Postarea ta din martie al nostru

Îmi place tare luna martie. Că-n martie e ziua mea! Și începe să fie cald, începe să fie verde. Și martie ăsta e cel mai frumos dintre toate de până acum.

Dar cel mai mult îmi place luna martie pentru că începe cu ziua ta. De fapt, mai exact, pentru că suntem noi altfel și cool și mai cu moț, martie al nostru e mai special, că începe în februarie și ține o lună și un pic.

E un martie plin de hug-uri! Din alea adevărate, multe, strânse și fericite. Care miros a parfumul preferat, sunt cu ciocolată, au zâmbete fericite, sunt îmbrăcate-n liliac sau pijama pufoasă, încep pe un 13 și țin mai mult de o lună. Și sunt și pupăcioase, că nu se poate altfel! Uneori cu proteze...

Pentru toată lumea, liliacul înflorește primăvara mai târziu. Pentru noi, cel mai simpatic liliac existent în galaxie a apărut la începutul lui martie. Că, am zis deja, suntem cool și mai cu moț.

Până și surprizele și bucuriile pe care le fac par mai mari și mai frumoase în martie. Că le simți altfel când sunt în luna ta. Și zâmbetele-s mai multe parcă, mai largi și mai dințoase. Și pupii sunt altfel, mai veseli și mai dolofani. Și ochii sunt mai luminoși și mai senini. Și mai calzi!

Îmi place tare luna martie. Că te simt și mai aproape, și mai acolo, și mai a mea. A noastră. Că epilog-ul nostru e mai altfel, microfonul se aude mai bine (:D) și puiul se țopăie. Până și pozele ies mai ceva ca în restul anului! Și dacă mai e și cu piure, atunci e un martie perfect!

Când ceva e al meu, meu, nu prea-mi place să-l împart cu altcineva. Dar sunt mai mult decât bucuroasă să împart martie cu tine, n-aș putea altfel. Numai cu tine. Restul, zic eu, să-și caute altă lună!

Our way

Cum de știi mereu să mă faci să zâmbesc, să plâng de bucurie, să mă simt bine și specială? Cum?

Să stau cu cel mai frumos tricou în brațe și să râd tâmp, fără să știu ce să zic. Pentru că nu am ce, spune el tot...
Să stau cu cel mai frumos tricou albastru pe mine și să țopăi cu gura până la urechi.
Să zâmbesc moale când îmi dau seama că ai scris despre mine într-o postare.
Să-mi dai cel mai strâns hug albastru pufos, care miroase a lenor.
Miaunel. Ăla care cântă despre magnolii tremurăcioase... Și care a făcut primele dedicații muzicale live.

Deși știu bine că și o cizmă cântă mai bine ca mine, prind curaj să miorlăi la sprei când mă privești și-mi zici, cu ochii în inimioare, că-ți place cum cânt. Devin aproape tenor când cânți în duet cu mine și nici nu am timp să-mi dau seama care falsează mai tare. În momentul ăla oricum nu contează asta...
Cu tine tine am făcut o mulțime de lucruri pentru prima dată. Cel mai grav fiind karaoke...

Ție ți-am pictat prima cutie. Ever. Cu pisic. Apoi m-am rupt în figuri cu Nina, autografe, versuri, tu și Împăratul gărgărilor...
Tu-mi spui povești seara, sau când sunt albastră. Tu-mi desenezi povești! Nimeni nu mai face asta... Și eu nu le arăt la nimeni, pentru că-s doar ale mele.

Mai știi când mi-ai zis "bravo, Inu >:D<" la unul dintre primele mele advertoriale? Eu știu...
Mi-ai comentat la o melodie și eu am știut cine ești, deși pe atunci nu vorbeam. Poate ai dreptate și într-o viață anterioară am fost ghicitor în râme!
Tu-mi faci cele mai bune paste. Cu orice. Eu îți fac cea mai bună fasole. S-o mănânci stând turcește, mormăind de încântare. Și cea mai bună cremă de zahăr ars. Că e preferata ta. Că ai scris despre asta. Că te transformă într-un copil fericit.

