Leapșă lungă, lată și nebună

Am o leapșă de la I'm yours. Primită cam de multișor... Și m-am gândit s-o prestez azi. Acum am curaj. Dacă-mi trece, n-o mai fac... Doar că o s-o mai schimb pe ici pe colo...

La prima vedere seamănă cu una din scrisorile alea sadice, pe care trebuie să le dai mai departe la nu știu câte persoane. Deci... Din reguli las doar (scuze celui care a făcut leapșa, că i-o masacrez!):
1. Postează imaginea Liebster Blog Award.
2. Spune 11 lucruri despre tine.
3. Răspunde la întrebările adresate de cel care te-a nominalizat şi, dacă vrei s-o dai mai departe, formulează un set nou de 11 întrebări pentru nefericiții cărora le-o plasezi...



Păzea, încep!
1.Sincer, regula asta cu "postează imaginea" n-o pricep și nu-i văd rostul. Da', na, poză roz, inimioară, merge...







2. Să zic 11 lucruri despre mine.
-1. Am lângă mine un felioi de pepene roșu și abia aștept să termin de scris ca să sar pe el.
-2. Azi am pictat toată ziua gărgărițe. Îmi plac. Nu și cele înecate-n bazin...
-3. Am doi copii: un cocker, Annabella, și un motănoi retardat, Motanschi (sau Pisi...).
-4. Îmi plac hug-urile. Nu cu oricine!
-5. Știu întotdeauna mult mai multe decât cred ceilalți, sau decât arăt. Uneori aș vrea să nu mai știu atâtea...
-6. Mă amuză persoanele invidioase. Mi le imaginez cum se înroșesc, cum le explodează ficatu'-n ei, cum se uită la mine cu ochii strâmbi și cum se îneacă atunci când își scuipă veninul. Funny.
-7. Îmi place când îmi spui povești. Devin un copil fericit. Și întotdeauna mă faci să zâmbesc.
-8. Nu-i pricep pe cei pentru care banii sunt totul. Și nu pricep de ce unii, când dau de bani, au imediat impresia că-s mai deștepți.
-9. Mai vreau la maareee!!! În aceeași formație.
-10. Îmi place să fac poze. Nu-mi plăcea să și apar în ele. Acum îmi place...
-11. Am o mulțime de tricouri cu desene animate.

3.
a. Interogatoriu forțat...
-1. Care e numele tău adevărat?
Feliciana Minodora Euglena Castaneda de Alba Holtensternen. Da' e secret, nu tre' să-l mai afle nimeni!
-2. Cum te-ai descrie în 2-3 cuvinte?
Berbec. BerbeC. BERBEC. Cine știe, știe...
-3. Ce vârstă ai ?
7 ani. Buletinul face parte din conspirația mondială, deci minte...
-4. Câteva pasiuni.
Vopsesc părul la purici, cânt în duet cu prietenul meu imaginar, cosesc iarba din ghivecele cu flori, colecționez furculițe de ciorbă, pozez dinozauri, din astea. Chestii comune și normale...
-5. Ai un film preferat?
Știi că uneori se zice: "mi s-a tăiat filmu'"? Ei bine, ăla e preferatul meu. Ăla de se taie din când în când!
-6. Ce gen de muzică asculți?
Depinde de stare. În starea lichidă ascult ce se aude, în starea solidă ascult death metal și-n starea gazoasă muzică simfonică.
-7. Ai o trupă preferată ?
Da. The one who killed the frog.
-8. Iubești?
Pe cine?
-9. Care blog îți place cel mai mult?
Al meu, normal! Cine mă citește, știe...
-10. Ce părere ai despre blogul wasted thoughts ?
Sincer, sincer? Io-s cam chioară și, cum nu mi-am făcut nici acum ochelarii, îl citesc puțin cam greu, din cauza fondului transparent pe care se află scrisul. Dar e un blog fain, mă dau mai aproape de laptop și reușesc să citesc tot!
-11. Fără ce nu ai putea trăi ?
Aer? Răspuns corect? Am câștigat ceva?

