Doi fulgi

Știi că fulgii de zăpadă nu seamănă între ei, nu? Fiecare e altfel, nu există doi la fel. Amprente de fulgi...

Dar într-un decembrie friguros, un nor care se plictisea s-a întrecut pe el însuși și a creat două bucățele de gheață identice. Erau mici de tot și, când s-au văzut, s-au recunoscut imediat. Erau fulgi gemeni! Primul era celălalt și invers. Nici o dunguță în plus, nici un milimetru de ac diferență. Au zâmbit unul la altul și au început să danseze pe cerul de un albastru foarte albastru. În jurul lor erau alți fulgi, unii mai mari, unii prinși în hore ad-hoc, alții se alergau dar toți alunecau încet spre pământ. Fulgii gemeni, fiind foarte mici, nu aveau viteză, deci au zburat mult prin aerul rece și mirosind a iarnă. Toți se mirau când îi observau, pentru că nimeni nu mai văzuse până atunci, niciodată, doi fulgi identici. Și ei se alergau și râdeau, se înălțau și coborau iar. Până au ajuns jos s-au distrat tare, au cântat și au zâmbit unul la celălalt.

Dar pământul era prea cald... Au căzut pe o frunză încă verde de trifoi sălbatic și s-au transformat imediat în două picături în care soarele desena curcubeie. Două cristale lichide. Gemene. Pe o frunză norocoasă de trifoi... Care apoi se vor transforma în doi mini-norișori la fel de gemeni!

Și au hotărât să rămână mereu unul lângă celălalt, orice s-ar întâmpla.

Uneori, în decembrie se întâmplă lucruri magice...