Pentru toate astea, puține, și pentru celelalte, multe, pe care le știm doar noi, pentru pozele selfie sau nu, pentru filmarea AIA, pentru cartofii prăjiți, pentru prima beție decentă, pentru că am înotat la 2,5 metri și pentru că azi e ziua mea (deși asta nu are nici o legătură), pentru toate astea, Te iubesc. Din străfundu' adânc al sufletului meu de copil. Care ignoră buletinul...

În rest... De ziua ta, hug-urile sunt întotdeauna mai strânse! Știi că de fiecare dată când mă suni de ziua mea, încep să plâng, nu? Bună dimineața!

Plăcinta fără fund

Ieri făceam o pauză de mărțișoare, de cutii cu copaci cârlionțați și de gărgărițe multicolore. Și, când am zis și eu să șed oleacă în vârful patului, mi-a venit o idee. Băi, la naiba, nu poate omu' să se relaxeze un picuț că, zbang, neuronu' fabrică energic una bucată chestie ce trebuie prestată. Neapărat!

Așa că, s-a gândit el voios, cum există sac fără fund, buzunare fără fund, puț fără fund, lac fără fund, prostie fără fund și femei (bărbați mai ales) fără fund, ia să inventez eu azi, că tot mă plictisesc, ceva nou, nemaivăzut, nemaiîntâlnit: plăcinta fără fund!

Da, doamnelor, domnilor și trolilor, în adânca și nețărmurita lui genialitate, neuronu' meu, decorat cu fundiță alb/roșie în perioada asta, a inventat cea mai bună și, în același timp, cea mai inedită rețetă din bucătăria mea, a românilor, a lumii întregi, a galaxiei noastre și a întregului univers. Cu toate că ar trebui ținută secretă, înregistrată la OSIM, trecută în cartea recordurilor și pusă în capsula timpului, o să vă dezvălui acum, în premieră, rețeta minunatei atotdelicioasei plăcinte fără fund.

Procedeul în sine, deși foarte simplu, e totuși deosebit de complex și de inovativ. Se ia o buca' de brânză, o găletușă de smântână, toate cele doișpe oo din frigider, fără alea două fierte, zahăr pus cu lingura în timp ce bei un pahar de cola și vanilia din câte fiole găsești în cămară. Se îndeasă maglavaisu' între foile de plăcintă cumpărate acu' o săptămână, se crestează creatura din tavă și se aruncă în cuptorul încins. Și, aici vine secretu' ăla secret! Se lasă acoloșa la foc mai mare decât prevăd cărțile de bucate, până începe nasu' să detecteze ceva miros de ars/pârlit/afumat/carbonizat. În acel moment exact se verifică plăcinta în devenire, nu se constată vreo coacere avansată, dar totuși se dă focul mai încet. Când e rumenită deasupra, se scoate din cuptor, se admiră, se miroase cu toți plămânii și se bălește discret, atenție, alături de ea!

Sunt sigură că acum vă gândiți toți: da' oare de ce se cheamă plăcintă fără fund. Păi simplu: dacă respectați întocmai instrucțiunile de mai sus, o s-o ardeți sever spre grav pe fund și va trebui, ca mine, să i-l decupați artistic înainte să-o haliți! Deci... Plăcinta fără fund!

În rest... Pe foarte bune, vă zic cu mâna pe inimă (și cu 'alaltă pe ficat...) că e cea mai bună plăcintă ever! Bună dimineața!

3...2...1...

Mai e doar o jumătate de oră și gata! Cum gata ce?!?... Vine primăvara! Vine martie! Luna mea! Oameni de martie... Sună frumos asta, nu? O prietenă mi-a spus-o odată...peștii și berbecii sunt oameni de martie. Cu noi începe primăvara! Ar trebui ca și anul să înceapă acum, nu în ianuarie. Primăvara se nasc verdele și celelalte culori, se coc apoi vara, toamna pălesc și iarna mor sub prea mult alb. Și cenușiu, și negru... Mor doar puțin, până în primăvara următoare...