b. Ia zi tu aici:
-1. Trei cuvinte care te amuză.
-2. Cireșe albastre, caise fucsia sau pepene mov?
-3. Gândește-te la cineva "drag" și zi ce chestii sadice i-ai face!
-4. De ce soarele e când galben, când roșu?
-5. Cu ce-ți place să mănânci cartofii prăjiți?
-6. Dacă bagi în cort mulți licurici, poți să-ți faci poze fără bliț și să iasă bine?
-7. Dacă stai la plajă și-ți imaginezi că soarele-i într-o cutie cu gratii, te bronzezi cu dungi?
-8. Poți să botezi un copil cum vrei tu. Cum îl cheamă?
-9. Animalele știu limbi străine. La noi porcu' face guiț-guiț, la alții oink-oink. Cum face în China?
-10. Naufragiezi pe-o insulă. De pe vapor poți lua cu tine doar 3 lucruri. Care sunt...damn, s-a scufundat, nu mai poți lua nimic. Ajungi pe uscat. Ți-e foame rău. Te apuci să pescuiești. Prinzi peștișorul de aur. Normal, ăla-ți  zice că-ți îndeplinește 3 dorințe. Știi care sunt? Aaaaaaa... Prea târziu. Peștișoru' ți-a alunecat printre degete și a dispărut în apă. Găsești pe plajă niște boabe de fasole și le pui lângă tine în timp ce te chinui să faci o praștie. Când o termini, te întorci și, nu, n-a crescut un vrej până la cer. Dar vezi că cineva ți le mănâncă. Găina de aur! O iei și te pregătești de-un grătar. Începe să plângă cu lacrimi ambalate-n staniol și-ți spune că, dacă o cruți, o să-ți facă în fiecare zi 11 ouă. Ouă kinder cu prăjituri în loc de jucării. Și, trosc, ți-l livrează pe primul. Înăuntru e ciocolată de casă. Ești happy. Pui ceasul să sune, ca să știi când vei avea o nouă porție surpriză. În boschetul de lângă tine vezi doi ochi care te urmăresc. Te arunci rapid și prinzi spionul de picior. E zâna din pădurea adormită și-ți arde o baghetă peste nănău, că ai trântit-o și i s-a rupt fundița de la chiloței. În același timp, pe deasupra voastră trece un stol de păsări fără umbre. Zâna țipă îngrozită și-ți spune cu glas timido-răcnit că-ți îndeplinește ce dorințe vrei dacă o salvezi de artileria de găinaț care curge din cer. O acoperi repede cu parașuta și stați așa până trece pericolul. Soarele e sus pe cer, apa e limpede ca cristalul, totul în jur e verde crud... Întrebare: de unde naiba aveai parașută, că doar ai naufragiat?!?
-11. Vrei să mă pocnești?

Gata! Phiu! Nu pot să cred că am terminat cu bine... Vreau să donez leapșa asta, cu mare drag (rânjet sadic!), următoarelor persoane:
- Tadaaaam... Cami! (Zi-mi că, de acum înainte, nu tre' s-o iau la fugă în sens invers dacă te văd în depărtare...)
- Mai am un client: Cris! Ha! HA! HAAAAA! Asta înseamnă că, tre' să-ți faci blogu' ăla odată, ca să poți onora, cu onoare, leapșa onorabilă pe care ai primit-o cadou de la Măria Mea!
- I-aș mai plasa-o lu' Lizu, da' vreau să mai vorbesc cu ea, deci, poate mai bine nu...
- Și mai am o idee sinistră... Știu că ai blog, știu că pui doar poze pe el și mai știu că o să faci și leapșa asta acoloșa! Am zis! Deci, doamnelor și domnilor, Coloraidaaaaa!!! Și nu te da la fund, nu te face că plouă, dacă n-o faci, nu mai ai voie să mă citești... Hehe...

În rest, cine mai dorește, cine mai poftește... Eu vă zic pa, mă duc la pepenele meu, că țipă disperat după mine!

Ultima zi de mai

Citeam zilele trecute, la Cami, că a ajuns la 1001 postări. Azi m-am gândit să văd eu câte am... 200, cu asta 201. Tot un număr rotund + 1... Coincidență? Sigur nu. Nimic nu-i întâmplător, totul se întâmplă cu un scop. Trebuie doar să-ți dai seama care e... O fi vreunul și în cazul ăsta, da' nu-i așa important, cred... Deci nu-mi agasez neuronu' degeaba, că îmbătrânește prematur și am încurcat-o!

Noaptea trecută am avut un coșmar. Unul vechi pe teme noi... Aveam chimia și nu știam lecția. Până acum, asta se întâmpla doar cu ora de matematică... Niciodată, până azi, chimia nu mi-a chinuit somnul... Și concluzia logică a fost să chiulesc. Doar că nu-mi găseam geanta! Vis afurisit... Cum le-a aranjat el pe toate ca să mă terorizeze bine de tot! Soluția numărul 2: să întreb pe cineva de temă și lecție. Da' sigur, a trebuit să o întreb pe cea mai retardată persoană în viață... Care evident n-a știut să mă lămurească. Palpitații și transpirații reci! Noroc că spiritul de autoconservare, voința sau nuștiuce a decis s-o termine cu lecțiile nocturne și să-mi schimbe visul în ceva mai ușor de...visat... A urmat ceva ciudat dar interesant, din păcate nu-mi mai amintesc foarte bine amănuntele, da' măcar am scăpat de clasă, bănci, caiete, teme și chimie!

