vineri, 7 septembrie 2012

Memorie colorată

Și s-a mai dus o vară... Și cu ea, cea mai faină vacanță la mare ever. Asta până la anu', când sper că va fi altă "cea mai faină vacanță la mare ever"... Dar au rămas fotografii în urma verii ăsteia. Multe tare și cele mai frumoase! Din care am ales câteva, puține și nu cele mai semnificative... Alea sunt doar de uz intern, ca să zic așa, se vizionează în cerc închis, pe un covor tip junglă, cu mâțe nergre alături, cu popcoarne în castroane, vin sau bere în pahare, prieteni în jur și moacele tapetate cu zâmbete. Ce zâmbete...râsete cu sughițuri, mai degrabă!
Și nu contează că s-a dus vara. A venit toamna, una care va fi la fel de faină, cu la fel de multe poze și cu aceiași la fel de prieteni!

Prima minivacanță, peste Dunăre, denumită strategic de cineva genial "picnic cu oi", s-a soldat cu pozele următoare:




 Weekend-ul la mare! Sau îi mai putem zice: weekend la mare cu minigrup și 4 giga de poze! Peste o mie, partea mea "doar" vreo șase sute...




Călătoria la Tulcea, care a fost 2 în 1, un fel de vacanță muncită, mi-a mărit colecția de poze făcute de pe bac. Și nu numai...







Un mac foarte mac, parcă evadat dintr-un set de-al meu de bijuterii...


Și, evident, nu puteam termina decât cu o gărgăriță! Nu din vacanțele de anul ăsta și nu una la întâmplare, ci o gărgăriță veritabilă de Odessa, care știa să pozeze. Făcea plajă în port, toamna trecută...


Berbecul din mine, are, n-are de ce, e foarte mândru de pozele lui. Așa că, participă cu ele la concursul propus de Blogatu.

marți, 4 septembrie 2012

Winnetou adult

Am o leapșă nouă. De la Vienela, care are grijă să mă aprovizioneze constant, nu cumva să mă plictisesc sau să n-am ce scrie pe blog... Hehe! De fapt, am trei: două de la Vienela și una mai veche, de completat, de la Ana... O să le fac pe toate! Pe rând...

Acum, cea de azi: tre' să zic care ar fi numele meu dacă aș fi indian. Piele roșie adică. Paranteză mică: de ce le zicea piei roșii, că erau albi, doar că mai bronzați... Păi, așa, eschimoșilor ar trebui să li se zică pieile albastre, că mai devin uneori albaștri de frig! Sau, celor invidioși de meserie, piei verzi, că se înverzesc mereu de ciudă!

Să revenim... Când eram mică și ne jucam de-a indienii, eram Winnetou. Normal... Acum, numele meu indian ar fi: Cea sărită de pe fix, cu o cascadă de idei în cap, tatuaj cu gărgăriță pe neuron și degețelele de la picioare roz, care te iubește până dincolo de capătul timpului. Adică: Citapmis is sopak lucebreb.

Hough!

P.S. Leapșa poate s-o ia cine vrea. Dar aș fi curioasă care-i numele indian al lui, Cami, CrisLiz, Cudi, Ana, Mihaela, Raluca și Aida.

joi, 30 august 2012

For you, my lady

Distantă, cu zâmbete puține, inabordabilă. Muuult timp am încercat să mă bag în seamă, da' nu mi-a ieșit  neam... Până odată, într-un început de primăvară, când am reușit să te bag în ceață. Cu o gărgă aliată! Și atunci am văzut primul zâmbet, care era doar pentru mine. Hehe... Și uite așa am ajuns eu în șanțul de apă din jurul cetății și am început să escaladez fortăreața. Da' nici n-am apucat să m-agăț bine, că s-a deschis ușa să pot intra. Nu era nici un covor roșu, e drept, dar am primit un premiu: bomboane cu cafea! Mai știi? Și-așa am intrat în lumea ta, puțin timidă, fără să știu ce mă așteaptă acolo. Acum nu știu cum am putut să trăiesc atâta timp fără...

Caldă, mereu acolo, cu un suflet uriaș (voiam să zic mare cât China, da' China-i mică...) și fromoasă, fromoasă rău, dom'le! Uneori fără hug-uri în stoc sau cu zâmbete expirate, da' să nu vorbim azi despre asta... Prieten. E un cuvânt mare pentru mine, e important, nu-l fac cadou oricui. Ție ți l-am dat că n-am avut încotro: pentru că încă nu s-a inventat cuvântul care să descrie ce ești și cât de mult însemni pentru mine... Cred că trebuie să-l creez eu!