Anul meu începe în martie.

 În postarea asta încă mai am stare de iarnă, de frig, de gol, de teamă, de gri, de vânt, de doar eu... Dar de mâine asta o să se schimbe. O să încep să mă uit prin grădini după colțuri verzi de viitoare flori, printre nori după V-uri de păsări, prin cenușiul rece din jur după o bucățică de soare, în mine o să caut curcubeul pe care l-am furat atunci din privirea ta și o să aștept zâmbetul ăla care o să mă învețe din nou să zbor.

 Acum aș vrea să mă culc. Aș vrea să adorm iarna și să mă trezesc în martie...

 

Încă un 24...

De azi, am oficial un an în plus. Un an care nu știu când a trecut. Un an în care am pierdut multe dar am câștigat și mai multe: am avut alături cele mai faine persoane din lume... Un an în care, chiar dacă uneori am avut impresia că lucrez degeaba, am făcut chestii faine. Un an în care m-am încăpățânat să scriu, să particip la Superblog, să iau "note" care m-au făcut să fiu mândră de mine și să câștig ceva fain "din scris". Un an în care am aflat cine sunt cu adevărat. Un an în care am trăit și am învățat mai multe ca în toți de până acum, poate...

Am învățat că oamenii te pot minți cu zâmbetul pe buze, te pot "aranja" pe la spate și dup'aia se miră de ce nu mai ești ca înainte. Drept urmare, acum știu cum se spune și nu... Dar, pe de altă parte, am învățat și că poți să ții la cineva atât de mult încât să-i ierți orice.
Am învățat că, dacă tu iubești pe cineva, reciproca nu-i întotdeauna valabilă. Sau că, dacă o persoană nu te iubește așa cum o iubești tu, asta nu înseamnă că nu ține la tine atât cât poate ea de mult.
Am învățat că, dacă vezi pe cineva într-un fel, dar el îți zice că nu-i așa, ai face bine să-l crezi! Asta dacă nu ești un berbec căpos, ca mine, care nu poate face asta... Și nici nu vrea...
Am învățat că poți cunoaște pe cineva, vorbi prostii de câteva ori și, după o săptămână să știi deja că îți e prieten foarte bun și că o să rămână așa mereu...
Am învățat că poți ține la cineva atât de mult încât să pui fericirea lui mai presus de a ta. Și să faci asta cu toată inima...
Am învățat că ceva mov poate să umple niște ochi de bucurie strălucitoare, o mâță pictată poate să-ți aducă o ciufuleală pe cinste, o gărgăriță - cel mai frumos zâmbet și o pereche de inimioare - cel mai strâns hug.
Am învățat ce înseamnă cu adevărat să ai prieteni!
Am învățat multe, multe de tot... Și m-au schimbat oarecum. M-am...trezit...ca să zic așa...

A fost un an fain! Sper să urmeze unul și mai și... Dar, până una alta, am de gând să trăiesc la maxim ziua de azi! Mai ales că azi, așa cum zice o prietenă, "am liber" la multe. Azi pot să mă alint peste limitele admise, să mă mâțâi și, mai ales, azi pot să zâmbesc. Mult. Tot timpul. Atât de mult că poate mă obișnuiesc și rămân așa...

Azi e 24. Azi e primăvară. Azi sunt mai eu ca de obicei. Și azi pot să zic că am "crescut"! Să zic doar...

P.S. Săru'mâna! Ce m-aș face eu fără voi?... :) Și, dacă zici cuiva că am început să plâng de emoție, n-o să recunosc!...
>:D<

O porție de soare?

