Oh, happy day

Azi sunt veselă, zâmbesc fără motiv și mă simt bine. Tare bine. Nu știu exact de ce și nici nu stau să mă gândesc prea mult la motive. O fi din cauză că mi-ai răspuns și m-ai îmbrățișat printr-un sms. O fi de la hug-ul de pe mess. De la miaurile și niaurile mai multe ca de obicei. De la pupul grăbit, dar foarte zâmbăreț, sau de la ochii care au început să râdă când au văzut cutia cu zmeură. Ochi mari, senini, de copil, care-mi sunt tare dragi... De la ștampilele cu degetul, sau de la hug-ul adevărat, mare, mare. Două hug-uri!

Unii se simt bine dacă au case, mașini, bani, ar vinde orice, chiar și pe tine, cică cel mai bun prieten pe care-l au, și rânjesc fericiți când își numără, obsesiv, sutele din portofel. Unii se schimbă, se "deșteaptă" instantaneu, nu te mai cunosc și devin superfericiți dacă se îmbogățesc. Eu sunt fericită dacă am bani să ajut un prieten, dacă pot cumpăra prostioare, dacă pot face cadouri sau sta la terasă cu grupul meu de nebuni, dacă am cu ce lua mâncare la copii (cățel, respectiv motan), sau dacă pot merge 3 zile în cel mai tare weekend la mare din viața mea! Și sunt fericită că vă am pe voi, cei mai faini oameni din lume, pe mama, pe Annabella și pe Motanschi! Și un loc mic, într-o mansardă cu pisici, flori, vise prinse, un pește nemuritor, uneori cu muzică, râsete și vorbăreală, alteori plină de liniște calmă.

Azi nu m-a deranjat nimic, nici măcar vântul care m-a umplut de praf în cele 15 minute cât am fost să-mi iau un suc... Un duș l-a rezolvat repede, iar acu-s și mai happy, miros ca un lan de levănțică!
Azi chiar sunt veselă, chiar zâmbesc fără motiv și chiar mă simt bine!

>:D<

P.S. Și miroase a ploaie...

Nervi obosiți

Am mai spus-o de câteva ori: mă enervează cei care nu se spală. Dacă ți-e frică de apă, dacă vrei să consumi doar un metru cub de apă pe lună, ca să faci economie, sau dacă ai chestii mult prea importante de făcut într-o zi și nu găsești 10 minute să faci un duș, stai naibii departe de mine! Ai impresia, poate, că nu puți. Ei bine, e doar o impresie, nasu' meu tresare de fiecare dată când treci prin raza lui de acțiune. Iar dacă mai trebuie și să stăm, temporar, în același spațiu închis, aerisit doar printr-un geam, atunci ai face bine ori să faci pași de acolo, ori să faci uriașul efort și să-ți schimbi, pentru câteva zile, obiceiurile. Și să te SPELI! Eu înțeleg că poate nasul tău s-a obișnuit cu anumite parfumuri proprii, da' al meu încă funcționează bine și dă să leșine ori de câte ori îți recepționează urma.

Mă enervează și mă distrează, în egală măsură, cei care se încăpățânează să se ia de mine, deși știu foarte bine că n-au nici o șansă să-mi facă față. Dacă nu te desființez de fiecare dată când arunci săgeți anemice spre mine, nu înseamnă că n-o pot face și că n-o s-o fac la un moment dat. Nu omori muște de fiecare dată când te bâzâie, uneori te mulțumești să le faci vânt de câteva ori, până zboară să enerveze pe altu'. Sunt puține persoane care pot să-mi țină piept într-o înfruntare verbală. Și cu alea nu mă cert, doar ne înțepăm în glumă. Dacă nu știi sigur că faci parte dintre ele, mai bine înghiți și taci. Pentru că o să mă prinzi odată în toane rele și o să te fac de râs, de față cu cei din jur, de o să-ți dorești să nu mă fi cunoscut. Cu zâmbetul pe buze și elegant, nu te gândi că o să ridic vocea sau că o să vorbesc urât. Pot face mișto de tine o zi întreagă. O zi, o lună, o viață... Pentru că am de ce și cu ce.

