Când papa bun nu e, nimic nu e... :D

Am ajuns la concluzia magnifică, mirifică și foarte adevărată că e o idee foarte proastă să te uiți la emisiuni despre și cu mâncare, atunci când suferi de insuficiență acută bilaterală, la ambele buzunare... Sau, mai exact, când portofelul tău are stomacu' lipit de spate și conține doar cărți de vizită, carduri inutile de la farmacii și puncte de la nush ce campanie de supermarket, cu care poți lua un cuțit cu "numai" 80 de lei în loc de 300... Pentru că, în momente din astea, portofelul e în strânsă legătură cu frigiderul! Portofel aerisit, frigider în care bate vântu'...

Ieri am constatat că nu-i tocmai bine să vorbești de pizze mari țărănești, fierbinți și brânzoase, atunci când motanul tău e mai bogat ca tine, că măcar el are haleală bună... Nu de alta, da' nu-i tocmai funcțională o tastatură de laptop inundată, sau un telefon bălit, pe care abia se mai zăresc sms-urile cu poezii și ode aduse pizzei... Și nici să răsfoiești reviste cu cele mai mișto poze și rețete de mâncare din lume nu-i o idee tocmai inteligentă.... Sau, mă rog, așa le vedeam eu în momentul ăla, eram în Nirvana rețetelor!

Iar azi am constatat că e o idee proastă să mă uit chiar și la Bizarre foods, unde nenea Zimmern bântuie prin lume ca să halească chestii ciudate, care put, se descompun, se târâie sau arată ca un muc uriaș de diferite forme... Ei bine, când n-am bani și papa bună, mi-e poftă până și de alea, când îl văd cu câtă poftă și le cară-n mestecătoare! Azi aproape mi-am dorit să ronțăi insecte prăjite crocant, oo de taur cu nuștiuce sos picant sau grătar dintr-o scoică gigantică în formă de...well...ștrumeleag. Na, c-am zis-o, îmi pare rău, da' n-am reținut cum îi zice respectivei pe numele ei științific de moluscă. Sau ce-o fi scoica.

Drept urmare, se sparge pușculița, se caută prin toate buzunarele din casă, se adună mărunții din sertare, se pleacă în misiune de salvare până în piața cea mai apropiată și se prestează ceva bun, ca să nu te omoare pofta. Mai exact, se face din rahat bici! Cu alte cuvinte, ceva comestibil, care nu arată neapărat foarte bine dar care e yummy, din ce mai găsești ascuns prin colțuri înghețate de congelator, sertare de frigider, sau din ouăle care sunt pe raft din copilăria timpului...

Dar mă răzbun eu! Ha! Cu prima ocazie o să plonjez în castronelul cu broască țestoasă plin cu cartofi prăjiți deeelicioooși!!! Sau în cea mai bună quattro formaggi din câte există! Sau, hai, fie, în țărăneasca aia uriașă din care mănânci și nu se mai termină! Spuse ea tastând cu o mână, în timp ce ailaltă făcea curse regulate între castronul cu corcodușe și gura care le ronțăie tacticos...

În rest... Pizze, păzea! Tic-tac, tic-tac...

Azi, 30 iunie

Azi mi-a fost poftă de pizza. Da' o poftă din aia criminală! Ceea ce e ciudat, că eu nu am pofte foarte des... Și, nu, nu-s embarasada. Ca să nu mai zic că, de ceva timp, mi-a fugit de acasă și pofta de mâncare. Aia comună, pe care o au toți... Dar care se pare că s-a întors azi, a complotat cu portofelul meu cel anorexic, cu neuronu' proaspăt trezit din somn de răcoarea cu miros de ploaie și mi-au trântit pe mijlocul imaginației poza devastatoare a unei pizze maaari, cu multe chestii și multă brânză pe ea! Până și asta e ciudat, că de obicei nu prefer pizza cu multe chestii... Brânză întinsăcioasă să aibă, în rest...nu mai contează! Așa că, m-am dus țintă și mi-am cumpărat...mda, parizer... Sfârâit în teflon, cu pâine prăjită și puțin unt. N-a avut chiar față și gust de pizza, da' a fost bun...