Dimineața m-am trezit la fel de răcită ca ieri... Și cu senzația aia mișto că te-au călcat 50 de cămile. Cu urechile înfundate ca după un concert de zile mari. Cu ochii roșii care-ți lăcrimează și te ustură de parcă ai tăia o hoardă de cepe roșii sau ai rade un hectar de hrean... Nasu' înfundat e o pacoste, dar pe el îl rezolv repede: puf-puf din sticluța minune cu jdemii de contraindicații și-i ca nou! M-am spălat pe cap cu noul meu șampon cu mentol, care-mi dă nesuferite usturimi de față, și m-am pus pe treabă. De mâine, timp de 3 zile, am iar târg. Numa' să nu plouă! Da' nu, știu eu că ziua o să fie bine, noaptea n-are decât să toarne cu găleata... De unde știu? Nu de la meteo. Am spiriduși și zâne, licurici magici și gărgărițe, normal că știu!

Azi am făcut maci. Roșii. Am un câmp întreg pe masa din bucătărie... Poate ar trebui să las deschisă peste noapte cutia cu albinuțe, să se bucure și ele de flori. Și, pentru că tot vine vara, am făcut și cireșe, numai bune de atârnat la urechi. Tot roșii și ele. Și o pereche de pisici negre, care se vor uita hipnotizant, cu ochii lor verzi, la vreo domnișoară, pe care or s-o convingă repede să le ia acasă... Și, da, recunosc, n-am rezistat tentației și am făcut și niște gărgă... Mici, cu hăinuțe de bulinuțe. Toate astea și încă multe altele, or să-mi țină de urât 3 zile căt o să dureze târgul...

Acum o să termin postarea. Am lângă mine un cățel supărat că azi n-a primit atenție ca de obicei. Dar o împac eu, noaptea asta o iau să doarmă la mine-n pat, cu capul pe perna ei ultrafaină cu particule, învelită cu păturica pufoasă cu fulgi albi desenați pe ea... Și poate vine și motanu', când s-o sătura de privit pe geam după gagici...

Mulți înainte!

Citesc vreo câteva bloguri zilnic. Pentru că-mi plac. Pentru că mă fac să mă simt bine sau zen. Pentru că știu că orice postare de acolo e funny, sau pufi, sau genială, sau o să mă pocnească fix în neuron ori în suflet. Pentru că persoanele alea chiar scriu și o fac bine! Iar 2 dintre ele sunt "de vină" că am blog și că scriu pe el. Dar nu despre mine e vorba azi.

E vorba de un blog dintre cele pe care le ador de-a dreptul. Unul pe care cred că stau mai mult ca pe al meu. Și care azi împlinește 2 ani. Asta-i amuzant...că am ținut minte data... Pentru că am uitat cu succes când al meu a împlinit un an, deși m-am ținut să scriu ceva cu ocazia aia...

Mai știi că ți-am descoperit blogul întâmplător, dar că nu m-am pus să-l citesc până nu te-am întrebat dacă pot s-o fac? Funny... Acum vreun an și ceva cred. Un an în care am citit tot, unele postări de mai multe ori. An în care, la o anumită oră, dau refresh pentru că știu că o să-mi găsesc acolo postarea zilnică... Iar dacă n-o găsesc, aia da tragedie națională, stare de urgență și preluarea controlului de către telefonul mobil... Un an în care am știut că, oricât de nașpa mi-ar fi, am minutele mele magice in my safe zone. Și un zâmbet parcă pregătit special pentru mine care mă așteaptă cuminte să-l descopăr.

Și luna aia în care am fost nevoită să stau la București, din care 2 săptămâni fără net? Groaznic! Îmi venea să te sun să-mi citești zilnic postările prin telefon... Și când am venit acasă mi-am luat telefon șmecher cu net! Să nu mai existe piedici între mine și blogul tău. Pe care îl iubesc și-l prețuiesc maxim... Dar pe care, de data asta, n-o să mă mai pun să-l laud. Că nu mai am ce spune nou, ți-am zis deja tot...

Vreau doar să-ți doresc maldăre întregi de inspirație, turme de retardați despre care să scrii, chestii cât mai faine care să se transforme-n amintiri și pe care să le povestești când o să fii în baston, peste 100 de ani, cititori cât mai deștepți, întâmplări frumoase și cât mai puține postări din alea geniale (you know what I mean...). Și vreau să-ți dau un sfat. Scrie mare în fruntea blogului: atenție, dă dependență! Nu de alta, da' n-aș vrea să aud că te-a dat vreunul în judecată că nu poate să se oprească din citit...

P.S. >:D<

A fi sau a nu fi...

