Sunetele de vineri seara

Ieri seara. Stăteam eu calmă, în sacul meu de dormit cel cald și moale. Făceam ceva bun de papa, sirop de pin, fructe uscate, bomboane de portocale... Ochii începuseră să mi se închidă, prevestind iar un somn care începe înainte de 12, de la duș mă muiasem toată... Happy kid... Sună domnul telefon cu soneria pusă grupului de prieteni (acțiune realizată cu scopul precis de a ști când tre' să sar după el să răspund, sau când pot să mă întorc liniștită pe partea cealaltă...). Ca să n-o mai lungesc, era o invitație la concert. Și tot ca să n-o mai lungesc, am zis că mă duc... Am sărit în țoale, mi-am ciufulit oleacă freza și ea cam adormită, parfum, geacă, pantofi... Paaa, mamaaa...

Masă cu scaune înalte, berică, prieteni, fain. Nu-i știam pe cei care cântă, da' suna bine tare. Mi-a plăcut mult dacă... DACĂ nu erau la masa de alături doi retardați! Și nu orice fel, ci din ăia de se dau în spectacol, să fie mai tari ca ăi de cântă. Genul de cocalar îmbrăcat cu țoale scumpe, telefon ultimul răcnet, portofel gras și părul dat cu juma' de kil de gel ca să arate "bine"... Și la toate astea ce se asortează? Capete goale, desigur! Seci, adică... Băutura, la un om normal, se duce-n picioare, se urcă ea și la cap, dar nefiind loc prea mult rămâi cu mintea-ntreagă, rămâi tu... Da' la ăștia nu, mă... Toate paharele alea fără număr de vodcă s-au dus toate toate și au umplut golul de la mansardă. Prăpăd! Jumatea lor de neuron scămoșat a amorțit de tot și masculii-minune s-au transformat brusc în două creaturi semiprimitive. Oamenii ăia de pe scenă cântau, și bine de tot, iar ăștia? Au vorbit tot concertul, au scheunat, au urlat, s-au bătut pe spate, s-au luat iubitori în brațe, au vorbit și cu alții de pe la alte mese... Și, periodic, răgeau frate, de ziceai că ești la zoo, nu în bar. La zoo unde e operat un urangutan în călduri, pe viu, ca să i se facă implant de creier să poată spune și el alfabetul și cifrele până la 10! Sau poate alea nu erau răgete, poate era doar zgomotul pe care-l făcea aerul care trecea prin spațiul gol dintre urechile lor... Îmi venea să le pun țigara aprinsă sub fund, să le torn în cap ciocolata caldă a vecinului de masă, să-mi scot șosetele și să le îndes, împreună cu șervețelele în care-și tot suflau mucii, drept în jurul omulețului, probabil la fel de retardat, din gâtul domniilor lor! Dar totuși țin la viața mea, deci am stat cuminte-n scaunul meu înalt și am încercat să-i ignor, să triez cumva zgomotele, să le ascult doar pe cele care merită... Na, mi-a ieșit, oarecum, mai mult sau mai puțin...

Da', una peste alta, a fost fain tare concertul! Aveți aici o mostră. Iar aseară, melodia asta a sunat mult, mult mai bine...


Berti Barbera si Nicu Patoi-Every breath you take

Surpriză îmbulinată...

Dimineață ploua, era înnorat și bătea vântul. Dar eu voiam să ies să fotografiez primăvara. Și atâta ce m-am uitat pe geam, că probabil s-o îndurat soarele de mine și a ieșit dintre nori. Mare, galben și strălucitor nevoie mare. Am lăsat toate baltă, la propriu, că pictam ceva, și am șters-o pe faleză, cu aparatul atârnat artistic de gât și cu chef de umblat...

Pescari, căței, păsări, copaci plini de muguri, floricele, iarbă verde verde, chiar și o păpădie care s-a grăbit să înflorească... Dar astea altă dată. Acum importantă e ea, doar ea! Gărgărița! Prima. Roșie cu două buline. Stătea cuminte în copac și se încălzea la soare. Și nu s-a mișcat de acolo... A stat cuminte să-i fac multe, multe poze... Alta n-am mai văzut. Cred că era singura de pe toată faleza. Și a ieșit pentru mine! Știa c-o să trec azi pe acolo și-a vrut să-mi facă o bucurie. Una mică, roșie, strălucitoare, cu două puncte...

Mulțumesc, gărgă!