Azi trebuia să fiu la un târg handmade. Doar că tanti de la meteo a cobit că o să plouă și, frate, a turnat nu glumă! Numa' vina ei... Acum aștept vijelia de la miezu' nopții și codul de nush ce culoare, care va apărea brusc deasupra noastră, cu o nouă echipă de nori furioși, joc de lumini cu bass-ul adiacent și vreo două bălți evaporate pe care or să le fleoșcăie peste noi. Deci, pauză târg...

Azi te-am vizitat după mult timp. Și-am zâmbit. Nu știu de ce tocmai azi, de ce nu ieri, de ce nu mâine... Așa am simțit. M-am uitat peste tot și mi-am dat seama ce dor mi-a fost. Totul e la fel, ca ultima dată când am fost la tine iar mie-mi place așa cum e. Am zâmbit... Altfel decât în ultimul timp. Am zâmbit așa cum făceam în serile când mă salutai înainte să te culci. Am realizat cât de repede trece timpul. Cinci luni e mult... Iar partea care mă sperie e că nu le simt că au trecut.

Azi am vrut o îmbrățișare babană! Încă mai vreau... Doar că e 9 jumate și nu mai ies nicăieri. Așa că, ăi de se știu că mă strâng în brațe ca o caracatiță, fiți atenți: dacă vă visez la noapte, mai întâi de toate să-mi aplicați un hug. Unu' din ăla care să-mi topească toate lucrurile nașpa, pufos, cald și dat din toată inima! A big bear hug... Și, dacă tot veniți la mine-n vis, aduceți și-o pizza. Țărănească, pls!

În rest... Noapte bună... Vă las să ascultați ceva înainte de somn.

Oo-gărgări, lumină roșie și salata creață

Ieri m-am trezit dimineață. Nu știu ce am, da' de câteva zile mă scol la ore imposibile. Plus că dorm alb/negru, sau cu vise tâmpite.

La 9 vopseam oo. Toate tari, toate roșii. Ca niște gărgărițe mari, lucioase. Fără picioare... De Paștele ăsta am multe gărgărițe!

Apoi m-am dus în piață, că aveam nevoie neapărat de juma' de kil de brânză, juma' de ridichi și 2 legături de ceapă verde. Am zis că-i simplu. Cât poate dura să iei toate astea? Muuuult! Dacă te trezești că-ți trebuie fix în ajun de sărbătoare culinaro/religioasă, te costă multe zeci de minute. Era plină piața de o mulțime multă de oameni, toți agitați, toți aproape alergând de colo colo ca niște găini fără cap. Sau cu cap. De găină... Toate mâinile pline cu sacoșe, lista în dinți, telefonul pe difuzor să mai ceară detalii acasă, cozi umane peste tot. O să mă gândesc să fac niște cursuri înainte de marile sărbători românești: de cărat chestii pe cap, ca ăia de prin India sau Africa. Să vezi cum mă umplu eu de faimă și bani... Și ce laude o să primesc de la cei cărora nu le ajung doar 2 mâini ca să care haleală!

Timp de 4 ore mi-am tuns copilu' mare. A durat atât de mult că e chiar mare! Acum arată ca o zebră cu picățele. Dar e curată, spălată și acum, la mine-n pat... Sforăie fericită în păturile mele moi, care miros a Lenor. Și a mine...

Chiar înainte de înviere am mâncat pizza. Cu muuultă brânză. Yummy! Plus bere. Plus vin făcut special pentru suflețelu' ei, plus cafea fără zahăr. N-am mai băut cafea fără zahăr de când am fost ultima dată la tine... Stăteam adormită, cu fundu' pe scări, împrăștiind cu degetele de la picioare roua de pe iarbă și pătându-mi sandalele cu rece... Acum stau în vârfu' patului și beau limonadă home-made dintr-un pahar uriaș de popcorn, cu pai negru.