Și m-am uitat eu azi în buletin. Și am făcut niște calcule. Și mi-a dat un număr de ani. Cică-s om matur... Păi, dacă așa scrie acolo, așa o fi! Sau nu... Grea dilemă! Da' am citit dup'aia o postare genială și am tras concluzia că cică aș fi... Dar nu despre asta e vorba acum. E vorba că azi am avut o revelație. Na, o fi din cauză că am umblat pe la guru prin blog, cine știe... Asta va rămâne un mister. Cert e, că am ajuns la concluzia că, oricât de "mare" ești și oricât de multe ai crede că știi, tot mai afli și mai înveți uneori lucruri noi. Pe care credeai că le știi deja! Dar nu. Uneori ai surpriza să constați că ceea ce credeai tu ca fiind sigur, clar și adevărat nu e nici pe departe așa...

Până acum, credeam că ignorant înseamnă, conform definiției din DEX, următoarele: IGNORÁNT, -Ă, ignoranți, -te, adj., s. m. și f. (Om) incult, fără cunoștințe elementare; neștiutor. – Din fr. ignorant. Hmmm... Nu mă laud, da' cred că am cunoștințe mai mult decât elementare. Și nici neștiutoare parcă nu mi-s... Phiu, deci nu mi-s ignorantă! Da'...surprize, surprize...m-am bucurat prea devreme! Pentru că, de curând, am avut onoarea să fiu suspectă de: mda, ignoranță! Pentru că și deoarece, se pare că definiția din DEX e puțin expirată și mult îmbunătățită de unele minți luminate, mult mai luminate ca a mea, a ta sau a ei...Da' s-o luăm metodic, ca să mă lămuresc și eu ce și cum, se pare că azi îs mai grea de cap... Nu de alta, da' vreau să știu sigur ce sunt, că altfel n-o să pot dormi la noapte!

Buuun. S-o luăm metodic deci. De exemplu, se ia un grup de prieteni, se plasează într-o locație unde toți se simt bine, ca acasă, li se dă o masă plină de bunătăți, niște idei de jocuri și sunt lăsați să se simtă bine ore-n șir. Toate bune și frumoase până peste câteva zile când, se trezește unul să zică c-a văzut el un bau-bau care se plimba liber prin cameră în seara aia. Oookkk... Faza e că, nimeni altcineva n-a mai văzut bau-baul. Și dă-i cu argumente, și încearcă să-l convingi că n-a văzut bine, că bau-bau nu există, că una, că alta. Da' nu și nu, frate, bau-bau era prezent printre noi și suntem a naibii de neștiutori și de vinovați că nu l-am văzut și nu ne-am luptat cu el! Damn! 0-1... Ignorantă scrie pe mine!

Se ia un scriitor de succes al secolului nostru și i se citește una dintre opere. Despre o femeie, să zicem. Și scrie acolo că respectiva e mai albă ca fantoma călărețului fără cap, are nasu' mare, mustață și țoalele atârnă pe ea ca pe cuier. Oookkk... Mișto descriere, am priceput ce-a vrut să zică, numa' că nu-s de acord. Da' nu, cică n-am priceput nimic! Ăăăă...era scris negru pe alb, știi...eu am citit cu atenție, știu ce înseamnă cuvintele respective și, deși n-am fost niciodată as la comentarii, am înțeles perfect ce a vrut să zică autorul... Adică...descria o femeie așa cum o percepe dânsul în imensa lui exaltare creativă... Aiurea... N-am văzut bine! N-am înțeles nimic! Nu știu tot adevărul! A? Da' nu scria el că... Nu! 0-2 Ignorantă! Ufff...

Cazul 3. Am eu o prietenă pe care o știu a naibii de bine. Drept urmare, poa' să vină la mine și Sfântu' Petru, să-mi fluture cheile raiului pe sub nas și, sub amenințarea că mă trimite cu liftul la subsol, să încerce să mă convingă că prietena mea e nașpa, că a făcut și a dres, că e așa și pe dincolo...nope, nu ține... Cred c-aș face ochii mari, dup'aia i-aș face mici, mi s-ar ridica sprânceana stângă (dreapta nu-mi funcționează...) și aș începe un monolog prin care să încerc să-l conving că se înșeală și că n-are dreptate. Că vezi tu, o CUNOSC și, cu tot respectul datorat unui sfânt, ea nu-i așa cum crede el! Șanse? N-aș avea, clar! El e Sfântu' Petru, le știe pe toate, io-s doar un biet muritor care-și cunoaște, prețuiește și apără prietena de "sfintele" și nefondatele acuzații... 0-3 Înainte să apese pe butonul liftului, ridică disprețuitor din umeri: ce știi tu... Ignoranto!

Mă taie pe mine într-o seară talentul și scriu 2 scrisori. Mititele, drăguțele, numai cuvinte frumoase, pufi, etc., etc., etc. Da' ce-ți veni? Cum ai îndrăznit să faci așa ceva? Cine, eu? Tu, tu! Păi, am vrut să zic niște chestii simpatice cuiva... Ha! Copil! Unii chiar ar trebui să mai crească! Da'... Erau funny!... Ha, s-o crezi tu! 0-4 Ig-no-ran-tă!