Timpul trece, oamenii se poartă altfel, par că se schimbă... Nu, nu se schimbă, au fost așa dintotdeauna dar nu m-am prins eu de asta. Sau m-am prins, da' n-am dat prea mare importanță, am tot trecut cu vederea... Nu sunt destul de prietenă pentru tine? Te enervez? Ai pe cineva mai bun, mai amuzant, mai frumos? Nu e de ajuns cât te-am ascultat, cât te-am ajutat, cât am fost lângă tine? Ești liber să cauți persoana perfectă, care te va satisface mai bine ca mine. Eu atâta pot. Sau atâta vreau. Poate, până la urmă, o să găsești pe cineva ca tine și o să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți... Sau poate o să ajungi una dintre persoanele alea bătrâne, singure, frustrate și acre de care se feresc toți. Da' nu-i problema mea asta, nu depinde de mine și nu mă interesează... Mi-e milă doar că nu știi ce-i ăla prieten. Nu cred c-o să știi vreodată. N-ai cum...

Azi am vrut să fiu Moș Crăciun și pizza delivery boy. Wrong day... Stupid me, pentru unele jocuri e nevoie de mai mult de o persoană. Dar am reușit să mă joc de-a dezinsecționistu'... Din cauza mea, există câțiva pureci mai puțin pe lume, mai exact pe 2 pisici. M-am jucat și de-a somnul, în două reprize, cu pauză de masă între. Acum, cu o mână tastez și cu cealaltă încerc să pornesc motanu', să toarcă. Dacă aș mai avea o mână, aș bea niște apă...

Mi-ai spus odată că dau prea mult. Ai avut dreptate, mai mereu ai. Unii primesc prea mult. Mâine spune-mi că o să reușesc să schimb asta și o să te cred. Pe tine te cred mereu. Uneori am impresia că nu știi să minți. Nu vrei. Ai tot respectul meu pentru asta. Și pentru altele... Ai mai mult decât atât.

Viață de artist... :D P.3

Azi sunt în grevă. Pe la 12 plec spre casă, deci nu mai întind standul pentru 3 ore... Îmi ajunge! Mă duc prin oraș să fac poze și să caut cadouri!

Poza cu cercei e pentru Vienela, care-i Toma necredinciosu', până nu vede, nu crede... Deci: pisici, margarete, zombie, gărgă... Da?

A fost frumos, a fost obositor, a fost pe alocuri enervant, a fost amuzant, a fost încă un târg.
Frumos când cineva îmi admira/cumpăra entuziasmat chestiile și când zâmbea la pisicile mele.
Obositor - 14 ore înconjurată de multă lume, stând când în picioare când jos, ținând panourile să nu le zboare vântul, dormit lipită de perete, aproape în aceeași poziție, să nu cad din pat...
Enervant să vezi cât de retardați sunt unii oameni, când vezi că nu se spală, când nu țin gura închisă doar pentru că vor să-ți dovedească, că-s tonți, să nu mai ai nici un dubiu.
Amuzant să glumesc, să fac mișto, să mă sms-uiesc cu cei de acasă, să fac poze, să observ oamenii, să dau peste nas, să râd din orice de oboseală, să scriu...

Mă duc la masă că pleacă tantile de la bucătărie și rămân cu burtica goală... Hehe... Ne "vedem" acasă!

Viață de artist... :D P.2

Suntem cazați la internatul seminarului. Pe strada Gloriei! Deși nu eu îs cea glorioasă. Foarte frumos acolo: toate tantile sunt drăguțe, bucătăresele fac papa bună, e curat, liniște, au și paraclis pentru cine are nevoie... Doar că...(trebuia să existe ceva, nu?) paturile sunt din alea suprapuse. Asta n-ar fi ceva rău, dacă aș fi în cameră doar cu persoane tinere, care să doarmă sus, sau dacă patul de deasupra n-ar fi la doi metri jumate de podea!

Și-așa am ajuns eu să dorm în pod. Că nu poți să urci sus o tanti de 60 și ceva de ani care abia se mișcă, sau un nene de 105 kg... Deci, urcă, Ina mamă, la etaj dacă vrei să dormi undeva noaptea, în Tulcea. Acum, de urcat a fost cum a fost, da' când să cobor... M-am uitat vreo 5 minute-n jos, la scară, la pat, la podea, la scară... Și-am coborât, fără prea multe detalii ale operațiunii, că nu vreau să mă fac de râs. Ce m-a ajutat mult, cred c-a fost berea pe care o băusem înainte să mă culc... Acum m-am obișnuit, deja e fun! Dar tot cu spatele lipit de perete dorm...