Azi a fost cald și frumos. Azi a fost primăvară. Azi a fost martie. Așa ar trebui să fie toată luna! De ce? Simplu. Pentru că luna asta-i ziua mea! Și am comandat din timp niște soare, să fiu sigură că, în ziua aia, o să fie destul. Că o să fie vesel, că o să înceapă un alt an împreună cu mine și că o să-mi zâmbească cât poate el de cald și de galben. Și ție... Dacă nu, o să-ți zâmbesc eu, acum am raze în mine. Blonduță și cuminte. Și caldă. Ca soarele...

Mâine ar trebui să fie la fel. Cel puțin așa mi-a promis azi, înainte să meargă la culcare. Era cam roșu, de somn cred, dar nu s-a dus la nani până nu mi-a făcut din ochi. Mi-a zis că mâine pot să te plimb, că o să-mi dea cele mai strălucitoare raze să ți le fac cadou... Ca să strălucești mai tare decât de obicei! Asta mi-a zis... Și eu l-am crezut, doar soarele nu minte niciodată!

Așa că mâine, când o să-i simți căldura, și lumina, și culoarea, să știi că-s razele mele pentru tine. Și, dacă în momentul ăla o să te uiți în jos și o să vezi o floricică timidă, să știi că și aia e tot de la mine! Doar că îmi place prea mult și nu vreau s-o rup ca s-o închid între niște pereți... Dar e tot a ta, chiar dacă e afară. Poți să treci în fiecare zi pe acolo s-o saluți...

Mâine o să fie frumos! Frumos de tot. O să vezi...

E frumos în lumea mea, am mai zis...

P.S. Știai că trandafirii galbeni au în ei bucățele de soare?

Martie, ziua a 8-a

Întotdeauna mi-a plăcut 1 martie. Îmi place să dau mărțișoare prietenilor. Uneori le cumpăr, dacă văd ceva deosebit, sau le fac, așa sunt sigură că fiecare primește ceva care să-i placă. Niciodată nu dau mărțișoare că trebuie, sau "ca să dau". Doar dacă-mi face plăcere! Și, clar, îmi place și să primesc. Dacă e ceva făcut special pentru mine, aia e sărbătoare de-a binelea!

Nu m-a impresionat însă niciodată 8 martie. N-am simțit ziua asta ca pe ceva special, care trebuie sărbătorit. Sunt mai degrabă genul "1 iunie"... Până anul ăsta. Când, puțin după miezul nopții, am primit un "La mulți ani" cald și sincer. Care mi-a mers drept în zona unde presupun că se află chestia aia abstractă numită "suflet". Apoi azi... Azi am mai primit o urare, cea mai frumoasă din câte există! A sunat fain tare, să știi, și m-am bucurat mult că simți asta în ceea ce mă privește... Clar, ploaia de urări, venite de la voi toate, mi-a făcut ziua mai frumoasă!

Azi a fost un 8 martie altfel... Azi am simțit că trebuie, că VREAU să felicit câteva persoane! Puține... Dar de ajuns! Cele mai importante femei din viața mea! Fără de care aș fi mai tristă, mai singură, mai săracă... Cele mai frumoase și mai puternice femei pe care le cunosc. Cele mai haioase, mai sincere și mai deștepte! Se știu ele care sunt... Pentru voi, încă o dată, La mulți ani, cel mai mare hug din lume, cel mai vesel zâmbet și cei mai strălucitori pupici din Calea Lactee! Cam sună a urare de copil, așa-i? Na, ce să-i fac, asta sunt!...

Azi am stat în casă și am lucrat. Încă mă mai chinuie o tuse afurisită, relicvă a gripei de care abia am scăpat. Dar înghit tot ce se poate, ca s-o anihilez rapid! Pentru că mâine am în plan să sărbătoresc. Și să-ți mai împrăștii din nori... Cu o mică întârziere, da' nu contează... Pentru prima dată, o să fac ceva ce știu că e "de 8 martie"! Și o să fie fain, o să vezi. Abia aștept! Abia aștept să sărbătoresc primul meu 8 martie! Cu tine și cu cele două doamne prietenoase de care mi-e foarte dor...


