cazul ăsta ar trebui să se numească floare de varf... Complicat... Dar să revin că deja am luat-o rara...
   Și floarea asta, adică floricica am vrut sa zic, e unică, simpatică, amuzantă- maxim, dășteaptă, cu nenumărați pitici, adică pitici care au grijă de ea, să crească mare și frumoasă... Deja simt ațintite asupra mea priviri pline de invidie... Nope, nu vă faceți speranțe deșarte, iz my friend, n-o împrumut! Mai ales că, înainte să pocnească fierea-n voi, citiți mai sus fraza cu plăntuța carnivoră, alea, alea... Pe bune că nu-i chiar ficțiune...
   Mai zic doar că mă bucur că te-am întâlnit, citit, descoperit, cunoscut, câștigat, păstrat. Thanks! Știi tu pentru ce... Dacă nu știi, bate-ți creierii cu mixerul și află...  A... Și: La mulți ani!!!>:D<

   P.S. Sunt cu capu', știu... Ce, tu nu ești?