Mai bine mai târziu, decât niciodată

Îmi place să fac poze. Cu de toate... Nu pot să zic că sunt maestru, da' nici urâte nu-mi ies. Bine, bine, mă alint, în general îmi ies faine... 

Și mi-am luat eu, acu' un an și-un pic, un aparat foto care să-mi permită să mă desfășor atunci când mă apucă cheful de pozat orice. De la iarbă, flori, buburuze, broscuțe, pietre, peisaje, vapoare, multe... Îmi place să fotografiez și oameni, dar nu prea am tupeu să le îndes aparatu'-n moacă și zang, zang, să le fac poze... Dar asta-i altă poveste... 

Deci. Ies eu într-o zi, cu niște prieteni, să ne plimbăm și să ne imortalizăm în toate pozițiile. Aproape în toate... Și fac ei, fac, dau și eu să prestez câteva...fâs...nu mi le salva, mi se blocau butoanele, zoom-ul stătea țapăn, în poziție de drepți și nu mai voia să intre la locul lui, din astea... O fi de la frig, în ziua aia era! Nu chiar, că ajung acasă, las bestia să se "dezghețe" și dau să-mi pozez motănoiul, care stătea lungit în mijlocul casei... Același fâs... Aceleași probleme...

Cum mai e în garanție, decid să-l duc la doctorul de poze, să-l facă bine. Mă uit în garanție - nici un service în orașul meu! Ookk... Merg la magazin și aflu că-l las acolo și-l trimit ei la București. Îl aveam la mine. Dar, nu, trebuie și factura. Peste câteva zile îmi fac timp, iau aparatul, garanția și factura și merg fericită să-l duc. Era prea târziu, programul la garanții era doar până la 4.30... Mai trec câteva zile, prind eu o oră liberă pe la 12, iau aparatul și hârțoagele și aterizez iar la cel magazin. Ăăăă...nici! Programul e de la 2.30... Mai sunt 2 ore până atunci și domnii nu-l pot prelua, deși îs aceiași tipi care stau acolo toată ziua și se fâțâie printre rafturi... Între timp răcesc, gripă pe cinste, nu glumă, stau mai bine de o săptămână-n casă, apoi mă iau cu altele și iar mai trec așa 2-3 săptămâni... Dar într-o oarecare zi, adică fix în aia, iau jucăria și merg pe la ora 3 să rezolv odată problema. "Da aveți și accesoriile la el?" Normal că nu! Doar nu-mi zisese nimeni până atunci că trebuie și alea, deși eu întrebasem de vreo 2 ori ce trebuie să aduc... Plec cu neuronu' urlând și cu nervii acompaniindu-l! Mai trece vreo săptămână... Ieri. Iau naibii TOT ce-mi trebuie, aștept să se facă 3 și mă duc. Un nene se oferă să se "ocupe" de mine. Scoate aparatul din cutie și tot trage de buton să-l deschidă. Ceea ce evident nu se putea întâmpla, pentru că scosesem acumulatorii din el! Și se pune nenea pe căutat... Se foiește, se învârtește pe acolo și apare cu o cutie de unde scoate vreo 8 baterii. Nu era bună nici una. Vine alt nene cu ideea salvatoare: să ia bateriile dintr-un aparat din vitrină, raft, sau ce-o fi ăla... Uraaaaa! Merg! Se decide și jucăria mea să se deschidă, cuminte, și nenea, cu un aer superior, îmi zice: "dar văd că merge" Dăăăăă...se deschide!... Da' nu merge! Chiar stă pe loc, nu salvează pozele și se blochează... Face tipu' o poză și, clar, se înțepenește și nu mai mere nica la el. Cum ziceam, de fapt... M-am decis să-l salvez, sau mai bine să-mi salvez aparatul pe care-l foia disperat că nu putea să-l mai închidă, și i-am donat ideea salvatoare: să-i scoată naibii bateriile din fund că altfel așa rămâne până primăvara viitoare! Bun, a reușit să-l închidă, a adus o foaie, a completat procesul verbal: "erori de funcționare"... Apoi m-a întrebat dacă Ina Diana se scrie cu liniuță... I-am zis că nu neapărat, deci l-a scris legat!... Dap, LEGAT, adică pe foaia aia mă cheamă Inadiana... Oookkk... Semnez. Îi dau numărul de telefon să mă anunțe când îl aduc înapoi și întreb cam cât o să dureze. Până la 15 zile. Cam mult, da' asta e, după atâtea hopuri, bine măcar c-am reușit să-l las la magazin. O să-l ducă la doctor și o să vină ca nou!