Nu țin post, nu mă spovedesc și nu prea dau pe la biserică. Asta e, asta sunt, cred în felul meu în unele chestii... În seara asta am ajuns acasă imediat după ce a început slujba de Înviere. Am fost informată de vecina Știe-tot că mama era acolo. M-am dus și eu, am știut că o să se bucure dacă ajung. Avea în buzunar o lumânare și pentru mine, în caz că apar... Mi-am aprins-o și am plecat acasă cu luminița mea roșie, amintindu-mi de copilărie, când toate erau altfel...

Aș vrea ca acțiunea asta de Paște să se întâmple alternativ oarecum. Aș vrea ca măcar într-un an din toți ăștia să nu mai învie Iisus, sau nu doar el... Aș vrea ca măcar într-un an să învie și tata. Sau mama ta. Sau bunicii tăi... Și, dacă s-ar întâmpla asta, pe bune că aș sta la slujbă până dimineața...

Și acum stau într-un fel... Că biserica din apropiere are difuzoare puternice. Ascult slujba din pat, pe fundal sonor de Bizarre Foods... Sau Deine Lakaien. Sau Poesie Noire pe repeat...

În rest, mi-a plăcut cel mai mult urarea să pasc fericită. M-a făcut să mă gândesc la salata creață uriașă, care stă cuminte în frigider. O s-o pasc mâine. Fericită... Promit!

P.S. Am în plan o foarte cremă de zahăr ars! Porție triplă rezervată... Nu băli!

Later update, ora 9.55: Cică e un obicei care zice ca în ziua de Paște să te îmbraci cu ceva nou. Iaca o să fac asta azi! Nu de alta, dar o să ador să fiu îmbrăcată cu tricoul meu cel nou și minunat cu Moș Crăciun! Ha!

Azi e The Day!

Înainte, când era ziua cuiva, te duceai la telefonul tău cel mare, învârteai discul cu cifre de câteva ori, așteptai să răspundă și-l felicitai pe respectivul urându-i toate cele bune, fericire, noroc, împliniri și bucurii. Aceleași tuturor... Dacă erai foarte șmecher, dădeai un anunț în ziar, aia era culmea urărilor! Sau ieșeai cu sărbătoritul la plimbare, mâncai o prăjitură și luați și o citronadă, așa, ca de ocazie specială. În cel mai fericit caz, erai sunat și erai invitat la "petrecerea" făcută acasă, cu tartine și prăjituri delicioase. Azi există telefoane mobile, sms-uri, facebook, blog și restul net-ului unde poți să-ți "strigi" urările și bucuria că-i ziua cuiva drag! Există baruri, pizza și prăjituri yummy pe care le iei gata făcute. Dar, cel mai important rămâne tot telefonul ăla de "la mulți ani", unde îl auzi pe celălalt și-i simți bucuria în glas... Ciufuleala, pupicii și hug-ul live!

Monica e ciudată. Uneori lucrează la ING, alteori cheamă taxiul din Real, stabilește întâlniri, sau mănâncă pizza în barul preferat. Nu se știe dacă îi place să o strigi "Monica" și nici dacă poți s-o îmbrățișezi în public. La mulți ani, Monica!

Eugenia, Agripina, Eufrosina, Filofteia sau Despina apar pe afară mai rar. Eu încă nu le-am cunoscut personal. Nici nu știu dacă aș vrea... Sigur sunt și ele ciudate, deștepte, cu pitici care au mers la aceeași școală cu ai mei și sunt sigură că știu toate să zâmbească sadic. Să gândească sadic și să se uite la tine sadic! Privire din aia care sigur are drept cauză toporul ascuns la spate, mâinile lungi pregătite să te gâtuie, sau arbaleta de cuvinte pitită sub limbă. În rest, cred că-s amuzante și drăgălașe. Cred... La mulți ani, Eugenia, Agripina, Eufrosina, Filofteia și Despina!

Camelia... Eh, ea e mai drăguță decât toate celelalte. Asta dacă n-o strigi CAMELIA, că atunci se rupe filmu' și vei regreta mult timp că i-ai zis așa. Pentru că o să-ți spună toată ziua Diana, ca să te calce pe nervii capului sau orice alt nerv de care dispui. A...mie îmi zice Diana, ție s-ar putea să-ți găsească un alt nume, dacă nu te cheamă și așa, unul care sigur va fi enervant din cale afară pentru tine... La mulți ani, Camelia!