Cine sunt și de unde vin? Dacă-ți zic, promiți să nu spui? Nu tre' să știe nimeni, e secret. Mare și important! Ei bine, sunt un elf care a evadat dintr-o poveste, una care nu mi se potrivea. Mi-am strâns lumea în desaga magică și am plecat de acolo. Am făcut bine, se pare că acum sunt unde trebuie... Cu cine trebuie. Am și un loc secret, unde merg să-mi refac puterile, unde pot să fiu cum vreau: să tac, să râd, să glumesc; unde găsesc mâncarea preferată a elfilor, cartofi prăjiți; unde un spiriduș-pisică stă pe mine și mă toarce; unde sunt mai aproape de norii în care-mi țin capul zilnic și unde...unde mă simt bine tare! A, și am un tricou cu imaginea mea, pe care-l îmbrac atunci când vreau să pot folosi magia. Dar toate astea rămân între noi da?...

Azi e o zi importantă, tre' să fac pe cineva fericită. Sper să reușesc... În noaptea asta o să-mi activez puterile, toate, până la ultima. Today, I'll be magic! Dar până atunci: La mulți ani, doamna mea! Mulți, buni, frumoși, veseli, fericiți, colorați, pufoși, alintați, plini de iubire și de pisici, bănoși, senini, perfecți! Și cu mine-n preajmă. (Hmmm...asta nu sunt sigură că-i o urare "de bine"...)

A...și nu uita de hug-urile alea proaspete, s-ar putea să ai nevoie de ele...

sâmbătă, 25 august 2012

Probabilități cu capre

În seara asta, problemă de logică. Logica cui, nu știu, nu contează...

Se iau trei uși. În spatele uneia e o mașină, după celelalte două, sunt premii neinteresante, să zicem capre. Sunt eu și prezentatorul. Și caprele... Tre' să aleg o ușă, iar el deschide o alta, după care stă invariabil, cuminte, o capră. Problema e dacă să te răzgândești, atunci când ți se dă ocazia, și să schimbi ușa aleasă cu cea rămasă nedeschisă de nenea cu microfon și zâmbet larg cât camera. Chestie de probabilități, frate! Că cică inițial ai 33% șanse să nimerești mașina, iar dacă apoi schimbi ușa, șansele cresc, practic se dublează, să mă corecteze cineva dacă greșesc, și tu, cu 66% de partea ta, e foarte probabil să devii posesor de vehicul pe 4 roți. Ați priceput cum stă treaba? Dacă mereți vreodată la concursul cu trei uși, când vă întreabă ăla, tre' să schimbați întotdeauna ușa! Sau nu...

Aleg ușa 3. De ce tocmai 3? Nu știu, cred că d'aia... Și vine probabilitatea la mine. "33% șanse, hihi...". Pleacă, bă, d-aici că te dau cu nănău' de clanță până-ți crește direct proporțional cu șansele mele! Dispare. Vine prezentatoru': "acum deschidem o ușăăăă". Tararararaaam...capră! Mda, asta se știa, că v-am zis de la început că una din aia va deschide... "Rămâi la prima alegere, sau schimbi ușa?" Ei, și acu'-i acu'. Am început să fac calcule rapide în jurul neuronului.

Dacă am ales ușa cu mașina și schimb, mă aleg c-o capră. Ce dracu' să fac cu ea, un' s-o pun și ce să-i dau de mâncare. Nu. Deci iese din schemă capra, tre' să plec acasă cu mașina. Da', dacă câștig mașina, oare nu pot lua și capra? Și-o cazez în mașină, că și-așa eu am rău de mișcare și nu-mi plac chestiile închise, cu roți...  "Deci, ce alegi?" Lasă-mă, nene, să mă gândesc bine! Rămân la ușa mea? Da' dacă am ales capra din prima? Aud probabilitatea cum se hlizește fericită în spatele ușilor. Ahaaa, ea știe ce și cum! Râde că mă gândesc să nu schimb ușa. Înseamnă că n-am ales mașina. Nu vreau capră. Tre' să schimb ușa! Da, da, da, să o aleg pe cealaltă. Da' totuși dacă, contrar celor dovedite științific, am pus mâna pe ușa cu mașină? 33% șanse! Adică, din o sută de încercări, de 33 de ori aleg mașina și de 66 capra. 33+66=99! Unde dracu' e a o suta șansă?!? Vor să mă fure, să mă păcălească! Sau nu, știu, a o suta e fix șansa cu care am ales eu. Păi și atunci, dacă cu alea 33% aleg mașina, cu cele 66% capra, cu aia 1% ce aleg? Sau mai trebuia o ușă pentru ea? Nu, că dacă erau 4, se schimbau toate datele... Aaaaaaaaaa!