Plec și intru într-o galerie de artă, de lângă magazin, să casc ochii la o expoziție. Bla, bla, bla cu ăl de le desena... Sună telefonul. Număr necunoscut. Urăsc să răspund la astea, de multe ori nici n-o fac... Da' ceva mi-a zis să da de data asta... Era chiar el, nenea de la magazin. "Doamna Inadiana?" Nu, Zâna Măseluță... Eu! "Puteți veni să luați aparatul, că am sunat la service și băiatu' ăla drăguț mi-a zis că trebuie doar resetat ceva la el și l-am reparat" WTF? M-am foit cu el 2 luni acasă - magazin, ca să-mi zică ăla că trebuia doar resetată nuștiuce chestie?!? Aaaaaaa!!! Mare lucru că nu am luat pe cineva la palme... 

Concluzia? În sfârșit, jucăria e ca nouă, la mine, cu bateriile și cardul puse, așteptând prima zi cu soare să iasă la click, click prostii, orice, de toate... Sau un party!... Hehe...

Coșmaruri supradimensionate

Am citit ceva funny azi. La Cami, evident! Asta. Și m-au trăsnit/pocnit/plesnit și pe mine întrebările din același domeniu, dar din alt registru...

De ce, doamne iartă-mă, toate gravidele se mângâie pe burtă? Și nu zic de cele care fac asta urcate cuminți în vârful propriului pat... Nu... Zic de altele. Respectiv: de ce naiba ai ieși din casă cu un burtoi cât China (tricou mulat, să se vadă bine cât de mare e...) și te-ai duce într-un bar plin de zgomot și fum, unde, liniștită și nepăsătoare, te-ai apuca să ți-l masezi, îngrozindu-i pe cei mai slabi de înger de la mesele alăturate? Pe mine! Și nu numai... Adică, frate, acolo lumea merge să bea ceva, să fumeze, să discute liniștită, să se relaxeze... Și cum naiba pot eu să fac asta, dacă tu stai liniștită în nasu' meu și-ți freci non-stop "burtica" gigantică? O să întrebați de ce nu mă uit în altă parte. Păi nu am cum, cred că burta aia supradimensionată, de atâta frecat, se electrizează rău și-mi atrage fără scăpare privirea nevinovată... Pa relaxare și bună dispoziție, îmi trece cheful de orice. Ca să nu mai vorbim de faptul că-n noaptea aia sigur am coșmaruri cu gravide care mă fugăresc și care...și aici ajungem la partea a doua a dilemei: care vor să te facă să pui mâna pe burta lor, eventual să constați cum se mișcă pe dinăuntru...

Da, asta-i și mai tragic ca episodul cu auto-mângâiatul! Oare nu le ajunge masajul propriu și mai vor să simtă și alte mânuțe pe "burtică"? În speță, mâna mea?!?... Cum oare să îndrăznești să faci asta, când vezi clar cum burta aia se mișcă în toate direcțiile? De te aștepți să iasă de acolo un extraterestru verde cu colți, exact ca-n filmele proaste de groază! Uh... Intru-n panică și mi se ridică părul de pe spate doar când mă gândesc la asta, la senzația pe care aș avea-o. Deși n-am păr pe spate... Și de ce vor să mă facă să le mângâi DOAR când sunt însărcinate? Că pun pariu că altfel nu le-ar trece prin minte să-mi propună așa ceva, o asemenea "grozăvie"... Dacă în starea "normală" te duci la ea și te apuci s-o mângâi pe burtă, sigur ar face ochii cât tăvile de la restaurant și m-aș trezi cu o poșetă-n cap, palme și un țipăt îngrozit, însoțit de clipit des de ochi terorizați!

Prietena mea din copilărie, care-i un fel de soră-mea, a făcut și ea un copil. O fetiță nostimă, frumoasă și deșteaptă. Da' nu m-a atacat niciodată vizual cu astfel de priveliște! Și nici n-am primit de la ea propuneri de "atinge-mă, sunt rotundă și mișcăcioasă"... Ca să nu mai vorbesc că nu a încercat niciodată, da' niciodată, să mă convingă să fac și eu un plod "ca să mă simt împlinită"! Never ever!!! Și nici nu mi-a pus întrebări tâmpite gen: da' tu când te măriți? da' nu te măriți? da' de ce nu te măriți? Poate pentru că mă cunoaște sau poate doar pentru că mă respectă... Și nu încearcă să-mi bage cu forța pe gât "sentimentul matern" fără de care orice femeie e ratată... Iaca, pentru toți cei care nu pot dormi din cauza asta, nu mă mărit fix de pix! Și cu siguranță n-o s-o fac dacă o să mă frece cineva la cap cu asta!