Și ajungem la Ea, cea pentru care scriu postarea asta... Care e bucur-oasă că-i ziua ei. Pe ea, spre deosebire de celelalte, o cunosc bine. E o poveste frumoasă pe care am descoperit-o de ceva timp și pe care o citesc cu drag în fiecare zi. E despre pitici, pisici, curcubeie, prieteni, încredere, ochi albaștri, povești amuzante sau pufi, zâmbete mari și sincere, poze funny, hug strâns și cald, cuvinte geniale, muzică faină și multe, multe alte chestii.
Am căutat azi prin sacul cu urări să aleg câteva pentru tine, că așa e frumos de ziua cuiva, dar am constatat că le ai pe toate din anii trecuți. Mai mici, mai mari, rotunde, pătrate, alb/negru sau colorate, amuzante sau serioase, lungi, scurte, ciudate, obișnuite, speciale, precum și ză urare... Deci, na, acum ce pot să fac? Hmmm... Ca să nu mă repet, îți zic scurt că-ți dau tot sacul meu de urări pufoase! Îs toate mișto, să știi, iar dacă o să găsești ceva nou pe acolo, fă-i poză s-o văd și eu... La Mulți Ani!!! >:D<

Nervi obosiți

Am mai spus-o de câteva ori: mă enervează cei care nu se spală. Dacă ți-e frică de apă, dacă vrei să consumi doar un metru cub de apă pe lună, ca să faci economie, sau dacă ai chestii mult prea importante de făcut într-o zi și nu găsești 10 minute să faci un duș, stai naibii departe de mine! Ai impresia, poate, că nu puți. Ei bine, e doar o impresie, nasu' meu tresare de fiecare dată când treci prin raza lui de acțiune. Iar dacă mai trebuie și să stăm, temporar, în același spațiu închis, aerisit doar printr-un geam, atunci ai face bine ori să faci pași de acolo, ori să faci uriașul efort și să-ți schimbi, pentru câteva zile, obiceiurile. Și să te SPELI! Eu înțeleg că poate nasul tău s-a obișnuit cu anumite parfumuri proprii, da' al meu încă funcționează bine și dă să leșine ori de câte ori îți recepționează urma.

Mă enervează și mă distrează, în egală măsură, cei care se încăpățânează să se ia de mine, deși știu foarte bine că n-au nici o șansă să-mi facă față. Dacă nu te desființez de fiecare dată când arunci săgeți anemice spre mine, nu înseamnă că n-o pot face și că n-o s-o fac la un moment dat. Nu omori muște de fiecare dată când te bâzâie, uneori te mulțumești să le faci vânt de câteva ori, până zboară să enerveze pe altu'. Sunt puține persoane care pot să-mi țină piept într-o înfruntare verbală. Și cu alea nu mă cert, doar ne înțepăm în glumă. Dacă nu știi sigur că faci parte dintre ele, mai bine înghiți și taci. Pentru că o să mă prinzi odată în toane rele și o să te fac de râs, de față cu cei din jur, de o să-ți dorești să nu mă fi cunoscut. Cu zâmbetul pe buze și elegant, nu te gândi că o să ridic vocea sau că o să vorbesc urât. Pot face mișto de tine o zi întreagă. O zi, o lună, o viață... Pentru că am de ce și cu ce.

Timpul trece, oamenii se poartă altfel, par că se schimbă... Nu, nu se schimbă, au fost așa dintotdeauna dar nu m-am prins eu de asta. Sau m-am prins, da' n-am dat prea mare importanță, am tot trecut cu vederea... Nu sunt destul de prietenă pentru tine? Te enervez? Ai pe cineva mai bun, mai amuzant, mai frumos? Nu e de ajuns cât te-am ascultat, cât te-am ajutat, cât am fost lângă tine? Ești liber să cauți persoana perfectă, care te va satisface mai bine ca mine. Eu atâta pot. Sau atâta vreau. Poate, până la urmă, o să găsești pe cineva ca tine și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți... Sau poate o să ajungi una dintre persoanele alea bătrâne, singure, frustrate și acre de care se feresc toți. Da' nu-i problema mea asta, nu depinde de mine și nu mă interesează... Mi-e milă doar că nu știi ce-i ăla prieten. Nu cred c-o să știi vreodată. N-ai cum...