"Deci, alegi, sau nu?" Aleg, aleg... Și, deodată, înainte să zic eu ce vreau, se deschide ușa aleasă de mine. Capră? Nu, ce capră, iese de acolo un nene în halat alb, zâmbitor, cu o cămașă albă pe brațe, impecabilă. Doar mânecile erau cam lungi, oleacă... Dă să vină spre mine. Zâmbitor! Stai dracu' acolo, tu de unde ai apărut? Mă uit urât, ce, vor să mă ia pe mine-n râs?!? Era ori mașină, ori capră și ăsta îmi aduce cămăși? Se oprește, îi piere zâmbetu' și o ia la goană, dispărând rapid pe ușa de după care a ieșit. Stai așa, ăsta ori a fost capră și s-a transformat în timp ce cugetam eu, ori era șoferu' de la mașină. Ori...era ceva legat de ala 1% șanse!

Gata, m-am hotărât, rămân la ușa mea. Prezentatoru' răsuflă ușurat și se duce, rânjind, să deschidă ușa rămasă. De ce nu direct pe a mea? Că vrea să-mi arate mașina pe care n-am câștigat-o, de-aia... Hmmm... După moaca lui, sigur plec de-aici cu capra, altfel nu jubila așa... O deschide și se uită la mine. Beeeeeee... Moment în care îi cade fața, cu zgomot, pe podea! Din spatele ușii, apare nenea în alb cu o capră legată c-o sfoară. Ieeee, am câștigat mașinaaaaaa! Mă duc, apăs pe clanța rămasă neatinsă și mă uit fericită să văd ce duc acasă. Un trabant verde! La care capra trage de lesă, îl trântește pe nenea în alb, se urcă la volan și pornește în trombă. Frânează brusc, se întoarce în viteză, deschide ușa, ia cealaltă capră, care se uita tâmp în jur și, de data asta, pleacă de-a binelea.

Morala? N-avem! Hehe... Avem doar încheierea.

Dacă schimbi ușa, dacă rămâi la prima ta alegere, sau dacă te iei după probabilități, nu contează că vrei mașina sau o capră, în final rămâi doar cu psihiatrul! Pentru că, cine aleargă după două capre, nu prinde niciuna. Ele pleacă cu mașina și tu rămâi cu, da, psihiatrul! Sau, dacă inițial ai 33% șanse să alegi mașina, apoi, dacă schimbi ușa, ai 66%, mai rămân 1% șanse să rămâi cu PSIHIATRUL!

La mulți ani!

P.S. Nici prezentatorii nu le știu pe toate!

vineri, 24 august 2012

Vivre

Je voudrais pouvoir sourire, dans mes rêves
Je voudrais pouvoir danser, dans mes rêves
Tu voudrais pouvoir chanter, dans mes rêves
Tu voudrais pouvoir rester, dans mes rêves
pouvoir sourire
pouvoir chanter
pouvoir rester
pas expliquer
seulement rester.

miercuri, 22 august 2012

Leapșă cu busola-n buzunar

Leapșă nou-nouță, de la Vienela.

1. Muntele sau marea?
Munte. Sau mare. Munte? Poate mare? Sigur munte! Sau mare? Glumesc... Oricare dintre ele, atâta timp cât sunt acolo cu cine trebuie! Sau poate un munte mare...

2. Iarnă sau vară?
Dacă ar fi trebuit să răspund la întrebarea asta când eram mică, cred că aș fi spus iarnă, din cauze multiple: zăpadă, Moș Crăciun, sanie trasă de tata cu mine pe ea, bulgăreală, oameni de zăpadă, cazemate care se prăbușeau peste mine... Nu mai contau nasul, mâinile și picioarele înghețate. Apoi, după o pauză de câteva minute de gândire, aș fi spus vară. Pentru că vara era vacanța mare, miros de iarbă și fân, flori pe care le culegeam pentru mami(bunica), era mare sau munte cu ai mei și platoul mare din cristal, plin cu fructe, cu care mă așteptau bunicii când reveneam acasă. Acum nu știu ce să răspund, toate motivele astea au dispărut, bunicii au dispărut... Și tata. Zic vară, pentru că pot dormi cu geamul deschis. Ca să zic ceva...

3. Care e destinaţia la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viaţă?
Asta e simplu: Mexic. Întotdeauna mi-a plăcut. Sau orice alt loc, împreună cu tine...

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?
Nu prea am văzut multe. Franța. Și România...

5. Care a fost cel mai frumos oraş, din afara ţării, pe care l-ai vizitat?
Cred că Strasbourg. Mi-a plăcut și Odessa.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?
Sighișoara. Și Sibiul.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?
Mânăstirea Neamț. E un loc special pentru mine...

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?
Mânăstirile din nordul Moldovei.

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?
Clujul. Florența.

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?
De regulă, prostioare funny. Sau, dacă găsesc, chestii care înseamnă ceva pentru persoana pentru care le iau.

Leapșa poate fi "furată" de oricine și, dacă o vor, eu o pasez lui: Cami Liz, Eclipse, Mihaela, Cudi și Ana.