Deci. Dragi viitoare mămici, vă rog eu frumos de tot, mergeți în parc, în locuri de joacă, unde vreți voi, numai în barul unde sunt eu nu! E de-a dreptul nesănătos pentru micuțul viitor copil din marsupiu, ca mami să stea în fum de țigară. Iar dacă totuși vreți să-i umpleți micii lui plămâni cu fumul meu, n-aveți decât, da' NU VĂ MAI MÂNGÂIAȚI BURTA-N PUBLIC! E...nașpa...credeți-mă pe cuvânt! Poate pe voi asta vă face să vă simțiți bine, dar pe cei din jur îi...îh... Și, nu, n-o să pun niciodată mâna pe o burtă mișcătoare!

Și încă ceva: n-am absolut nimic cu voi, vă respect alegerea de a avea moștenitori, dar asta doar atâta timp cât mi-o respectați și voi pe a mea, mă lăsați în pace și nu mă frecați la cap cu "da' tu nu vrei?" sau alte asemenea... Am deja 2 copii: un cățel și-un motan. E de ajuns...

Fericire maximă!

Cea mai...

Ieri, a fost cea mai frumoasă zi de până acum. Cea mai frumoasă... Și-atât. De data asta nu zic mai mult. Să nu-și piardă din magie. Sau pentru că așa, dacă nu povestesc, rămâne doar a mea. Toată! Pentru totdeauna! Și apoi, oricum, cu siguranță cuvintele nu m-ar ajuta. Așa ceva, ce-am simțit, ce-am trăit, nu se poate descrie în litere, ar fi ceva...nu știu...sec...

A fost cel mai frumos! Atât...

Săru'mâna! Tuturor și fiecăruia în parte... Inclusiv celor de departe, care și-au amintit și m-au sunat... Vă iubesc mult de tot! Pe toți. Nu știu ce oi fi făcut eu bun de am avut șansa să vă cunosc, dar mă bucur enorm că vă am aproape. Când îs nașpa, dar mai ales când mi-e bine... Cei mai faini oameni din lume! Și, iaca, s-au nimerit să fie toți prietenii mei!

>:D< >:D< >:D<

Încă un 24...

De azi, am oficial un an în plus. Un an care nu știu când a trecut. Un an în care am pierdut multe dar am câștigat și mai multe: am avut alături cele mai faine persoane din lume... Un an în care, chiar dacă uneori am avut impresia că lucrez degeaba, am făcut chestii faine. Un an în care m-am încăpățânat să scriu, să particip la Superblog, să iau "note" care m-au făcut să fiu mândră de mine și să câștig ceva fain "din scris". Un an în care am aflat cine sunt cu adevărat. Un an în care am trăit și am învățat mai multe ca în toți de până acum, poate...

Am învățat că oamenii te pot minți cu zâmbetul pe buze, te pot "aranja" pe la spate și dup'aia se miră de ce nu mai ești ca înainte. Drept urmare, acum știu cum se spune și nu... Dar, pe de altă parte, am învățat și că poți să ții la cineva atât de mult încât să-i ierți orice.
Am învățat că, dacă tu iubești pe cineva, reciproca nu-i întotdeauna valabilă. Sau că, dacă o persoană nu te iubește așa cum o iubești tu, asta nu înseamnă că nu ține la tine atât cât poate ea de mult.
Am învățat că, dacă vezi pe cineva într-un fel, dar el îți zice că nu-i așa, ai face bine să-l crezi! Asta dacă nu ești un berbec căpos, ca mine, care nu poate face asta... Și nici nu vrea...
Am învățat că poți cunoaște pe cineva, vorbi prostii de câteva ori și, după o săptămână să știi deja că îți e prieten foarte bun și că o să rămână așa mereu...
Am învățat că poți ține la cineva atât de mult încât să pui fericirea lui mai presus de a ta. Și să faci asta cu toată inima...
Am învățat că ceva mov poate să umple niște ochi de bucurie strălucitoare, o mâță pictată poate să-ți aducă o ciufuleală pe cinste, o gărgăriță - cel mai frumos zâmbet și o pereche de inimioare - cel mai strâns hug.
Am învățat ce înseamnă cu adevărat să ai prieteni!
Am învățat multe, multe de tot... Și m-au schimbat oarecum. M-am...trezit...ca să zic așa...