Pe strada Gloriei sunt numai căței mici, corcituri de pechinezi, cred. Acum două seri, stăteam la berea și țigara de seara, pe scări, afară. Și apare, mă, un maimuțoi mic de cățel, negru cu alb, care nu stătea locului deloc. Și l-am smotocit pe rând, el ne-a pupat pe rând, și-a lătrat pe acolo, fioros, să ne arate cum apără el curtea. A doua zi am aflat că era un escroc mic, nimeni nu-l cunoștea și curtea pe care o păzea cu atâta zel nu era a lui...

Pe strada asta e o casă tristă. The SAD house. Nu știu cine-a supărat-o și de ce, da'-mi pare rău pentru ea. Mai ales că i-au scris mare, în frunte, asta, să știe toată lumea...

Azi e ultima zi când dorm acolo. Mâine vin acasă! Ieeeee, acasă!!!

Viață de artist... :D

Jurnal scris, de pe front. Frontu' târgului creatorilor populari din Tulcea. Live!

Sunt aici de 3 zile. În Piața civică, cică se cheamă locu'. Sculat de dimineață să mergem la masă, plecat spre târg, aranjat stand, juma' de zi umbră, jumate soare, porumbei nestresați care stau peste tot în jurul tău, loc de joacă în spate, cu plozi urlăcioși fără număr, oameni care se foiesc și-mi amețesc neuronu' deja obosit și nervos, fundu' meu care a luat deja forma scaunului triunghiular de pescar, fântână arteziană cu program, seara - adunat armate de gâze cu un bec și un neon, apoi strâns stand, cumpărat bere, plecat la cazare, duș, băut bere pe treptele internatului și apoi nani în patul suspendat din camera unde toți, în afară de mine, sforăie pe multe voci. Cam asta e o zi de-a mea, una din cele 6, aproape identice, pe care le-am și o să le petrec aici.

Pauză, am clienți.
...
Voia să știe cât de grea-i o pisică. Una pictată pe un cercel... I l-am dat în mână, l-a bâțâit, uitându-se la el cu un aer de cunoscător, mi l-a dat înapoi și a plecat. Măcar a mulțumit înainte... Apropos de asta. Vreo 5 persoane, și numărul tot crește, m-au întrebat, după ce le-am răspuns cât costă cerceii, "unu', sau perechea?"  Asta sună ciudat...

Soarele-i cam la limită, mai e puțin și începe să mă bată-n cap. Și va face asta, cu sadism, până seara, când apune după un bloc, blocu' salvator! Moment în care, tre' să instalăm becu' mobil. Și neonul meu, pe care-l am de la Lizu. Și-ncepe baieramu'! Toate gâzele din Tulcea cred că se vorbesc între ele, își anunță și rudele din județ și apar. Toate odată, buluc pe becu' nostru. Și pe neon, normal! Și sunt așa: țânțari obișnuiți și unii mutanți, uriași, cu cracii lungi; niște musculițe cu doi țepi în fund; molii de toate felurile și mărimile; gândaci zburători care bâzâie și-ți pică cu grație, sau fără, drept în moalele capului, pe spate, pe umărul gol sau direct în tricou (asta n-am pățit eu, că dacă aș fi, acum eram cu un infarct în cv...); gâze mici și inofensive și goange care se urcă pe neon, via piciorul mesei... A se observa creația artistică, de mare valoare, care ne luminează serile! Sigur n-ați mai văzut așa ceva...


Azi a venit la standu' nostru un cățel. Mic, slab și trist... Am pus bani, eu și tanti de lângă mine, și s-a dus să-i ia ceva bun de papa: tobă de casă. Ne-ar fi mâncat și degetele, dacă ajungea la ele... I-am dat juma' de porție, să nu i se facă rău și i-am zis să facă nani, cuminte, că după, mai mănâncă o dată. M-a ascultat, dovada e alături!




Gata pe ziua de azi. Episodul următor, mâine. Sper...