Să mai continui? Nu cred că e nevoie. Am priceput cum stă treaba... Ufff... Deci, dacă ai avut ghinionul să nu-l vezi pe bau-bau, dacă citești descrierea urâtă a unei femei "urâte" și nu-ți place asta, dacă-ți cunoști prietenii și îi susții atunci când știi sigur că n-au făcut nimic rău, dacă îți spui părerea sinceră și pufi despre cineva deosebit la care ții mult... Tanaaaaam... Ești, dap, ignorant! A, da, și bonus: tre' să mai crești!...

Păi... Știți ce? I'm guilty as charged! Și, în ordinea asta de idei, de azi înainte o să fiu mândră să mă prezint așa: Ina, în creștere și ignorantă!

P.S. Cu această postare am participat la concursul "Vrei să fii ignorant?", pe care l-am câștigat cu brio după ce am folosit varianta ajutătoare "apără-ți un prieten"!

Agitație de week-end

Azi a fost o zi ciudată. Multe gânduri, dar nu încrâncenate, întunecate și obositoare ca de obicei... Poate pentru că, la primul semn că se trezesc piticii, am intrat într-un blog fain, unul de care sunt dependentă. M-am plimbat pe acolo până m-am rătăcit și n-am mai știut de mine. Până am devenit una cu albastrul. Până gândurile au început să pălească ușor. Până am început să simt cuvintele de pe monitor ca pe ceva material, care gravitează în jurul meu, care poate fi atins, care poate fi simțit cu vârfurile degetelor, cu mintea, cu privirea... Cuvintele pot da dependență, mai ales când se nasc dintr-un suflet mare, cald și frumos. La fel și zâmbetele, privirile senine, misterioase sau cele triste. Discuțiile cu prietenii. Ochii tăi. Tu...

Azi m-am refăcut după un week-end agitat, dar frumos. Care începuse pașnic, cu ceva vorbă la o cafea. Plus cele mai bune bomboane din lume, niște bere, o companie faină... Apoi un concert jalnic, în timpul căruia mă întrebam: oare ăia când naiba or să înceapă să cânte? S-a terminat concertul și n-au făcut-o! Da' poate ei, săracii, veniseră acolo, pe scenă, ca să miorlăie la lună, nu să cânte... Pentru că asta au făcut, mai mult de juma' de oră... Bonus, eram înconjurată de copii. La propriu... Plozi de 12-14 ani, care fumau șmecherește și aspirau bere cu paiul... Urlau extaziați, din motive doar de ei știute, pentru că ăia de "cântau" meritau doar sticle-n cap, nu aprecieri vocale. Încă stau și mă întreb ce piticii mei am cautat eu acolo, în marea aia de plozi care abia scăpaseră de pamperși, buni și grupa mare, ascultând vocalizele unora care probabil voiau să vadă cât de nașpa pot suna corzile lor vocale. Și, în finalul "concertului", am auzit cea mai chinuită, mai storcoșită și mai sinistră interpretare a piesei Aproape de voi...

De acolo, am scăpat pe o terasă. Plină ochi. Dar a contat doar compania, ceilalți nu au fost importanți. După, ne-am mutat, grup, în același loc în care stătusem toată ziua: cameră în semiîntuneric, covor păros, pisică neagră, bere, muzică, prieteni. Și am jucat, eu-pentru prima dată, adevăr sau provocare. La început m-a îngrozit gândul că tre' să vorbesc despre mine, da' a fost ok... Amuzant. Până la un punct, când mi-am dorit să am superputeri, să le pot aranja eu pe toate... Vise fără sens. E foarte fain să constați că nu poți rezolva nimic, oricât de mult ți-ai dori, că nu ești mai brează ca un gândac, de exemplu. A, el e chiar mai tare ca tine, poate merge pe perete sau pe tavan, tu nici măcar asta nu poți... Mda...

Ieri, adunare generală la un concert fain. Mă, da' fain de tot! Cover-uri rock. Aceiași prieteni, aceeași stare frumoasă, bere rece, țigări mentolate, înghionteli, ciufuleală, glume, un pup primit la schimb, o plimbare pe răcoare. Și acasă... Doar mâna ta a lipsit din a mea. Da' lasă că mă fac eu mare...

Azi m-am refăcut după toate astea. Se pare că am cam îmbătrânit... Numai copilul din mine se face că plouă și nu vrea s-o recunoască... Ceea ce-i bine, zic...

Știu că nu-i genul tău. Dar, dacă nimerești pe aici, mi-ar plăcea s-o asculți...:)


Charles Aznavour - Mourir d'aimer

Tu es le printemps, moi l'automne
Ton cœur se prend, le mien se donne
Et ma route est déjà tracée
Mourir d'aimer...