A fost un an fain! Sper să urmeze unul și mai și... Dar, până una alta, am de gând să trăiesc la maxim ziua de azi! Mai ales că azi, așa cum zice o prietenă, "am liber" la multe. Azi pot să mă alint peste limitele admise, să mă mâțâi și, mai ales, azi pot să zâmbesc. Mult. Tot timpul. Atât de mult că poate mă obișnuiesc și rămân așa...

Azi e 24. Azi e primăvară. Azi sunt mai eu ca de obicei. Și azi pot să zic că am "crescut"! Să zic doar...

P.S. Săru'mâna! Ce m-aș face eu fără voi?... :) Și, dacă zici cuiva că am început să plâng de emoție, n-o să recunosc!...
>:D<

Vis color, neuron amețit și un "noapte bună" pufos

Ce fac trează la ora asa aberând cu drag și spor? Nu, nu-i insomnie. Nu azi... Deja am dormit mai bine de 3 ore... Asta până s-a auzit ceva. Mi-au trebuit vreo 5 minute să-mi dau seama ce e. Întâi am zis că-i laptopul. Da' ăsta ședea cumințel, închis. Altă idee? Alarma de la telefon! Nici. Am deschis o juma' de ochi și m-am uitat la geam: beznă. Deci clar nu-i alarma, mai ales că nu-mi aminteam s-o fi setat. Hmmm... Telefonul, toootuși? Și, da, el era "vinovatul"! SMS. Pe telefonul la care nu știu decât vreo 4 persoane numărul și alea-s din categoria: "sună-mă la orice oră din zi sau noapte".

Era un mesaj moale și simpatic de noapte bună... La care am răspuns, evident! Cu vreo 3-4 sms-uri, nici nu mai știu. Și parcă nu-i de ajuns, cuvintele astea tot izvorăsc și nu se gată... Așa că m-am pus să deschid laptopul și să le arunc într-o "foaie" albă. Postare nocturnă semiadormită... Dar, după cum se vede, berbecu' tot berbec și abia trezit din somn: cu chef de vorbă... Mai vreau eu să văd pe altu' în stare de așa ceva, la 4 dimineața! Ha!

Singura părere de rău e că visam ceva fain, colorat. Adică: eram cu o persoană foarte dragă într-un vehicul, ca să-i zic așa, că era inventat de mine, și-l conduceam de undeva din spatele lui. Și a fost funny până a apărut cineva, care a vrut să vorbească cu cea cu care eram în mașinobarca aia... Moment în care n-a mai fost funny de loc, că m-am înfoiat toată și era să trag o bătaie "de vis"... Dar n-a fost să fie... Imaginile s-au schimbat iar și am rămas cu persoana nașpa, care mai era și politicoasă pe deasupra... Dar degeaba, nu ține, m-am întors și am plecat! Pe jos... Că-n nenorocitul de vis se făcuse noapte și tocmai trecuse ultimul autobuz... Da' aveam de mers doar vreo câțiva km... Ce-i asta în vis? O nimica toată! Mai ales că, mai mult ca sigur, după câțiva pași s-ar fi schimbat brusc peisajul... Că așa fac eu de obicei noaptea! Visez nebun, agitat și haotic... A. Și pisici! În vis erau pisici multe și drăguțe tare...

Deci, una peste alta, săru'mâna pentru mesaj, a fost funny să mă trezească o urare de "noapte bună"... Și să mai iasă și o postare din asta. Păi, mai vreau și altă dată! Ca să nu mai zic că m-a salvat de la exercitarea de violențe asupra aproapelui meu care nu mă lăsa în pace... Și care deja mă călca major pe nervi. Și  nu oricare, ci fix pe nervii capului, cum zice nostim mama unei prietene...

Bun, acum o să tac și-o să mă bag la loc în pat! Nu de alta, da' neuronu' pare el activ, mitraliază cuvinte pe ecran dar, din când în când, îl aud cum se tuflește și începe să sforăie pe două voci. Sau poate am 2 neuroni, care adorm în același timp? Cine știe... Eu nu! Și nici nu vreau...

Concluzia? Iaca sunt persoane care se amuză când îs trezite din somn... Și care se scoală și aberează la orice oră, din orice! Bine, depinde cine face acest magnific lucru... Dacă sms-ul era de la cineva care nu-i pe lista de 24 din 24... Mrrrrrr...
Gata! Nani! Toată lumea! Noapte bună...

P.S. Nu, n-am băut Red Bull! Berbecii n-au nevoie... Pentru că, probabil lor le curge deja așa ceva prin vene! Hihi...