Bryan Adams - Have You Ever Really Loved A Woman?

P.S. Mai vreau să zic "La mulți ani" doamnelor care mă citesc! Cu o urare specială pentru Cudi... De ce? Nu știu. Așa mi-a venit!... Sau poate pentru că-i faină...

Martie

N-o să încep acum să vă zic c-a venit primăvara, că soarele auriu ne mângâie cu razele lui calde, că înfloresc ghioceii și păsărelele ciripesc vesele în copacii fără frunze și-ncă plini de zăpadă... Știți și singuri asta... N-o să vă zic nici "primăvară frumoasă". Nu prea am înțeles eu niciodată urarea asta... Adică, îi dorești doamnei în cauză 3 luni de fericire, după care brusc, de pe 1 iunie, bye-bye voia bună, welcome nefericire. Ceva nu-i chiar ok, sau mi se pare doar mie? Că, din câte știu eu, nu există și o zi în care se urează "o vară frumoasă"... Așa că, mai bine vă zic: să aveți un rest de an cât mai fain! Nu-i mai bine așa?...

Bat câmpii, știu. Dar asta era și ideea... N-am nimic important și de extremă urgență de comunicat. Doar chef de aberat... Așa, liber, ca după febră și 2 zile în care mi-am marinat stomacu' în tot felu' de ceaiuri răsturnate pe gât în cantități considerabile... Ookk, și-n ceva pepsi, recunosc...

Azi trebuia să ies cu mărțișoarele la vânzare. Colorate, făcute cu mânuța mea, faine și atent ambalate. N-a fost să fie. Nu mi-a trecut răceala în timp util. Iar "prietenii" au fost mult prea ocupați și încărcați de importanța momentului ca să pună pe masa lor și cutia mea. În schimb, o doamnă pensionară s-a oferit să-mi vândă și chestiile mele. Știu că nu-mi citește blogul, da' aș vrea să-i mulțumesc. Din păcate, cele 39 de grade și un pic n-au fost de acord cu propunerea ei de a ieși din casă pentru a-i duce gărgărițele, omuleții, floricelele și pisicile mele. Nu-i bai, toate vor fi transformate rapid în cercei, medalioane, atârnățele de mobil...

Cum senzația de "călcată de elefanți", dată cu generozitate de gripă, nu vrea să mă părăsească, azi am fost o semi-legumă perfectă. Și, într-o zvâcnire de energie neașteptată m-am pus să mă uit cu mama la colecția de mărțișoare, pe care o avem de când eram eu mică. Pe unele mi le-am amintit, pe altele parcă le vedeam pentru prima oară. Și da, era acolo, cumințel foc, mărțișorul meu preferat: șoricelul... Unul mic, mic de tot, auriu. Am zâmbit apoi la fetițele cu cap din bilă, și am întors pe toate fețele minunățiile alea traforate din sâmburi mici de prun, cu ghinde minuscule și floricele din nush cum se cheamă materialul...

Ieri am fost roșie ca o gărgăriță, azi am tușit ca un măgar. Azi am făcut niște cercei cu gărgărițe și m-am dezroșit. În ordinea asta de idei, mâine o să fac cercei cu măgari poate scap de tuse...
Și-am mai făcut azi pisici mov, inimioare negre, o lună care zâmbește șmecher și pisici negre pe niște bucățele de perete gri. Iar mâine mă apuc să fac cea mai veselă și mai nostimă țestoasă ever! Și poate niște oițe. Sau alte mâțe. Bufnițe, arici și, evident, alte gărgărițe...

Azi e 1 martie. A început luna mea. Sper să fie un martie perfect, pentru un berbec sadea.
Oookk...e și luna ta... O s-o împărțim... Dar atât! Să nu mai vină și altcineva să ceară o bucată de martie, că nu mai avem nimic disponibil! Hough!