Azi am vrut să fiu Moș Crăciun și pizza delivery boy. Wrong day... Stupid me, pentru unele jocuri e nevoie de mai mult de o persoană. Dar am reușit să mă joc de-a dezinsecționistu'... Din cauza mea, există câțiva pureci mai puțin pe lume, mai exact pe 2 pisici. M-am jucat și de-a somnul, în două reprize, cu pauză de masă între. Acum, cu o mână tastez și cu cealaltă încerc să pornesc motanu', să toarcă. Dacă aș mai avea o mână, aș bea niște apă...

Mi-ai spus odată că dau prea mult. Ai avut dreptate, mai mereu ai. Unii primesc prea mult. Mâine spune-mi că o să reușesc să schimb asta și o să te cred. Pe tine te cred mereu. Uneori am impresia că nu știi să minți. Nu vrei. Ai tot respectul meu pentru asta. Și pentru altele... Ai mai mult decât atât.

Vis fierbinte

Ti-tit, sms. Tiit, sms. Tii, sms. Și bum, somn! În secunda 2, instant, ca cizma, ca al treilea bolovan pe stânga, muntele Everest, ca ursu' iarna... Și-a început! Cum cine? Visul... Ăla programat mai devreme prin sms-uri! 

Și se făcea că eram eu într-un loc cu verdeață. Nu, nu în ĂLA... Nu dădusem colțu'. Era o poieniță, să-i zicem așa. Și mergeam eu veselă prin iarba care mirosea a verde crud, când aud: "nu te-am mai văzut de mult". Mă uit dreapta/stânga/față/spate, nimic. Mi s-a părut... "Nu te-am mai văzut de mult". Ei, hai... Arată-te odată, să te văd, că altfel o să cred că a început să vorbească neuronu' cu mine, direct în urechi! (râs vesel și ușor pițigăiat) Și apare. Mda, trebuia să mă gândesc. Ce altceva putea să fie într-un vis de-al meu, decât o gărgăriță... Care vorbea, da. Ce, la voi în vis gărgărițele nu vorbesc? Și deodată, din verdele ăla foarte verde, s-a ridicat un stol de bulinate roșu cu negru. De unde ați apărut, frate, atât de multe? "Păi, noi suntem gărgărițele pe care le-ai pictat tu până acum!" Și erau multe. Da' multe... Nu mă gândisem că am creeat o asemenea armată...

 Miau! Hopa...stai așa că asta nu mai e gărgăriță. Deși n-ar fi nimic ciudat ca la mine-n vis gărgă să miaune... O coadă de ratono-veveriță ieșea din iarbă. Era "băietu" meu cel negru și tâmp. Motanschi, ce cauți afară? În casă cu tine! "Am întâlnire!" Iaca na, aventură, s-o făcut mare, îl caută gagicile... Da' stai așa. Aia nu e... Nina? Golanule, cu cine te întâlnești tu? Să fii educat și să te porți frumos! Poate mă faci de rușine... "Mergem la picnic, calmează-te!" Să mă calmez...și cică să mai crești copii în ziua de azi... Hmmm, uite, mai văd niște cozi, se pare că nu m-a mințit.... Băiat cuminte! Mă duc să salut și eu pisicile... Zombi? Pespi? Nemo? Când v-ați cunoscut voi? Părinții voștri știu unde sunteți? Și tu cine ești? Tre' să fii Cami!
I-am lăsat singuri, aveau păturică, apă plată, bulinuțe și conserve cu sos...
"Eu am voie să mănânc ceva?" Mă întorc... Era copilu' număru' 2, Annabella, cocker-ul meu grăsuț. Știi că ai diabet, mami, nu ai voie conserve de pisici, da' poți mânca ou și brânzică! "Yummy, atunci stau și eu la picnic!" Mda...vis de noapte, na...