Jack, tu și motanu'

Aaa a a Aaaa auuuu, capu'! Au. Asta rimează cu miau, care-i sweet, da' mi-a mâncat cineva m-ul și a rămas doar AU... Și e sigur de la vreme! Azi noapte a plouat, acum e întunecat, norii se sprijină pe mansarda mea, presiunea scade/crește, atât afară cât și la mine-n cap, aseară, aerul de acolo când se dilata de la căldură, gândire intensă și alte chestii, când se contracta de la aerul condiționat. Sau o fi de la prea multă apă plată cu gheață... Ce s-o mai disec atâta, probabil din toate motivele astea mă doare acum capu' din jurul neuronului. Jack n-are nici o legătură cu asta! E nevinovat, nu vă luați de el degeaba! De fapt, nici nu știu de ce m-am gândit la el tocmai acum...

Azi am chef să scriu "soft". Să scriu despre tine, pentru tine. Iar asta poate chiar e din cauza influenței lui, sau din cauza ta... Da' nu știu dacă...you know...mai bine mă abțin... Chiar dacă azi am chef să știu că mă citești zâmbind. O să blochez cuvintele sub tastatură și o să-ți zic cele mai frumoase lucruri, tot, doar în gând. Ce nu știu, e cum să te-nvăț să folosești telepatia... Sau, am o idee! Ar fi cam la fel... Poți să-ți pui cerceii, să-ți imaginezi cum arăți cu ei și garantat o să zâmbești! Așa-i? Îmi dedici un zâmbet azi?

Gata. Nu mai scriu. Că, în afară de "au"  îmi mai e și somn! Ce, am putut să dorm cât îmi trebuia? Nuuuuuu... Pentru că mama a ieșit cu cățelu' la plimbare, iar motanul se plictisea singur. Și uite așa a venit peste mine, m-a tors, m-a scărmănat, mi-a mirosit tricoul, și-a șters nasu' de mine și...m-a trezit! C-a trebuit să-l alint, să-l scarpin, să-l pup... Unde-s vremurile când mă plângeam că-i antisocial și nu stă la mângâiat?... Toate se schimbă... Un singur lucru rămâne constant: tu. În rest, de câteva zile îl strig pe motan Torcăilă... A început să răspundă, deși se vede clar că-i place mai mult Tâmpitu'...

Acum mă duc să mănânc niște supă din castronul cu "pisici pentru pisici". Nu întrebați de ce! Nu-i nici un secret, doar că nu am vreo explicație pentru asta...

Bună dimineața.

Ca-n povești

Azi am inventat pisici elegante care miau-ie și motani grași, puturoși, care mau-ie. Apoi, pisicuțe și lăbuțe! Și am mai făcut portretul unei doamne văcuțe, care avea o criză de identitate.

Margaretele au fost desenate special pentru a se potrivi rochițelor de vară, colorate și sexi, iar puii de margarete și gărgărițele își țin companie reciproc. Gărgărițele fiind de multe feluri: cu prea multe picioare, cu doar 2 care se bâțâie sau fără; cu antene sau fără; cu puncte simetrice sau aruncate neglijent pe spate; cu ochii deschiși sau dormind, toate însă având ceva în comun - sunt roșii! Deși am văzut și gărgă negre cu puncte galbene... Dar alea cred că veneau de la vreun bal mascat, sau se plimbau undercover.

Zilele trecute mă plângeam că nu știu cum se desenează un zombie, da' azi văd că mi-au ieșit cu toții chiar foarte zombie... Cu șerpii răciți am o mică problemă, nu știu de care ceai să le desenez în cană! Și cei care beau suc cu paiul, pot oare să le pun în pahare fanta de căpșuni cu kiwi? M-am răzvrătit azi și mi-am luat un ditamai sticloiul. E yummy, cred că or să fie încântați!

Mâine o să încerc niște ciupercuțe. Deja le văd cum vor arăta: roșii, cu multe puncte și vesele. Și o pereche de fantomițe: el cu papion, ea cu fundiță roz. Și neapărat cu inimioare! Aoleu, da, iar uitam de ele, mâine o să  fac și mini-turma de oițe albe/negre.
Și ce-o mai inventa neuronu'... Nu contează, are dezlegare de la mine, poa' să creeze tot ce vrea. Orice, dar neapărat colorat!

Până marți tre' să fie toate gata, pentru că plecăm în alt regat. Mă trimit iar să văd de niște treburi ale împărăției. Mai ții minte?