Friends of my life

   Am multe cunoștințe, destui amici  și câțiva prieteni.

   Cunoștințele sunt alea multe, multe pe care le saluți când le vezi, cu care schimbi câteva cuvinte dar care nu schimbă mai nimic în viața ta. De exemplu e tanti din piață de la care iau, de câțiva ani buni, verdeață; sau cea care-mi zâmbește și mă întreabă mereu: "azi ce să-ți dau bun?" și-mi alege cele mai faine cireșe, mere, porumb sau ce mai are ea pe acolo, în funcție de sezon... Mai e gagica de la poștă care glumește cu mine și care-mi da pachetele chiar și atunci când îmi uit buletinul acasă. Erau toate doamnele de la alimentara, care mă întrebau pe rând ce mai fac, ce-am mai pictat și care îmi alegeau prăjiturile și checurile cele mai proaspete și mai faine din raft; acum s-au mutat cu alimentară cu tot și nu le-am mai văzut de mult. Să n-o uit pe tanti de la romtelecom care-mi zâmbește mereu și e foarte drăguță indiferent de problema cu care mă duc s-o bat la cap. Și lista poate continua cu alții și alții. Unii rămân mai mult în viața ta, alții mai puțin, unii dispar și nu știi ce s-a întâmplat cu ei și, da, pe majoritatea, mai devreme sau mai târziu, îi uiți.

   Amicii? Deja e o diferență considerabilă între ei și cunoștințe. Amicii sunt ăia pe care-i placi, cu care te simți bine, de care-ți pare rău să afli că au necazuri, pe care-i ajuți, cu care ieși la o bere, la o vorbă, la un concert... Cel mai bun exemplu sunt cei pe care i-am cunoscut prin târgurile de creatori populari la care am participat. Cu care abia aștept să ma reîntâlnesc, cu care mă îmbrățișez invariabil, cu care stau la gargară în târg, la cazare, la o terasă; ei sunt cei la care mă duc dacă am nevoie de ciocan, un cui, prelată în caz că plouă, un capăt de ață, din astea de-ale noastre... Și ne simțim bine, chiar dacă sunt de vârsta mea, mai mici sau, cum sunt majoritatea, trecuți de prima sau chiar de a doua tinerețe... Amici mai sunt și cei pe care tre' să-i numesc într-un fel până ajung în stadiul de prieteni. Sau nu... Sau cei care au fost prieteni dar care m-au dezamăgit și au fost retrogradați brusc, definitiv și irevocabil. Clar amicii sunt mult mai puțini decât cunoștințele, dar destui.

   Prietenii? Nici nu știu cu ce să încep... Am doar câțiva, nu cred că am nevoie de ambele mâini ca să-i număr. Dintre toate persoanele din viața mea, ei sunt singurii care chiar contează. Sunt singurii pentru care nu o să existe niciodată nu pot, n-am timp, nu vreau. Singurii pentru care o să fiu "acolo" no matter what. Prietenii sunt ăia care mă pot suna oricând, la orice oră, cu orice problemă: ceva serios sau, pur și simplu, că vor să vorbească, să plângă sau să râdă... Sunt ăia pentru care stau trează o noapte întreagă, sau oricâte nopți, dacă simt eu că au nevoie de mine și cu care vorbesc oricât și-i ascult până îi fac să se simtă mai bine. Cei cu care glumesc, pe care încerc să-i fac să zâmbească ori de câte ori simt eu că ar avea nevoie, sau nu, pentru că un zâmbet în plus nu poa' să strice niciodată...

   Prieteni sunt cei cărora le pot spune orice, fără să-mi fie teamă că mă judecă sau că-și schimbă părerea despre mine. Și atât de rar se întâmplă să simt că pot spune cuiva orice! Cei pe care-i caut atunci când sunt veselă sau atunci când ceva doare rău; și ei mă ascultă, îmi dau sfaturi, mă fac să râd și vorbesc cu mine până mă fac bine... Prieteni sunt ăia care-mi spun când mă îmbrac nașpa, când fac vreo boacănă sau când nu am dreptate; diferența față de ceilalți e că ei știu cum să mi-o spună... Sunt cei care reușesc să facă berbecu' din mine să recunoască dacă a greșit... Sunt cei în fața cărora pot lăsa garda jos, care mă pot vedea plângând, care-și dau seama când am ceva chiar dacă zâmbesc și glumesc și asta pentru că mă cunosc bine; pentru că știu că îmi pot permite să-i las să mă cunoască bine... Mai sunt ăia cărora mă trezesc să le trimit câte un mail pe la 2 noaptea, în care clar nu am nimic important de spus, da' vreau eu, să aibă, fix în momentul ăla un hug din ăsta>:D<. Sau care se trezesc cu câte un sms în care sunt chestionați direct de starea lor de bine din momentul respectiv (cu asta cred că s-au obișnuit toți până acum...). Prietenii îs ăia pentru care aș face orice, pentru care aș sta și-n cap dacă ar fi nevoie și, da, la rândul meu știu că pot conta oricând pe ei. În general nu încerc să-mi măresc numărul de prieteni, dar dacă se întâmplă să întâlnesc pe cineva care-mi atrage în mod deosebit atenția, well, atunci îl "adopt"; uneori luat pe sus, dacă respectivul nu se hotărăște repede ce vrea... Și, dacă ulterior constați că-i un alter ego, nu poți decât să te feliciți că ai fost pe fază...