Mă, da' a ce miroase? Mmmm... Și deodată o văd! Mare. Rotundă. Galbenă-aurie. Încoronată de aburi, ca o adevărată regină ce este... Mă întind fericită spre ea să apuc o felioaie. Și, când s-o ating, ușor și delicat (sau nu...), deschide ochii! WTF?... "Vrei să mă halești?" Păăăăi...cam da! Pot? "Nu poți! Și să-ți fie rușine că ai asemenea gânduri necurate!" Adică cum, frate? Eu îs eu, ea e cea mai bună pizza ever! Gânduri necurate? Că vreau s-o devorez? Mie mi se pare cel mai inocent gând cu putință! Și apoi, ce-aș putea face altceva? E vina mea că arată și miroase în halu' ăla de minunat de gustos? Și măcar dacă ar sta cuminte... Da' când o vezi cum se uită la tine sfidător, rânjind fierbinte ca un soare, și când o vezi cum începe să se întindă senzual în fața ta și să se bălăcească-n sos picant... Aaaaaaoleu... N-ai cum să reziști! VREAU SĂ TE MĂNÂÂÂNC!!! Să-mi frigi degetele, să picuri printre ele, să te simt cum aluneci în mine, fierbinte și bună... Să... Da' stai, ce faci? Unde pleci? De ce... Mă, și n-o să vă vină să credeți ce s-a întâmplat mai departe! A început minunăția de pizza să se înfoaie, să se lungească, să devină gigantică și... Și când s-a pus, frate, să alerge după mine... Văăleu! Și mă fugărea râzând sadic, împrăștiind peste tot valuri de parfum de brânză, întinzându-se la fiecare pas și stropind sos în urma ei... "Să vezi, dacă te prind, cum e să fii mâncată!!!" Adică eu trebuia să văd asta... Mâncată de o pizza uriașă! Dar în vis fug repede. Ha! Nu are cum să mă prindă ăăă...aaaaa...bum! Mă împiedic de o broască țestoasă adormită și pic în iarba care acum nu mai miroase a verde crud ci a PIZZAAAA!!! Și se face întuneric! M-a prins! M-a învăluit. M-a împachetat în ea! Nu mai pot să respir. Simt că iau foc. Nu mai am cum să-mi mișc mâinile, sunt lipite de corp cu brânză! 4 feluri de brânză, delicioasă de altfel... Și mușc cu sete de unde apuc! Fără să mă uit, fără să mă mișc, deschid maxilarele și haț, o gură plină! "Aaau, ce faci acolo?" Te mănânc! Ce dracu' poți să faci altceva, când ești atacat de cea mai bună pizza din univers, care sta pe tine și te strânge drăgăstos în brațele ei lungi și fierbinți? S-o halești! Da' asta era gigantică... Ce mă fac eu? Chiar dacă e vis, stomacu' meu nu e mai mare... Mușc, mușc, încep să văd lumina, da' tot prinsă sunt! Și deodată se luminează de tot. Nu mai simt îmbrățișarea puternică și fierbinte a pizzei. Nu, n-am mâncat-o pe toată... Ieeee! Au venit prietenii mei să mă salveze! Fiecare avea câte o halcă mare în fiecare mână. Și mestecau de zor pizza cea întinsăcioasă, fierbinte, galbenă, delicios de mirositoare și scăldată-n sos picant!

Concluzii? Pictați gărgărițe ca să visați cum vă vorbesc, adoptați pisici să aveți pe cine lăsa la picnic și...never ever nu vorbiți de pizza înainte de culcare! Decât dacă aveți prieteni pofticioși/mâncăcioși, care știți că v-ar sări în ajutor, chiar și în vis...

Notă: A se citi cu detașare și cu gura închisă. Altfel, provoacă pofte inimaginabile, de-a dreptu' criminale și are consecințe tragice, precum: încețoșarea privirii din cauza pozei cu pizza pe care v-o imaginați, grave halucinații olfactive cu aromă de brânză și, în final, inundarea masivă a tastelor... În caz de nerespectare a acestor indicații, nu ne asumăm nici o răspundere și nu vom fi vinovați în caz de daune suferite de neuronu', stomacu' sau papilele dumneavoastră gustative...