   În concluzie: cunoștințele-s alea de socializezi cu ele, cu amicii te simți bine, prietenii sunt o parte din mine... Mai mare sau mai mică, dar importantă, uneori chiar mai importantă ca întregul...

La mulți ani! Mie...:D

Pentru copilul din mine... Someone? Anyone?

   Azi a fost 1 iunie. Încă mi se mai spune La mulți ani de ziua copilului. Asta e bine. Înseamnă că mai există persoane care nu se lasă păcălite de aspectul meu de om matur, serios și prezentabil (mai mult sau mai puțin...). Înseamnă că sunt câteva persoane care se pot lăuda că mă cunosc destul de bine (deși asta e ceva relativ...). Înseamnă că încă mai am prieteni...

   Da'-n fiecare an, primesc din ce în ce mai subțirel urările astea (anu' ăsta a fost de-a dreptul tragic, a trebuit să-mi iau singură ciocolata...). Nu știu de ce, ori lumea uită, ori o avea impresia că, în sfârșit, am crescut... Well... Update: nope. Adică da, fizic, psihic, alea alea, am crescut, logic. Da' o bucățică din mine a rămas acolo, în țara aia fantastică în care trăiam când eram mici. And it's so, so coool! Cine nu simte asta nu are cum să înțeleagă, oricât aș sta și i-aș explica. Și, cine nu simte asta, nu simte pentru că nu vrea, pentru că se face că a uitat cum e, sau pentru că poate-i este rușine să fie considerat "copil"... Prostii!

Hai să stăm în fund și să judecăm drept (azi nu stăm strâmb că ne doare spatele...). De ce ar fi ceva nașpa să mi se spună că încă-s copil? E funny... În general... Acu' dacă te împinge Ăla (a se citi cu ochii mari și fiori pe spate, că-i înlocuitor pentru nenea dracu'...) să îți tragi o față de superioritate clară și să mi-o spui de sus, atunci nu mai e funny. Pentru tine! Că pentru mine devine distracție maximă care poate fi dusă până la extreme... La primul semn de superioritate pe care ți-l lipești pe moacă și io-l detectez, ai încurcat-o. Și-ți garantez eu că, dacă iese ceva gen care pe care, îți demonstrez că ești varză, te fac să vezi cât de mic ești și te mai și strivesc puțin cu bocancul, să pricepi bine lecția. Că piticii mei abia așteaptă, sărăcuții, o ocazie să ardă un party, la care te iau pe sus, nu au obiceiul să întrebe înainte... Nu, acu' chiar nu mă laud, în cazul ăsta n-aș avea de ce. E chiar simplă explicația: o persoană care gândește n-o să-mi spună niciodată, pe un ton superior, că-s copil... O s-o zică-n glumă, sau cu ochi zâmbitori, sau ,uuuu, cu multă duioșie... sau alte d'astea... Dacă o comiți și vrei să mă faci să mă simt prost, înseamnă că ceva scârțâie la tine în mansardă, că bate vântul pe acolo, deci că-mi dai voie să te turtesc ca pe un gândac. Și, cu cât ești mai deștept, cu atât satisfacția mea să te desființez e mai mare. Asta e... Am explicat pe larg pentru cei direct interesați de problemă, dacă încă mai exiști și-ți mai permit să te uiți la mine, înseamnă că ai mult noroc, sau că, pur și simplu, în ziua aia mi-a fost lene sau n-am vrut să-mi murdăresc bocancul... Da' nu te baza pe asta și pe viitor! Sincer, n-ai vrea să vezi cum e când mă transform...

   În altă ordine de idei, dar aberând pe aceeași temă, cică berbecii sunt copiii zodiacului. Și, indiferent de vârstă, rămân niște copii mari. Mda, asta cam așa e (dacă nu s-a înțeles încă din explicația anterioară...) Un berbec e așa, ca un cavaler în armură, cu arma-n mână, veșnic în căutarea cuiva pe care să-l apere, dar care, între două bătălii câștigate, se oprește pe un câmp, descalecă și începe să miroasă floricelele... Acu' e foarte urât din partea mea că dau din casă, da' cam ăsta-i adevărul... Și, cum azi e ziua mea, nu pot să mint... Da' nici nu mai zic nimic despre asta. Poate altă dată...
 
   O să termin cu ceva ce am citit astăzi, ceva foarte fain: azi e și ziua celor care-n buletin nu mai sunt copii, da' în sufletul lor mare tot mici sunt. Am citit-o la Cami  pe blog. Nu cred că aș fi putut s-o spun mai bine de atât... La mulți ani celor care au curajul să se simtă, din când în când, copii! Aaaa... Și La mulți ani tuturor copiilor prietenilor mei! Dap, ăia cu 4 piciorușe și blăniță...

Rise and shine! :D

   Uite așa un soare a fost ieri și azi la mine, în mine... Am tot încercat să-mi explic azi ce și cum. Neee... N-am găsit nici o explicație plauzibilă. M-am interesat de eclipse- n-au fost, planete aliniate- nope, comete, meteoriți, nori stratificați- nimic din toate astea, Urania?...nici ea n-a prevestit, foarte clar așa, explozia asta solară... Deci, am renunțat și mi-am văzut de hlizeală, și de poante (mulțumesc pe această cale celor care au râs de ele pe burta, pe spate, în scaun sau în picioare), am avut cele mai geniale replici din ultimele luni și cel mai larg zâmbet de când a dat primăvara... A...și-am făcut cercei frumoși, broșe bestiale și inele care-s culmea de faine... (Da, mă laud, nu vi se pare... berbec, remember?)

   Și da, tre' să recunosc, la început mi-am cam pus frână la haha-uri și la hihi-uri că-mi stătea, suspendată grațios deasupra capului, faza cu "nu râde așa mult că faci a rău" pe care mereu se găsește câte cineva să mi-o spună, așa, pe un ton profetico/atotștiutor/amenințător... Mai ales că azi, nu că altfel aș fi uitat-o cumva, am citit și o minunată postare despre asta pe Ză Blog care mi-a cam ridicat părul pe spinare (nu, n-am păr pe spate, da' vorba vine...). Nu m-a ținut însă "frica" prea mult că m-am gândit eu așa: pai, de câtva timp încoace, tot nasol îmi e...dacă nu se poate râs și veselie fără "rău", apoi să ia, frate, retroactiv, cât rău poa' să ducă! Mama lor de derbedei... (nu știu cine-s aia, da' eram indignată și trebuia să zic cuiva ceva de dulce... )

   Sper să fie și mâine soare. Din ăsta adevărat, nu cu dinți... Și sper să dureze cât mai mult! Singura lipsă din peisajul ăsta mirific e o discuție cu cineva, una din aia fără cap și fără coadă, cu 5 prostii pe secundă, cu concluzii pescuite din puțul gândirii și prezentate în cel mai serios mod posibil, o discuție din aia care să-mi fixeze un zâmbet tâmp pe față, întins artistic de la o ureche la cealaltă... Da' prea vreau multe... Mai bine mă mulțumesc cu atât, pe moment...

   Un sfârșit de săptămână, cum altfel decât: pu-fooos. (Mda, am avut o problemă azi cu "pufos" ăsta, cred că mi se trage de la prea mult "soare" venit brusc și în cantități impresionante...)

Ză best, ză One, Ză BLOG!...

   Azi, blogul meu preferat împlinește un an. L-am descoperit prin toamnă și m-am îndrăgostit de el, definitiv și irevocabil... E locul cald și însorit unde mă refugiez ori de câte ori simt nevoia de liniște, de frumos, de acțiune, de ironie inteligentă, de gânduri nespuse, de bucurii transpuse în cuvinte, de porții copioase de râs și da, de chestii sadice, caustice, ciudate care mă amuză teribil și care mă încurajează, în ideea că mai sunt și alții care au pitici defecți...
   Așa cum am scris și într-un comentariu pe care l-am plasat azi pe preaminunatul blog, e fain să știu că am un loc unde mă pot refugia atunci când sunt down, sau când sunt veselă, când simt că nu mai pot duce sau când zbor fericită printre norișori roz...un loc unde știu că, orice aș citi, o să-mi placă...un loc în care mă simt "acasă" și unde, în sfârșit, ciudat e de bine! Clar, pentru mine e ză Blog! :)
   Despre proprietara blogului (am vrut să zic "mămica" blogului da' am renunțat repede la idee, prietenii știu de ce...)...aș putea să scriu până mâine și numai chestii de bine, evident! O să zic numai două vorbe, că nu se poate fără...). E o persoană pe cinste, deșteaptă rău, care gândește non-stop (am o vagă bănuială ca face asta și prin somn), cu un simț al umorului desăvârșit (mă rog, cel puțin pentru mine), idealistă, uneori visătoare, foarte umană :P și o să mă opresc aici, cine vrea mai mult, a se studia blogul...
   La mulți ani și la mai mare, Cami!!! Și...Mulțumesc!...:)
   >:D<